Tricholomataceae, (Roger Heim, 1934 ex Zdeněk Pouzar, 1983)[1] este o familie de bureți foarte mare și răspândită cu 78 de genuri și peste 1200 de specii, în Europa aproximativ 40 de genuri de genuri (după micologa germană Annette Bollmann 107 genuri cu aproximativ 2500 de specii)[2]) din încrengătura Basidiomycota și ordinul Agaricales,[3] a cărui nume generic este derivat din cuvintele grecești (greacă τριχος=păr și greacă λωμα=margine, lizieră) pentru epitet, referitor la Tricholoma vaccinum care are franjuri la marginea pălăriei. Speciile incluse sunt saprofiți sau simbionți micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor) care se dezvoltă, de la câmpie la munte, nu numai mai în păduri de foioase și de conifere, ci de asemenea prin câmpuri, parcuri sau livezi, din (mai) iunie până în octombrie (noiembrie).[4] [5] Tip de familie este genul Tricholoma.
Informații pe scurt Tricholomataeae, Clasificare științifică ...
Închide
Această familie de ciuperci este una din cele mai noi taxonate: Atât micologul elvețian Victor Fayod (1860-1900) în 1889[6] cât și cel olandez, Johannes Paulus Lotsy (1867–1931), în anul 1907,[7] au încercat o descriere a acestei familii de bureți. Dar ambele încercări au fost respinse, cea a lui Lotsy, de exemplu, pentru că a inclus familia Hygrophoraceae în cea a Tricholomataceae-lor (între timp legitimată).[8] Roger Heim (1900-1979), a redescris familia bazându-se pe compatriotul său Fayod.[9] Astfel, această taxonomie a fost invalidată.[10] De abia caracterizarea familiei în anul 1983 prin micologul ceh Zdeněk Pouzar în jurnalul Česká mykologie a fost validată.[11]
Micologii olandezi Cornelis (Kees) Bas (n. 1928) și Eef Arnolds (n. 1948) au plasat, ca și Lotsy pe vremuri, familia Hygrophoraceae în cadrul acestei familii,[12] însă această clasificare nu este acceptată de majoritatea taxonomilor.[13]
Analiza filogenetică moleculară a contribuit foarte mult la demarcarea grupurilor monofiletice clare printre Tricholomataceae. Până în prezent, majoritatea acestor grupuri au fost definite mai degrabă cladistic decât a fi definite ca taxoni formali Linneani, deși au existat mai multe cazuri în care segregările propuse mai vechi de la Tricholomataceae au fost validate prin dovezi provenite din filogenetica moleculară. Începând cu 2006, separarea familiilor incluzând Hydnangiaceae, Lyophyllaceae, Marasmiaceae, Mycenaceae, Omphalotaceae, Physalacriaceae și Pleurotaceae de la Tricholomataceae au fost confirmate valabil.[14][15]
Micologa Marisol Sanchez-Garcia și colegii ei au propus o clasificare revizuită a Tricholomataceae-lor cu șapte genuri: Leucopaxillus, Tricholoma, Dennisiomyces, Porpoloma precum genurile nou circumscrise Corneriella, Pogonoloma și Pseudotricholoma.[16]
Denumirea "Tricholomataceae" este, totuși, văzută ca având valabilitate în descrierea Tricholoma și a rudelor sale apropiate și orice alt gen poate fi descris la un moment dat ca parte a unei familii monofiletice incluzând Tricholoma. În acest scop, „Congresul Botanic Internațional” a votat în două rânduri (1988 și 2006) pentru conservarea denumirii Tricholomataceae împotriva denumirilor concurente.[17] Această decizie nu invalidează utilizarea familiilor segregate de la Tricholomataceae, ci doar validează utilizarea în continuare a Tricholomataceae-lor.[13]
- Pălăria: este boltită, conică, campanulată, convexă, plană sau infundibuliformă, rareori deprimată în mijloc. Coloritul cuticulei variază tare.
- Lamelele: sunt de obicei adnate, uneori libere, sinuate, emarginate sau decurente., în cazul genului de tip și altora (de exemplu genul Melanoleuca), de asemenea, cu un „șanț”, adică cu o protruzie profundă, largă și proeminentă în jurul piciorului.
- Piciorul: poate fi cărnos, cartilaginos, cărnos sau fibros, aproape mereu atașat central de picior, doar uneori este plasat excentric, lateral sau absent, fiind adesea subțire, prezentând numai foarte rar un inel. La unele specii secretă un suc alb sau transparent. [5][18]
- Carnea: este la cele mai multe specii destul de moale. Mirosul variază de la plăcut la extrem de neplăcut ca de sulf, acid butiric respectiv gaz natural. Gustul poate fi amar, acrișor sau aromat.[19]
- Caracteristici microscopice: Hifele prezintă celule cu sau fără fibule, iar cistidele pot fi prezente sau absente. Basidiile cu 2-4 sterigme pe care se găsesc sporii care sunt sub microscop netezi, hialini (translucizi), punctați, echinulați sau verucoși, fără por germinativ, amiloizi sau nu (colorabilitatea respectiv necolorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod) și întotdeauna nu cianofili (colorarea albastră a citoplasmei sau a pereților celulari, ai basidiilor, cistoidelor, hifelor sau sporilor). Praful sporilor este alb, ușor crem, galben-ocru-deschis sau crem-roz respectiv cenușiu deschis până la brun-cenușiu.
Aici sunt listate numai genuri europene și mai cunoscute ale familiei.
