În evul mediu, pe teritoriul Banatului a existat o formațiune politică cu centrul la Morisena (astăzi Cenad). Cei mai cunoscuți voievozi au fost Glad, care a dus lupte împotriva nomazilor maghiari, cu armate formate din români, pecenegi și bulgari, Ahtum și Chanadinus, strănepoții lui Glad, care s-au luptat între ei.
În perioada dominației Coroanei Maghiare au fost numite „banaturi” toate comitatele de graniță, conduse de un ban: Banul de Severin, Banul de Belgrad, Banul de Sabăț. Denumirea s-a limitat mai târziu la actuala provincie „Banat” de Timișoara. Inițial, numele regiunii Banat se leagă de (Turnu) Severin, Banatul de Severin și de succesorii istorici ai acestuia Banatul de Lugoj-Caransebeș, și Banatul de Timișoara avea formațiuni politice, militare și administrative cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman. La originea Banatului românesc actual, Banatul de Severin a fost organizat de Regele Andrei al II-lea (1205–1235) incă din 1228, ca o regiune înființată la hotarele Țaratului româno-bulgar pentru paza graniței Regatului maghiar și restabilirea influenței Bisericii latine în regiune. În această perioadă, sunt pomenite Banatul de Severin, Banatul de Belgrad și Banatul bulgăresc 1365.
Prima atestare documentară a numelui Banatvs Timisvariensis Pars se găsește în Harta Trans-Tisiensis întocmită cel mai probabil în toamna anului 1685.[1] Pentru români, regiunea a mai fost cunoscută și sub denumirea de Temișana.
Regiunea a constituit o parte unitară, componentă a Regatului Ungariei, apoi, din secolul al XVI-lea, a Imperiului Otoman, după care a fost înglobat spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în Arhiducatul Austriei, devenit apoi Imperiul Austriac. După 1867, a făcut parte din partea maghiară a Imperiul Austro-Ungar, iar în urma Primului Război Mondial, Banatul a fost împărțit pe linii etnice între cele trei state naționale ale căror etnii locuiau zona, Iugoslavia, România și Ungaria. Proclamarea Republicii Bănățene în anul 1918, a fost o încercare de păstrare a unității Banatului multietnic și multiconfesional, eșuată însă din cauza promisiunilor făcute de Antantă, înainte de război, României, a pretențiilor teritoriale emise de Serbia și aplicării Principiilor Wilson de delimitare după majoritatea populației.
De la sfârșitul secolului al IV-lea și până în anul 454hunii au format prima formațiune statală după retragerea administrației romane. Conducători în această perioadă sunt Uldin, Charatron, Octar și Rugila, Attila și Bleda, Ellak. Capitala se pare că ar fi fost în apropierea localității Sânnicolau Mare.[necesităcitare]
454 bătălia de la Nedao. Ellak, fiul lui Attila, este înfrânt de către Ardaric, regele gepizilor. Majoritatea hunilor se retrag în zona Donului, cu excepția unor grupe de kuthriguri. Ardaric, ginere al lui Attila, fondează cea de-a doua dinastie care a condus până în 567. Regii acestei dinastii au fost: Ardaric, Giesmus, Trautila, Trasseric, Gunderith, Mundonus, Gelemund, Turisind și Cunimund.
488 bătălia de la Ulca: Teodoric I regele ostrogoților îl înfrânge pe Trautila regele gepizilor, acesta din urmă murind în luptă.
504 anul celor patru regi: Trasseric și Gunderith (susținuți de bizantini) împotriva lui Mundonus și Gelemund (susținuți de Teodoric I). În bătălia de pe râul Sava generalul lui Teodoric I, Pitzias, îl înfrânge pe Gunderith, fapt urmat de ocuparea Sirmiumului de către ostrogoți și fuga lui Trasseric la Constantinopol. Mundonus și Gelemund rămân unicii regi, asociați după modelul hun.
504-549: perioada de maximă expansiune și splendoare a dinastiei gepide. Recuperarea Sirmiumului.
14 apr.535 prin Novella XI împăratul bizantin Justinian înființa arhiepiscopia de rit latin Justiniana Prima, sub a cărei jurisdicție intra și teritoriul banatic, prin cives-urile de la Litterata (pe malul stâng al Dunării, în dreptul cetății Novae) și Recidiva (Vărădia, fostă Arcidava).
539: victorie belică a gepizilor conduși de Elemund împotriva bizantinilor, urmată de anexarea de teritorii sud-dunărene.
