comună din județul Brăila, România From Wikipedia, the free encyclopedia
Bordei Verde este o comună în județul Brăila, Muntenia, România, formată din satele Bordei Verde (reședința), Constantin Gabrielescu, Filiu și Lișcoteanca. Comuna este situată în centrul județului Brăila, la circa 40 km vest de Brăila, într-o regiune de câmpie, fiind drenată la limita sudică de râul Călmățui.
Bordei Verde | |||
— comună — | |||
Școala generală din Bordei Verde | |||
| |||
Poziția geografică | |||
Coordonate: 45°3′49″N 27°34′24″E | |||
---|---|---|---|
Țară | România | ||
Județ | Brăila | ||
SIRUTA | 42913 | ||
Atestare | toponimul „Șcheaua”, într-un hrisov al domnitorului Radu cel Mare din 1505 | ||
Reședință | Bordei Verde | ||
Componență | |||
Guvernare | |||
- primar al comunei Bordei Verde[*] | Dumitru Rotaru[*][1] (PSD, ) | ||
Suprafață | |||
- Total | 86,52 km² | ||
Altitudine maximă | 23 m.d.m. | ||
Altitudine minimă | 18 m.d.m. | ||
Populație (2021) | |||
- Total | 2.261 locuitori | ||
- Densitate | 34,5 loc./km² | ||
Fus orar | UTC+2 | ||
Cod poștal | 817020 | ||
Prezență online | |||
site web oficial GeoNames | |||
Amplasarea în cadrul județului | |||
Modifică date / text |
Situată în zona centrală a Bărăganului brăilean, comuna este continuatoarea istorică a două foste comune care au existat de-a lungul istoriei pe teritoriul său actual: Bordeiul Verde și Filiu. Numele comunei provine de la o cârciumă, loc de popas pe drumul Filiu-Silistraru-Brăila, construită sub formă de bordei într-o movilă. De-a lungul timpului numele a fost ortografiat ca Bordeiul Verde și Bordeiu Verde.
Pe teritoriul comunei au fost descoperite vestigii istorice datând din epoca neolitică, aparținând culturilor Boian și Gumelnița, precum și urme de locuire din perioada migrațiilor sarmatice și pecenege (secolele II-XI e.n.). Toponime aparținând comunei, deși nu implicit localității, sunt printre cele mai vechi toponime rurale din județul Brăila, menționate în documente. Astfel „Șchiaul” este atestat într-un hrisov a lui Radu cel Mare din 1505, la numai 27 de ani de la prima atestare documentară a județului Brăila, în hrisovul lui Ștefan cel Mare din 1481. În perioada medievală și modernă, au apărut și s-au dezvoltat exploatații agricole aparținând unor mari proprietari ca spătarul Mihail Cantacuzino sau Eforiei Spitalelor Civile.
Prima localitate atestată documentar este satul Filiu la 1830. Celelalte sate sunt menționate: la 1835 - Lișcoteanca, 1857 - Bordei Verde și 1906 - Șcheaua Nouă. Localitățile comunei sunt „sate de adunătură”, constituite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin comasarea „târlelor” înființate în Bărăgan. Prin reforma agrară din 1921 în comună s-au stabilit locuitori din zona montană a județelor Prahova și Buzău, care au fost împroprietăriți cu loturi de teren, în urma exproprierii moșiei „Bordei Verde”, aparținând Eforiei Spitalelor Civile, fapt care va conduce la înființarea unei noi așezări în comună satul Vintilești, în partea de est a satului Bordei Verde.
În august 1944 satul Filiu este distrus în mare parte de un bombardament al artileriei sovietice, fiind ulterior abandonat de locuitori după inundațiile din 1970.
Pe teritoriul administrativ al comunei Bordei Verde se găsesc un Sit Natura 2000 și o Arie de protecție specială avifaunistică - ROSCI0259 Valea Călmățuiului, precum și un monument istoric de interes local - situl arheologic de la Lișcoteanca-„Moș Filon” (cod LMI BR-I-s-B-02056).
În perioada comunistă, terenurile au fost colectivizate în cadrul cooperativelor agricole de producție, situație care a durat până în 1990, când terenurile au fost retrocedate vechilor proprietari.
Ocupația de bază a locuitorilor comunei a fost și este în continuare agricultura, în special cultivarea cerealelor, desfășurată în prezent în cadrul a câtorva mari exploatații agricole moderne.
În subsolul comunei au fost descoperite și exploatate, începând cu anii 1970, importante zăcăminte de petrol și gaze naturale.
Comuna Bordei Verde este situată în mijlocul Bărăganului, mai precis în Bărăganul de Nord cunoscut și sub numele de Câmpia Brăilei. Termenul „Bărăgan” provine din cuvântul Buragan, de origine orientală care se traduce prin „furtună”, „vîrtej”, „vifor”.[2][3][4] Câmpia Brăilei este formată din două părți aproape egale: Câmpul Viziru și Câmpul Ianca, separate de Valea Ianca.[5]:pp. 9–10[6]
Relieful comunei este relativ uniform, reprezentat prin interfluvii plane întinse, având un aspect șes, de mari dimensiuni, cu înălțimea de 20-24 metri deasupra nivelului mării. Înălțimile sunt mai mari în zona de vest și de sud a comunei (zona Bordei Verde-vest - Filiu - Lișcoteanca, inclusă în Câmpul Ianca) și mai mici în partea estică (zona Bordei Verde-est - Constantin Gabrielescu, inclusă în Câmpul Viziru). Înălțimea maximă a reliefului este de 27 de metri, la 2 kilometri vest de Lișcoteanca, pe terasa râului Călmățui de deasupra amplasamentului fostului sat Filiu (45°0′19″N 27°30′59″E), iar înălțimea minimă de 8 metri în zona Valea Ianca, 2 kilometri nord de Constantin Gabrielescu (45°5′37″N 27°38′37″E).[7][8]:p. 371
Pe cuprinsul acestor câmpuri se evidențiază ca neregularități, câteva văi late și puțin adânci, care nu sunt străbătute de ape curgătoare cu scurgere permanentă (Valea Adâncă, Valea Ianca, Valea Burta Ianca, Valea Druica, etc.). Adâncimea acestor văi nu depășește 4-6 metri, cea mai mare fiind Valea Ianca, dispusă în partea de nord-est a satului Bordei Verde, având o lățime de până la 2 kilometri și o adâncime maximă de 7-8 metri. Pe lângă câmpie, o a doua formă de relief întâlnită pe teritoriul comunei este reprezentată de Lunca Călmățuiului. Lunca are 2–7 km lățime, malul său nordic (cel aflat pe teritoriul comunei) având o înălțime medie de 5 m, cu mult mai mică decât cel sudic care se se înalță până la 30 m.[8]:p. 371
Teritoriul comunei Bordei Verde se încadrează în zona climatică temperată, cu aspecte continentale. Verile sunt caniculare și secetoase din cauza transporturilor de aer cald din nordul Africii precum și datorită nivelurilor ridicate ale radiației solare (125 kcal/cm²) ca urmare a 2.200 ore/an de strălucire a Soarelui (290 de zile/an).[9]:p. 16 În această perioadă precipitațiile sunt scăzute, alternând perioade lungi de secetă de 1-3 săptămâni cu averse de ploaie torențială. Pentru a compensa deficitul de apă în ultimii ani ai secolului XX au fost executate mari lucrări de irigații și îmbunătățiri funciare. Iernile sunt în general reci, uscate, influențate de vânturile aspre provenite din nordul Câmpiei Ruse, cum este crivățul. Temperatura medie anuală este în jurul valorilor de 10 °C–11 °C.[10] Iulie este cea mai caniculară lună din an, cu temperaturi medii multianuale de 22-23 °C.