- Amparoina Singer (1958)
- Archaeomarasmius Hibbett (1997)
- Arthromyces T.J.Baroni & Lodge (2007)
- Arthrosporella Singer (1970)
- Asproinocybe R.Heim (1970)
- Callistosporium Singer (1944)
- Cantharellopsis Kuyper (1986)
- Catathelasma Lovejoy (1910)
- Caulorhiza Lennox (1979)
- Cellypha Donk (1959)
- Clavomphalia E.Horak (1987)
- Clitocybe (Fr.) Staude (1857)
- Collybia (Fr.) Staude (1857)
- Conchomyces Overeem (1927)
- Cyphellocalathus Agerer (1981)
|
- Delicatula Fayod (1889)
- Dendrocollybia R.H.Petersen & Redhead (2001)
- Dermoloma (J. E. Lange : Singer) Herink (1959)
- Fayodia Kühner (1930)
- Infundibulicybe (Bull. : Quél.) Harmaja (2003)
- Lepista (|Fr.) W.G.Sm. (1870)
- Leucocortinarius (J.E.Lange) Singer (1945)
- Leucoinocybe Singer (1943)
- Leucopaxillus Boursier (1925)
- Leucopholiota (Romagn.) O.K.Mill. (1996)
- Melanoleuca Pat. (1897)
- Melanomphalia M.P.Christ. (1936)
- Mycenella (J.E.Lange) Singer (1938)
- Myxomphalia Hora (1960)
- Neoclitocybe Singer (1962)
|
- Omphaliaster Lamoure (1971)
- Omphalina Quél. (1886)
- Paralepista Raithelh. (1981)
- Phyllotopsis (E.-J.Gilbert & Donk) Singer (1936)
- Pseudobaeospora Singer (1942)
- Pseudoclitocybe (Singer) Singer (1956)
- Pseudohygrophorus Velen. (1939)
- Pseudoomphalina (Singer) Singer (1956)
- Resupinatus (Nees) Gray (1821)
- Rimbachia Pat. (1891)
- Ripartites P.Karsten (1879)
- Squamanita Imbach (1946)
- Tricholoma (Fr.) Staude (1857)
- Tricholomopsis Singer (1939)
- Tricholosporum (Bres.) Guzmán (1975)
|
Amparoina spinosissima
Catathelasma imperiale
Caulorhiza umbonata
Cellypha goldbachii
Clitocybe nebularis
Collybia tuberosa 65840
Delicatula integrella
Dendrocollybia racemosa
Melanoleuca cognata
Mycenella.bryophila
Myxomphalia maura
Paralepista gilva
Phyllotopsis nidulans
Pseudobaeospora oligophylla
Pseudoclitocybe cyathiformis
Pseudoomphalina kalchbrenneri
P. M. Kirk, P. F. Cannon și alții: „Dictionary of the Fungi” Wallingford, 2008, p. 700, ISBN 0-85199-826-7 Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 106-107, ISBN 978-3-8427-0483-1 Victor Fayod: „ Tricholomataceae”, în: „Annales des sciences naturelles Botanique”, seria 7, nr. 9, 1889, p. 313
J. P. Lotsy: „Tricholomataceae”, în jurnalul „Truffe”, ed. 2, 1907, p. 706
R. Heim, în: „Trabajos del Museos Nacional de Ciencias Naturales”, vol. 15, nr. 3, 1934, p. 88
Zdeněk Pouzar: „Tricholomataceae”, în jurnalul „Česká mykologie”, nr. 37, 1983, p. 175
E. Arnolds: „Tribus Hygrocybeae (Kühner)”, în Bibliolh. Mycol., nr. 90, 1990, p. 1-150; Tribus Hygrophoreae (Kühner) Bas & Arnolds, în: C. Bas, Th. W. Kuyper, M. E. Noordeloos & E. C. Vellinga (ed.), Flora Agaricina Neerlandica, nr. 2, 1986, p. 70-133
A. M. Young: „Brief notes on the status of Family Hygrophoraceae Lotsy”, în: „Australasian Mycologist”, vol. 21, nr. 3, 2002, p. 114–116
Franz Oberwinkler: „Mykologie in Tübingen” Editura Botanischer Garten Tübingen Tübingen 2008, p. 36 pp.
M. Sánchez-García, P. B. Matheny, D. J.Gotz: „Deconstructing the Tricholomataceae (Agaricales) and introduction of the new genera Albomagister, Corneriella, Pogonolomaand Pseudotricholoma”, în: Jurnalul „Taxon” vol. 63 (5), 2014, p. 993–1007, doi:10.12705/635.635.3
S. A. Redhead: „Proposal to conserve the name Tricholomataceae nom. cons. against two additional names, Mycenaceae and Hygrophoraceae (Fungi)”, în jurnalul Taxon, vol., nr. 1, 2003, p. 135–136
Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 42-48, ISBN 3-405-12116-7 (genurile acolo descrise făcând încă parte a familiei Agaricaceae)
- Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
- Bruno Cetto, volumul 1-7, vezi note
- Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1>
- Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
- G. Kost: „Vergleichende Merkmalsstudien von Arten der Gattungen Hygrophorus und Tricholoma (Agaricales), Editura Institut für Biologie, Tübingen 1978
- Emil Nüesch: „Die Ritterlinge - Monographie der Agariceen-Gattung Tricholoma mit Bestimmungsschlüssel”, Editura Rembold, Heilbronn 1923
- Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
.jpg)
