2 ianuarie: Congresul american a adoptat proiectul de lege menit să ducă la evitarea așa-numitei "prăpăstii fiscale", respectiv a unor majorări de taxe și reduceri de cheltuieli care ar fi intrat automat în vigoare și care ar fi creat riscul intrării economiei Statelor Unite într-o nouă recesiune.
5 ianuarie: Un cutremur cu magnitudinea de 7,7 grade Richter s-a produs în largul coastelor statului american Alaska.
15 ianuarie: Franța a trimis 2.500 de soldați în Mali, pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste care ocupă nordul țării.
16 ianuarie: Este declanșată criza ostaticilor de la In Amenas, ca răspuns la deschiderea de către Algeria a spațiului său aerian pentru avioanele franceze care au atacat militanții din Mali. În schimbul siguranței ostaticilor de la instalațiile de gaze naturale operate de compania Sonatrach împreună cu firma norvegiană Statoil, situate în estul Algeriei, în apropiere de granița cu Libia, militanții islamiști cer încetarea operațiunilor militare franceze împotriva islamiștilor din Mali.
20 februarie: Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anunțat în parlament demisia guvernului său, în urma protestelor la nivel național împotriva prețurilor la energia electrică.
24 februarie-25 februarie: Alegeri parlamentare în Italia. Coaliția de centru-dreapta condusă de Silvio Berlusconi devansează forțele de centru-stânga în proiecțiile privind Senatul italian.
5 martie: Republica Moldova: Guvernul condus de Vlad Filat a fost demis prin moțiune de cenzură adoptată de Parlament. Grupurile PD, PCRM (Partidul Comuniștilor) și deputații neafiliați au votat în favoarea moțiunii.
7 martie: Silvio Berlusconi a fost condamnat în primă instanță la un an de închisoare în procesul privind cumpărarea băncii Unipol, pentru divulgare de informații confidențiale.
9 martie: Oamenii de știință ruși anunță că au descoperit un tip cu totul nou de bacterii în apa lacului antarctic Vostok.[4][5] Trei zile mai târziu, rușii au revenit asupra informațiilor, anunțând că în mostrele recoltate nu se află vreo bacterie necunoscută până acum, ci, mai degrabă, e vorba despre niște agenți contaminanți.[6]
14 martie: Adunarea Națională Populară a Chinei (ANP) l-a ales pe Secretarul General Xi Jinping ca noul președinte al Republicii Populare Chineze, pe Li Yuanchao ca noul vice-președinte și pe Zhang Dejiang ca președinte al Comitetului permanent ANP.[8]
25 martie: UE oferă 10 miliarde € pentru a salva Cipru de la faliment. Împrumutul de salvare va fi în mod egal împărțit între Mecanismul european de stabilizare financiară, Fondul european de stabilitate financiară, precum și de Fondul Monetar Internațional. Afacerea precipită o criză bancară la nivel național pe insulă.
27 martie: Canada este prima țară care se retrage din Convenția Națiunilor Unite pentru combaterea Deșertificării.
27 martie: Coreea de Nord taie linia telefonică militară de urgență cu Coreea de Sud, la scurtă vreme după suspendarea ”telefonului roșu” dintre cele două guverne.
Aprilie
2 aprilie: Adunarea Generală a Națiunilor Unite adoptă Tratatul privind comerțul cu arme pentru a reglementa comerțul internațional cu arme convenționale.
3 aprilie: Armata nord-coreeană a primit acordul de la Parlamentul Nord-Coreean pentru atacul nuclear asupra SUA.
5 aprilie: Guvernul nord-coreean anunță că "începând cu 10 aprilie va fi incapabil să garanteze securitatea ambasadelor și organizațiilor internaționale în țară, în eventualitatea unui conflict".
16 aprilie: Cutremur în Iran cu magnitudinea de 7,8 grade Richter. Potrivit Russia Today autoritățile din Iran au confirmat 40 de morți în urma cutremurului, citând presa iraniană. Epicentrul a fost la 86km de Khash, un oraș cu o populație de 56.000 de locuitori.
19 aprilie: O rachetă Soyuz a lansat pe orbită o adevărată menajerie de șoareci, șopârle, melci și alte organisme vii pentru a efectua experimente științifice în vederea unui zbor spre Marte. Animalele au rămas pe orbită o lună și au revenit pe Pământ la 18 mai. Toate reptilele au supraviețuit, însă jumătate din șoareci au murit.
19 aprilie: Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf a fost arestat preventiv după ce a ieșit din exil.
20 -21 aprilie: Un sesim de magnitudine 6,7 și o altă replică de 5,4 grade Richter a avut loc în Lushan, din regiunea Sichuan, din China: peste 203 morți și peste 11.500 de răniți.
24 aprilie: Bangladesh: Cel puțin 25 de morți și 500 de răniți în urma prăbușirii unei clădiri.
28 aprilie: Italia: Focuri de armă au fost trase rănind trei persoane, în fața Palatului Chigi, sediul guvernului, în momentul în care Cabinetul Letta depunea jurământul la Palatul Quirinal, alături de cei 21 de membri ai cabinetului său. Autorul atacului a fost de asemenea rănit.
