Primul care a descris specia a fost (Christian Hendrik Persoon în volumul 2 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801.[5] Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a redenumit soiul sub numele până în prezent valabil (2018) Russula ochroleuca, de verificat în cartea lui Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[6] Toate celelalte încercări de redenumire sunt valabile sinonim, dar, fiind nefolosite, sunt de neglijat.
Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 5-12 cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, aplatizând la maturitate din ce în ce mai mult precum adâncită în centru, la bătrânețe cu margini răsucite în sus. Cuticula care poate fi cojită pe jumătate, este netedă și mată, doar la umezeală lucioasă, chiar lipicioasă, nefiind striată radial la periferie. Coloritul pălăriei diferă ceva: inițial galben ca mierea până galben-ocru, devine cu maturitatea adesea galben-verzui, adesea cu nuanțe măslinii, decolorându-se la bătrânețe.
Lamelele: ele stau dens, sunt subțiri și de aceeași lungime, ușor rotunjit-bombate precum aderate la picior. Ele sunt pentru mult timp albe, îngălbenind mai târziu, în vârstă cu pete maronii pe muchii.
Piciorul: are o înălțime de 4-7 cm și o lățime de 1,5-2,5 cm, fiind cilindric cu baza ușor îngroșată, cărnos, compact, în tinerețe plin, la maturitate complet împăiat, căpătând alveole și devenind spongios. Tija este inițial de obicei albă îngălbenind la secete sau bătrânețe, dezvoltând tonuri maronii spre bază.
Carnea: este densă și compactă, la bătrânețe moale, cu un miros slab fructuos și gust picant, nu rar ceva iutișor. Coloritul este alb, devenind gri la umezeală.[3][4]
Caracteristici microscopice: are spori cu o mărime de 6,8–9,3 × 6,1–7,9 microni, aproape rotunzi și verucoși cu țepi de o lungime până la 1,25 microni, pulberea lor fiind albicioasă. Basidiile cu în mod normal 4 spori măsoară 38–55 × 10–13, sterigmele 10–12,5 microni.[7]
Vinețica galbenă nu este astfel de gustoasă ca Russula cyanoxantha (vinețica porumbeilor). Ea este comestibilă cât ciuperca este tânără și cu carnea albă. Se recomandă pregătirea ei în combinație cu alte ciuperci de pădure, după îndepărtarea (posibilă) a lamelelor destul de iute. Ciuperca se poate usca, mai departe se potriveste pentru conservarea în oțet sau ulei.[21]
Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[22][23]
Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 524, ISBN 978-606-12-1535-5 Denumire RO 1-3
Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 431
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983