Apoi, micologul francez Claude Casimir Gillet a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 1 al lucrării sale Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France din 1874.[6]
Ulterior au fost făcute încercări de redenumire (vezi în infocasetă) care însă nu au fost aplicate niciodată, fiind astfel neglijabile.
Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche(greacă vecheτριχο=păr)[7] și (greacă vecheλῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[8] iar epitetul din cuvântul latin (latinăbufo=broască râioasă, mormoloc),[9] probabil cauzat faptului că mulți oameni se scârbesc de aceste creaturi.
Pălăria: are un diametru între 3 și 7 (9)cm, este ceva mai cărnoasă doar în creștet, în rest subțire, destul de robustă, la început boltită semisferic până lat conic, devenind mai târziu convexă, apoi plată, și la bătrânețe uneori adâncită în centru. Marginile rămân pentru mult timp răsucite spre interior. Suprafața cuticulei este netedă, mătăsoasă și ceva lipicioasă, spre mijloc fin solzoasă, în vârstă golașă și mată. Coloritul poate fi brun-liliaceu, brun-roșiatic, vinaceu sau mai mult ocru-maroniu, uneori chiar mai deschis cu nuanțe gălbuie, în special spre margine, căpătând la bătrânețe un aspect de piele de porc .
Lamelele: sunt ceva sfărâmicioase, îndepărtate și late, neregulat intercalate, bifurcate, inițial arcuite, mai târziu aderate bombat la picior (numit: șanț de castel), uneori și dințat decurente, muchiile fiind mai întâi netede, în vârstă adesea ondulate precum ceva ferăstruite. Coloritul este galben-auriu până galben-sulfureu.
Piciorul: are o lungime de 4 la 8cm și o lățime de 0,7 la 1,5cm (baza cu peste 2cm), fiind plin, cărnos, dar ceva sfărâmicios, clavat și spre bază adesea tare îngroșat. Coloritul suprafeței este asemănător lamelelor cu o adiere rozalie, tapițat cu fibrile sau solzișori maronii. La bătrânețe prezintă uneori pete brun-roșiatice. Nu poartă un inel.
Carnea: destul de moale și subțire în pălărie, dar destul de groasă și fermă în picior, de colorit galben până galben-sulfureu, uneori chiar galben-verzui, are un miros puternic și extrem de neplăcut, înțepător de gaz natural sau de iluminare, gustul fiind descris ca de varză aflată în putreziciune și rezidual gazos.[3][4]
Caracteristici microscopice: are spori aproape globuloși, apiculați, cu o picătură mare uleioasă în centru, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și hialini (translucizi) cu o mărime de 5-6 x 4,5-5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare măsoară 30-35 x 8-9 microni. Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer), în himeniu neexistente, sunt mai scurte, cu vârfuri rotunjite.[10]
Hifele cuticulei sunt cilindrice, dispuse vertical, împletite neregulat, la baza lor clavat îngroșate de 15-45µm x 3-12µm, iar stratul sub-cuticular este format din elemente hifale umflate de 13-50µm × 3-9µm. Pigmentele intracelulare sunt brune. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului) cilindrice și orânduite paralel sunt formate de elemente hifale la bază cuneiforme cu o grosime de 2,5-7 microni. Prezintă doar puține fibule, în himeniu deloc.[11]
Specia este singur din cauza mirosului dezgustător absolut necomestibilă. Dar este, de asemenea, otrăvitoare, provocând, pentru acela care ar ingera-o totuși, o intoxicație gastrointestinală severă. Chiar doar o probă făcută provoacă nu rar imediat vărsături. Mai este în plus toxică consumată în stare crudă, provocând o anemie hemolitică cu o latență de 2-14 zile. Hemolizinele, compușii toxici ai buretelui, sunt substanțe care se neutralizează la majoritatea tipurilor de ciuperci prin încălzire.[20]
Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari (nici după însilozare) pentru că provoacă aproape mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[21]
Claude Casimir Gillet: „Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France, vol. 1, Editura Ch. Thomas – Imprimeur de la Préfecture, Alençon 1874, p. 111
Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-a, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 150, ISBN 3-468-07202-3
Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 4, Editura CRC Press, 1999, p. 148, ISBN 90-5410-493-7
Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 195
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 3-8001-3536-1
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
_Gillet_117023.jpg)
_Gillet_117024.jpg)
_Gillet_117725.jpg)
.JPG)
.JPG)
_Gillet_221464.jpg)
.JPG)
_P._Kumm_488376.jpg)
