9 ianuarie: Expediția britanică spre Polul Sud (Expediția Nimrod), condusă de Ernest Shackleton, a ajuns mai la sud de orice expediție anterioară, la 88°23' S, la 180km de Polul Sud. Shackleton și-a dat seama că nu avea suficiente provizii pentru a ajunge la Pol, a plantat steagul britanic, iar echipajul a făcut drumul înapoi la bordul navei Nimrod.[1]
12 ianuarie: Profesorul Hermann Minkowski, un geniu în matematică și coleg cu Albert Einstein și David Hilbert, a murit la vârsta de 44 de ani de o infecție la apendicită. Cu mai puțin de patru luni mai devreme, el a prezentat cadrul matematic prin care a putut fi explicată teroria lui Einstein, ceea ce astăzi este cunoscut drept "spațiu-timp Minkowski".
16 ianuarie: Edgeworth David, Douglas Mawson și Alistair Mackay devin primele persoane care ating polul sud magnetic al Pământului.
17 februarie: Geronimo care a condus apașii timp de 20 de ani în războaie împotriva invadatorilor albi din sud-vestul Statelor Unite, a murit de pneumonie la Fort Sill, Oklahoma.[2] Cu șase zile înainte, omul născut drept Goyaałé s-a dus la Lawton, s-a îmbătat, a căzut de pe cal într-un pârâu și a fost găsit câteva ore mai târziu.[3]
16 martie: S-a anunțat crearea în cadrul Departamentului de Justiție a Statelor Unite a unui Birou de Investigații. În 1934, cuvântul "federal" a fost adăugat denumirii și s-a creat Biroul Federal de Investigații (FBI).[4]
19 martie: În Germania, Zeppelin I a urcat cu 26 de pasageri și a efectuat cel mai lung zbor controlat din acele vremuri, timp de 90 de minute.[5]
21 martie: Rămășițele lui Báb (Muhammad Shirazi, 1819–1850), una dintre figurile centrale ale Credinței Bahá'í, au fost îngropate la Haifa de `Abdu'l-Bahá, cel care a recuperat rămășițele din Persia.[6]
7 mai: Albert Einstein a fost invitat de către Universitatea din Zürich pentru a accepta crearea departamentului de Fizică Teoretică. El a acceptat, renunțând la slujba de la oficiul de brevete din Berna.[7]
13 mai: Primul Tur al Italiei începe la Milano cu 127 de rutieri la start. La 30 mai, Luigi Ganna a devenit primul din cei 49 de cicliști care au rămas în cursă, care a revenit la Milano și a câștigat.[8]
7 septembrie: Eugene Lefebvre devine primul pilot și a doua persoană care moare într-un accident aviatic.
Octombrie
2 octombrie: La Berlin, Orville Wright devine prima persoană care zboară la o altitudine de 500 de metri. În aceeași zi, Prințul Moștenitor al Germaniei devine prima personalitate regală care zboară cu avionul ca pasager al lui Orville într-un zbor de 10 minute.[10]
18 octombrie: Hugues d'Eywo filmează, la București, demonstrațiile aviatorului francez Louis Blériot. Este cea mai veche actualitate pe peliculă cu subiect românesc, din care s-au păstrat câteva fragmente.
8 decembrie: Asupra prim-ministrului Ionel Brătianu s-a produs o încercare de asasinat, fiind rănit cu 2 gloanțe de pistol. Atentatorul va fi condamnat la 20 de ani muncă silnică.
15 decembrie: Robert E. Peary este acreditat de Societatea Națională de Geografie că a descoperit Polul Nord, la mai mult de trei luni după ce atât Peary cât și Frederick Cook au pretins că au ajuns acolo.[12]
17 decembrie: Este adoptată de către Camera Deputaților, "Legea privind sindicatele funcționarilor statului", care interzicea dreptul de asociere și de grevă a tuturor salariaților statului, a județelor și comunelor.
Charles B. Hayward, Practical Aeronautics: An Understandable Presentation of Interesting and Essential Facts in Aeronautical Science (American School of Correspondence, 1912), pp41–42