28 aprilie: Violențe în provincia Xinjiang din China: Cel puțin 21 de morți, printre care și polițiști.
29 aprilie: Aproximativ 35 de persoane au fost rănite în urma unei explozii produse într-o clădire din centrul orașului Praga.
10 mai: Justiția din Guatemala l-a condamnat pe fostul dictator Efrain Rios Montt, în vârstă de 86 de ani, la o pedeapsă cu închisoarea de 80 de ani, 50 de ani pentru genocid și 30 de ani pentru crime de război.
11 mai: Un dublu atentat cu mașină capcană s-a soldat cu moartea a cel puțin 40 de persoane și rănirea a peste 100 în localitatea turcă Reyhanli, din sudul țării, în apropiere de Siria.
15 mai: Într-un studiu publicat în Nature, cercetători ai Universității din Oregon au demonstrat pentru prima dată că este posibil să se creeze celule sușă embrionare care să fie identice din punct de vedere genetic cu persoana de la care au fost prelevate.
15 mai: Telescopul Kepler a rămas blocat din cauza defectării unui mecanism care permite telescopului să se orienteze spre o direcție dată de pe bolta cerească. Telescopul Kepler, o misiune de 600 de milioane de dolari, a fost construit de NASA în 2009 și este primul telescop care a fost special construit pentru a căuta planete asemănătoare cu Terra, în alte sisteme solare din galaxia noastră, Calea Lactee.
18 mai: Pentru a-și stinge datoriile istorice față de China, dar și pentru a pune capăt unei dispute de frontieră care datează de pe vremea Rusiei țariste, Tadjikistanul a acceptat să cedeze o parte din teritoriile sale Chinei.
19-20 mai: Statul Oklahoma, SUA a fost lovit de o tornadă care a ucis cel puțin 91 de oameni și a rănit cel puțin 145. În total 28 de tornade au fost raportate în Oklahoma, Kansas, Illinois și Iowa, potrivit Serviciului Național american de Meteorologie, Oklahoma și Kansas fiind statele cele mai afectate.
31 mai: Asteroidul (285263) 1998 QE2 s-a apropiat la 5,8 milioane kilometri distanță de Terra, cea mai mică distanță față de Pământ pentru următorii 200 de ani.
Iunie
1 iunie: A doua zi consecutivă de proteste violente în Turcia după ce guvernul a anunțat că vrea să distrugă un parc din centrul Istanbulului ca să construiască un centru comercial. 939 de persoane au fost arestate și 79 de oameni sunt răniți.
5 iunie: Oamenii de știință au anunțat descoperirea celei mai vechi fosile de primată și, deci, cel mai vechi strămoș al omului, care a trăit în urmă cu 55 de milioane de ani: o maimuță de câțiva centimetri înălțime, care cântărea aproximativ 30 de grame, avea o coadă lungă și degete osoase. Strămoșul primatelor a fost botezat Archicebus achilles.
5 iunie: Specialiștii anunță descoperirea în Birmania a unei șopârle gigant care a fost denumită Barbaturex morrisoni, în onoarea solistului The Doors, Jim Morrison.
12 iunie: Guvernul grec a închis televiziunea publică ERT declarând că televiziunea este "un caz excepțional de lipsă de transparență și cheltuieli incredibile".
13 iunie: celebra trupa sud coreeana Bangtan Boys, cunoscută la nivel mondial ca și BTS, debutează cu piesa No More Dream dim primul lor album 2 Cool 4 Skool
14 iunie: Alegeri prezidențiale în Iran pentru desemnarea succesorului lui Mahmud Ahmadinejad. Noul președinte iranian este Hassan Rohani, ales cu 50,68% dintre voturile exprimate.
14 iunie: Oamenii de știință au identificat un nou strat la corneea umană, denumit stratul Dua; este al șaselea al corneei și se află în spatele ochiului.
15 iunie: Reprezentanți din 24 de organizații județene ale PRM au participat la o ședință extraordinară a Consiliului Național, la care s-a decis revocarea președintelui partidului Corneliu Vadim Tudor și a conducerii PRM. C.V. Tudor a declarat că reuniunea e nestatutară, ilegală.
20 iunie: Parlamentarii belaruși au votat un proiect de lege care prevede măsuri mai severe împotriva conducătorilor auto, care se urcă la volan după ce au consumat alcool. Documentul prevede, în special, confiscarea mașinii în cazul în care un șofer este surprins în stare de ebrietate la volan, inclusiv atunci când conducătorul auto nu este posesorul de facto al autoturismului, dacă șoferul respectiv a mai fost supus unor sancțiuni administrative în decurs de un an pentru o infracțiune similară.
7 iulie: Finala masculină de simplu de la Wimbledon este câștigată de scoțianul Andy Murray în fața sârbului Novak Djokovic. Murray devine primul britanic care câștigă Wimbledon de la Fred Perry în 1936.
19 iulie: Omar Hayssam este adus în România și predat Poliției pentru a fi încarcerat. El a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru terorism, fiind considerat responsabil de justiția română pentru răpirea ziariștilor români în Irak, în 2005.
