Remove ads
pilot spaniol de Formula 1 From Wikipedia, the free encyclopedia
Carlos Sainz Vázquez de Castro (pronunție în spaniolă: /ˈkaɾlos ˈsajnθ ˈβaθkeθ ðe ˈkastɾo/; n. , Madrid, Spania), cunoscut și sub numele de Carlos Sainz Jr., sau simplu Carlos Sainz, este un pilot de curse spaniol care concurează în Campionatul Mondial de Formula 1 pentru Scuderia Ferrari. Este fiul lui Carlos Sainz, dublu campion mondial la raliuri, și nepotul pilotului de raliu Antonio Sainz(es)[traduceți]. În 2012, Sainz a concurat în campionatele britanice și europene de Formula 3 pentru Carlin.[4] A concurat pentru DAMS în sezonul 2014 al Formulei Renault 3.5, câștigând campionatul înainte de a trece în Formula 1 cu echipa Scuderia Toro Rosso, în sezonul din 2015.
Carlos Sainz Jr. | |
Sainz în 2022 | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Carlos Sainz Vázquez de Castro Cenamor Rincón Rebollo Birto Moreno de Aranda De Anterurriaga Tiaper del Tún |
Poreclă | Smooth Operator |
Născut | (30 de ani)[1][2] Madrid, Spania[2] |
Părinți | Carlos Sainz |
Cetățenie | Spania[2] |
Ocupație | pilot de curse automobilistice[*] pilot de Formula 1 |
Limbi vorbite | limba spaniolă limba engleză |
Cariera în Campionatul Mondial de Formula 1 | |
Ani activi | 2015-prezent |
Echipe anterioare | |
Echipa actuală | Ferrari (2021-prezent)[3] |
Număr | 55 |
Curse | 209 (206 starturi) |
Victorii | 4 (1,91%) |
Pole-uri | 6 (2,87%) |
Tururi rapide | 4 (1,91%) |
Podiumuri | 27 (12,92%) |
Puncte | 1.272,5 |
Prima cursă | MP al Australiei din 2015 |
Prima victorie | MP al Marii Britanii din 2022 |
Ultima victorie | MP de la Ciudad de México din 2024 |
Ultima cursă | MP de la Abu Dhabi din 2024 |
Poziția în 2024 | Locul 5 (290 de puncte) |
actualizează datele statistice | |
Semnătură | |
Prezență online | |
Modifică date / text |
A concurat cu echipa italiană până la Marele Premiu al Statelor Unite din 2017, atunci când s-a mutat la Renault. Sainz s-a mutat la McLaren pentru sezonul 2019, încheindu-și în același timp contractul cu Red Bull Racing. La Marele Premiu al Braziliei din 2019, Sainz a obținut primul său podium din Formula 1, terminând pe locul 3. Sainz a adăugat un alt podium terminând pe locul doi la Monza în anul următor, înainte de a pleca la Scuderia Ferrari la sfârșitul acelui sezon. Sainz a obținut cel de-al treilea și primul său podium cu Ferrari, terminând pe locul doi în Marele Premiu al Principatului Monaco din 2021. La Marele Premiu al Marii Britanii din 2022, Sainz a obținut primul său pole position și prima sa victorie din carieră.
Sainz este contractat să rămână la Ferrari cel puțin până la sfârșitul sezonului 2024.[5]
Asemenea multor piloți de Formula 1, Carlos Sainz Jr. s-a născut într-o familie de motorsport, în 1994, în Madrid. În aceste circumstanțe, era probabil inevitabil ca tânărul Sainz să aleagă acest drum, astfel că la vârsta de 7 ani începea deja să participe în competițiile de karting. În 2009 el a reușit să câștige Monaco Kart Cup, un event prestigios câștigat în trecut de piloți precum Sebastian Vettel sau Robert Kubica.[6]
Un an mai târziu, el a făcut pasul spre cursele de mașini și a fost invitat să facă parte din echipa de juniori aparținând Red Bull Racing.[7] Potențialul său a înflorit în 2014, cu un pracurs dominant în seria Formula Renault 3.5, unde a obținut un record de 7 victorii, reușind astfel să-și adjudece titlul din acel an.