549-560: domnia lui Turisind, marcată de conflictele cu longobarzii.
552: bătălia de la Asfeld, o victorie longobardă (cu susținere bizantină), în care Alboin, fiul regelui longobard Audoin, îl ucide într-un duel pe Turismund, fiul regelui gepid Turisind.
567, bătălia de la Sirmium, azi Srmska Mitrovica, în care coaliția longobardo-avară îl înfrânge pe regele gepid Cunimund. Prințul Reptila, fiul lui Turismund, și episcopul arian Trasseric se refugiază împreună cu tezaurul la Constantinopol. Alboin, regele longobarzilor, îi cedează teritoriul lui Baian I, khaganul avarilor. Avarii vor constitui patru dinastii, care vor conduce teritoriul până la jumătatea secolului al IX-lea.[necesităcitare]
731 a fost desființată de către împăratul Leon al III-lea Isaurianul arhiepiscopia Justiniana Prima.
la inceputul secolului IX pe fondul decaderii Khaganatului Avar regiunea Banatului ca și sudul Tranilvaniei intră sub autoritatea hanilor Bulgari Krum (796/803 - 814) si apoi Omurtag (814-831)[9][10]
927 după moartea țarului Simeon al Bulgariei, apare voievodatul condus de Glad.
934, Voievodatul lui Glad este atacat de cetele migratoare de maghiare, conduse de Zuard, Cadusa (fratele lui Zuard) și Boyta care, într-o primă fază, au cucerit partea nord-vestică a voievodatului. După relatările notarului anonim al regelui maghiar Béla al III-lea în Gesta Hungarorum, Glad s-a opus năvălitorilor în mai multe bătălii.
-Prima bătălie s-a desfășurat pe râul Timiș, într-un loc numit Vadum Arenarum (Vadul nisipurilor identificat cu Foeni, sat românesc[11] la granița cu Serbia), unde armata sa, compusă din bulgari , cumani și români, a fost înfrântă.[12]
-A doua bătălie a avut loc la fortăreața Kevea (Keue sau Cuvin), în Banatul sârbesc (există și opinia după care această fortificație ar fi localizată la nord de Mureș, la Cuvin, Arad),în care voievodul a fost silit să ceară pace, cedând coaliției de triburi maghiare această cetate.[13]
-Ultima confruntare a fost la Urscia (Orșova pe malul Dunării.[14]
1002 (în jur de) Ducele Ahtum s-a botezat formal la Vidin, împreună cu toți membrii familiei sale.
după 1002 Ahtum a construit la Morisena o mânăstire închinată Sf. Ioan Botezătorul, unde a adus călugări bizantini
după 1002 Ahtum a construit a doua mănăstire, numită și Ahtunmonostur în unele documente. Ruinele se văd la 10 km sud-vest de Pecica, Arad[15]
în jurul anilor 1028-30Ahtum duce un război cu Chanadinus. Câștigă prima bătalie de lângă Beba Veche, dar pierde bătălia finală de la Tomnatic. După bătălie, teritoriul lui Ahtum a fost stăpânit de Chanadinus în cadrul regatului lui Ștefan I[16].
1347 - 1349 - epidemie de ciumă neagră în Banat[17].
1552, 24 iunie - trupele otomane ale sultanului Soliman I au început asedierea cetății Timișoara; garnizoana de circa 2500 de soldați, în parte mercenari, conduși de Ștefan Losonci, rezistă eroic
1552, 30 iulie - apărătorii cetății cedează, iar partea centrală și de vest a Banatului a devenit posesiune a sultanului; partea de est, cu populație preponderent românească, așa numitul Banat de Lugoj-Caransebeș, a fost alipită Transilvaniei[18].
Inițial sançak-urile (steagurile) nou create au fost alipite Rumeliei, dar ulterior acestea au format o entitate administrativă separată, Eyâlet-i Temeșvar, adică Pașalâcul Timișoara. Acesta era condus de un beglerbeg, pașă cu două tuiuri[19].
1593 - răscoală a bănățenilor împotriva ocupației otomane, condusă de vlădicul Teodor, împreună cu Ioan din Lugoj și un anume Iancu; răsculații au cucerit mai multe fortărețe, dar, în final, neprimind sprijinul promis de principele Sigismund al Transilvaniei, au fost înfrânți [21].
1688 - răscoală a trupelor otomane din cetatea Timișoara [22].
