regiune istorică și geografică pe teritoriul României, Republicii Moldova și Ucrainei From Wikipedia, the free encyclopedia
Moldova (în engleză Moldavia, în germană Moldau, în franceză Moldavie, în rusă Молдавия, Молдова, în turcă Boğdan, în poloneză Mołdawia) este o regiune istorică și geografică a Europei, delimitată la vest de către Carpații Orientali și la est de către râul Nistru și care corespunde vechiului Principat al Moldovei. În prezent, arealul este împărțit între România, Republica Moldova și Ucraina. Suprafața cumulată a tuturor acestor teritorii ce alcătuiesc Moldova istorică este de 94.862 km²,[1] dintre care 35.806 km² în România (cele 8 județe ale Moldovei Occidentale cuprinzând Bucovina de Sud), 29.680 km² în Republica Moldova (partea din dreapta Nistrului cunoscută și ca Basarabia) și 21.297 km² în Ucraina (regiunea Cernăuți cuprinzând Bucovina de Nord, ținutul Herței și ținutul Hotinului, și cele 9 raioane din Bugeac). În sensul acelor de ceasornic, Moldova se învecinează la vest cu Transilvania și Maramureșul, la nord-vest cu Galiția, la nord și nord-est cu Podolia, la est cu Edisanul, la sud-est cu Marea Neagră, iar la sud cu Dobrogea și Muntenia.
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Actualmente sensul termenului este echivoc, noțiunea fiind folosită pentru a desemna fie numai teritoriul aparținând României, fie numai pe cel al Republicii Moldova, fie întregul spațiu istoric și geografic omonim, descris în acest articol. Istoric vorbind, termenul a fost folosit pentru a desemna mai multe entități politice și administrative.
Populația arealului moldovenesc este formată, majoritar, de către etnici români numiți moldoveni, amestecați, în proporții variabile în nord, est și sud-est (înafara frontierelor actuale ale României), în principal cu populații de origine slavă.
În decursul istoriei, până la formarea statului român, termenul de „Moldova” s-a folosit pentru a desemna:
Spre sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, termeni precum Moldova Occidentală (sau de Vest) și Moldova Orientală (sau de Est) au început să fie folosiți pentru a descrie arealele geografice din Moldova separate de râul Prut.[2][3] Actualmente Moldova Occidentală (sau Moldova de Vest) nu trebuie confundată cu Regiunea de dezvoltare Nord-Est.
Regiunile istorice învecinate sunt:
Din punct de vedere istorico-geografic, specificitatea teritoriului se încadrează între obstacolele naturale reprezentate de Carpații Orientali la apus, adâncul canion al văii Nistrului la miazănoapte și răsărit, luncile umede și mlăștinoase ale Nistrului inferior, limanurilor basarabene, Dunării de Jos și Siretului inferior la miazăzi, care au reprezentat în decursul vremurilor limite ale Tirgeților, Carpilor, Bastarnilor, Iașilor și însfârșit ale romanicilor orientali.[4]
Spațiul moldovenesc – anume suprafața vechiului Principat al Moldovei, a fost de-a lungul timpului în mai multe moduri divizat din punct de vedere administrativ:
-ro.svg)
Reconstituirea teritoriului istorico-geografic al principatului Moldovei este problematică[5][A] deoarece acest teritoriu astăzi transfrontalier[5] face parte din:
La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul negocierilor pentru pace, politicianul sovietic moldovean Nikita Salogor a propus reunirea teritoriilor care au aparținut Principatului Moldovei, în Moldova Mare.[6][7]
Morfostructural, teritoriul regiunii istorice Moldova este constituit - de la vest spre est, de:
În sensul acelor de ceasornic, limitele sale sunt date de următoarele morfo-structuri: Podișul Podoliei la nord, nord-est și est, continuarea Câmpiei Mării Negre la est, Marea Neagră în sud-est, Delta Dunării, Podișul Dobrogei, structurile de continuare ale Câmpiei Române, Subcarpaților de Curbură și Carpaților Orientali la sud.
