mileniu From Wikipedia, the free encyclopedia
Mileniul al III-lea este perioada de timp care, conform calendarului gregorian, a început la 1 ianuarie 2001 și se va termina la 31 decembrie 3000.
Vedeți: 2000 • 2001 • 2002 • 2003 • 2004 • 2005 • 2006 • 2007 • 2008 • 2009
Vedeți: 2010 • 2011 • 2012 • 2013 • 2014 • 2015 • 2016 • 2017 • 2018 • 2019
Vedeți: 2020 • 2021 • 2022 • 2023 • 2024 • 2025 • 2026 • 2027 • 2028 • 2029
După estimările demografice, populația umană a planetei va fi de 11,2 miliarde de locuitori, iar Africa va fi cel mai populat continent după anul 2100.[1]
În cartea „Viitorul umanității” (2018), futuristul și fizicianul Michio Kaku susține că terraformarea planetei Marte, construirea unui lift spațial și călătoriile interstelare către cele mai apropiate stele și exoplanete, precum și metodele pentru prelungirea vieții umane prin inginerie genetică, nanotehnologie și transferului conștiinței umane în mașinării ar putea fi realizabile în secolul 22. Omenirea ar putea atinge stadiul de civilizație de tip 1 pe scara Kardashev abia în următorul secol. [2]. El a mai declarat: „Până în anul 2100, destinul nostru este să devenim asemenea zeilor la care ne-am închinat și de care ne-am temut cândva. Dar instrumentele noastre nu vor fi baghete și poțiuni magice, ci știința computerelor, nanotehnologiei, inteligenței artificiale, biotehnologiei și, mai ales, teoria cuantică”. [3]
Autorul și istoricul israelian Yuval Noah Harari scrie în cartea „Homo Deus: A Brief History of Tomorrow” (2015) că oamenii, „căutând fericirea și nemurirea, încearcă de fapt să se transforme în zei prin trei căi: ingineria biologică, ingineria cyborg (îmbinarea corpului organic cu dispozitive non-organice) și tranziția totală către statutul de ființă non-organică, în care oamenii transformați în ființe sintetice sau forme de viață non-organică dotate cu inteligența artificială vor putea mai ușor să colonizeze planete extraterestre, fără limitările chimiei organice”. [4]
Autorul avertizează că specia Homo Sapiens s-ar putea confrunta cu o extincție similară cu cea a oamenilor de Neanderthal de acum 30.000 ani, când s-au aflat într-o cursă strânsă cu strămoșii omului modern pentru resurse și hrană la finalul ultimei ere glaciare:
„La începutul secolului XXI, trenul progresului iese din nou din gară și acesta va fi probabil ultimul tren care va părăsi vreodată stația numită Homo Sapiens. Cei care pierd acest tren nu vor mai avea o a doua șansă. Pentru a obține un loc în ea, trebuie să înțelegeți tehnologia secolului XXI și, în special, puterile biotehnologiei și ale algoritmilor informatici (...). Într-adevăr, va fi mai mare decât decalajul dintre Sapiens și Neanderthalieni. În secolul XXI, cei care călătoresc pe trenul progresului vor dobândi abilități divine, în timp ce cei rămași în urmă se vor confrunta cu dispariția”. [5]
Fizicianul Stephen Hawking, teoretician al originii universului și unul dintre cei mai mari cosmologi, a avertizat că oamenii vor trebui „să colonizeze o altă planetă în decurs de 100 de ani sau se vor confrunta cu o extincție cauzată de schimbările climatice, inteligența artificială, impactul unui asteroid, pandmeie sau suprapopulare”. [6]
Și afaceriștii din industria big tech au făcut predicții.
Elon Musk, fondatorul companiilor SpaceX și Tesla, și de asemenea, directorul platformei X, crede că majoritatea oamenilor vor fi hibrizi bionici sau „cyborgi” cu organe și membre artificiale. Își vor putea descărca informația din creier în computere.[7]
Fondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, a declarat că dacă s-ar întâlni cu un călător în timp care a venit din anul 2100 în prezent, nu l-ar întreba despre viitorul familiei sale sau soarta companiei Microsoft, ci dacă inteligența artificială a contribuit la bunăstarea umană. La un episod al podcastului său, Unconfuse Me, din februarie 2024, filantropul miliardar a insistat că l-ar întreba pe călătorul în timp dacă „omenirea prosperă”. [8]
Mark Zuckerberg, directorul executiv al companiei Meta și creatorul platformei Facebook, și soția sa, dr. Priscilla Chan, au declarat că intenționează „să vindece sau să prevină toate bolile umane până în anul 2100, în timpul vieții copiilor noștri, printr-o mai bună înțelegere a modului în care funcționează celula umană”. [9]
Institutul global de sănătate de la Universitatea din Wisconsin-Madison a estimat că temperatura globală medie va crește cu 6 grade Celsius până în anul 2100. Cercetătorii de la Climate Interactive au stabilit că angajamentele țărilor din întreaga lume privind reducerea emisiilor de la acordul climatic semnat la Paris în 2015 vor face ca planeta să se încălzească cu 6,3 grade până la sfârșitul secolului în loc cu 8 grade (numai dacă angajamentele vor fi onorate). Chiar și așa, experții spun că nu este o veste îmbucurătoare - ei estimează o creștere a bolilor infecțioase și poate amenința siguranța alimentării cu apă în secolul următor. [10]
Pe plan geopolitic, George Friedman preconizează în cartea sa „The Next 100 Years: A Forecast for the 21st Century” că Statele Unite ale Americii vor rămâne unica superputere după prăbușirea Federației Ruse, fragmentarea Republicii Populare Chineze și ascensiunea unor noi puteri nucleare: Polonia, Turcia și Japonia. Politologul scrie că SUA își vor disputa dominația cu Mexicul, care va experimenta o creștere economică și se va ajunge la tensiuni șil lupte cu insurgenții și separatiștii mexicani care vor dura și dincolo de secolul 22. [11]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.