Specia a fost pomenită pentru prima dată sub denumirea de renumitul savant suedez Elias Magnus FriesAgaricus balteatus în volumul 2 al lucrării sale Observationes mycologicae din 1818.[6] El însuși a redenumit specia 20 de ani mai târziu sub numele actual (2018), de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[7]
În anul 1891, micologul german Otto Kuntze a dat speciei numele Gomphos balteatus în volumul 2 al operei sale Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum,[8] care a fost folosit sinonim între sfârșitul secolului al XIX-lea și anii 20 al celui ulterior.
Celelalte încercări de redenumire mai noi (vezi în infocasetă) nu au fost folosite niciodată și sunt de acea neglijabile.
Pălăria: are un diametru între 5 și 15 cm, este compactă, la început boltită semisferic cu marginea răsucită spre interior, dar devine în scurt timp convexă și apoi deseori plată precum adâncită în centru la bătrânețe, purtând inițial fragmente ale vălului parțial în formă de cortină albă, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și picior. Cuticula este netedă, în tinerețe vâscoasă, dar repede uscată și mată până lucioasă. Coloritul variază între brun-roșcat și brun de nucă, mereu cu nuanțe slabe violacee care însă sunt puternice în jurul marginii (tipic pentru acest soi). Tot acolo se poate descoperi de asemenea și nu rar o bordură albicioasă (rest al valului parțial). La umezeală devine din nou vâscoasă până unsuroasă.
Lamelele: stau destul de dens, sunt înalte, cu puține lamele scurte intercalate precum aderate până slab decurente la picior, fiind la început de culoare albicioasă și învăluite de sus menționata cortină, apoi ruginie până maronie cu nuanțe violacee spre marginea pălăriei.
Piciorul: are o lungime de 5 până la 9 cm și o lățime 2 până la 3 (4) cm, este consistent, gros, cilindric precum adesea ori îngroșat în centru cu baza subțiată, ori bulbos spre bază, fiind inițial ușor pâslos, plin, apoi umplut pe interior cu un țesut spongios, în final neted și parțial gol pe dinăuntru. Coloritul este albicios, însă acoperit mai târziu de pulberea sporilor și căpătând astfel un aspect brun-gălbui. Nu poartă un inel.
Carnea: albă cu tonuri foarte ușoare liliacee care nu se colorează la tăiere, mirosul fiind în stadiu tânăr ușor fructuos, uni spun cu nuanțe de ciocolată, devenind însă cu maturitatea mai neplăcut, amintind de pământ umed. Gustul este mereu plăcut.
Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali în formă de migdale și fin verucoși, colorați brun-gălbui, cu o mărime de 10–11 × 5–5,6 microni, pulberea având același colorit.[4][5][10]
Reacții chimice: carnea se decolorează sub aburi de amoniac galben până galben-maroniu, cu Hidroxid de potasiu brun cu margine gălbuie, aproape ca de paie și cu tinctură de Guaiacum albastru.[10][11][12]
Buza caprei este o ciupercă destul de gustoasă, atât timp cât este tânără, deci apoi capătă un miros neplăcut. De acea câțiva autori o declară necomestibilă. Ea poate fi preparată asemănător deliciosului Cortinarius varius.
Zaharia C. Panțu: „Plantele cunoscute de poporul român. Vocabular botanic cuprinzând numirile române, franceze, germane și științifice“, Institutul de Arte Grafice și Editură „MINERVA“, București (1929), p. 344
Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”', vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 853,
Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 374
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 274-275, ISBN 978-3-8354-1839-4
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983.