Mircea Ștefan Daneliuc[2] (n. 7 aprilie 1943, orașul Hotin, județul interbelic Hotin, azi în Ucraina) este actor, dramaturg, nuvelist, prozator și cineast total român.
 | Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
| Mircea Daneliuc | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (81 de ani)
Hotin, România |
| Căsătorit cu | Tora Vasilescu Cecilia Bârbora |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | regizor de film actor scenarist |
| Limbi vorbite | limba română[1] |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
Modifică date / text  | |
Anii timpurii
Mircea Daneliuc, se naște la 7 aprilie 1943, dintr-o mamǎ catolicǎ și un tatǎ creștin ortodox, la Hotin, în Basarabia. Familia se refugiazǎ în interiorul țǎrii. Rudele rǎmase în ținutul cedat rușilor, sunt deportate și exterminate în lagǎrele din Siberia, pentru vina posesiei de cetǎțenie românǎ. Mai târziu, autorul se va ocupa de aceste destine în romanul "Strigoi fǎrǎ Țarǎ". Câmpulung-Moldovenesc. Naturǎ somptuoasǎ, va rǎmâne îndrǎgostit de ea toatǎ viața. Școala primarǎ și începutul celei medii. Pǎrinții îl îndrumǎ spre muzicǎ, începe sǎ studieze vioara fǎrǎ entuziasm. 1957, Iași. Cu mare regret pentru munți, se mutǎ cu familia din Câmpulung Moldovenesc. E înscris la Liceul Național, de unde e exmatriculat pentru cǎ rǎspunde cu pumnii, înjurǎturii unui copil. Întâmplǎtor, fiul Primului Secretar de Partid al Județului. Cadrele didactice sunt furibunde, îi prezic un viitor negru, de pușcǎriaș. Mama, speriatǎ, îl transferǎ la Liceul "Costache Negruzzi", unde absolvǎ.
La majorat, declarǎ cǎ renunțǎ la studiul viorii, nemulțumit de propriile performanțe muzicale. Renunțǎ și la secția cu profil Real a liceului, având greutǎți cu matematica, deși, dintr-o familie de ingineri, are acasǎ tot sprijinul. Se transferǎ la cea Umanisticǎ. Începe din liceu studiul anatomiei, pregǎtindu-se pentru o carierǎ medicalǎ. Pentru copiii de intelectuali admiterea la facultate era foarte dificilǎ; un fiu de muncitor cu origine sǎnǎtoasǎ poate intra cu 5, lui îi trebuie cel puțin 9. Între timp, se îndrǎgostește de teatru și anunțǎ pǎrinților stupefiați noua veste. Medicina e abandonatǎ. Se pregǎtește pentru Actorie. E respins de la primul examen, dându-și seama cǎ e nepregǎtit a intra într-o lume în care funcționeazǎ ceva nou: relații, recomandǎri, susțineri. Din pǎcate, nu cunoaște pe nimeni în domeniu.
Studenție la Iași
Se reîntoarce la Iași, devastat, unde îl așteaptǎ și ordinul de încorporare în armatǎ. Nu se simte nici îndemnat și nici pregǎtit pentru altǎ carierǎ și, pentru a se salva de militǎria venitǎ prea devreme, trage la sorți între Juridicǎ si Filologie. Intrǎ, nesperat, la secția de Limbǎ Francezǎ a Universitǎții din localitate. În anul III, se retrage pentru a susține un nou examen la Teatru, cu același rezultat. Revine la Filologie, citește mult, joacǎ în piese de amatori, absolvǎ dupǎ cinci ani, dar renunțǎ la cariera de profesor, pentru a mai tenta încǎ o datǎ ușa atât de râvnitǎ. Închisǎ, și de data aceasta. Încearcǎ și la Regie de Film, la fel. Rupe și arde tot ce apucase sǎ scrie în timpul studenției, nemulțumit de calitatea literară a acestora. Ca sǎ mai poatǎ trece un an pânǎ la noul examen, se angajeazǎ ca profesor suplinitor la douǎ licee. Nimic nu-l exasperează mai mult.
IATC, autor total
Altǎ varǎ, alt eșec. În toamna aceluiași an, 1965, este în sfârșit admis la Secția de Regie Film, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" (I.A.T.C.) din București, pe care o va absolvi în 1969. Cinci examene, cinci ani de studii ... ; toatǎ aceastǎ aventurǎ o va descrie în "Pisica ruptǎ". Cinci ani de studii, timp în care se întreține cum poate, din meditatii, articole, sprijin familial. Debuteazǎ greu ("Cursa", 1975), cu un scenariu strǎin, nu cu ce își dorește. Propunerile personale îi sunt respinse. Începe o luptǎ riscantǎ cu cenzura comunistǎ, dar de la film la film acumulează autoritate. Le scoate anevoios, dar au calitatea de a nu pǎrea atacate de politrucii vremii, ambiționând spre o imagine nefalsificatǎ a realitǎții și plǎtind pentru asta cu dușmănia de stat, perioade din ce în ce mai lungi de nelucru, precaritate materialǎ, greutǎți în aprobarea altor scenarii, etc.
