Numele binomialCortinarius triformis a fost determinat de renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[5] fiind, de asemenea, numele curent valabil (2022). Toți ceilalți taxoni sunt acceptați drept sinonime.
Trebuie menționat că Cortinarius melleopallens (Fr.) Britzelm.[6] este văzut de unii specie independentă,[7] iar de alții doar sinonim al buretelui descris aici.[8][9][10]
Epitetul specific este derivat din adjectivul latin(latinătriformis=tripartit, constând din trei părți,[11] datorită aspectului ciupercii.
Cooke: Cortinarius triformis
Pălăria: are un diametru între 4-7 (9) cm, este destul de fermă și groasă, spre margine subțire, higrofană, la început aproape emisferică, apoi convexă sau conică și în sfârșit extinsă, cu un mamelon obtuz, uneori deprimat în centru. Cuticula este netedă, mată (la umezeală umedă, părând slinoasă), higrofană, marginea cu urme de voal alb și nestriată. Coloritul depinde de vreme și de variație: astfel este pe vreme uscată gri-maroniu, maroniu-ocru până la ocru-gălbui, dar brun-roșiatic până ruginiu când este umed.
Lamelele: subțiri și nu prea aglomerate, cu lameluțe intercalate de lungime diferită, sunt bombate și lat aderate la picior, decurgând cu un dinte, fiind învăluite la început de o cortină formată din fibre fine ca păienjeniș de culoare albă, fragment al vălului parțial. Coloritul inițial de culoarea lutului, devine apoi crem, ocru-gălbui până galben-maroniu și în sfârșit ruginiu până brun de scorțișoară. Muchiile albicioase devin cu avansarea în vârstă din ce în ce mai crenate.
Piciorul: golaș cu o lungime de 5- 10 (14) cm și un diametru de 1-2 cm (la baza bulboasă, până la 3 cm) în formă de măciucă este cărnos, spongios și plin pe dinăuntru, fiind acoperit la exemplarele tinere de un voal alb care uneori dă naștere unei zone inelare sau benzi trecătoare, mai târziu maronii. Coloritul fundal al cojii este albicios până alb-argintiu.
Carnea: de un colorit gri-albui murdar până crem, marmorată maroniu deschis, este fermă și destul de groasă, mirosul în tinerețe neremarcabil, devine mai târziu ceva prăfos și slab de cedru, gustul fiind blând, dar nesavuros.[3][4]
Caracteristici microscopice: are spori colorați palid ocru, slab dextrinoizi, elipsoidali până puțin fusiformi cu un apicol rotunjit, fin verucoși pe suprafață, măsurând 7,4-10 (11) x 4 (4,4)-5,7 (6,5) microni. Pulberea lor este ruginie. Basidiile cilindrice până la bulboase cu fibule și o dimensiune de 30-32 x 6,5-7,2 microni prezintă 4 sterigme fiecare. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenial sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt hialine (translucide). Hifele pileocistidelor (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) au o lățime de 15 µm, pereții fiind pigmentați parțial granulos.[12][13]
Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 326-5
Raya, L. Moreno B. (ed.): „Flora Micológica de Andalucía”, Editura Consejería de Medio Ambiente y Ordenación del Territorio, Junta de Andalucía, Sevilla 2018, p. 1111, ISBN: 978-84-16591-07-7
Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173 - 2, ISBN 3-405-12124-8
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Josef Breitenbach, Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz“, vol. 5, partea a 2-a „Blätterpilze - Cortinariaceae“, Editura Mykologia, Lucerna 2000, ISBN: 978-3-85604-050-5
Irmgard Krisai-Greilhuber: „Die Makromyceten im Raum von Wien: Ökologie und Floristik“, Editura IHW-Verlag, Eching 1992, ISBN: 978-3-980-27326-8
German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 5: „Ständerpilze. Blätterpilze III“, Editura Ulmer, Stuttgart 2010, ISBN 978-3-8001-3572-1
Jakob Emanuel Lange: „Studies in the Agarics of Denmark” - „Cortinarius”, Editura H. Hagerup, Copenhaga 1935
Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Ėmma Leonidovna Nezdoĭminogo, Margarita Apollinarʹevna Bondart︠s︡eva: „Definitorium fungorum Rossiae - Ordo agaricales”, Editura Nauka, Moscova 1996, ISBN: 978-5020-26035-1
Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
Rolf Singer: „The Agaricales in Modern Taxonomy”, Editura J. Cramer, Weinheim 1962
Karl Soop: „Cortinarius in Sweden”, Editura autorului, Stockholm 2008, ISBN: 978-9197-48037-6
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
_Fr_393955.jpg)