Principalele cursuri de apă pe teritoriul regiunii sunt:
În decursul istoriei, din punct de vedere demografic, specificitatea teritoriului a constat în fluxul și refluxul populațiilor respectiv sedentare și nomade în funcție de variațiile climei și pluviometriei. În perioadele de secete prelungite, când pădurile erau periclitate în favoarea stepei, populațiile sedentare se retrăgeau spre zonele de pădure, spre Carpații Orientali sau spre Dunărea de Jos, atât pentru a dispune de apă, cât și pentru a fugi de jafurile popoarelor nomade din stepa pontică, ele însele împinse spre Apus, adesea unele de altele, din cauza secării izvoarelor și râurilor mici. În perioadele de pluviometrie normală, când cursurile de apă își regăseau debitul iar pădurile și pășunile se refăceau, populațiile de agricultori (succesiv daci, slavi, romanici manifestați prin cultura Dridu, bolohoveni etc.) coborau din nou „spre vale” și spre Răsărit, pe măsură ce slăbea stăpânirea nomazilor din stepă (succesiv sciți, sarmați, roxolani, onoguri, hazari, pecenegi, cumani, maghiari și tătari) și reclădeau sate și cetăți.[8]
Orașele cu mai mult de 50.000 de locuitori, sunt:
| Oraș | Populație* | Țară, regiune administrativă | |
|---|---|---|---|
| 1. |  Chișinău |
532.513 |  Moldova, Chișinău |
| 2. |  Iași |
290.422[9] |  România, Județul Iași |
| 3. |  Galați |
249.432[9] | România, Județul Galați |
| 4. |  Cernăuți |
240.600 |  Ucraina, Regiunea Cernăuți |
| 5. |  Bacău |
144.307[9] | România, Județul Bacău |
| 6. |  Botoșani |
106.847[9] | România, Județul Botoșani |
| 7. |  Bălți |
97.930 | Moldova, Bălți |
| 8. |  Suceava |
92.121[9] | România, Județul Suceava |
| 9. |  Tighina |
91.882 | Moldova, Bender |
| 10. |  Piatra Neamț |
85.055[9] | România, Județul Neamț |
| 11. |  Ismail |
84.815 | Ucraina, Regiunea Odesa |
| 12. |  Focșani |
79.315[9] | România, Județul Vrancea |
| 13. |  Bârlad |
55.837[9] | România, Județul Vaslui |
| 14. |  Vaslui |
55.407[9] | România, Județul Vaslui |
| 15. |  Roman |
50.713[9] | România, Județul Neamț |
* Recensăminte: România – 2011, Republica Moldova – 2014, Ucraina – 2001
Există la nivelul teritoriului moldovenesc istoric diferite aspecte etnografice și culturale, care în majoritate nu sunt proprii exclusiv acestui teritoriu și dintre care multe nu se găseau în totalitatea arealului, ci numai în anumite zone; cele mai specifice dintre aceste aspecte sunt graiul moldovenesc al limbii române și organizarea religioasă a arealului, care aparținea până în 1815 în întregime Mitropoliei Moldovei înființată între anii 1381-1386 și recunoscută de Patriarhia Constantinopolului în anul 1401, cu sediul mitropolitan inițial la Rădăuți, apoi în 1401 la Suceava, iar la mijlocul sec. al XVII-lea, în Iași.[10]
Din punct de vedere lingvistic, specificitatea teritoriului se manifestă îndeosebi prin graiul moldovenesc, care de altfel depășește limitele sale, devreme ce era vorbit în Dobrogea de Nord de-a lungul Dunării, și în Transilvania de Nord-Est.[10]
Pe teritoriul Moldovei istorice există (sau existau) mai multe graiuri moldovenești, aparținând arealului lingvistic al subdialectului de tip nordic sau moldovenesc, cuprinzând o serie de particularități dialectale care reprezintă principala trăsătură comună a moldovenilor, ele fiind utilizate, mai mult sau mai puțin frecvent, pe întreg spațiul moldovenesc și chiar dincolo de el, în Transnistria, zone din nordul Munteniei, Delta Dunării sau diaspora română[11], datorat, în cea mai mare parte, emigrărilor ardelenești la est de Carpați[12].
