Agaricomycetes

Agaricomycetes este o clasă din subdiviziunea Agaricomycotina, a încrengăturii Basidiomycota în subregnul Dikarya și Regnul Fungi.^[1] Cu aproximativ 98% din speciile descrise formează cea mai mare clasă de ciuperci din diviziunea basidiomicetelor. Datorită corpurilor fructifere bine vizibile, cu pălărie și în cele mai multe cazuri cu picior, speciile ordinului se numără printre cele mai cunoscute ciuperci.^[2]

Agaricomycetes
Agaricus campestris (ciupercă de bălegar)
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungus
Subregn:	Dikarya
Diviziune:	Basidiomycota
Subdiviziune:	Agaricomycotina
Clasă:	Agaricomycetes Doweld (2001)
Diversitate
22 ordini
Modifică text

Istoric

Bazând pe ceasul molecular determinat prin Secvențierea ADNse estimează că clasa Agaricomycetes are o vârstă de aproximativ 290 milioane de ani, adică cu rădăcini încă în Permian.^[3]

O studie asupra 5.284 de genomi a dovedit următoarele date de evoluție, începând din timpul perioadei geologice în mezozoic:^[4]

• Agaricomycetidae  (192-174 milioane de ani)
• Cantharellales  (251-144 milioane de ani)
• Agaricales  (182-160 milioane de ani)
• Hymenochaetales  (180-130 milioane de ani)
• Boletales  (153-133 milioane de ani)

Clasa a fost determinată de microbiologul rusesc Alexandr Borissovici Doweld în cartea sa Prosyllabus Tracheophytorum, Tentamen systematis plantarum vascularium din 2001.^[5]

Habitat

Aproape toate speciile sunt terestre care apar într-o gamă largă de medii în care majoritatea funcționează ca descompunători saprofiți, în special de lemn. Cu toate acestea, unele specii sunt patogene sau parazitare, iar altele simbiotice, adică mutualiste (mutualism = interacțiunea dintre două feluri de organisme), printre care se numără și simbionții ecto-micorizali importanți ai copacilor de pădure. Discuțiile generale privind formele și ciclurile de viață ale acestor ciuperci sunt dezvoltate în articolul despre ciuperci, în tratamentele diferitelor ordine și în conturile individuale de specii.^[6] Unele soiuri sunt chiar și acvatice, dar cu o participare de mai puțin de 1 %.^[7]

Descriere

Toți membrii acestei clase produc bazidiocarpi și variază de la păhăruțe mici (Ceraceomyces sublaevis sin. Corticium sublaeve Bres.^[8]) sau ciuperci de putregai de câțiva milimetri, ca de exemplu Athelia neuhoffii sin. Corticium neuhoffii Bres.^[9] până la, de exemplu, doi Polyporus giganți, Phellinus ellipsoideus sin. Fomitiporia ellipsoidea mai mare de câțiva metri și cântărind până la 500 de kilograme^[10] și Rigidoporus ulmarius cu un diametru de până la 1,5 m și o greutate de nu rar peste 300 kg^[11] sau Armillaria ostoyae,^[12] răspândită (subteran) peste 900 de hectare, cu o greutate de aproximativ 600 de tone și o vârstă de 2.400 de ani. Ea reprezintă cel mai mare organism cunoscut din lume.^[13][14]

Este cel mai dezvoltat grup de ciuperci, pentru care o formare de basidii (cu 2-8, în mod normal 4 sterigme) ca sporanguri în reproducerea sexuală (teleomorfă) este caracteristică. Meiosporii se formează la ele deschis. Răspândirea vegetativă se realizează printr-un miceliu ramificat cu unul sau două nuclee din hife septate (pătrunse de pereți despărțitori) în mod regulat sau prin celulele de germeni.^[15]

Sistematică

Agaricomycetes se disting de alte clase prin caracteristici biologic-moleculare cum sunt secvența ARN-ului ribozomal și analizele proteinelor. Grupul este monofiletic.

Se deosebesc următoarele subclase și ordini conținuși în ele:

Agaricomycetidae Agaricales (32 familii, peste 410 genuri) Amylocorticiales (1 familie, 14 genuri) Atheliales (1 familie, 22 genuri) Boletales (16 familii, peste 95 genuri) Lepidostromatales (1 familie, 3 genuri) Phallomycetidae Geastrales (1 familie, 8 genuri) Gomphales (1 familie, 17 genuri) Hysterangiales (5 familii, 18 genuri) Jaapiales (1 familie, 1 gen) Lepidostromatales (3 familii, 18 genuri) Phallales (2 familii, 26 genuri)

Incertae sedis Auriculariales (7 familii, peste 30 genuri) Cantharellales (7 familii, 39 genuri) Corticiales (3 familii, peste 30 genuri) Gloeophyllales (1 familie, 7 genuri) Hymenochaetales (3 familii, peste 50 genuri) Polyporales (21 familii, peste 300 genuri) Russulales (12 familii, peste 80 genuri) Sebacinales (1 familie, 8 genuri) Stereopsidales (1 familie, 2 genuri) Thelephorales (2 familii, 18 genuri) Trechisporales (1 familie, 15 genuri)