Nu numai debutul, dar filme precum „Vânǎtoarea de vulpi”, „Croaziera” și „Iacob”, înseamnǎ rǎzboaie istovitoare cu satrapii ideologiei. Nu are decât perspectiva șomajului și a îndepǎrtǎrii de platouri, intrǎ exasperat în disidențǎ fǎțișǎ, aruncându-le carnetul de partid atunci când „Glissando” era pe punctul de a fi distrus, crezând cǎ exemplul îi va fi urmat, dar nu se alege decât un vid colegial rece în jur și cu retorsiunea autoritǎților.
Dupǎ 1990, în capitalismul autohton, realizeazǎ un numǎr mai mare de filme decât sub comuniști, dar rǎmân aproape necunoscute, nu ajung la public, sunt închise prin dulapuri și magazii, contemporanii breslei nedorindu-și deranjul unei ștachete. Figura de veteran pare mai convenabilǎ. Se afirmǎ cǎ cei care i-au urmat în film provin din „Proba de microfon”, precum alții din „Mantaua” lui Nicolai Gogol. Nu recunoaște, spune cǎ n-a avut emuli, ci numai epigoni și detractori amǎrâți. Șomeazǎ mai mult decât înainte, e scos din activitate opt ani, și, din disperare, începe sǎ scrie. Devine, în mod paralel, o voce originalǎ și importantǎ în literaturǎ. Afirmǎ cǎ, în arta lui, țara nu i-a cerut și nu i-a dat niciodatǎ nimic. Nu l-a vrut.
- 1997 — Pisica ruptă, roman;
- 1999 — Marilene, roman;
- 1999 — Șchiopul cu frumos miros, teatru;
- 2000 — Doi pinguri, teatru;
- 2000 — Apa din cizme, roman;
- 2001 — Strigoi fără țară, roman;
- 2003 — Carlo Carlini, iluzionism;
- 2003 — Petru și Pavel, roman;
- 2005 — Femei in ghips, teatru;
- 2007 — Ora lanti, roman;
- 2009 — Cele ce plutesc, roman;
- 2010 — Două spălări pe cap, proză scurtă;
- 2012 — Băiatul fără sprâncene, nuvele,[3]
- 2013 — Ca un grătar de mici. Un picior de plai, cu șpițul, roman
- 2013 — Pisica ruptă, roman; ediția a doua, revizuită și întregită
- 2016 — Dulci meleaguri, proză scurtă
- 2016 — Andreas, Andrada, roman
- 2017 — Teatru, volum
- 2018 — Cele mai tâmpite momente, proză scurtă
- 2018 — Spărgătorul de greață, monologuri
- 2019 — Sfumato, roman
- 2021 — Coma hindusă, roman
- 2023 — Covorul roșu, roman
A scris 19 piese de teatru și a regizat piesele, Emigranții de Sławomir Mrożek (1977), Regele desculț de Paul Anghel (1978), O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale (1998), Doi Pinguri de Mircea Daneliuc 2006 și altele.
Regizor
- Warfv - 1970
- Scurtcircuit - 1970
- Insolație (Dus-Întors) - 1972
- Explozia (1972) - asistent de regie
- Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - asistent de regie
- Cursa (1975)
- Ediție specială (1978)
- Proba de microfon (1980)
- Vînătoarea de vulpi (1980)
- Croaziera (1981)
- Glissando (1984)
- Iacob (1988)
- A unsprezecea poruncă (1991)
- Tusea și junghiul (1992)
- Patul conjugal (1993)
- Această lehamite (1994)
- Senatorul melcilor (1995)
- Ambasadori, căutăm patrie (2003)
- Sistemul nervos (2005)
- Legiunea Străină (2008)[4][5]
- Marilena (2008)
- Cele ce plutesc (2009)
Scenarist
- Ediție specială (1978) - în colaborare cu Beno Meirovici
- Proba de microfon (1980)
- Vînătoarea de vulpi (1980) - în colaborare cu Dinu Săraru
- Croaziera (1981)
- Glissando (1984)
- Iacob (1988)
- A unsprezecea poruncă (1991)
- Tusea și junghiul (1992)
- Patul conjugal (1993)
- Această lehamite (1994)
- Senatorul melcilor (1995)
- Ambasadori, căutăm patrie (2003)
- Sistemul nervos (2005)
- Legiunea Străină (2008)
- Marilena (2008)
- Cele ce plutesc (2009)
Actor
- 1975 - Cursa
- 1977 - Râul care urcă muntele
- 1978 - Ediție specială
- 1979 - Al patrulea stol - Dan
- 1980 - Proba de microfon
- 1980 - Casa dintre cîmpuri
- 1980 - Vînătoarea de vulpi
- 1981 - Croaziera
- 1984 - Galax
- 1990 - A unsprezecea poruncă
- 1994 - Această lehamite
- 2003 - Ambasadori, căutăm patrie - pictorul
- Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Comandor (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[6]
Wikiwand in your browser!
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
