stat (fost principat), astăzi regiune istorică și geografică pe teritoriul României, Moldovei, Ucrainei From Wikipedia, the free encyclopedia
Principatul (Voievodatul) Moldovei a fost un stat ce a existat în Europa timp de peste cinci veacuri. Era împărțit în Țara de Sus, Țara de Jos, împărțite în ținuturi și ocoluri (cele 24 ținuturi erau: Cernăuți, Hotin, Soroca, Rădăuți, Suceava, Dorohoi, Botoșani, Cârligătura, Neamț, Bacău[1], Iași, Lăpușna, Orhei, Putna, Roman, Tecuci, Vaslui, Tutova, Bârlad, Covurlui, Frumoasa, Ciubărciu, Oblucița, Chilia, Cetatea Albă. Voievodatul Moldovei cuprindea și Basarabia care făcea accesul la mare. După 1812, când jumătatea de est a Moldovei a fost anexată de Imperiul țarist, aceștia au extins denumirea de Basarabia asupra teritoriului anexat pentru a-l diferenția de restul Moldovei. În același mod au acționat și austriecii după anexarea părții de nord-vest a Moldovei în anul 1775, pe care au denumit-o „Bukowina” sau „Buchenland”, adică Țara fagilor, după pădurile de fagi din zonă. Moldova s-a unit în 1859 cu Țara Românească formând astfel un nou stat sub suzeranitatea Imperiului otoman, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (România modernă, stat recunoscut ca independent în 1878 și devenit regat în 1881).
| Principatul Moldovei | |||||
| Moldova | |||||
| Țara Moldovei | |||||
| |||||
| |||||
 Moldova întreagă, în perioada clasică (1482–1484) | |||||
.svg) Voievodatul Moldovei în 1812 | |||||
| Capitală | Baia (1343–1354) Siret (1354–1388) Suceava (1388–1564) Iași (1564–1859) | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Limbă | româna, vorbită de majoritatea locuitorilor maghiara, vorbită de ceangăi germana, vorbită de germani (prezenți mai ales în centrele urbane) slavona (folosită ca limbă scrisă administrativă și bisericească până când, începând cu secolul XVI, a fost treptat înlocuită cu limba română) greaca (folosită ca limbă administrativă și culturală mai ales în epoca fanariotă) | ||||
| Religie | creștinism ortodox[*] | ||||
| Guvernare | |||||
| Formă de guvernare | principat | ||||
| Domn | |||||
| - 1347–1354 | Dragoș I al Moldovei | ||||
| - 1363–1367 | Bogdan I al Moldovei | ||||
| - 1457–1504 | Ștefan cel Mare | ||||
| Istorie | |||||
| înființarea Mărcii Moldovei | 1346 | ||||
| dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza | |||||
| Economie | |||||
| Monedă | Gros moldovenesc | ||||
Modifică date / text  | |||||
Etimologia numelui Moldova, inițial numele unui râu, este disputată. Majoritatea cercetătorilor[2], se referă la cuvântul „Mulda”, care înseamnă în germanica veche „scobitură prăfoasă, mină” (Bogdan Petriceicu Hasdeu consideră că această denumire a fost adusă de bastarni), ceea ce este în concordanță cu:
Dar există și alte teorii, conform cărora numirea Moldovei ar veni de la coniferul „Molift” prezent în altitudine în munții Călimani, în jurul Dornei și în masivul Ceahlăului, sau mai timpuriu, din antichitatea târzie, din limba gotică sau chiar dacică.
În trecut mai circula și o legendă, raportată de Bogdan Petriceicu Hașdeu, după care voievodul maramureșean Dragoș de Bedeu, venit la vânătoare de zimbri în zonă, avea o cățea numită Molda, care, sleită de puteri, se înecă în râul ce-i poartă numele de atunci încoace.
În decursul istoriei numele Moldova a mai desemnat:
De remarcat că în engleză și germană, numirea RSS Moldovenești se referea la toponimul „Moldavia”, „Moldau”, fiindcă neologismele „Moldova” și „Moldawien”, care în aceste limbi deosebesc Republica Moldova de Moldova românească, nu erau încă inventate. După cum reiese din arhivele sale, Sfatul Țării alesese numele de „Republica democratică a Moldovei” (și nu a „Basarabiei”) tocmai pentru a „nu mai deosebi părțile nefiresc despărțite ale voievodatului de odinioară” și fiindcă „Basarabia” întinsă spre nord până la Hotin, era o numire rusească (Basarabia desemna, până în 1812, doar actualul Bugeac).
