operație asupra unui politop From Wikipedia, the free encyclopedia
În geometrie expandarea este o operație aplicabilă politopurilor, în care fațetele sunt separate și deplasate radial, iar noi fațete sunt formate între elementele separate (vârfuri, laturi etc.). Echivalent, această operație poate fi imaginată prin reținerea fațetelor în aceeași poziție, dar reducându-le dimensiunea (și completând golurie formate astfel).
Expandarea unui politop regulat creează un politop uniform(d), dar operația poate fi aplicată oricărui politop convex, așa cum s-a demonstrat pentru poliedre la notația Conway a poliedrelor. Pentru poliedre, un poliedru expandat are toate fețele poliedrului inițial, toate fețele poliedrului dual și noi fețe pătrate în locul laturilor inițiale.
Coxeter afirmă că acest termen multidimensional a fost definit de Alicia Boole Stott(en)[traduceți][1] la crearea de noi politopuri, în special pornind de la politopuri regulate pentru a construi noi politopuri uniforme.
Operația de expandare este simetrică față de un politop regulat și politopul său dual. Figura rezultată conține fațetele atât ale politopului inițial, cât și ale celui dual, împreună cu diverse fațete prismatice care umplu golurile create între elementele dimensionale intermediare.
Are semnificații oarecum diferite pentru diverse dimensiuni. Într-o construcție Wythoff, o expandare este generată de reflexiile din prima și ultima oglindire. În dimensiuni superioare expandările din dimensiunile inferioare pot fi scrise cu un indice, deci e2 este același cu t0,2 în orice dimensiune.
În funcție de numărul de dimensiuni:
Operatorul general pentru expandarea unui n-politop regulat este t0,n−1{p,q,r,...}. Noi fațete regulate sunt adăugate la fiecare vârf și noi politopuri prismatice sunt adăugate la fiecare latură divizată, față etc.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.