general român From Wikipedia, the free encyclopedia
Ioan Emanoil Florescu (n. 7 august 1819, Râmnicu Vâlcea — d. 10 mai 1893, Paris) a fost un general și om politic român (între altele, cel de-al treisprezecelea prim-ministru al României în două guverne provizorii, pentru perioade scurte, între 17 aprilie și 6 mai 1876 și între 2 martie și 29 decembrie 1891).
Ioan Emanoil Florescu | |
Fotografie din 1885-1890 | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1] Râmnicu Vâlcea, Țara Românească |
Decedat | (73 de ani) Paris, Franța[2] |
Frați și surori | Alexandru Emanoil Florescu |
Copii | Maria Florescu[*] |
Cetățenie | România |
Ocupație | politician militar |
Limbi vorbite | limba română |
Al 13-lea prim-ministru al României | |
În funcție – | |
Precedat de | Lascăr Catargiu |
Succedat de | Manolache Costache Epureanu |
Șef al Statului Major General al Armatei Române | |
În funcție – | |
În funcție – | |
Precedat de | Istratie Sămășescu |
Președinte al Senatului României | |
Deputat al României | |
Partid politic | PNL |
Alma mater | Școala Specială Militară de la Saint-Cyr |
Modifică date / text |
Născut în familia Florescu, după terminarea liceului la București, Ioan Emanoil Florescu a studiat la Școala militară Saint-Cyr din Franța. În Războiul Crimeii din 1854, a servit în armata rusă cu gradul de colonel. În cariera sa politică, Florescu a fost unul din conducătorii Partidului Conservator. A fost consilier militar atât al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cât și a succesorului acestuia, Carol I al României, Florescu fiind în același timp militarul care a construit Armata Română timp de optsprezece ani înainte de Războiul de Independență.[3]
După absolvirea Colegiului „Sf. Sava” din București (1833), a intrat în oastea Țării Românești ca iuncăr. A obținut gradul de sublocotenent în 1836, an în care a fost trimis la studii militare în Paris. Reîntors în țară, a fost încadrat în funcția de aghiotant al domnitorului Gheorghe Bibescu (1842–1848). După Unirea Principatelor Române, domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a încredințat funcțiile de ministru de război (28 noiembrie 1859 – 27 mai 1860, 30 septembrie 1862 – 11 octombrie 1863) și de șef al Statului Major General. La 1 ianuarie 1860, a fost avansat la gradul de general de brigadă.
În calitate de șef al Statului Major General și de ministru de război, a avut, alături de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, un rol decisiv în opera de unificare și de modernizare a oștirii române. Astfel, sub mandatul său s-au realizat:
De asemenea, a contribuit la inițierea contactelor politico-militare secrete care aveau scopul să pregătească eliberarea, pe calea luptei armate, a Transilvaniei de sub ocupația habsburgică.
În 1866, principele Carol I i-a încredințat lui Florescu funcția de ministru de război (1871–1876). La 8 aprilie 1873, acesta a fost avansat la gradul de general de divizie. Grație contribuției sale au fost efectuate modificările din Legea de organizare a puterii armate (1874), s-au cristalizat noile structuri de stat major, artileria de câmp a fost dotată cu tunuri Krupp din oțel, numărul unităților de geniu a crescut, s-a înființat herghelia de la Nucet, a fost redactat și promulgat Codul justiției militare.
Un merit semnificativ are și opera teoretică redactată de Florescu. Printre lucrările sale se numără „Teoria dării la semn“, „Studii și pregătiri militare“, „Fortificațiunile“. Cu doi ani înainte de a muri (1891), a prezidat câteva luni guvernul României. Numele său este menționat printre cele ale fondatorilor Societății Literare și ai Ateneului Român.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.