Primele date istorice sunt legate de românii (vlahii) numiți bolohoveni (sau volohoveni) și brodnici. Bolohovenii trăiau la nord est de Nistru. Brodnicii ocupau un teritoriu situat la sud de țara bolohovenilor. Ultimele informații despre bolohoveni sunt din anul 1257.[5] Moldova a fost stăpânită de slavi, pecenegi, cumani și, în final de tătari. În secolele XIII- XIV, Ungaria și-a extins influența în această zonă imediat după invazia tătarilor din 1285, când armata lui Ladislau al IV-lea Cumanul a trecut Carpații pe la Câmpulung și meșterii săi sași au creat niște fortificații în apropierea râului Trotuș (în România de azi), în zona Neamțului și în zona Gura Humorului (Baia în 1300) pentru a preveni desele invazii tătare. Sunt păreri că 1285 este data fondării Moldovei. Instaurarea lui Bogdan s-a făcut pe un teritoriu delimitat de râul Moldova.[6]
La începutul secolului XIV, ca urmare a campaniilor împotriva tătarilor întreprinse de Regatul Ungarie în anii 1323[7] și 1330, s-a înființat Episcopia Milcoviei[8], fără să avem date despre situația politică. În 1347, ca urmare a campaniei regelui Ungariei, Ludovic I, se reînființează episcopia Milcoviei[9]. Ca urmare a acestei victorii, cu scopul apărării Regatului Ungariei de incursiunile tătare, se fondează Marca Moldovei, unde Dragoș Vodă, presupus a fi membru al familiei voievodului Codrea de Câmpulung [10], sau cneazul Dragoș de Bedeu, devine mare herțeg (l. germană: Herzog = duce). În 1359, voievodul Maramureșului, Bogdan de Cuhea, împreună cu nepotul său, Ștefan fiul lui Iuga, trece în Moldova, îl alungă pe Balc, declară independența Moldovei și devine primul domn al Moldovei. Bogdan I a domnit până la 1363, în timp ce Balc s-a întors în Maramureș lângă vărul său Drag. Urmașii lui Bogdan I au unificat sub stăpânirea lor tot teritoriul dintre Carpați, Nistru, Dunăre și Mare (Marea Neagră), stabilind în calea tătarilor tabere de ostași secui, de la care au rămas denumirile de Mikloshély (Miclăușeni), Vàrhély (Orhei), Kis-Jenö (Chișinău) și Csupor (Ciubărciu, azi Ciobruci).
Pe vremea lui Dragoș, Moldova nu depășea ținutul dintre Carpați, râurile Ceremuș și Siret, de o parte și de alta a râului Moldova. Urmașii săi și-au întins stăpânirea mai ales spre sud și est, astfel că la înscăunarea lui Bogdan I, Moldova era cuprinsă între: la nord și est Nistrul, hotar cu Polonia, cu Lituania și cu tătarii, la vest Munții Carpați, hotar cu Transilvania, iar la sud o linie legând Carpații de Marea Neagră, trecând mai jos de Bacău, Bârlad, Gotești, Sărata și Codăești (la sud de Cetatea Albă): hotar cu Țara Românească. Sub domnia lui Roman I, care se intitula „Domn de la munte până la mare”, Moldova se extinse spre nord (Pocuția) și spre est peste Nistru (Dubăsari, de la "dubasele" rotunde cu care barcagiii treceau râul, transportând persoane și mărfuri). Sub domnia lui Alexandru cel Bun, Pocuția îi reveni Poloniei, dar în schimb Țara Românească îi cedă Moldovei ținutul de la Dunăre la mare, cu excepția cu Chiliei, a părții de dincolo de Trotuș și a ținutului Putnei, pe care le va lua un nepot al lui Alexandru cel Bun care era și văr al lui Vlad Țepeș.
Sub conducerea unor domnitori precum Ștefan cel Mare, Principatul Moldova a reușit să-și mențină independența față de otomani și să facă față la numeroase năvăliri externe, precum sunt cele ale tătarilor.
Moldova devine în secolul XVI un stat tributar Imperiului Otoman, iar în secolul XVIII autonomia îi este redusă considerabil. În 1775, Imperiul Otoman cedează partea de nord a Moldovei (Bucovina) Imperiului Habsburgic, iar în 1812, cedează Rusiei, teritoriul dintre Prut si Nistru, (Basarabia). In 1856, 3 județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) reintră in componența Principatului Moldovei. În 1859, Principatul Moldova se unește cu Țara Românească, pentru a forma Principatele Unite (statul român modern), numite din 1862, România, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.
În 1918, Basarabia și Bucovina se vor uni cu România, dar aceste regiuni (cu excepția Bucovinei centrale și de sud) vor fi ocupate de către Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) în 1940 și 1944, formând o republica sovietică aparte.
Anumite părți din Moldova istorică (Bucovina de Nord, Ținutul Herța, județul Hotin și Sudul Basarabiei - cunoscută și ca Basarabia veche) fac astăzi parte din Ucraina.