Climatul arid este evidențiat și de cantitatea mică de precipitații (sub 500 mm/an în medie). Ninsorile apar, de regulă, în intervalul noiembrie-martie, numărul de zile cu ninsoare fiind mic (15-20 zile pe an), iar stratul de zăpadă este subțire (10 cm) și se menține în jur de o lună/an.[11]:p. 4-6 Un fenomen specific zonei este viscolirea și troienirea zăpezii, în special la marginea de nord a satelor. Pe teritoriul comunei, în zona Filiu-Lișcoteanca, a fost înregistrat în anul 1910 maximul istoric al cantității de precipitații căzute în județul Brăila, într-o singură zi - 126 mm/24 de ore.[11]:p. 23
Râul Călmățui este singura apă curgătoare permanentă de pe teritoriul comunei Bordei Verde, formând limita cu comuna Zăvoaia, pe o distanță de circa 5 kilometri, în zona satului Lișcoteanca. Călmățuiul este un râu de câmpie, puțin adânc și cu debit mic, care curge printr-o luncă foarte lată pentru dimensiunile sale (5-7 kilometri lățime în zona Lișcoteanca-Satnoieni), probabil o fostă albie a râului Buzău. Râul a fost regularizat și îndiguit pe toată lungimea sa în anii 1970-1980.[9]:p. 20
În dreptul satului Lișcoteanca, în lunca râului Călmățui s-a format Balta Lișcoteanca, puțin adâncă și a cărei suprafață variază funcție de sezon și cantitatea de precipitații. Balta era folosită în perioada interbelică de topitoriile de cânepă din zonă. [12]
Rețeaua hidrografică nepermanentă mai include scurgerile temporare pe văile dintre câmpuri (Valea Adâncă, Valea Ianca, Valea Burta Ianca, Valea Druica etc.).[8]:p. 371
Pe teritoriul administrativ al comunei Bordei Verde se găsesc două arii protejate incluse în rețeaua europeană Natura 2000 în România: Valea Călmățuiului (ROSCI0259) - sit de importanță comunitară și Valea Călmățuiului (sit SPA) - arie de protecție specială avifaunistică (ROSPA0145). Suprafața aflată pe teritoriul comunei a celor două arii protejate este de 583 de hectare, reprezentând circa 7% din suprafața lor totală.[13][14]
Ariile protejate conservă două tipuri de habitate naturale: Cursuri de apă din zonele de câmpie, cu vegetație din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion și Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice[15] și protejează specii importante din fauna și ihtiofauna Câmpiei Călmățuiului.
Vegetația este specifică de câmpie. Marea majoritate a terenurilor sunt ocupate de culturi agricole, iar o mică parte sunt izlazuri folosite pentru pășunat. Exceptând terenurile cultivate, habitatele întâlnite sunt de tip ruderal. În lunca râului Călmățui, ca și pe văile fără scurgere permanentă, se întâlnesc terenuri, pajiști si mlaștini sărăturate panonice si ponto-sarmatice, cu o vegetație moderat până la slab halofilă.[16]:p. 111
Fauna de nevertebrate este reprezentată de numeroase specii terestre. Cele mai comune specii observate sunt: Helix pomatia (melc de livadă), Aranea diadema (păianjen cu cruce), Gryllotalpa gryllotalpa (coropișniță), Decticus verrucivorus (cosaș), Formica rufa (furnică), Apis mellifera (albină), Libellula depressa (libelulă), Coccinella septempunctata (buburuză), Melolontha melolontha (cărăbuș de mai), Pieris brassicae (fluturele alb al verzei), Bombus terrestris (bondar), Musca domestica (musca de casă).[16]:p. 111
Fauna de vertebrate mici este foarte săracă, fiind reprezentată de amfibieni și reptilieni: Lacerta viridis (gușter), Lacerta agilis (șopârla cenușie) si Natrix natrix (șarpe de casă). Avifauna reprezintă componenta faunistică cu cele mai multe specii semnalate majoritatea acestora fiind cantonate în zona așezărilor umane si mult mai puține pe terenurile agricole: Perdix perdix (potârniche), Coturnix coturnix (prepeliță), Streptopelia decaocto (guguștiuc), Cuculus canorus (cuc), Athene noctua (cucuvea), Pica pica (coțofană), Corvus monedula (stăncuță), Corvus frugilegus (cioară de semănătură), Sturnus vulgaris (graur), Passer domesticus (vrabie de casă). Mamiferele sunt foarte slab reprezentate, fiind observate doar câteva specii: Talpa europaea (cârtiță), Myotis myotis (liliac), Lepus europaeus (iepure de câmp), Microtus arvalis (șoarece de câmp).[16]:p. 112
Cea mai mare parte a solurilor comunei Bordei Verde este reprezentată de cernoziomuri de foarte bună calitate și propice pentru dezvoltarea unei agriculturi intensive. Excepția o constituie lunca râului Călmățui (zona Filiu-Lișcoteanca), formată din soluri halomorfe de tipul solonceacurilor, soluri sărăturoase datorate existenței unei pânze de ape freatice cu mineralizare ridicată, la adâncime foarte mică (1-1,5 m). Aceste suprafețe sunt folosite în special pentru pășunat.[5]:p. 22
În a doua parte a anilor 1960 pe teritoriul comunei au fost descoperite importante zăcăminte de petrol și gaze naturale (gaze asociate)[17] în perimetrele Bordei Verde-Est, Bordei Verde-Vest, Lișcoteanca și Filiu.[11]:pp. 16-17
Exploatarea acestora a contribuit la dezvoltarea generală a zonei, prin locurile de muncă create și modernizarea infrastructurii. Această activitate rămâne încă cea mai importantă activitate industrială din comună, deși volumul său s-a restrâns după 1990 prin reduceri de personal, dezafectarea unor sonde, închiderea unor parcuri petroliere, ecologizarea unor terenuri etc.[11]:p. 22:187
Coordonatele geografice ale satelor comunei sunt prezentate în tabelul de mai jos.[7]
Latitudine | Longitudine | Altitudine | |
---|---|---|---|
Bordei Verde | 45°03'59" | 27°33'58" | 23 m |
