Numele binomialAgaricus bivelus a fost determinat de renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae din 1818.[5]
Apoi, în 1838, Fries însuși a transferat soiul la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[6] fiind și numele curent valabil (2023).
Toate celelalte încercări de redenumire și variații descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim.
Epitetul este derivat din prefixul latin (latinăbi=dublu, îndoit,[7] și cuvântul latin (latinăvelare=a acoperi, a înfășura, a învălui, a înveli,[8] referindu-se la voalului alb din belșug, care căptușește destul de permanent marginea capacului în corpurile fructifere tinere și, de asemenea, pentru că lasă în urmă o zonă inelară mai mult sau mai puțin distinctă, adesea dublă pe tulpină.
Pălăria: fermă, cărnoasă și higrofană cu un diametru de 4-8 (9) cm are inițial forma de clopot spre convexă, devenind în final plat-convexă, dar niciodată aplatizată în întregime. Prezintă atunci adesea o cocoașă turtită. Marginea subțire, tăioasă, rulată pentru mult timp poartă mai ales la început resturi albicioase ale vălului universal. Cuticula separabilă, groasă și tenace este lucioasă până lipicioasă, higrofană, netedă, dar cu fibrile radiale încarnate precum mătăsoasă spre periferie. Coloritul în tinerețe aproape albicios poate fi apoi cărămiziu, brun-portocaliu sau căprui, fibrele fiind ceva mai închise. Datorită higrofanității, devine bej până gri-bej la ariditate.
Lamelele: sunt subțiri, destul de strânse, parțial ondulate, cu lameluțe intercalate, bifurcate, de lungime diferită și atașate slab bombat la picior, fiind învăluite la început de o cortină albă, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș, resturi ale vălului parțial. Coloritul inițial ocru, repede bej-roșiatic, se decolorează cu timpul, devenind în sfârșit brun de scorțișoară. Muchiile ascuțite și crestate sunt inițial albicioase, mai târziu de aceiași culoare.
Piciorul: ferm, cărnos, fibros, la bătrânețe spongios și plin pe dinăuntru cu o lungime de 4-8 cm și o grosime de 1-1,5 (1,8) cm este clavat și foarte bulbos spre bază (până la 3 cm). Suprafața uscată, gri-brună, acoperită pentru mult timp de un voal alb, este direct sub pălărie albicioasă. În tinerețe poartă de obicei un inel membranos, trecător, astfel că mai târziu rămâne doar o zonă inelară insinuată.
Carnea: groasă, fermă, la bătrânețe spongioasă, de colorit gri-albicios în pălărie și brun-roșiatic în picior, nu se decolorează după tăiere. Mirosul este inițial imperceptibil, mai târziu cu nuanțe de camfor, gustul fiind blând.[3][4]
Caracteristici microscopice: are spori moderat până la puternic dextrinoizi, ovoidali până elipsoidali, apiculați, dens punctat cu negi mici uneori confluenți și aliniați, de un galben-maroniu deschis cu hidroxid de potasiu de 2%, măsurând 7,5-9,5 x 5-5,5(6) microni. Pulberea lor este brun-ruginie. Basidiile clavate cu cleme bazale și 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 30-40 x 8-10 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) sunt formate din hife cilindrice, septate, înguste la joncțiuni filamentoase, negelificate, de până la 20 µm grosime, infibulate cu un pigment galben. Trama lamelară este formată din hife cu unele incrustații cu pete.[9][10]
Reacții chimice: carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu brun-negricios și cuticula brun-roșiatic închis, iar sub aburi de amoniac ciuperca devine imediat neagră.[10][11]
Deși inofensivă pentru consum, specia este văzută de majoritatea micologilor drept necomestibilă.
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Academia Republicii Socialiste România: „Revue Roumaine de Biologie - Série de biologie végétale” vol. 24-26, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București 1979, p. 66: apariție)
Universitatea din București: „Analele Universității București - Biologie vegetală”, vol. 20-21, Editura Universitatea din București, București 1971, p. 165
Bruce Ing: „The Fungi of North East Wales: A Mycota for Vice-Counties 50 (Denbighshire) and 51 (Flintshire)”, Editura University of Chester Press, Chester 2020, ISBN: 978-1910-48142-4
Marcel Locquin: „Petite flore des champignons de France: Agarics, bolets, clavaires”, Editura Presses universitaires de France, Paris 1956
German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
Marcel Locquin: „Petite flore des champignons de France: Agarics, bolets, clavaires”, Editura Presses universitaires de France, Paris 1956
Paul Wilhelm Magnus: „Die Pilze (Fungi) von Tirol, Vorarlberg und Liechtenstein”, Editura Outlook Verlag GmbH, Frankfurt 2023, ISBN: 978-3-36862-072-1
Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
Albert Pilát: „Mushrooms and Other Fungi”, Editura P. Nevill, Londra 1961
Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
Karl Soop: „Cortinarius in Sweden”, Editura autorului, Stockholm 2008, ISBN: 978-9197-48037-6
Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 326, nr. 2127
Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 143, ISBN 3-468-07202-3
Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1248, ISBN 3-468-07202-3
Raya, L. Moreno B. (ed.): „Flora Micológica de Andalucía”, Editura Consejería de Medio Ambiente y Ordenación del Territorio, Junta de Andalucía, Sevilla 2018, p. 974, ISBN: 978-84-16591-07-7
Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 327-17
Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227 - 1, ISBN 3-405-12116-7
.jpg)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
_Fr_56586.jpg)
.JPG)
.jpg)
_Fr_361131.jpg)
_Fr_691551.jpg)