1690 - printr-un decret (iradea) imperial revoluționar, sultanul a acordat, pentru prima dată în imperiu și numai pentru teritoriul Pașalâcului Timișoara, proprietatea asupra pământului pentru cei care îl lucrau[23].
1696-1698 - tentativă habsburgică ratată de cucerire a Banatului. După războiul Turco Habsburgic din 1683-1699, are loc prima mare migrație a sârbilor, o parte ajungând și în Banat.
1716, 5 august - Eugeniu de Savoia a obținut o victorie hotărâtoare asupra oștilor otomane în bătălia de la Petrovaradin (azi suburbie a Novi Sadului) [24].
1716, sfârșitul lunii septembrie - trupele imperiale habsburgice au început asediul cetății Timișoara. Prima a căzut, la 1 octombrie, suburbia Palanca Mare, actualul cartier Fabric.
1716, 12-13 octombrie - garnizoana otomană a acceptat condițiile capitulării; Prințul Eugen de Savoia a preluat cetatea de la ultimul ei comandant otoman, Mehmed pașa.
1737 - 1740 - perioada cea mai cumplită din istoria Banatului imperial, marcată de o serie de evenimente care au zguduit societatea și au secătuit-o de energie:
1737 - 1739 - război turco - austriac ale cărui lupte s-au purtat, în mare parte, pe teritoriul bănățean. După războiul Turco-Habsburgic din 1737-1739 are loc a doua mare migrație a sârbilor, mulți ajungând și în Banat.
1738 - răscoală a românilor bănățeni. Peste 50 de sate românești din Serbia și Banat au fost complet distruse de austrieci si de milițiile sârbești în aceste evenimente[26][27]
februarie 1738 - epidemie de ciumă, ultimele cazuri fiind înregistrate în sudul și vestul provinciei în 1740[28]
1738, 18 septembrie - prin tratatul de pace de la Belgrad, austriecii au pierdut Oltenia, districtele sud-dunărene, insula Ada-Kaleh, fortul Elisabeta, aflat pe malul drept al Dunării, față în față cu cetatea Ada-Kaleh, iar prin protocolul din 7 martie 1741 au pierdut și cetatea Orșovei Vechi; în plus tratatul i-a obligat să demoleze totalitatea fortificațiilor bănățene, exceptând Timișoara; în fine, protocolul din 3 iunie 1741, semnat la Caransebeș, a stabilit hotarul dintre cele două imperii în zona Banatului[29].
Banatul istoric însuma o suprafață de 28526km2. Diverse surse indică cifre ușor diferite de aceasta.
Granițele naturale ale Banatului sunt râurile Mureș și Tisa, Dunărea și masivele Poiana-Ruscă și Retezat.
Relieful Banatului este foarte divers: începând din vest, spre est, formele de relief se succed în trepte: câmpia joasă, câmpia înaltă, dealurile și, în final munții.
Dealurile piemontane apusene constituie cam o treime din teritoriul Banatului istoric. Altitudinea acestora variază între 200 și 400 de metri. La nord de râul Timiș se află dealurile Lugojului, Lăpugiului, depresiunea Făgetului și dealurile Lipovei, iar la sudul acestui râu, dealurile Pogănișului, Dognecei, Oraviței și Depresiunea Carașului.
Câmpia înaltă ( altitudine peste 100 metri, până la 140 de metri) este reprezentată de câmpiile Vingăi, Buziașului, Gătăii și Fizeșului. Câmpiile cu altitudini intermediare, cuprinse între 100 - 130 metri, sunt câmpiile Hodoni, Duboz, Tormac, Jamu Mare, Arad și Sânnicolau Mare, iar Câmpia joasă (altitudine sub 100 metri), este reprezentată de luncile râurilor, zona inundabilă dinainte de amplele lucrări de regularizare. Aceste câmpii, componente ale Câmpiei Panonice reprezintă o altă treime a suprafeței bănățene[32].
Între formele de relief ale Banatului nu pot fi omiși cei doi vulcani stinși de la Lucareț și Gătaia: Piatra Roșie (altitudine 211 metri), respectiv Șumigu (altitudine 200 de metri). De asemenea, cea mai mare întindere de nisipuri din Europa, astăzi stabilizată și acoperită cu vegetație, Dunele de nisip de la Deliblata, (Serbia).
Teritoriul istoric al Banatului cu împărțirea sa în 1919-1924
Teritoriul istoric al Banatului este, astăzi, împărțit astfel:
Serbia centrală: o mică parte a Banatului, situată la vest de Pančevo și de râul Timiș (cea mai mare parte a comunei Palilula, cunoscută sub denumirea de "Pančevački Rit") a fost atașată zonei metropolitane Belgrad.
