Remove ads
filozof român From Wikipedia, the free encyclopedia
Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger.[3] Din 1990 este directorul Editurii Humanitas[4], una dintre cele mai importante instituții culturale române[5][6], proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
Gabriel Liiceanu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (82 de ani)
Râmnicu Vâlcea |
Cetățenie | România |
Ocupație | filozof, scriitor, editor, cercetător, memorialist, interpret, realizator de televiziune, profesor universitar, editorialist, eseist |
Limbi vorbite | limba română[1][2] |
Studii | Universitatea din București Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București |
Activitatea literară | |
Patronaj | Universitatea din București |
Opere semnificative | Jurnalul de la Păltiniș, Despre Limită |
Influențe | |
Note | |
Premii | Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Ofițer[*] Ordinul național „Steaua României” Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*] |
Modifică date / text |
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran[7]. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie. A fost membru al Grupului pentru Dialog Social.
S-a născut la 23 mai 1942 la Râmnicu Vâlcea; tatăl său, Petre Liiceanu lucra în finanțe, iar mama sa, Ioana Liiceanu (născută Marineanu), era profesoară de matematică. În timpul copilăriei sale, familia s-a stabilit la București.
Începând cu clasa a V-a este elev al Școlii Medii nr. 12 (actualul Colegiu Național "Spiru Haret") pentru ca 3 ani mai târziu să se mute și să absolve liceul Gheorghe Lazăr. Este absolvent al Facultății de Filozofie (1960-1965) și al Facultății de Limbi Clasice (1968-1973) din București. În 1976 obține doctoratul în filozofie cu teza Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii.
Tânăr cercetător la Institutul de filozofie în anii '70, începe să frecventeze alături de Andrei Pleșu „Școala de la Păltiniș” (stațiune de munte în care filozoful Constantin Noica își desfășura, prin seminarii private, împreună cu câțiva discipoli, proiectul cultural de recluziune formativă voluntară în fața realității regimului comunist), ca elev preferat[necesită citare] al lui Noica. Volumele Jurnalul de la Păltiniș și Epistolar, mărturii ale acestui parcurs formativ, au un rol important în epocă.
Între anii 1982-1984 a fost bursier al Fundației Alexander von Humboldt.
În 1975 se transferă la Institutul de Istorie a Artei, unde va ocupa un rol de cercetător până în 1989. În 1990 Liiceanu a devenit director al Editurii Humanitas, iar din 1992 este profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București.
În calitate de conducător al Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu a reeditat după Revoluția din 1989 o multitudine de autori români interziși (în totalitate sau parțial) în perioada comunistă. Spectrul acestora acoperă diferite domenii, precum filozofia (Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu), literatura (Eugen Ionescu, Lucian Blaga) și istoria (memoriile lui Constantin Argetoianu, I. G. Duca). Un eveniment editorial de excepție a fost publicarea în 1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu origini evreiești Mihail Sebastian, carte care supraviețuise în manuscris de la moartea autorului (în 1945). Jurnalul a avut un impact foarte mare, întrucât reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației '27. Au avut loc numeroase dezbateri și polemici despre modul în care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste (cât și alte teme aferente). Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca[8] s-a situat în permanență în tabăra care pleda pentru recuperarea operelor unor Mircea Eliade și Emil Cioran, în virtutea valorii lor estetice. În acest context, Liiceanu și-a atras critici precum cea a fostului dizident Gabriel Andreescu, care îl califică drept facilitant al extremismului, deoarece a promovat naționaliștii și iraționaliștii interbelici, care ar fi fost „ideologi ai extremismului de dreapta”.[9]
Gabriel Liiceanu s-a situat în centrul unei alte dezbateri publice în 1999, în timpul bombardării Serbiei de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Atunci a susținut poziția ministrului de externe Andrei Pleșu de permitere a survolării teritoriului românesc de către avioanele NATO[10], împotriva majorității opiniei publice, care favoriza o poziție neutră a României. Majoritatea analiștilor de politică internațională sunt de părere că atitudinea României în această problemă a contribuit la aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord în 2004.
Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secțiuni este disputat. Vă rugăm consultați părerile exprimate în pagina de discuții. Vă rugăm nu ștergeți eticheta până la rezolvarea disputei. |
Liiceanu este membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și al Revistei 22, membru în consiliul științific al New Europe College (1997-2005), membru în Consiliul de Administrație al TVR (1998-2002), și Președinte al Asociației Editorilor din România (1999-2006)
În opinia criticilor lui Gabriel Liiceanu, acesta împărtășește (alături de ceilalți membrii ai G.D.S-ului), o poziție elitistă și neo-populistă.[11] În data 1 octombrie 2019, Gabriel Liiceanu s-a retras din Grupul pentru Dialog Social motivând-și gestul printr-o scrisoare de 11 pagini adresată membrilor în care critica anumite comportamente sau ocupații ale unor persoane ce nu coincideau cu scopul grupului.[12]
Prin ideile valorizate și comentate cu precădere în operă (alienarea, contingența, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită ca existențialistă și agnostică („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoaștere reală”, cf. Ușa interzisă). Ideile sale și-au primit influența cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană. Schițează în lucrarea Despre limită o fenomenologie existențială definită de ideea transcenderii determinărilor generale și a necesității istorice, înspre o responsabilitate individuală obținută prin alegere, proiect și hotărâre.
(zus. mit Th. Kleininger) "Heideggers Rezeption in Rumänien", in: Concordia: Internationale Zeitschrift für Philosophie, Nr. 16, 1989; wieder abgedruckt in: Studia Phaenomenologica I (2001) 1-2
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.