C. Gabrielescu | 45°04'18" | 27°38'12" | 18 m |
Lișcoteanca | 45°00'15" | 27°33'07" | 26 m |
Filiu | 44°59'17" | 27°31'03" | 23 m |
Bordei Verde, localitatea de reședință a comunei, este situată la intersecția a două drumuri județene: DJ 211 - Gara Ianca – Bordei Verde - Zăvoaia - Grivița și DJ 211A - Bordei Verde – Viziru – Cuza Vodă. Satul Lișcoteanca se află la circa 8 km sud de centrul comunei, fiind situat de-a lungul drumului județean DJ 203R - Ulmu - Valea Călmățuiului - Dropia, în apropierea intersecției acestuia cu DJ211. Satul Constantin Gabrielescu se află la circa 5 km est de centrul comunei, de care este legat prin intermediul drumului comunal DC12.[18]
Localitățile învecinate sunt: orașul Ianca la nord și vest, comuna Traian la nord-est, comuna Viziru la est, orașul Însurăței la est și sud și comuna Zăvoaia la sud.[19]:p. 150
În conformitate cu prevederile Legii nr. 351/2001 satul reședință al comunei Bordei Verde este clasificat ca localitate rurală de rangul IV iar celelalte sate componente sunt clasificate ca localități rurale de rangul V. Aceeași lege include comuna în lista cu comunele în care s-au produs scăderi accentuate de populație în perioada 1966 - 1998 între 30 și 50% și care necesită acțiuni de sprijin și revitalizare.[20]
Conform recensământului agricol din 2002, suprafața totală a comunei era de 8.652 ha, din care 204 ha teren intravilan. În comună existau 1.126 de gospodării și 1.079 de locuințe. La recensământul din 2011 au fost găsite ca existând 1.023 de locuințe grupate în 930 de gospodării.[21]
Majoritatea satelor comunei sunt „sate de adunătură”, constituite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin comasarea „târlelor” înființate în Bărăgan. Ele au evoluat de la grupurile de locuințe individuale, fără un plan anume, cu vatra satului delimitată de proprietăți agricole sau de elemente naturale, la satul de tip „adunat”, cu loturile de casă bine delimitate. Nucleul în jurul căruia s-au dezvoltat satele a fost constituit din clădirile publice - biserica, primăria, școala, precum și locuințele micilor negustori cu prăvăliile aflate de-a lungul drumurile principale care străbăteau localitățile.[16]:p. 6
Condițiile istorico-geografice specifice au făcut ca până pe la 1850, principala formă de locuință să fie bordeiul îngropat sau semi-îngropat. Un diplomat francez descria casele din Câmpia Brăilei ca fiind gropi în pământ, câteva mizerabile împletituri de nuiele cu chirpici, acoperite cu pănuși de porumb. De câțiva ani, din motive de siguranță, casele au ieșit din pământ, dar tot construite din nuiele și chirpici.[22]:p. 26Aceeași situație va fi confirmată câțiva nai mai târziu de către un călător englez:
Satele prin care am trecut, formate în cea mai mare parte din bordeie, prezentau același aspect deprimant ca acelea pe care le văzusem cu șaptesprezece ani în urmă, nici locuitorii nu erau mai puțin mizerabili. Aceste sate subterane au fost așa de eficient ascunse, cu iarba crescută pe acoperiș încât, dacă nu le dădea de gol fumul pe care îl vedeam făcându-și loc în sus, din pământ, ca un vulcan istovit, am fi putut călări peste ele fără a bănui că dedesubt trăiau mai multe ființe umane.[23]
Începând cu anul 1864, odată cu constituirea comunelor și apariția primelor reglementări privind construcția de locuințe, bordeiele dispar treptat locul acestora fiind luat de primele case de suprafață. Ele erau locuințe scunde, cu pereții ridicați din chirpici, vălătuci, sau pur și simplu lut, cu acoperișul din trestie, coceni sau paie, cu podeaua din lut bătut cu maiul, cu ochiuri mici de fereastră, de cele mai multe ori goale sau, mai târziu acoperite cu bășici de porc sau hârtie. Ulterior apar pereții și tavanele din nuiele lipite cu lut, sau pereții din paiantă: schelet de lemn cu umplutura din chirpici sau lut simplu. Într-un raport de inspecție de la 1895, medicul județului Brăila nota că la Bordeiu-Verde stradele sunt regulate, bine întreținute, casele sunt făcute de gard, lipite cu pământ, cu câte două trei camere, destul de înalte luminate prin ferestre mari, mobile. Ele sunt în genere nepardosite cu scânduri au o tindă la mijlocul corpului..[24]
Locuința țăranului pălmaș avea o singură încăpere, prelungită obligatoriu spre exterior cu o prispă, cu sau fără stâlpi și parapet. Pentru majoritatea săracă a satului, singura încăpere a casei ținea loc de încăpere de gătit, de luat masa, de dormit și de primit, și chiar de loc de rugăciune. La țăranii fruntași și mijlocași locuința avea două sau trei încăperi. A doua încăpere era exclusiv destinată vetrei, iar când apare cea de a treia, indiferent de cât de numeroasă este familia, ea era ținută drept „camera bună”, destinată păstrării avutului și primirii oaspeților importanți, la sărbători. În perioada interbelică, o casă tipică era compusă din 2 camere pe un antreu și o prispă cu sau fără geamlâc. În partea din spate se găsea o poiată unde era instalată bucătăria. În curte mai erau de regulă un grajd și cotinețe pentru păsări.[16]:p. 6
Construcțiile publice erau de regulă construite din cărămidă cu acoperiș de tablă. Locuințele ridicate după 1950 sunt ridicate din aceleași materiale paiantă cu învelitori din țiglă sau tablă. Locuințele păstrează elemente de arhitectură țărănească: prispa cu cerdac, uneori apare si pridvorul, stâlpii din lemn, benzile din lemn decorate cu motive geometrice sau florale, traforate, așa-numitele florării. Rareori, în această zonă, cerdacul este închis. Curțile sunt împrejmuite cu garduri de lemn.[16]:p. 6
