Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2022).
Sinonim obligatoriu este Inoloma bolare al micologului german Friedrich Otto Wünsche din 1877,[7] bazând pe descrierea lui Persoon.
În plus, acceptată este denumirea Gomphos bolare a micologului german Otto Kuntze din 1891[8] precum cea a micologului ceh Josef Velenovský din 1921, anume Pholiota rigelliae.[9] Alți taxoni nu sunt cunoscuți.
Proveniența epitetului specific nu este cunoscut în general.[10] Dar desigur are un sens, anume „roșu închis, de culoare cărămidă”, în limba latină nouă, bolaris înseamnă plasat, (suprafața este țesălată cu solzi roșiatici), de verificat la David Gledhill: The Names of Plants.[11][12]
Pălăria: fermă, cărnoasă (până la 2 cm grosime) și nehigrofană cu un diametru de 5-8 (12) cm este la început emisferică, mai târziu convexă cu marginea nestriată, răsucită spre interior pentru mult timp și fără cocoașă, devenind în cursul maturizării din ce în ce mai aplatizată și ondulată, la bătrânețe adesea cu rupturi verticale la margine. Cuticula este uscată, și, pe un fundal galben palid până la cenușiu argilos (mai ales spre mijlocul pălăriei), dens acoperită cu solzi mici bătători la ochi de culoare roșiatică care devin cu timpul mai rari.
Lamelele: sunt subțiri și aglomerate, intercalate și bifurcate, fiind atașate bombat precum puțin decurente la picior. Coloritul este inițial gri-gălbui, decolorându-se cu timpul brun-gălbui până brun-ocru, pentru a deveni la bătrânețe brun de scorțișoară. În tinerețe sunt acoperite de o cortină deasă alb-gălbuie, formată din fibre foarte fine ca de păienjeniș, rest al vălului parțial. Muchiile pot fi slab zimțate și ceva ondulate, mai presus de toate în vârstă.
Piciorul: cu o lungime de 4-7 (9) cm și o grosime de 1-1,5 (2) cm este solid, ceva fibros, mai mult sau mai puțin cilindric, fiind plin pe dinăuntru. Coloritul pe fundal galben deschis, este presărat de solzișori sau fibrile verticale roșiatice. Suprafața este în vârf albă și la bază galbenă până roșiatică. Nu poartă un inel.
Carnea: albicioasă, fermă și cărnoasă se decolorează după tăiere încet în galben de crom, mai presus de toate la bază. Mirosul este slab prăfos, iar gustul blând până slab amar.[3][4]
Nu încercați-o niciodată, deoarece ingredientele sunt foarte dăunătoare!
Caracteristici microscopice: are spori palid bruni, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), rotunjori până lat elipsoidali, fin verucoși, măsurând 6-8 x (4,5) 5-6 microni. Pulberea lor este brun de scorțișoară. Basidiile sunt clavate cu 4 sterigme fiecare. Nu prezintă pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor). Celulele marginale sunt mai mult sau mai puțin clavate. Hifele pileocistidelor (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) portocalii au o lățime de 5-10 (20) µ care au ocazional cleme.[13]
Cortinarius bolaris probabil nu conține orelanină sau substanțe similare, cel puțin nu au fost detectate până în prezent. Un test chimic ar trebui să confirme acest lucru. Soluția de clorură de fier (III) provoacă o decolorare violetă din cauza diglucozidei orelaninice pe care o conține (= precursorul orelaninei). Chiar dacă rezultatul este negativ, buretele nu este deloc comestibil, deoarece conține alte toxine periculoase (posibil și încă necunoscute). De asemenea, este considerat a fi foarte toxic pentru tractul gastrointestinal, dar și pentru atacarea rinichilor și ficatului. Semnele de otrăvire cu toxinele pe care le conține sunt o gură uscată, sete extremă și hipertensiune arterială. Intoxicații severe au fost înregistrate de mai multe ori.[36][37]
Particularitate: Coloranții Leprocybe nu se dizolvă în mod normal în alcool, spre deosebire de cei ai subgenului Dermocybe. Cortinarius bolaris este o excepție aici, generând un colorant galben pe hârtie cu alcool.[36]
Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 232-233 - 2, ISBN 3-405-12116-7
Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”', vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 853,
Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 228-229 - 1, ISBN 3-405-12116-7
Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 195
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Bielli Ettore: „Funghi. Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi più diffuse”, Editura De Agostini, Novara 2012, ISBN: 978-88418-7695-4
Markus Flück: „Welcher Pilz ist das?”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2009, ISBN 978-3-440-11561-9
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler: 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen”, ed. a 2-a, Editura Kosmos, Halberstadt 2014, ISBN 978-3440-14364-3
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Yves-François Pouchus: „Guide de poche de mycologie officinale”, Editura Lavoisier, Paris 2012, ISBN: 978-27430-1474-2
Reinhard Tröger, Peter Hübsch: „Einheimische Grosspilze: Bestimmungstafeln für Pilzfreunde”, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg-Berlin 1999, ISBN: 978-3-437-20443-2
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.jpg)
.jpg)
_Fr_56586.jpg)
_Fr_117637.jpg)
.jpg)
_Fr_361132.jpg)
_A._Pearson_173553.jpg)
_Fr_59784.jpg)