Parcursul său nu a trecut nevăzut, astfel că el a obținut un loc în Formula 1 la Scuderia Toro Rosso pentru sezonul din 2015, conducând alături de un alt debutant, Max Verstappen.[8] În sezonul său de debut, Sainz a terminat în puncte de șapte ori - dar au existat, de asemenea, la fel de multe retrageri, în mare parte datorită fiabilității. Consistența a fost mai bună în 2016, dar Sainz a fost profund dezamăgit de faptul că a pierdut o potențială promovare către echipa Red Bull Racing, care a optat în schimb pentru Max Verstappen. 2017 l-a văzut din nou pe Sainz la Toro Rosso, de această alături de Daniil Kveat, însă Sainz nu va termina sezonul la aceeași echipă, el plecând la Renault, înlocuindu-l pe Jolyon Palmer în timpul Marelui Premiu al Statelor Unite.
în 2018, el a concurat alături de germanul Nico Hülkenberg, dar în ciuda succesului timpuriu, el nu a putut să-și învingă coechipierul, astfel că a terminat sezonul cu 53 de puncte, cu 16 mai puțin decât a acumulat germanul.
Odată cu plecarea spaniolului Fernando Alonso de la echipă, Sainz a fost anunțat înlocuitorul său la McLaren pentru 2019, unde va concura alături de debutantul Lando Norris.[9] Sezonul a început cu probleme pentru pilotul spaniol. El l-a depășit în calificări pe Norris în primele trei curse, dar nu a fost capabil să înscrie puncte în acea perioadă. Pe 28 aprilie, Sainz a obținut primele sale puncte pentru McLaren, la Marele Premiu al Azerbaidjanului, cu o clasare solidă pe locul 7. Acea cursă a început o serie de performanțe de înaltă calitate, care l-au ajutat pe spaniol să obțină puncte în opt din ultimele nouă Mari Premii înainte de pauza de vară, inclusiv două locuri 5 la rând în Germania și Ungaria.
Sainz a acumulat puncte în doar trei din primele șapte curse din a doua jumătate a anului 2019, însă a obținut primul său podium cu o performață uimitoare în timpul Marelui Premiu al Braziliei. Mașina lui Sainz a pierdut putere în timpul Q1 și a trebuit să înceapă cursa de pe ultima poziție. În cursă, el a petrecut prima jumătate a cursei făcând manevre uimitoare de depășire. Primul podium al lui Sainz în cele 101 de starturi în F1 a fost primul al echipei McLaren de la Marele Premiu al Australiei din 2014. El a terminat sezonul 2019 pe locul șase în Campionatul Mondial, cu 96 de puncte, cea mai bună poziție din cariera sa de Formula 1. Locul al șaselea a fost cel mai înalt punctaj pentru un pilot McLaren, de la Lewis Hamilton care a terminat pe locul patru în 2012.