Pe la sfârșitul anilor 60, cerdacul si stâlpii din lemn sunt înlocuiți de terase, pereții sunt tencuiți cu ciment. Noile construcții tind să elimine elementele de decor din lemn, este preferată casa pătrată, cu aspect de robustețe. La mijlocul anilor 70 a început planul de sistematizare a localităților comunei. În satul de reședință au fost construite între 1978-1984 două blocuri de locuințe iar locuințele din cvartalele periferice ale localităților erau propuse spre demolare.[16]:p. 7
Comuna Bordei Verde beneficiază de o infrastructură destul de binedezvoltată, fapt datorat în special necesității de a asigura buna desfășurare a activităților legate de extragerea și transportul petrolului și gazelor naturale, de la exploatările de pe teritoriul comunei. Rețeaua de transport rutier principală este formată din drumurile județene DJ 211 și DJ 211A, (ambele asfaltate), iar sistemul de transport și distribuție a energiei electrice cuprinde linii electrice de medie și joasă tensiune de 110kV/20kV și 0,4kV, precum și o stație de transformare 110/20kV în localitatea Bordei Verde. Satul de reședință este legat printr-o magistrală de comunicații de fibră de sticlă, iar în toate satele componente există rețea de telefonie fixă și acoperire de către principalele rețele de telefonie mobilă.[11][25]
Infrastructura socio-edilitară este formată dintr-o școală generală în reședința de comună cu localuri în toate satele componente, o grădiniță în satul Bordei Verde, trei cămine culturale (în prezent fiind renovate și funcționale doar cele din satele Bordei Verde și Constantin Gabrielescu), o bibliotecă comunală, un dispensar comunal, un parc public (în satul Bordei Verde, zona Vintilești), alimentare cu apă potabilă, trei biserici ortodoxe și o casă de rugăciuni adventistă. [26] Agricultura beneficiază de o infrastructură diversificată cuprinzând: sistem de irigații care acoperă toată suprafața agricolă a comunei, sistem de îmbunătățiri funciare și o bază de recepție și depozitare produse agricole aparținând S.C. Prutul S.A Galați.[27]
Principalele lipsuri în domeniul infrastructurii sunt reprezentate de: lipsa infrastructurii feroviare (cea mai apropiată gară este Gara Ianca fiind situată la 8 kilometri de satul Bordei Verde), lipsa alimentării localităților cu gaze naturale și lipsa sistemelor de canalizare și a stațiilor de epurare.[28]
Evoluția istorică a locuirii pe actualul teritoriu al comunei Bordei Verde este una sinuoasă, neuniformă și cu multe discontinuități, modelată fiind de evoluțiile politice, economice și sociale generale din spațiul Câmpiei Române. În neolitic a fost o foarte însemnată locuire, urmată de dovezi sporadice până pe la mijlocul veacului al XIX-lea și de o dezvoltare accentuată începând cu a doua jumătate a aceluiași secol.[29]:pp. 60-64[30]:pp. 67-84
Un singur obiectiv din comuna Bordei Verde este inclus în lista monumentelor istorice din județul Brăila ca monument de interes local. Este vorba despre situl arheologic de la Lișcoteanca, situat pe un bot de terasă de la marginea de vest a satului, în punctul denumit „Moș Filon” (cod LMI BR-I-s-B-02056). El cuprinde o așezare neolitică aparținând culturii Boian, faza Giulești; o altă așezare eneolitică aparținând culturii Gumelnița (fazele A1 și A2); precum și morminte sarmatice (secolele al II-lea–al III-lea e.n.) și pecenege (secolele al X-lea–al XI-lea e.n.).[31]
Importantele cercetări arheologice dintre anii 1971 – 1974 și 1979 – 1980 au condus la descoperirea, pe teritoriul comunei Bordei Verde, în situl arheologic de la „Moș Filon”, lângă Lișcoteanca, a celor mai vechi urme de cultură materială cunoscute până în prezent pe teritoriul județului Brăila, aparținând de cultura Boian II, faza Giulești, care datează din mileniul V î.e.n.[32]:pp. 40-43[33][34][30]:pp. 67-84
În siturile arheologice din jurul satului Lișcoteanca („Moș Filon”, „Movila Olarului”, „Movila din Baltă” și „Satnoieni”) au fost descoperite artefacte din diferite epoci istorice, ilustrând atât continuitatea locuirii permanente în zonă, cât și valurile migratoare care s-au deplasat de-a lungul văii Călmățuiului, de-a lungul istoriei.[35] Din cursul fazei Giulești se cunosc așezări situate pe grinduri sau popine în luncile râurilor, marginile simple de terasă, gorgane, boturi de deal. Preferința oamenilor fazei Giulești de a alege pentru așezările lor grindurile sau popinele din luncile râurilor este argumentată de complexul de pe popina din lunca Călmățuiului (Movila din Baltă), de lângă satul Lișcoteanca.[32]:pp. 40-43
Următoarea etapă istorică este reprezentată de cultura Gumelnița, fazele AI și AII, ale căror mărturii au fost descoperite în aceleași situri.[36] Cercetările efectuate în nivelurile gumelnițene din faza Gumelnița A2 de la Lișcoteanca și Însurăței demonstrează că aceste așezări au sfârșit incendiate ori au fost părăsite. Faptul că după momentul încetării existenței așezărilor Gumelnița A2, pe locul lor nu s-au mai descoperit așezări stabile, precum și descoperirea unor fragmente ceramice de tip Cernavoda I, a unor morminte izolate și a necropolei de la Brăilița dovedesc că în nord-estul Câmpiei Române, după încetarea existenței așezărilor gumelnițene, s-au instalat triburile de păstori nord-pontici (3.450-3.000 î.e.n.), care au dat naștere culturii Cernavodă I.[35][37][30]:pp. 67-84