Trei mari orașe, care nu au făcut parte din Banatul istoric, și-au extins, de-a lungul vremii, teritoriile administrative în Banat, unde au, astăzi, cartiere:
Pe data de 8 Decembrie2018, la Timișoara, s-a semnat documentul oficial de înființare al Alianței Vestului (AVE), în parteneriat cu municipiile Arad, Oradea și Cluj-Napoca, prima asociere intercomunitară de acest tip din România.[37]
secolele IV-V: dinastia Hună (Dulo) conduce Banatul. Sunt atestați ausonii (populația de limbă romanică) și gepizii.
secolele V-VI: dinastia Gepidă (Ardarichingă) conduce Banatul.
secolele VI-IX: dinastiile Avare conduc Banatul.
secolele VIII- IX - sunt atestati praedenecenții în vestul Banatului; aceștia cer ajutorul francilor împotriva bulgarilor, în anul 824 [39]
secolul al X-lea este atestat in Gesta Hungarorum ducatul lui Glad, un duce bulgar, și armata sa formată din vlași, bulgari și cumani. La început sub vasalitate bulgară, iar după moartea țarului Simeon I independent. Încep bătăliile cu nomazii maghiari în Banat. După înfrângere, Glad se declară vasal maghiarilor.
secolul al XI-lea ducele Ahtum cu capitala la Morisena este atestat în lucrarea Carmen Miserabile a călugărului de origine italiană Rogerius. Ahtum, în urma unor acte de nesupunere, se luptă cu maghiarii conduși de bănățeanul Chanadinus, vărul său, și este înfrânt. Chanadinus preia conducerea ducatului iar Morisena se va numi Cenad dupa numele învingătorului.
secolul al XII-lea - 1552 - sub dominație maghiară, Banatul este organizat după modelul carolingian pe comitate: Timiș (prima atestare în 1175), Cenad (1187), apoi Caraș (1200) și altele (Cuvin, Horom, etc.) cu o existență efemeră.
în paralel, din 1233, cu unele întreruperi, a funcționat o marcă, Banatul de Severin, cuprinzând partea estică a Banatului și părți din Mehedinți; după cucerirea Severinului de către otomani, în 1524, acesta și-a încheiat existența.
a continuat să coexiste cu aceste structuri administrative și vechea organizare a românilor în districte, dintre care 8 au dobândit un statut de districte privilegiate: Lugoj, Sebeș, Caraș, Bârzava, Mehadia, Almăj, Comiat și Ilidia; documentele vremii au menționat și alte districte românești: Cuiești, Bel, Chery, Icuș, Beregsău, Lypko, Duboz, Bujor, Fârdea, Sugya, Mănăștiur, Horom, Jupani, Recaș, Sculea, Marginea, Făget.
părțile răsăritene, neocupate de turci, au format, până în 1658, anul trădării lui Ákos (Acațiu) Barcsay, o marcă a principatului transilvan, Banatul de Lugoj-Caransebeș; din acest an și până la cucerirea austriacă din 1716, cu unele excepții temporare, întregul teritoriu bănățean a fost inclus în pașalâc.
1716-1718 Războiul austro-turc s-a încheiat cu victoria Austriei. Prin semnarea păcii de la Passarovitz (1718), Turcia ceda Austriei si teritoriile românești Banat si Oltenia.
1716 - 1776 - Banatul a fost împărțit în districte și în subdiviziuni ale acestora, cercuri; numărul și întinderea acestora au suferit mai multe modificări
1776 - 1778 - Banatul a fost împărțit în patru cercuri mari, iar acestea în domenii[40].
1763 Impărăteasa Maria Tereza a emis Patenta de colonizare din 25 februarie 1763 in care dispunea strămutarea populației românești și deposedarea acesteia de orice drept asupra terenurilor pe care îl deținea, făcându-se astfel loc pentru venirea și împământenirea șvabilor[41]
1778 - 1849 - prin cedarea Banatului către Ungaria s-a revenit la organizarea administrativă pe comitate, inițial, acestea coexistând cu un district militar pe granița cu Imperiul Otoman și cu Țara Românească
1860 - 1919 - reintegrat Ungariei, Banatul a fost reorganizat pe comitate, iar acestea împărțite în plăși; după Republica Bănățeană, care s-a dorit a fi un stat multietnic și multiconfesional, organizat după modelul elvețian, a urmat o perioadă de ocupație sârbească, una de ocupație franceză și, de la 3 august 1919, a fost instalată administrația românească în estul Banatului[42].