Galerie de imagini

• 
  Agaricus augustus
• 
  Agrocybe praecox
• 
  Albatrellus confluens
• 
  Amanita phalloides
• 
  Armillaria ostoyae
• 
  Athelia neuhoffii
• 
  Auricularia auricula-judae
• 
  Battarrea phalloides
• 
  Boletus lupinus
• 
  Bovista plumbea
• 
  Calocybe gambosa
• 
  Calvatia gigantea
• 
  Cantharellus cibarius
• 
  Ceraceomyces sublaevis sin. Corticium sublaeve
• 
  Cortinarius varius
• 
  Clavulina cinerea
• 
  Clitocybe odora
• 
  Coprinopsis picacea
• 
  Coprinus comatus
• 
  Craterellus cornucopioides
• 
  Entoloma sinuatum
• 
  Fistulina hepatica
• 
  Flammulina velutipes
• 
  Phellinus ellipsoideus
• 
  Galerina marginata
• 
  Ganoderma applanatum
• 
  Gomphidius glutinosus
• 
  Gymnopus fusipes
• 
  Gyroporus cyanescens
• 
  Hydnum repandum
• 
  Hygrocybe coccinea
• 
  Hygrophorus marzuolus
• 
  Hypholoma capnoides
• 
  Inocybe erubescens
• 
  Kuehneromyces mutabilis
• 
  Laccaria laccata
• 
  Lactarius deliciosus
• 
  Laetiporus sulphureus
• 
  Leccinum aurantiacum
• 
  Lepiota clypeolaria
• 
  Lepista nuda
• 
  Lycoperdon pyriforme
• 
  Macrolepiota procera
• 
  Marasmius oreades
• 
  Mutinus caninus
• 
  Omphalotus olearius
• 
  Paxillus involutus
• 
  Phallus impudicus
• 
  Phylloporus pelletieri
• 
  Pholiota squarrosa
• 
  Pleurocybella porrigens
• 
  Pleurotus cornucopiae
• 
  Polyporus squamosus
• 
  Pseudohydnum gelatinosum
• 
  Ramaria aurea
• 
  Rigidoporus ulmarius
• 
  Russula emetica
• 
  Sarcodon imbricatus
• 
  Schizophyllum commune
• 
  Scleroderma citrinum
• 
  Sparassis crispa
• 
  Strobilomyces strobilaceus
• 
  Strobilurus esculentus
• 
  Stropharia aeruginosa
• 
  Suillus granulatus
• 
  Tapinella atrotomentosa
• 
  Tricholoma sulphureum
• 
  Tylopilus felleus
• 
  Volvariella bombycina
• 
  Xerocomellus chrysenteron

Note

1. Mycobank
2. Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 42-53, încă nu sub denumirea „Agaricomycetes”, ISBN 3-405-12116-7
3. Science, vol. 336, 29 iunie 2012
4. Nature Ecology & Evolution, vol. 3, 2019
5. Alexandr Doweld: „Prosyllabus Tracheophytorum, Tentamen systematis plantarum vascularium”, Editura GEOS, Moscova 2001, p. LXXVII
6. Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 7-12, ISBN 978-3-8354-1839-4
7. Aquatische Pilze, p. 4
8. Walter Jülich: „Monographie der Athelieae (Corticiaceae, Basidiomycetes)”, în: „Wildenowia” nr 7 (suplement), 1972, p. 147
9. Marinus Anton Donk: „Athelia neuhoffii”, în: „Fungus”, vol. 27, Wageningen 1957, p. 12
10. Yu-Cheng Dai, Bao-Kai Cui: „Phellinus ellipsoideus”, în: „Mycological Progress”, vol. 12, nr. 2, Editura Springer, Berlin-New York 2013, p. 348
11. Rokuya Imazeki: „Rigidoporus ulmarius”, în: „Bulletin of the Government Forest Experimental Station Meguro”, nr. 57, Tokio 1952, p. 112
12. Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 24-25, ISBN 88-85013-25-2
13. Welt N24
14. Craig L. Schmitt, Michael L. Tatum: „The Malheur National Forest. Location of the World’s Largest Living Organism - The Humongous Fungus”, United States Department of Agriculture, 2008
15. Spectrum.de

Bibliografie

• Irmgard Krisai-Greilhuber, Günther F. Kraus: „Definition und Abgrenzung der Pilze”, în: „Pilze in Innenräumen und am Arbeitsplatz”, Editura Springer, Viena - Heidelberg 2013, ISBN 978-3-7091-1234-2, p. 1-15
• Karl Mägdefrau: „Beiträge zur Biologie der niederen Pflanzen: Systemtik, Stammesgeschichte, Ökologie”, Editura Urban & Fischer bei Elsev, Stuttgart 1977, ISBN 3437302620
• Dr. Franz Oberwinkler: „Pflanzen und ihre Pilze”, Tübingen 2000

Legături externe

• Materiale media legate de Agaricomycetes la Wikimedia Commons