Următorul nivel de locuire corespunde secolelor al II-lea - al III-lea e.n., epoca migrațiilor sarmaților. Descoperirile din mormintele sarmatice de la Movila din Baltă, Movila Olarului și Moș Filon, constând în arme, ceramică cenușie indigenă și ceramică de import romană, demonstrează existența sedentară a unei populații sarmatice (cel mai probabil din tribul roxolanilor), aflată sub controlul Imperiului Roman.[38]
Au mai fost de asemenea descoperite mărturii din perioada invaziilor pecenego - cumane din secolele X-XI.[39]
Teritoriul actualei comune Bordei Verde s-a situat de-a lungul întregii perioade medievale la frontiera estică a Țării Românești cu Imperiul Otoman. După 1540, județul Brăila dispare din catagrafiile Țării Românești, ca urmare a anexării Brăilei de către Imperiul Otoman, care a organizat în jurul orașului raiaua Brăilei,[40] ce ocupa mai bine de jumătate din teritoriul fostului județ. Satele rămase în Țara Românească aveau să fie înglobate în județul Slam Râmnic.[41]:p. 275
Această situare la granița cu Imperiul otoman a făcut ca zona actualei comune Bordei Verde să devină de multe ori scena disputelor și luptelor dintre țăranii de pe moșiile vecine, fugiți „la turci” pentru a scăpa de asuprirea stăpânilor și bostangii nazârului din Câșla Vizirului, plecați la pradă în Țară Românească, fapt care a făcut ca nici așezare omenească stabilă să se poată înființa aici timp de aproape 280 de ani.[29]:pp. 67-84
Formele de locuire și viață socială din Bărăganul Brăilei, constau în locuiri temporare și de multe ori în locuințe subterane, după cum se poate observa din mărturiile călătorilor străini de la mijlocul secolului al XIX-lea. „Bordeiului acoperit de verdeață” era o prezență obișnuită în stepa Brăilei.[23]
Prima mențiune documentară a unui toponim de pe teritoriul actualei comune Bordei Verde, apare într-un hrisov al voievodului Radu cel Mare din 18 iulie 1505. Este vorba de moșia „Șchiaul”, moștenire lingvistică pe care o regăsim în vechea denumire a actualului sat Constantin Gabrielescu, și anume „Șcheaua Nouă”.[42]
Prezența toponimului „Șchiaul” a fost de-a lungul timpului interpretată ca atestând existența actualului sat Constantin Gabrielescu, ca una din cele mai vechi localități din județ, lucru devenit deja un loc comun în prezent. Chiar dacă hrisovul atestă pentru prima dată un toponim legat de comuna Bordei Verde (prezența moșiei Șcheaua, care acoperea și porțiuni din suprafața actuală a comunei), aceasta nu are nici o legătură cu atestarea vreunei localități componente.[43]
În secolul XIX a existat un sat cu denumirea „Șchiaua” dar acesta era actualul sat Căldărușa din comuna Urleasca.[44] Satul „Șcheaua-Nouă”, fostul nume al actualului Constantin Gabrielescu avea să fie întemeiat la cumpăna dintre secolele al XIX-lea - al XX-lea, prin crearea unui nou amplasament în care au fost mutați toți locuitorii din fostele cătune aflate în zona actualei localități (Crestezul, Mototolești și Burta-Encei). De altfel chiar atribuirea numelui de „Nouă” avea rolul de a evita o confuzie cu „Șcheaua-Veche” (Căldărușa).[29]
Prima localitate menționată documentar de pe teritoriul comunei Bordei-Verde este Lișcoteanca, care apare în actul de donație din 1715 a spătarului Mihail Cantacuzino către ctitoria sa filantropică, Spitalul Colțea.[45]
Actul original de donație nu s-a păstrat, dar conținutul său se regăsește în actele de proprietate ale Eforiei Spitalelor Civile, de unde putem afla că aceasta stăpânea în județul Brăila, printre altele, „moșiile Doiceasa, Șchiaua și Lișcoteanca, dăruite de spătarul Mihail Cantacuzino.”[46]:p. 558
Următorul sat care apare în documente este Filiu. Originile satului nu pot fi urmărite decât începând de la 1830, momentul în care, oficial, raiaua Brăilei revine la Țara Românească. Precum majoritatea satelor din zonă, satul s-a dezvoltat dintr-o târlă pe care oierii o foloseau în transhumanța lor.[47] Moșia Filiu intră pe la 1840 în posesia uneia dintre cele mai vechi familii boierești muntene, boierii Budișteanu.[48]
Pe la mijlocul secolului al XIX - lea este întemeiat și satul care dă numele comunei, Bordei Verde. Momentul exact al înființării localității nu este cunoscut cu exactitate, dar cel mai probabil este vorba de anul 1855.[49]
Atestarea oficială a satului este legată de apariția în zona teritoriului comunei a unei noi moșii a Eforiei Spitalelor Civile, care era situată în prelungirea moșiei Filiu. Primul arendaș al noii moșii este Ioan Avram (variante Ioana Avram, Ióna Avram),[50] care întemeiază satul clăcașilor noii moșii la circa 10 kilometri nord-est de Filiu, pe drumul mare al Brăilei, lângă cârciuma „La Bordeiul Verde”, loc de popas binecunoscut de pe acest drum.[46] Cârciuma era adăpostită într-un bordei acoperit cu pământ, pe care vara creștea iarba, săpat în movila Bordei-Verde, aflată la ieșirea de sud a actualului sat, pe drumul spre Târlele Filiu, în apropiere de intersecția acestuia cu DJ-211. Originea toponimului este confirmată de studii recente care arată că prima atestare documentară a numelui de Bordei Verde datează cel puțin din anul 1861, fiind folosit în mod continuu din acel moment.[51]