De notat că populația băștinașă, Moldoveni, s-a menținut în proporție de 97 % în cele 46 % din teritoriul vechiului voievodat (principat), aparținând astăzi României, în proporție de 76 % în cele 36 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi Republicii Moldova, și în proporție de 8 % în cele 18 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi Ucrainei.
.svg)
Armata moldoveană era formată din fermierii și săteni, care trebuiau să se înroleze. Sub domnia lui Ștefan cel Mare armata a fost reformată prin promovarea bărbați puternici la infanterie (răzeși) și cavalerie ușoară (hânsari) atât încât să se facă mai puțin dependentă de boieri. El a mai introdus și arme. În vremuri de criză, Oastea Mică - care a constat în jur de 10.000 de la 12.000 de bărbați - era gata să se angajeze inamică, în timp Oastea Mare - care ar putea ajunge pana la 40.000 - sunt partea a țărănimii libere mai mari de 14, și suficient de puternici pentru a transporta o sabie sau de a folosi arcul.
În Evul Mediu și Renașterea timpurie, moldovenii s-au bazat pe cavaleria ușoară (Călărași), care a folosit tactici similare cu cele ale tătarilor, aceasta le-a dat o mare mobilitate și flexibilitate, de asemenea, în cazul în care acestea au găsit ocazii mult mai potrivite pentru a demonta caii lor și lupta în mână-la-corp, așa cum sa întâmplat în 1422, când 400 arcași călăreți au fost trimiși pentru a ajuta Polonia împotriva Cavalerilor Teutoni. Cavalerie grea a constat în mare pare, nobilimea, și anume, boierii, burghezii și curtenii. În vremuri de război, boierii au fost obligați de sistemul feudal de credința față de aprovizionare domn cu trupe, în conformitate cu măsura de domeniul lor boieresc.
Alte trupe au fost dorobanții profesionali (lefegii), care au îndeplinit rolul de infanterie grea, și plăieșii, țărani liberi a cărui rol a fost cel al polițiștilor de frontieră: au păzit trece de pe munte și au fost pregătiți pentru o ambuscadă inamică și de a lupta împotriva invadatorilor.
Doctrina militară moldoveană "(ca și cea valahă"), a fost defensivă, războaiele a fost o politică de „pământ pârjolit”, combinate cu hartuirea inamicului folosind avansează hit-și-rula tactici și întreruperi de linii de comunicații și de aprovizionare, urmată de o scară largă ambuscadă: un dușman slăbit ar fi atras într-un loc în care s-ar afla într-o poziție grea sau imposibilă să se apere. Un atac generală ar urma, de multe ori cu rezultate devastatoare. Rămâne spulberat de ceea ce a fost odată armata inamică va fi urmărit îndeaproape și hărțuit tot drumul la frontieră și, uneori, dincolo de. Un exemplu tipic de angajări cu succes a acestui scenariu este bătălia de la Vaslui.
Spre sfârșitul secolului al 15-lea, mai ales după succesul de arme și tunuri, mercenari a devenit o forță dominantă în armata țării.
Tratatul de la Adrianopol din 1829 a permis Moldovei să mențină din nou trupele proprii, nu mai acționează ca un auxiliar sub stricta supraveghere otomană, și li se atribuie roșu peste fanioane albastru (a se vedea Drapelul și stema Moldovei). Existența lor este reînnoit în conformitate cu Mihail Sturdza a fost un simbol major și punctul de raliu pentru cauza naționalistă, complicitatea în aducerea despre Revoluția de la 1848 din Moldova.
La vest granița Moldovei era formată de Munții Carpați, in est granița era stabilită pe râul Nistru, în nord granița era pe râurile Nistru și Ceremuș, în sud granița era formată de Marea Neagră, Dunăre, Siret și Milcov.
Moldova este în principal o regiune deluroasă, dar în sud se găsește o zonă de câmpie iar în vest se află lanțul muntos al Carpaților Orientali.Cel mai înalt vârf montan și în același timp cel mai vestic punct al principatului era Vârful Ineu altitudine 2.279 m.
Moldova avea la început o economie prosperă. Existau drumuri comerciale între Polonia și marea Baltică pe de-o parte, Imperiul Otoman și marea Neagră pe de alta, care au adus bogăție țării. Negustorii străini plăteau vama mică și cea mare.
Moldova avea relații comerciale strânse cu Polonia și Țara Românească. Cele mai importante porturi comerciale au fost Chilia și Cetatea Albă.
La sfârșitul sec al 18-lea, Moldova plătea tribut Imperiului Otoman în bani și în produse, în schimbul păstrării autonomiei. Alte bogății erau trimise de pe moșiile mânăstirilor « închinate » la Muntele Athos, în Grecia.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