Sezonul din 2020 a fost și mai bun decât precedentul. În primele șase curse a terminat de patru ori în puncte. În Marele Premiu al Belgiei nu a luat startul datorită unei defecțiuni la mașină înainte de cursă,[10] însă în următoarea etapă din Italia, el a reușit cea mai bună clasare a sa din carieră, locul 2 (el transmițând prin radio că ar fi câștigat cursa dacă ar mai fi avut un tur la dispoziție).[11] Următoarele două curse s-au terminat cu retrageri pentru el, însă în restul sezonul a avut parte doar de clasări în puncte, cea mai joasă fiind locul 7. El a terminat în campionat pe locul 6, cu 105 puncte acumulate.[12]
Sainz a semnat un contract pe două sezoane cu Scuderia Ferrari începând cu sezonul din 2021, avându-l drept coechipier pe monegascul Charles Leclerc.[13] S-a calificat și a terminat pe locul 8 la Marele Premiu al Bahrainului, prima cursă a sezonului,[14] apoi a continuat să se califice pe locul 11 la Marele Premiu al Emiliei-Romagna pentru a termina pe locul 5, recuperându-și diferența față de coechipierul său, Leclerc.[15] A ocupat al treilea podium din carieră și primul cu Ferrari la Marele Premiu al Principatului Monaco din 2021.[16] A obținut din nou o clasare pe podium la Marele Premiu al Ungariei din 2021, în ciuda faptului că a terminat pe locul patru pe circuit, dar din cauza unei descalificări post-cursă pentru Sebastian Vettel, el a fost clasat pe locul 3.[17][18] A început Marele Premiu al Rusiei din 2021 de pe locul 2 și l-a depășit pe fostul său coechipier, Lando Norris, în primul tur, terminând în cele din urmă pe locul 3, pentru a obține al treilea podium pentru Ferrari. În ultima cursă a sezonului, Marele Premiu de la Abu Dhabi din 2021, a terminat pe locul trei, clasându-se la finalul sezonului pe locul cinci în campionatul piloților, înaintea coechipierului său, Leclerc, și a fostului coechipier, Norris.
S-a calificat pe locul al treilea pentru Marele Premiu al Bahrainului, cursa de deschidere a sezonului 2022.[19] El se afla pe locul al treilea până la retragerea lui Max Verstappen, permițându-i să ajungă pe locul doi în spatele lui Leclerc pentru a obține o clasare 1-2 pentru Ferrari și un avans timpuriu în Campionatul Constructorilor.[20] El a terminat pe locul al patrulea la Marele Premiu al Spaniei, cel mai bun rezultat al său vreodată în cursa de acasă, în ciuda faptului că anterior în cursă s-a rotit și a coborât pe locul 11.[21][22] Sainz s-a calificat și a terminat pe locul al doilea la Marele Premiu al Principatului Monaco din 2022, dar o problemă hidraulică i-a cauzat a treia retragere a anului la Marele Premiu al Azerbaidjanului. El s-a clasat pe 2 la Marele Premiu al Canadei, la mai puțin de o secundă în spatele lui Verstappen. Pentru cel de-al 150-lea start său în Formula 1, Marele Premiu al Marii Britanii, Sainz a ocupat primul său pole position de Formula 1 într-o sesiune de calificări pe ploaie, învingându-l pe Verstappen cu 0,034 secunde. A fost depășit în cursă de Verstappen, dar și-a recăpătat conducerea când neerlandezul a încetinit din cauza avariilor la mașină. El a oprit pentru anvelope soft în ultimele tururi și l-a depășit pe Leclerc pentru a-și revendica prima victorie în Formula 1.[23] El a luat al doilea pole position la Marele Premiu al Belgiei, fiind promovat de pe locul 2 după ce Verstappen a primit o penalizare de motor, dar a căzut în spatele ambilor mașini Red Bull pentru a termina pe locul al treilea. A ocupat al treilea pole position la Marele Premiu al Statelor Unite, dar s-a retras din cursă după ce a fost lovit de George Russell în primul viraj. El a încheiat sezonul pe 5 în clasamentul la piloți, acumulând în total 246 de puncte.