Cârciuma reprezenta un punct important de reper în stepa Brăilei, fiind înscrisă expres pe harta din 1835 a Statului Major al Armatei Ruse, deși fără a-i fi menționat un anumit nume: „la S.E. de Perișoara (Perișoru)”.[52] Faptul că ea funcționa neîntrerupt de atâta timp se datora situării sale „la marginea lumii”, călătorul care pleca de aici având de trecut o porțiune de stepă sălbatică, fără a mai întâlni vreo așezare omenească până la Silistraru.[23]:p. 228
Comuna a cunoscut o dezvoltare mai puternică după anul 1864, când 107 dintre cele 167 de familii din Bordeiul-Verde și 96 de familii din Filiu au fost împroprietărite[53], prin Legea rurală a lui Alexandru Ioan Cuza.[54] 1864 este totodată și anul în care se constituie și comunele, în sens administrativ, prin aplicarea noii legi de organizare administrativ-teritorială, înființându-se pe actualul teritoriu comunele Bordeiul-Verde și Filiu.[55] La începutul secolului al XX-lea a fost înființat satul Constantin Gabrielescu.[29]:p. 40
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, localitățile aflate pe actualul teritoriu al comunei au avut o evoluție încadrată în evoluția generală a situației din țară și în mod specific a evoluției județului Brăila. Are loc un proces de consolidare economico-administrativă în cele două noi comune, caracterizate prin crearea și dezvoltarea instituțiilor (primării, școli, biserici, cămine culturale, etc.) precum și a diferitelor forme de activitate economică (exploatații agricole, mori, bănci populare, comerț etc).[40]
în satul Bordeiul-Verde, școala de băieți este înființată în 1864 iar școala de fete în 1879. Biserica, cu hramul „Sfântul Dumitru”, este înființată la 1869 și rezidită, în forma actuală, la 1881).[56] În comună exista o sucursală a Casei de Economii (CEC), care avea în evidență un număr de 44 de librete cu un sold de 2.570 lei, în anul 1888.[57]
În satul Filiul, școala de băieți ia ființă în 1858, cea de fete în 1881, iar biserica este zidită la 1845, (rezidită la 1873), ctitor fiind clucerul Ioniță Budișteanu.[58] La sucursala CEC din localitate erau înregistrate în anul 1888, un număr de 3 librete cu un sold de 1.888 lei.[57]
La Lișcoteanca întâlnim o școală mixtă, construită în1895.[59] și o biserică, zidită în 1846[60] În satul Constantin Gabrielescu școala mixtă a fost construită în anul 1909,[61] iar biserica abia după cel de-al doilea război mondial, în anul 1954.[60]
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, comunele Bordeiul-Verde și Filiul făceau parte din Plasa Balta a județului Brăila, pe actualul teritoriu al comunei existând următoarele localități (vezi și harta alăturată):[62]
Caracteristica economică acestei perioade este marea inechitatea în distribuirea beneficiilor economico-sociale, care avea să genereze mișcările de la 1907, câțiva ani mai târziu. Astfel, în vreme ce cele două comune aveau un venit anual de circa 4 lei/cap de locuitor (5.584 lei Bordeiul Verde și 4.022 lei Filiul)[62] Eforia Spitalelor Civile obținea venituri de zeci de ori mai mari numai din arendarea moșiilor lucrate de țăranii din cele două comune:[46]:pp. 678–679
Moșia | Valoare arendă |
---|---|
Bordeiul-Verde | 78.000 lei |
Filiul | 69.000 lei |
Lișcoteanca | 23.000 lei |
Total | 160.000 lei |
O etapă imediat următoare în evoluția administrativ-teritorială este sistematizarea localităților din zona actualului sat Constantin Gabrielescu, prin crearea unui nou amplasament, pe platou și strămutarea locuitorilor din cătunele și târlele împrăștiate pe văile înconjurătoare (Crestezul, Mototolești, Vlădeni, Spânul (Cinci Câini), Burta-Encii și Imina). Satul nou creat a primit numele de Șcheaua Nouă având un plan regulat, cu străzi drepte și perpendiculare pe drumul comunal ce face legătura cu Bordei Verde. Acțiunea de relocare se desfășoară în anii 1904-1906 pe vremea când prefect al județului Brăila era juristul și profesorul Constantin Gabrielescu.[63] Acest fapt este confirmat și de demararea în anul 1908 a demersurilor de construire a școlii din localitate.[61] Constantin Gabrielescu va dona mobilierul pentru funcționarea primăriei din localitate, în semn de recunoștință, în anul 1923, atunci când Șcheaua Nouă va fi declarată comună de sine stătătoare, obștea satului solicitând atribuirea denumirii de Constantin Gabrielescu, pe care o menține și astăzi.[64]
Recensământul din 1912, primul recensământ sistematic din Regatul României avea să consemneze modificări de substanță în structura socială a comunei. Două fenomene se evidențiază: o explozie populațională, cu o creștere spectaculoasă a populației tinere coroborată cu eradicarea practică a neștiinței de carte în rândul aceleiași categorii de populație.[65]
Evoluție populație - 1912
Comuna | Populație sub 20 de ani | Populație peste 20 de ani | Total populație | Evoluție față de 1900 |
---|---|---|---|---|
Bordeiul-Verde | 1.029 (55,5%) | 866 | 1.855 | +24,6% (1.488) |
Filiul | 833 (53,6%) | 720 | 1.553 | +76,1% (842) |
Total | 1.862 (54,9%) | 1.586 | 3.388 | +68,7% (2.330) |
Nevoia de pământ și justiție socială a fost permanent un motiv de nemulțumire care a îmbrăcat diferite forme, de la manifestele îndemnând la revoltă lipite de tinerii Gheorghe Mocanu și Radu Mânecă la 1906[66] până la începutul de răscoală din martie 1907, înăbușit rapid de intervenția energică a armatei.[67]
