Numele generic se trage din cuvintele (latinăclava=între altele măciucă)[5] și (greacăΔελφάχιον=vulvă, purcel),[6] iar epitetul din cuvântul latin (latinăpistillum=măciuca mojarului).[7]
Numele binomialClavaria pistillaris a fost creat de renumitul savant suedez Carl von Linné în volumul 2 al operei sale Species Plantarum din 1753,[8] o denumire folosită în multe cărți micologice până în prezent (2019).
Numele curent corect însă este Clavariadelphus ligula, determinat de micologul olandez Marinus Anton Donk (1908-1972) în publicația sa Revisie van de Nederlandse Heterobasidiomyceteae (uitgez. Uredinales en Ustilaginales) din 1933.[9]
Toate celelalte sinonime nu sunt folosite și pot fi neglijate. Numele de familie Clavariadelphaceae propus de micologul Edred John Henry Corner (1906-1996) în 1970[10] nu este acceptat de Mycobank.[11]
Corpul fructifer: cărnos și ferm, cu un diametru în partea de sus de 3-6 cm și o înălțime de 7-20 (30) cm, are în tinerețe o formă cilindrică ceva ascuțită spre vârf, apoi de măciucă neregulat de groasă, fiind înfipt adânc în stratul din care crește și topit cu miceliul. Este plin pe dinăuntru. Suprafața exterioară este inițial netedă, mai târziu zgrunțuroasă, încrețită, și la bază slab flocoasă. Coloritul acestei ciuperci destul de neobișnuite este la început galben deschis, mai târziu portocaliu-maroniu, ocru până galben-brun, devenind în sfârșit din ce în ce mai roșiatic până brun-roșiatic, nu rar cu o notă de violet. Se decolorează treptat spre bază. Sporii se formează pe suprafața părții superioare; partea inferioară este sterilă.
Carnea: albă este fermă, chiar ușor elastică și dură. Mirosul este slab de ciuperci și gustul câteodată blând (în special la exemplarele tinere), dar adesea mai mult sau mai puțin amar. După o secțiune longitudinală se dezvoltă puține zone subțiri brune.[3][4]
Caracteristici microscopice: are spori mici, nezezi, hialini (translucizi), alungit ovoidali până elipsoidali cu baza țuguiată, granulați în interior și măsoară 10-12 x 5-7 microni. Pulberea lor este albă, dar se îngălbenește la depozitare. Basidiile (celulele purtătoare de spori) fusiform-cilindrice cu o dimensiune de 80-120 x 6-10 microni, poartă 2-4 sterigme destul de lungi. Nu prezintă cistide. Hifele sunt septate, cu fibule.[12]
Măciucile pot fi confundate cu specii asemănătoare mai mult sau mai puțin comestibile, în primul rând cu Clavariadelphus truncatus,[14] dar în stadiu tânăr de asemenea cu Clavaria argillacea,[15]Clavariadelphus ligula,[16]Clavariadelphus sachalinensis[17] precum Hypocrea alutacea[18] sau chiar și cu necomestibila Xylaria polymorpha înante de a deveni brună.[19]
Clavaria argillacea
Clavariadelphus ligula
Clavariadelphus sachalinensis
Clavariadelphus truncatus
Hypocrea alutacea
Xylaria polymorpha
Pilugelele sunt comestibile, dar pot fi amare, diferind din loc în loc. Riscul este mai mic dacă se culeg doar exemplare în stadiu tânăr. Faceți în orișice caz o probă, înainte de a pune ciuperca în coș.[20]
Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 506, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1-4
Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches Wörterbuch für den Schulgebrauch”, vol. 1, Editura Henning’sche Buchhandlung, Erfurt și Gotha, 1829, p. 246
Marinus Donk: „Revisie van de Nederlandse Heterobasidiomyceteae (uitgez. Uredinales en Ustilaginales)” în: „Homobasidiomyceteae-Aphyllophraceae II”, în: „Mededeelingen van het Botanisch Museum en Herbarium van de Rijks Universiteit te Utrecht 9”, Utrecht 1933, p. 72
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983