Fonetic, din punct de vedere lexical, precum și din punct de vedere morfologic sau sintactic, Moldova nu are un grai unitar. Astfel, graiurile din Bucovina au un aspect de mozaic (îmbină trăsături ale graiurilor centrale, bucovinene și în unele localități ale graiurilor maramureșene), iar la est și nord de Prut au un specific aparte (dar nu au statut autonom – aparținând ariei dialectale a masivul moldovenesc și, luate în ansamblu n-au fost atrase într-o altă arie lingvistică). Graiurile centrale din Basarabia au trăsături similare cu cele consemnate în dreapta Prutului, iar mare parte dintre particularitățile din zona sud-vestică (pe linia Cahul–Reni–Chilia) fac arie comună cu graiurile muntenești. În zona nord-vestul Basarabiei, nordul Bucovinei, ținutul Herța, graiurile fac arie comună cu sudul Bucovinei. Pe linia Camenca – Râbnița – Dubăsari și Kotovsk, Ucraina aflată în zona de nord-est a Republicii Moldova, graiurile fac în unele privințe arie comună cu cele din nordul Moldovei istorice și se caracterizează prin păstrarea la toate nivelele a multor elemente vechi la toate compartimentele limbii, dar și prin dezvoltarea unor particularități specifice. Există de asemeni o împărțire a graiului Moldovenesc într-un areal nordic și unul sudic, graiul moldovenesc tipic fiind reprezentat în zonele centrală și de nord ale Moldovei.[13]
Despre Transnistria – zonă aflată înafara arealului istoric moldovenesc, dar unde se află vorbitori de limbă română, există opinia (cf. M. V. Serghievskii), contestată, a unei evoluții de sine stătătoare a limbii vorbite, etichetată drept „moldovenească”.[13]
Din punct de vedere cultural, specificitatea teritoriului se manifestă pregnant prin conștiința localnicilor romanici de a fi „Moldoveni”, anume descendenți ai locuitorilor vechiului Principat, dar această conștiință, împărtășită de toți între Carpați și Nistru, este diferit exprimată de-o parte și de alta a Prutului, în cele două teritorii separate de Tratatul de la București din 1812. În partea de Apus, care se află în România din 1856 (1918 pentru Bucovina de Sud), a fi „Moldovean” înseamnă a face parte din poporul Român, în aceiași măsură cu Ardelenii, Bănățenii, Dobrogenii, Oltenii sau Muntenii. Dimpotrivă, în partea de Răsărit care a stat 105 ani sub stăpânirea Imperiului Rus, 47 de ani în stăpânirea sovietică și care din 1991 încoace se află în zona de influență geopolitică a Rusiei, teama (accentuată de războiul pierdut din 1992) de a „supăra” minoritățile conlocuitoare (o treime din locuitori) și de a provoca „puterea tutelară”, ai căror reprezentanți exprimă amenințări la orice tentativă de apropiere de România, determină majoritatea cetățenilor care se simt „Moldoveni” să-și exprime această identitate în sensul dorit de acei reprezentanți, anume în sensul că a fi „Moldovean” înseamnă a face parte dintr-o „etnie” diferită de cea a (celorlalți) Români[14].
Cu toate acestea, atât „Moldovenii români” cât și cei din zona de influență geopolitică a Rusiei socotesc poeții și scriitorii născuți în teritoriul istoric al Moldovei ca fiind o parte esențială din patrimoniul lor cultural comun:
Pictori cu origini moldovene sunt: Octav Băncilă, Victor Brauner, Nicu Enea, Ștefan Luchian, Camil Ressu, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Glebus Sainciuc, Arthur Aron Segal, Gheorghe Tattarescu, Nicolae Tonitza...
Arta populară moldovenească este de asemenea un patrimoniu cultural comun tuturor moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Creațiile arhitecturale sunt de asemenea un patrimoniu comun, fie că este vorba de cele bisericiești construite în stil moldovenesc[16] , fie că este vorba de vechile cetăți de apărare.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