19 iulie: Alpiniștii români Zsolt Torok, Marius Gane, Aurel Salasan și Teo Vlad au reușit, în premieră românească, să cucerească vârful pakistanez Nanga Parbat, înalt de 8.125 m.
3 august: În controversatele alegeri prezidențiale din Zimbabwe, Robert Mugabe a fost declarat câștigător cu 61% din voturile exprimate, extinzând perioada de când e la putere la 33 de ani.
4 august: În Casa Parlamentului, Hassan Rouhani este inaugurat oficial ca președinte al Iranului și anunță membrii cabinetului său.
6 august: Potrivit raportului anual privind clima, publicat de Agenția Americană Oceanică și Atmosferică (NOAA), anul 2012 se numără printre cei mai călduroși zece ani de pe planetă, cu o topire record a ghețurilor arctice și emisii fără precedent de dioxid de carbon.
10 septembrie: Statele Unite și Rusia sunt de acord cu adoptarea unei rezoluții ONU care să prevadă recurgerea la forță dacă Siria nu va respecta planul de predare a armelor chimice. Bashar al-Assad, gata să plaseze armele chimice sub control internațional. SUA amână atacul asupra Siriei.
11 septembrie: 22 de mineri s-au blocat în subteran la Roșia Montană cerând ca "toți reprezentanții grupurilor parlamentare să vină la Roșia Montana cât de urgent, să discute cu ei și să vadă în ce stare au ajuns".
13 septembrie: Încă 11 mineri s-au blocat în subteran (numărul lor ridicându-se la 33) cerând din nou să vină președintele Senatului, Crin Antonescu, și liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta despre situația economică a zonei și despre proiectul minier.
15 septembrie: La București a 15-a zi consecutivă de proteste; 10.000 de protestatari au cerut retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul UNESCO și demiterea celor patru inițiatori ai proiectului de lege.[13] Proteste împotriva proiectului au avut loc în mai multe orașe mari ale României și în diaspora.
15 septembrie: În urma vizitei premierului Victor Ponta la Roșia Montană și a discuției cu minerii blocați, cei 33 de mineri au renunțat la protest și au ieșit la suprafață.[14]
16 septembrie: La Washington un om înarmat a ucis 12 oameni și a rănit alți 10 într-o clădire a Marinei americane. Atacatorul a fost ucis de polițiști.
21 septembrie: Un sângeros atac soldat cu 39 morți și sute de răniți s-a produs în capitala Kenyei, Nairobi, după ce 3 bărbați înarmați cu mitraliere au deschis focul asupra oamenilor aflați la într-un centru comercial, dintr-o zona selectă a orașului.
22 septembrie: Alegerile legislative din Germania: Angela Merkel, cancelarul creștin-democrat în funcție, a obținut victoria în alegeri, partidul său conservator (CDU/CSU) însumând 41,5% din voturile exprimate. Aliatul său liberal (FDP) s-a clasat sub pragul de 5% necesar intrării în Bundestag, iar Partidul Social-Democrat (SPD), cu care Merkel urmează să formeze o "mare coaliție", a obținut 25,7% din voturi.
1 octombrie: După ce Senatul SUA a respins proiectul bugetului, Casa Albă le-a ordonat agențiilor federale americane și instituțiilor publice cu puțin timp înainte de miezul nopții, să își înceteze activitățile, Congresul nereușind să voteze un buget înaintea orei limită din cauza pozițiilor ireconciliabile.
4 octombrie: O navă plecată din Libia ce transporta între 450 și 500 de imigranți a naufragiat lângă Lampedusa și doar în jur de 150 pasageri au fost salvați.
10 octombrie: Delegați din 140 de țări au semnat Tratatul Minamata, un tratat UNEP conceput pentru a proteja sănătatea umană și mediul de emisiile de mercur.
29 decembrie: Michael Schumacher a suferit un accident la cap, în stațiunea Meribel, din Alpii francezi și intră în comă.
29 decembrie: Un atentat sinucigaș s-a produs în gara din Volgograd, Rusia, în urma căruia cel puțin 18 persoane (inclusiv atacatorul) și-au pierdut viața, iar 40 au fost rănite.
12 ianuarie: Leon Leyson, 83 ani, supraviețuitor al Holocaustului și unul dintre cei mai tineri "Schindlerjuden", evreii salvați de Oskar Schindler (n. 1929)
13 ianuarie: Marcela Iuga Preda, 58 ani, interpretă română de muzică populară (n. 1954)
16 iunie: Hans Hass, 94 ani, biolog marin austriac și pionier în scufundări subacvatice (n. 1919)
16 iunie: Maurice Nadeau, 102 ani, profesor, scriitor, critic literar, director de colecții, director de publicații periodice și editor francez (n. 1911)
16 iunie: Iustin Pârvu, 94 ani, arhimandrit român, stareț al Mănăstirii Petru Vodă, jud. Neamț (n. 1919)
6 august: Constantin Picoș, 89 ani, profesor universitar, dr. ing., la Institutul Politehnic din Iași (azi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași), decan al Facultății de Mecanică, autor de manuale didactice, cărți și lucrări științifice, precum și autor de invenții (n. 1923)