Teritoriul comunei avea să fie câmp de bătălie în dramatica campanie din toamna anului 1916, aflându-se pe aliniamentul Râmnicu-Sărat – Viziru, unde trupele Armatei a II-a au luptat și rezistat eroic în cursul lunii noiembrie 1916, pentru a asigura retragerea autorităților statului și a Armatei Române în Moldova.[68]
Un aspect puțin cunoscut este faptul că pe aliniamentul Bordei Verde - Viziru s-a dat în perioada Crăciunului anului 1916 prima mare confruntare motorizată de pe teritoriul României[69] dintre trupele Corpului Expediționar Otoman și Detașamentul Expediționar Britanic de Mașini Blindate aflat în compunerea Diviziei Rusești de Mașini Blindate, care apăra acest aliniament.[70]
Soldații care au luptat în război aveau să fie împroprietăriți prin reforma agrară din 1921.[71] Împroprietărirea s-a făcut prin exproprierea moșiei Bordei Verde aparținând Eforiei Spitalelor Civile, consemnată în procesul verbal din 5 octombrie 1922 al Comisiunii IV județene de expropriere, ocol Viziru, la prețul de 2.600 lei/hectar terenul arabil și 1.900 lei/hectar terenul de pășune din lunca Călmățuiului.[72]
Efectul principal, pe plan local, al acestei legi avea să-l constituie apariția unei noi așezări, satul Vintilești, în partea de est a satului Bordei Verde. Localitatea a fost înființată pentru stabilirea locuitorilor din zona montană a județelor Prahova și Buzău, care au fost împroprietăriți cu loturi de teren aici. Satul Vintilești s-a populat efectiv abia după 1930, când locuitorii împroprietăriți încep să renunțe treptat la naveta sezonieră către localitățile lor de origine și să se stabilească definitiv aici. Primul locuitor care s-a stabilit definitiv în Vintilești a fost Vasile Sârbescu, din cătunul Sârbești, comuna Vintilă Vodă, județul Buzău, în anul 1927. De altfel, numele de „Vintilești” a fost ales tocmai plecând de la preponderența numerică a celor împroprietăriți, provenind din această comună buzoiană.[73]
Noii locuitori aveau să fie numiți, ca mai pretutindeni în Bărăgan, „munteni”, spre a-i deosebi de „cojani”, locuitorii vechi ai câmpiei.[74] Localitatea avea să fie numită mult timp de localnici „Satul Nou” pentru a-l diferenția de „Satul Vechi” (Bordei Verde). Vintilești avea să capete oficial statutul de sat distinct de satul Bordei Verde abia în 1947.[75]
Anuarul „Socec” al României Mari, consemnează la 1925, următoarea structură administrativă pe teritoriul actual al comunei: comuna Bordei Verde, în plasa Ianca, cu 1989 de locuitori, compusă din satele: Bordeiu Verde și Scheaua Nouă.[76] și comuna Filiu, în plasa Ianca, cu 1623 de locuitori, având în componență satele: Filiu, Filiu-Târlele, Lișcoteanca-Cărămidari, și Lișcoteanca-Satnoeni[77]
Nefiind un document oficial, datele din anuar, deși foarte importante pentru prezentarea contextului istoric, nu trebuie interpretate în mod absolut. Astfel comuna Bordei Verde este prezentată cu un nume nou („Bordeiu Verde” în loc de „Bordeiul Verde” denumirea oficială cu care era menționat în 1923 în hotărârea de înființare a comunei Constantin Gabrielescu). În al doilea rând, în 1925 satul Scheaua Nouă nu mai exista și nu mai era în componența comunei Bordeiul Verde, el schimbându-și numele în 1923 în Constantin Gabrielescu, formând începând din acel moment comuna cu același nume.[78]
Cel mai probabil anuarul Socec din 1925 este o reproducere actualizată a unei ediții mai vechi. El surprinde deja un început de transformare capitalistă în societatea din comuna Bordei Verde, apărând pe lângă agricultori un număr semnificativ de persoane care se ocupau cu activități ne-agricole: „intelectualitatea sătească” (funcționari publici, învățători, preoți, medici, funcționari ai băncilor populare etc.), proprietari de exploatații agricole, meseriași și comercianți (croitori, dulgheri, fierari, cârciumari etc.) sau muncitori în industria agricolă (morari, dărăcitori de lână, mecanici agricoli etc.). Cel mai relevant aspect economic este prezența activă a băncilor populare, în număr de 3 cu un capital total de 364.758 lei.[79]
Banca Populară | Comuna | Președinte | Capital Social |
---|---|---|---|
„Vasile Lascăr” | Bordei Verde | Mihai Fodulu | 202.778 Lei |
„Opinia” | Filiu | Gheorghe V. Dinu | 87.500 Lei |
„Vlăsceanul” | Filiu | Consantin Butuc | 74.480 Lei |
În 1931, o nouă reorganizare administrativă, creează pe teritoriul actual al comunei următoarele unități administrative: comuna Bordei Verde cu satul Bordei Verde, comuna Constantin Gabrielescu cu satul Constantin Gabrielescu, comuna Filiu cu satele Filiu și Ionești și comuna Lișcoteanca Cărămidari cu satele Lișcoteanca Cărămidari, Lișcoteanca Satnoeni și Pănești.[80]
Documentul aduce câteva elemente de noutate. În primul rând, din acest moment numele de „Bordeiul Verde” va fi înlocuit în documentele oficiale cu denumirea „Bordei Verde”, folosită și astăzi. În al doilea rând este pentru prima dată când Lișcoteanca devine comună, și tot pentru prima dată este menționat satul „Pănești”, astăzi dispărut, sat format în jurul exploatației agricole a boierului Petru Pană.[81] (circa 3 kilometri Est de Lișcoteanca).
Între 1931 - 1950 s-a menținut această împărțire la nivel de comune, deși ele au fost arondate la diferitele entități administrative superioare, create și desființate succesiv în această perioadă (Ținut, Județ, Plasă). Acest lucru este confirmat și de un decret al conducătorului statului, mareșalul Ion Antonescu, din 1942, care includea cele patru comune în cuprinsul plășii Ianca, județul Brăila.[82] (vezi harta alăturată.)