1950 - 1968 - organizare administrativă după model sovietic, pe regiuni divizate în raioane; inițial, până în 1952, au fost trei regiuni mai mici, Arad (doar parțial în Banat), Severin și Timișoara, apoi, până în 1956, doar două, Arad și Timișoara, pentru ca, în final, să rămână una singură, Timișoara, din 1960 redenumită Banat.
1968 - prezent - prin revenirea la organizarea administrativ - teritorială pe județe, Banatul românesc a fost împărțit în cinci județe, unul singur fiind integral bănățean, Timișul.
Banatul în hărțile iozefine (senzitivă), 1769-1772. (Click pe planșa dorită)
Banatul este bogat în resurse naturale, în special lignit,minereu de fier,plumb,mangan,aur,cupru, țitei, gaze naturale,nisip, sareșisulf. Ca industrie, Banatul conține centre majore de procesare afieruluișioțelului, cât și complexe industriale chimice șitextile. Printre ocupațiile importante se numără creșterea de animale,agricultura, producția viticolă și defructe.
Agroturismul și ecoturismul este reprezentat de ansamblurile gospodărești tradiționale din mediul rural, spațiile monahale, cabanele și casele de vacanță. Orașul și împrejurimile sale, inclusiv din proximitatea granițelor cu Serbia și Ungaria, oferă 40.233 de paturi pentru turiști, în hoteluri, pensiuni, campusuri, internate de școli și cămine studențești.[63]
Salt Trade and Warfare: The Rise of the Romanian-Slavic Military Organization in Early Medieval Transylvania, in East Central & Eastern Europe in the Early Middle Ages, edited by Florin Curta, Ann Arbor, University of Michigan Press, 2005, p. 103-120
Picot, Emile, Les serbes de Hongrie, leur histoire, leurs privileges, leur église, leur état politique et social. Prague. Grégr & Dattel libraires éditeurs. 1873. p.113
Vasile Docea, A la recherche du Banat disparuArhivat în , la Wayback Machine., în Le Banat: Un Eldorado aux confins, Université de Paris-Sorbonne (Paris IV), 2007, p.53-63
Feneșan, Costin - Administrație și fiscalitate în Banatul imperial 1716 - 1778, Editura de Vest, Timișoara, 1997, pag. 78-79
Mărculeț Ioan, Mărculeț Cătălina, Mărculeț Vasile, Observații privind credincioșii greco-catolici în cadrul structurii confesionale a populației din Banat (1930-2002), Viața Creștină nr. 6 (316), p.20-21, Cluj-Napoca, 2005.
Muntean, Vasile V. - Contribuții la ISTORIA BANATULUI, Timișoara, 1990, pag.77, 94-96, 109-113, 136-139, 234.
Pârvu, Daniel - Ocuparea si anexarea Banatului (1716-1718). Organizarea administrativă a acestuia, , Quaestiones disputatae (revistă studențească de istorie și arheologie), nr. 2 - 2004, Univ. de Vest, Timișoara
Popoviciu, George - Istoria românilor bănățeni, Lugoj, 1904, pag. 215.
Suciu, I. D. și Constantinescu, Radu - Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, volumul I, Ed. Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1980.
Suciu, I. D. - Monografia Mitropoliei Banatului, ed. Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1977, pag. 34, 36-38, 44.
