copac
From Wiktionary, the free dictionary
From Wiktionary, the free dictionary
Origine indoielnică. Poate cuvânt autohton.
Probabil în legătură cu cuvintele următoare, și cu slavă kopati, kopajǫ, („a excava, a goli”), confer bulgară копач (kopač, „genist”), calabreză copano („trunchi de copac gol pe dinăuntru”). În acest caz, forma primitivă ar fi copaci, forma actuală fiind un singular analogic; primul sens a fost probabil acela de „trunchi”, ca în albaneză kopaç sau în calabreză.
Este poate vorba de radicalul lui kopati, cu sufix de folosire sau aptitudine -aci, ca în trăgaci, stângaci, cârmaci, etc., iar sensul său ar fi acela de „trunchi gol pe dinăuntru” sau de „trunchi de scobit, de făcut albii”. Pentru relația semantică între noțiunea de „trunchi” și de „golit”, confer și cele două sensuri ale spaniolă tueco.
În general se consideră că termenul român este împrumut din albaneză (Cihac, II, 716; Meyer 198; Philippide, II, 708; Pascu, II, 219; DAR); însă această soluție este evident insuficientă. Alții se gândesc la o rădăcină autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10).
Declinarea substantivului copac | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | copac | copaci |
Articulat | copacul | copacii |
Genitiv-Dativ | copacului | copacilor |
Vocativ | copacule | copacilor |
|
|
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.