Sainz a început sezonul 2023 cu o clasare pe locul patru la Marele Premiu al Bahrainului. El a terminat pe locul patru la Marele Premiu al Australiei, dar a fost penalizat și retrogradat pe locul 12 pentru că provocat un contact cu Fernando Alonso la a doua reluare a cursei.[24] Sainz s-a calificat pe locul al treilea la Marele Premiu de la Miami, dar a terminat pe locul cinci. A suferit un accident în antrenamente pentru Marele Premiu al Principatului Monaco și s-a rotit în timpul cursei, coborând de pe locul patru la start până pe locul opt la final.[25][26] S-a calificat pe locul al doilea pentru cursa sa de acasă, Marele Premiu al Spaniei, în spatele lui Max Verstappen, dar nu a reușit să se apere de mașinile Mercedes sau de coechipierul lui Verstappen, Sergio Pérez, și a terminat cursa pe locul cinci, comentând mai târziu că degradarea pneurilor a fost o slăbiciune a mașinii echipei sale.[27]
Sainz a avut din nou un accident în antrenamente la Marele Premiu al Canadei și a fost apoi penalizat pentru că l-a încetinit pe Pierre Gasly în calificări, făcându-l să înceapă cursa pe locul 11.[28][29] Și-a revenit pentru a termina pe locul cinci. El a început Marele Premiu al Marii Britanii de pe locul al cincilea dar, cu toate acestea, ambii piloți Ferrari au făcut opriri la boxe înainte de o perioadă de mașină de siguranță de care au profitat alți piloți, coborându-l pe Sainz pe locul zece la linia de sosire. El s-a retras în timpul Marelui Premiu al Belgiei din cauza pagubelor de la o coliziune în primul tur cu Oscar Piastri, marcând primul abandon al acestuia din sezon. El a obținut primul său pole position al anului la Marele Premiu al Italiei, cu 0,013 secunde în fața lui Verstappen.[30] El a fost depășit de ambele mașini Red Bull în timpul cursei, dar s-a apărat de coechipierul Leclerc pentru a termina pe locul al treilea, obținând primul său podium al sezonului.[31] El a ocupat din nou pole position la următoarea cursă, Marele Premiu al statului Singapore,[32] și a transformat acesta în a doua sa victorie în Formula 1. Acest lucru a pus capăt seriei Red Bull de cincisprezece victorii consecutive și a lui Max Verstappen de zece victorii, și a marcat singura cursă din 2023 care nu a fost câștigată de Red Bull.[33]
Sainz a marcat puncte în sprintul Marelui Premiu al Qatarului, dar s-a calificat pe locul 12 pentru cursa principală și apoi nu a reușit să ia startul din cauza unei scurgeri de combustibil.[34] A terminat pe locul patru la Marele Premiu al Statelor Unite, dar a fost promovat pe podium după descalificarea lui Hamilton. El s-a calificat pe locul al doilea la Marele Premiu de la Ciudad de México pentru a face o linie exclusiv Ferrari, dar ambele mașini au fost depășite de Verstappen și Hamilton în cursă. La Marele Premiu al Las Vegasului, Sainz a lovit un capac de canal în antrenamente, ceea ce a făcut ca prima sesiune de antrenamente să fie anulată, iar cea de-a doua să fie amânată, astfel încât oficialii să poată inspecta restul pistei. El s-a calificat pe locul al doilea în spatele lui Leclerc, dar daunele aduse mașinii sale au impus ca Ferrari să înlocuiască anumite componente, ceea ce a dus la o penalizare de zece locuri pe grilă, pe care directorul echipei Ferrari, Frédéric Vasseur, a descris-o ca fiind „inacceptabilă”.[35] Sainz a terminat cursa pe locul șase. El s-a clasat pe locul 16 în calificările pentru Marele Premiu de la Abu Dhabi, după care a acuzat alți piloți că l-au încetinit în mod deliberat.[36] Ferrari l-a lăsat pe pistă până în ultimul tur în speranța unei mașini de siguranță dar, fără nicio șansă de a marca puncte, echipa și-a retras mașina la boxe. Sainz a descris rezultatul, care l-a coborât de pe locul patru în Campionatul Piloților înainte de cursă pe locul șapte, drept „foarte dezamăgitor”.[37] El și-a încheiat al treilea sezon cu Ferrari cu 200 de puncte față de cele 206 ale lui Leclerc.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.