Wolf, Josef - Entwicklung der ethnischen Struktur des Banats 1890–1992 (Atlas Ost- und Südosteuropa / Hrsg.: Österreichisches Ost- und Südosteuropa-Institut; 2: Bevölkerung; 8 = H/R/YU 1, Ungarn/Rumänien/Jugoslawien), Gebr. Borntraeger Verlagsbuchhandlung, Berlin – Stuttgart, 2004, ISBN 3-443-28519-8
Wolf, Josef - Das Banat als historische Region, Thede Kahl, Michael Metzeltin, Mihai-Răzvan Ungureanu (ed.), Rumänien. Raum und Bevölkerung. Geschichte und Geschichtsbilder. Kultur. Gesellschaft und Politik heute. Wirtschaft. Recht und Verfassung. Historische Regionen, (= Österreichische Osthefte; 48), Wien, Münster, 2006, pp.903–932, ISBN 3-7000-0593-8
Nume de locuri din Banat, Vasile Ioniță, Editura Facla, 1982
Dicționarul toponimic al Banatului, Vasile Frățilă, Viorica Goicu, Rodica Suflețel, Universitatea din Timișoara, Facultatea de Filologie, Centrul de Științe Sociale, 1986
Românii din Banatul iugoslav între cele două războaie: 1918-1941, Gligor Popi, Editura de Vest, 1996
Interferențe româno-sârbe în Banat în secolul al XIX-lea, Alexandru Radovan, Editura Excelsioar Art, 2003
Cultura și cărturarii bănățeni în deceniile independenței, Ion Iliescu, Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al Județului Timiș, 1977
Banatul cnezial până la înstăpânirea Habsburgică (1718), Avram Andea, Editura Banatica, 1996
Nobilimea românească din Banat în secolele XVI-XVI: origine, statut, studiu genealogic', Ligia Boldea, Editura Banatica, 2002
Banatul în lumina arheologiei, Liviu Mărghitan, Facla, 1979
Banatul în lumina arheologiei: (secolele VII-XII e.n.), Liviu Mărghitan, Editura Facla, 1985
Banatul de la origini pînă acum (1774), Johann Jakob Ehrler, Costin Feneșan, Editura Facla, 1982
Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei, Francesco Griselini, Costin Feneșan, Editura Facla, 1984
Tiberiu Schatteles, EVREII DIN TIMISOARA IN PERSPECTIVA ISTORICA Editura "HASEFER" Bucuresti, 2013
Itinerare arheologice bănățene, Luminița Munteanu-Dumitriu, Editura Sport-Turism, 1988
Banatul în evul mediu: studii, Viorel Achim, Ed. Albatros, 2000
Unitatea poporului român: contribuții istorice Bănățne, I. D. Suciu, Editura Facla, 1980
Marea Unire reflectată în presa românească din Banat: 1918-2002, Aurel Turcuș, Constantin C. Gomboș, Editura Excelsior Art, 2003
Banatul între secolele IV - IX: Meșteșuguri și ocupații tradiționale, Mircea Mare, Editura Excelsior Art, 2005
Cronica Banatului, Nicolae Stoica de Hațeg, Editura Facla, 1981
Unirea din 1918 și poziția șvabilor bănățeni, William Marin, Editura Facla, 1978
Cultură și umanism în Banat: secolul XVII, Doru Radosav, Editura de Vest, 2003
Un model de interculturalitate activă , Banatul românesc, Ștefan Buzărnescu, Editura de Vest, 2004
Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei, Francesco Griselini, Costin Feneșan, Editura Facla, 1984
Cultura românească în Banat: secolul al XIX-lea, Ioan Viorel Boldureanu, Editura Helicon, 1994
Școală și societate: contribuție la cunoașterea formării elitelor românești din Banat în secolul al XIX-lea, Mihai Pârvulescu, Editura Excelsior Art, 2003
Școală și comunitate în secolul al XIX-lea: circularele școlare bănățene, Nicolae Bocșan, Valeriu Leu, Presa Universitară Clujeană, 2002
Monografia Banatului: Situația geografică, locuitorii, comunele, Vol. 1, Ioan Lotreanu, Editura Inst. de Arte Grafice „Țara”
Neoliticul Banatului, Vol. 1, Gheorghe Lazarovici, Editura Muzeul de Istorie al Transilvaniei, 1979
Lupta pentru limbă românească în Banat: apărarea și afirmarea limbii române, la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Petru Oallde, Editura Facla, 1983
Descoperiri arheologice din Banatul Românesc: repertoriu, Sabin Adrian Luca, Cosmin Suciu, Editura Altip, 2006
Arheologia satului medieval din Banat, Dumitru Țeicu, Editura Muzeul de Istorie al Județului Caraș-Severin, 1996
Theatre de la Guerre dans le Bannat de Temeswar Divisé dans touts ses Districts, mesuré sur les Lieux par Orde de feu S.A.S. Le Prince Eugene de Savoye, ou se frouvent aussi le mines d'argent, de cuivre, & de fer, les postes et relais &c. A Amsterdam Chez Reinier & Iosué Ottens, Geogr. Double Page; Hand Colored Outline; Inset City Plan of Temesvár Shows the border between Austria and Turkey according to the Treaty of Belgrade (September 1739) - Fragmentul reprezentând nord-estul Banatului - de la Todor Krecu , banatul.com
.jpg)
.jpg)
.JPG)
.JPG)
![Thumb](#/media/Fișier:Biserica_sârbească_"Sf._Petru_și_Pavel".jpg)
.JPG)
