specie de ciupercă From Wikipedia, the free encyclopedia
Lactifluus piperatus (Carl von Linné, 1753 ex Henri François Anne de Roussel, 1806) sin. Lactarius piperatus (Carl von Linné, 1753 ex Christian Hendrik Persoon, 1797), este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactifluus,[1] denumit în popor lăptucă iute sau iuțar.[2] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește în șiruri sau cercuri mari, preferind locuri umede, în păduri de conifere mai ales sub pini și molizi precum în cele foioase pe lângă fagi și stejari, de la câmpie la munte, din iunie până la sfârșitul lui octombrie.[3][4]
| Lactifluus piperatus sin.
Lactarius piperatus | |
|---|---|
 | |
| Lăptucă iute, iuțar | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Russulales |
| Familie: | Russulaceae |
| Gen: | Lactifluus |
| Specie: | L. piperatus |
| Nume binomial | |
| Lactifluus piperatus Lactifluus piperatus (L.) Roussel (1806) | |
| Sinonime | |
Modifică text  | |
În anul 1753, buretele a fost descris oficial pentru prima dată de Carl von Linné în volumul a 2-lea al operei sale Species Plantarum ca Agaricus piperatus.[5]
Deja în anul 1772, naturalistul italian Giovanni Antonio Scopoli i-a dat numele Galorrheus piperatus, sancționat de micologul german Paul Kummer în cartea sa Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871,[6] nume binomial care nu s-a impus.
Compatriotul lui Linné, Christian Hendrik Persoon, a redenumit specia o a doua oară sub numele actual (2018) Lactarius volemus în cartea sa Tentamen dispositionis methodicae Fungorum in classes, ordines, genera et familias, editată în anul 1797.[7]
În sfârșit, găsim taxonul Lactarius piperatus al lui Persoon ca Lactifluus piperatus pentru lăptuca iute la savantul francez Henri François Anne de Roussel (1748-1812) în cartea sa Flore du Calvados et des terreins adjacens, composée suivant la méthode de M. Jussieu, comparée avec celle de Tournefort et de Linné din 1806.[8] Această denumire a fost considerată ulterior pentru mult timp numai sinonim al lui Lactarius piperatus, dar a fost preluată de un grup de micologi, confirmând specia ca gen separat din cauza filogeniei lui moleculare în 2010. Apoi soiul a fost rearanjat taxonomic în cadrul familiei Russulaceae. Discuția pare terminată. Lactarius piperatus este aceptat sinonim și apare înca în cele mai multe cărti micologice. Celelalte sinonime între altele Agaricus acris al lui Pierre Bulliard din 1785 pot fi neglijate.
.jpg)
Cel mai ușor buretele poate fi confundat cu gemenul său Lactarius vellereus (necomestibil, foarte iute, amar și zgârcind, lamele mai depărtate deseori bifurcate, cuticulă lânos-împâslită)[11] sau cu Lactarius pubescens (otrăvitor, extrem de iute, se dezvoltă în afară de păduri prin iarbă sub mesteceni, cu cuticulă albicioasă până palid rozalie, marginea piciorului fiind neregulat ondulată precum pletoasă cu franjuri, miros de mușcată).[12]
Dacă se ia în considerare mărimea, iuțimea precum laptele alb ale acestei ciuperci, ea poate fi confundată numai cu puține alte specii relativ inofensive, de exemplu cu: Lactarius controversus (necomestibil fiind extrem de iute, crește sub plopi sau anini, pălărie cu zone rozalii precum lamele cu benzi palid-roșiatice),[13][14] Lactarius glaucescens, sin. Lactarius pergamenus (comestibil dar iute, se dezvoltă numai în păduri de foioase, mai mic și subțire, se decolorează după tăiere gălbui),[15] Lactarius pallidus (necomestibil)[16] Lactarius resimus (necomestibil)[17] sau Lactarius trivialis sin. Lactarius bertillonii var. queletii (necomestibil pentru că prea iute, se dezvoltă numai sub foioase, cu mare drag sub castani, lamele foarte îndepărtate, buretele original cu cuticula colorată spre gri-roz, variația queletii însă este albă).[18]
Posibilă este de asemenea o confundare cu două ciuperci fără suc din genul Russula: Russula delica[19] și surata ei foarte apropiată Russula chloroides.[20]
.jpg)
Iuțarii nu se potrivesc pentru persoane cu probleme gastrointestinale sau cu stomac sensibil, chiar dacă pierd ceva din iuțime în timpul gătirii. Bureții se păstrează întregi până la folosire, piciorul nu se taie imediat, deoarece pierde prin ea laptele și astfel ciuperca se deshidratează. Se aleg numai ciuperci tinere, pentru că cu maturizarea crește iuțimea, căpătând în plus o variantă amară.[21]
Lăptucile iuți pot fi folosite uscate și apoi măcinate, folosindu-le ca condiment pentru alte mâncăruri, înlocuind ardeiul iute. Tradițional buretele este prăjit cu slănină și/sau presărat cu brânză de gust mai intensiv (oaie, capră), respectiv în unt cu ceapă și felii de slănină ori umplut cu, de exemplu, cașcaval și pus la cuptor precum fript la grătar.[21][22] Mai departe, el se poate marina în diverse moduri.[23] Conservată în sare, carnea ei capătă o culoare gri-verzuie.[4]
O altă rețetă este cea din jurnalul „Tribuna” din secolul al XVIII-lea, denumită „Iuțari de casă mare”, cu smântână și pătrunjel.[24]
Buretelui îi se atribuie de asemenea un efect diuretic și este folosit împotriva litiazei renale (pietrei de vezică urinară).[4]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