Cel de-Al Doilea Război Mondial avea să reprezinte o nouă perioadă dificilă, atât pentru tinerii trimiși să lupte și să moară pentru patrie din Caucaz până la Viena, cât și pentru cei rămași acasă, nevoiți să suporte privațiunile unui regim autohton autoritar și o cvasi-ocupație germană, urmate de un regim dictatorial comunist și o ocupație sovietică. Teritoriul comunei avea să devină din nou câmp de luptă în perioada 26 - 28 august 1944, când trupele sovietice de sub comanda mareșalului Rodion Malinovski duc lupte grele cu trupele germane în retragere, care se apărau pe aliniamentul Buzău-Bordei Verde, ocazie cu care satul Filiu a fost bombardat puternic și distrus în mare proporție.[83]
Prin Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1307 din 02 octombrie 1948, „se trece în patrimoniul comunei” (naționalizează) „moara, fosta proprietatea Mircea Nicorescu, din comuna Bordei-Verde”, precum și moara Vlăsceanu din Filiu.[84]
Pe parcursul anilor 1950 s-a desfășurat procesul de colectivizare a agriculturii, care a afectat profund structura socio-economică a localităților. S-au înființat cooperative agricole de producție se în toate satele comunei între 1950-1954 iar sub conducerea unor comuniști "cu înalte calități formate la școala muncii de partid ca Vasile Hornea" autoritățile au reușit până la sfârșitul deceniului să-i „convingă” pe toți proprietarii de terenuri agricole să intre în „colhoz”.[85]
Cooperativizarea nu a fost acceptată cu resemnare, opoziția elementelor harnice și fruntașe ale comunității făcându-se simțită, chiar dacă unii dintre ei au suferit suferințe, ani grei de închisoare sau chiar moartea. Dintre aceștia pot fi amintiți: Ioniță Boboc, țăran fruntaș, membru al P.N.L., mort în 1953 la Închisoarea Văcărești, preoții parohi Grigore Bejan din Bordei Verde și Alexandru Matei din Filiu, învățătorul Virgil Popescu de la școala din satul Vintilești sau Nicu Albuleț, mecanic de aviație, din Lișcoteanca.[86][87]
Ăn același timp au avut loc alte de modificări administrativ-teritoriale. Satele comunei au făcut parte pe rând, în perioada 1950-1968, din raioanele Călmățui, Filimon Sârbu și Făurei din regiunea Galați.[88]
La 16 februarie 1968 este adoptată "Legea nr. 2 privind împărțirea administrativ teritorială a teritoriului Republicii Socialiste România", prin care comuna Bordei Verde este stabilită în componența actuală, în cadrul re-înființatului județ Brăila.[89]
Legea aduce câteva modificări esențiale: se desființează satul Vintilești, prin contopire cu satul Bordei-Verde,[90]:p. 270 se desființează satele Cărămidari și Satnoieni, care se înglobează în satul Lișcoteanca și se desființează comuna Filiu înglobându-se satul Filiu în comuna Bordei Verde.[90]:pp. 101, 223
Inundațiile catastrofale din anul 1970, aveau să conducă la desființarea satului Filiu, sat grav afectat de distrugerile din timpul războiului, când a fost distrus aproape în întregime de bombardamentul Armatei Roșii din ultima parte a lunii august 1944.[91]
Deja o parte dintre locuitori părăsiseră satul până în acel moment, inundațiile determinându-i și pe cei rămași să-l părăsească și să se stabilească, în special în Târlele Filiu, Ianca și Brăila.[92] În anul 1973 au părăsit vatra satului ultimii locuitori, în marea lor parte bătrâni care nu doriseră să părăsească satul.[93] Vatra satului a fost arată și transformată în teren agricol, în prezent mai putând fi vizibile doar ruinele bisericii și fostul cimitir al satului. (vezi imaginea alăturată)
După 1990 o parte din foștii locuitori din Filiu au revenit creând o zonă cu locuire temporară/sezonieră, situată la mijlocul distanței dintre Bordei Verde și Lișcoteanca.[94]
În perioada anilor 1970-1980 localitățile din comună vor intra sub incidența politicii lui Nicolae Ceaușescu de "sistematizare a satelor", aprobată prin "Legea nr.58/29.10.1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale".[95]
La sfârșitul anilor '70 pe timpul mandatului de primar al lui Aurel Cioran, a fost inițiat și executat un important program de dezvoltare a infrastructurii edilitare a comunei: pietruirea ulițelor noroioase ale satelor, construirea noului cămin cultural din Bordei Verde, construirea noului dispensar comunal, construirea noii grădinițe din fostul sat Vintilești, construirea celor două blocuri de locuințe din centrul comunei, modernizarea rețelei de alimentare cu energie electrică, introducerea telefoniei fixe la abonați individuali, etc.[26][96]
Înăsprirea generală a regimului politic la nivel național din ultima parte a anilor 1980 s-a răsfrânt și la nivelul localităților comunei. Ulițele localităților au fost închise la extremități cu bariere metalice, pentru a nu permite accesul în sate decât prin câteva puncte bine stabilite și controlate de autorități, în timp ce un număr semnificativ de locuitori au fost anchetați și judecați, în special pentru așa zise „furturi” de produse agricole.[96]
După revoluția din 1989 comuna Bordei Verde a cunoscut frământările și convulsiile prin care a trecut societatea românească, în general. La nivel local, cele mai importante evoluții din această perioadă au fost: desființarea cooperativelor agricole de producție și retrocedarea proprietăților agricole, degradarea infrastructurii agricole și a sistemului de îmbunătățiri funciare, apariția a noi forme de asociere agricolă și arendare, diminuarea activității industriale (extracția de petrol și gaze), îmbătrânirea populației, stagnare economică etc.[97][98][96]
Până în 1880 tinerii din comună au executat serviciul militar, de regulă, în cadrul Companiei 3 din Batalionul I a Regimentului 9 Dorobanți, dislocată la Viziru, unde erau încorporați recruții din Plasa Balta.[99]:p. 247 După reorganizarea Armatei din anul 1880, serviciul militar a fost executat în cadrul Companiei 12 din Batalionul III a Regimentului 11 Siret, dislocată la Viziru, Regimentului 3 Artilerie și Regimentului 11 Călărași, ambele dislocate la Brăila.[100]:pp. 99-173 După anul 1910 recruții pentru unitățile de infanterie vor fi încorporați la Regimentul Neagoe Basarab No. 38, nou înființat.[101]:p. 311
Soldații recrutați din cele două comune au luptat în Războiul de Independență, în marea lor majoritate în cadrul Regimentului 11 Siret, atunci căzând la datorie și primul erou de război al comunei, soldatul Radu Vlăsceanu, din Filiu, mort în luptele de la Plevna, din 30 august 1877.[102]
În timpul participării României la Primul Război Mondial, soldații din Bordeiul-Verde și Filiu au luptat în cadrul Regimentelor 38 și 78 Infanterie, 3 Artilerie și 7 Călărași, participând la luptele din Dobrogea, Bătălia pentru București și Bătălia de la Mărășești. Viitorii locuitori ai comunei care în urma războiului aveau să fie împroprietăriți aici, au luptat preponderent în cadrul Regimentului 8 Buzău și Regimentului 9 Râmnicu Sărat.[103]:passim[104]:pp. 278-357
Comuna avea să plătească un tribut greu de sânge în cel de-Al Doilea Război Mondial, un număr important din soldații originari din localitățile comunei murind, fiind răniți, luați prizonieri sau dați dispăruți, în special în luptele de Stalingrad și Cotul Donului. Sublocotenentul aviator Mircea Lipan din satul Bordei Verde, a făcut parte din echipajul primului avion românesc doborât de sovietici, chiar în prima zi a războiului de eliberare a Basarabiei, la 21 iunie 1941.[105]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.