Belăuți, Hotin

Belăuți, întâlnit și sub forma Bilăuți (în ucraineană Білівці, transliterat: Bilivți, în rusă Беловцы, transliterat: Belovțî) este un sat reședință de comună în raionul Hotin din regiunea Cernăuți (Ucraina). Are 1,114 locuitori, preponderent ucraineni.

Belăuți
Білівці
—  Comună  —
Belăuți Belăuți (Regiunea Cernăuți) Poziția geografică
Belăuți Belăuți (Ucraina) Poziția geografică
Coordonate: 48°21′00″N 26°28′48″E ({{PAGENAME}})
Țară	Ucraina
Regiune	Cernăuți
Raion	Hotin
KOATUU	7325080401
Atestare	1459
Reședință	Belăuți
Componență	Belăuți
Altitudine	186 m.d.m.
Populație (2007)
- Total	1.114 locuitori
Fus orar	UTC+2
Cod poștal	60053
Prefix telefonic	3731
Prezență online
Modifică date / text

Satul este situat la o altitudine de 186 metri, în partea de sud-est a raionului Hotin.

Istorie

Localitatea Belăuți a făcut parte încă de la înființare din Ținutul Hotinului a regiunii istorice Basarabia a Principatului Moldovei, numindu-se inițial Bilăuți. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1459.

Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău^[1]).

La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Belăuți (denumirea rusificată a satului Bilăuți) făcea parte din Ocolul Hilavățului a Ținutului Hotin ^[2]. În perioada 1900-1910 a fost construită aici o biserică de lemn ^[3].

După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Belăuți a făcut parte din componența României, în Plasa Clișcăuți a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Cernăuți, prin alipirea părții de nord a Bucovinei cu Ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia ^[4].

În perioada 1941-1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți.

Începând din anul 1991, satul Belăuți face parte din raionul Hotin al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 9 (0+9), reprezentând 0,76% din populație ^[5]. În prezent, satul are 1.114 locuitori, preponderent ucraineni.

Demografie

Componența lingvistică a comunei Belăuți

     Ucraineană (99,46%)

     Alte limbi (0,54%)

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Belăuți era vorbitoare de ucraineană (99,46%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.^[6]

1989: 1.184 (recensământ)

2007: 1.114 (estimare)

Obiective turistice

• Biserica "Sf. Mihail" - construită în 1903
• Capela în memoria victimelor celui de-al doilea război mondial - construită în 2005 ^[7]
• Muzeul satului Belăuți
• Muzeul Taras Șevcenko

Note

1. Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563
2. „Viața Basarabiei nr. 3/martie 1933 - Regiunile naturale dintre Prut și Nistru (articol de T. Porucic)” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 13 decembrie 2007. Accesat în 7 mai 2009.
3. „Viața Basarabiei nr. 3/martie 1933 - Biserici de lemn (articol de Petre Constantinescu-Iași)” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 13 decembrie 2007. Accesat în 7 mai 2009.
4. Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român (Ed. Univers Enciclopedic, București, 2002), p.340-353
5. „Dr. Ion Popescu - Cap. II. Populația românofonă din Regiunea Cernăuți la sfârșitul perioadei sovietice (Nordul Bucovinei, nordul Basarabiei și Ținutul Herței)” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 5 ianuarie 2012. Accesat în 7 mai 2009.
6. „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Cernăuți pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Arhivat din original la 6 octombrie 2015. Accesat în 25 august 2014.
7. Capela^{[nefuncțională]}

Legături externe

• Imagini din Belăuți Arhivat în 12 noiembrie 2017, la Wayback Machine.
• Datele generale ale recensământului din 2001 Arhivat în 13 noiembrie 2007, la Wayback Machine.
• Date detaliate privitoare la numărul românilor Arhivat în 22 martie 2008, la Wayback Machine.
• Românii din Cernăuți