A fost nepotul episcopului unit Inocențiu Micu.
A învățat la Gimnaziul din Blaj, pe care l-a absolvit în anul 1762, după care a intrat în Ordinul bazilian, călugărindu-se sub numele Samuil (14 octombrie 1762). Mai târziu a fost hirotonit ieromonah și a continuat studiile la Seminarul "Buna Vestire" pentru călugări înființat de episcopul unit al Blajului Petru Pavel Aron (1762-1765); trimis apoi la Colegiul „Pazmanian” din Viena pentru studii de filosofie și teologie (1766-1772). Aici studiase logică, metafizică, matematici superioare și elementare, estetică și etica.[2]
Devine profesor de Etică și Aritmetică în Gimnaziul din Blaj (1772-1777); din nou la Viena ca „prefect de studii” în Seminarul Sancta Barbara (1777-1783), când face intense cercetări cu caracter istoric și își publică primele lucrări: reîntors la Blaj, în mănăstirea „Sf. Treime” (1783-1804), s-a dedicat în întregime studiilor teologice, istorice, lingvistice și traducerilor și spre sfârșitul vieții devine cenzor al cărților românești care apăreau în Tipografia Universității din Buda (1804-1806).
A redactat o serie de lucrări cu caracter istoric și lingvistic, prin care urmărea să informeze pe învățații străini despre originea romană a poporului și a limbii române, despre continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii și, influențat de iluminism, a militat, în opera sa, pentru egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte națiuni din Transilvania, pentru înlăturarea iobăgiei, numărându-se în mod firesc printre autorii cunoscutului memoriu oficial numit Supplex din 1791.
Autor de lucrări teologice și cuvântări, a tradus din Sfinții Părinți răsăriteni, a dat o nouă traducere a Bibliei, în 1795, a doua tipărită în românește, după Biblia de la București (cea a Episcopului Petru Pavel Aron, din 1760-1761, a rămas în manuscris până în anul 2005), și a fost unul din apărătorii vechilor rânduieli și tradiții răsăritene în cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, ridicându-se împotriva încercărilor de centralizare ale episcopului Ioan Bob.
Istoria și lucrările și întâmplările românilor (1805) a fost publicată integral abia în anul 1995 de Ioan Chindriș, sub titlul "Istoria românilor", edție princeps după manuscrisul original, cu prefață și note de autor, vol. I-II, Editura Viitorul Românesc, București, 1995.
Carte de rogacioni pentru evlavia homului chrestian, Viena, 1779, 87 p.;
Disertație canonică de matrimonio juxta disciplinam Græcæ Orientalis Ecclesiæ, Viena, 1781, 154 p.;
Disertatio de juniis Græcæ Orientalis Ecclesiæ, Viena, 1782, 128 p. (trad. rom., Buda, 1828);
Propovedanie sau învățături la îngropăciunea oamenilor morți, Blaj, 1784, 140 p. (ed. a II-a, Sibiu, 1842, 220 p.; reed. de Ioan Nicorescu, Arad, 1907);
Theologia moralicească sau Bogoslovia carea cuprinde învățătura năravurilor celor bune și a vieții creștinești din Sf. Scriptură și din Sfinții Părinți culeasă, Blaj, 1796, 303 p.;
Cartea a doua a Theologiei moralicești carea cuprinde învățătura despre contracturi și osibite datorii a fiștecărui stat și despre darul lui Dumnezeu și Tainele Sfintei Biserici și celelalte, Blaj, 1796, 370 p.;
Theologia dogmatică și moralicească despre Taine peste tot, Blaj, 1801, 10 + 102p.,
Alte șapte lucrări despre Sf. Taine, fiecare cu titlul Theologhie dogmatică și moralicească despre Taină, Blaj, 1801-1802, cu peste 1000 p.;
Acatist sau carte cu multe rugăciuni pentru evlavia fieștecărui creștin, Sibiu, 1801, XVII + 10 + 197 p.;
Istoria împărecherii între Biserica Răsăritului și a Apusului care s-a făcut pe vremea lui Mihai Cerularie Patriarhul Țăriigradului și a Săborului de la Florenția;
Carte despre descoperirea cea dumnezeiască, Despre Sfânta Scriptură, Istoria Noului Testament, Carte despre căsătorie;
De datoriile cinurilor călugărești, Cuvântări bisericești sau Prediche;
Sancti patris nostri Joannis Damasceni (Titlul studiului, în limba română: Sfântul părintele nostru Ioan Damaschinul).
Între anii 1793 și 1795, a tradus și tipărit, la Blaj, Biblia, adecă dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi și a ceii Noao (1240 p.), cu prefața semnată de el, în care menționa că a „îndreptat graiul” Bibliei de la București din 1688, dar o bună parte „din Vechiul Testament, mai mult cel nou, de pre cel elinesc al celor șaptezeci de dascăli i-am tălmăcit”, cuprindea note explicative, locuri paralele, scurte rezumate la fiecare capitol, scurte considerații isagogice la fiecare carte. Folosită de edițiile de mai târziu: Petersburg, 1819, Buzău, 1854-1856 și Sibiu, 1856-1858.
Sf. Vasile cel Mare: Rânduielile celor ce pusnicește sau singuri sau împreună pre obște petrec, 2 vol. (1780); Cuvinte (1788); Învățături ascetice (1804); Hotărâri scurte cu întrebări și rărpunsuri (1904); Cuvinte între norod zise (1805);
Sf. Ioan Gură de Aur: Omilii sau Cuvinte în Evanghelia Sf. Iosif, 2 vol. (1797 și 1791 );
Sf. Ciril al Ierusalimului: Catihises sau învățături către cei ce vin la botez (1798); alte traduceri din Sf. Grigorie Teologul (Cartea despre fugă, Cuvinte);
Sf. Ciril al Alexandriei, Sf. Efrem Sirul, Sf. loan Scărarul, Sf. loan Damaschinul, Sf. Teodor Studitul. Cuv. Dorotei, Canoanele săboarălor a toată lumea și a celor nameasnice și ale Sfinților Părinți, cele primite în Biserica Răsăritului (1904);
Istoria bisericească, în 20 vol., a abatelui catolic francez Claude Fleury (1640- 1723) și anume 12 cărți, în 5 vol., care explică faptele petrecute până la mjlocul secolului al IV-lea.
Samuil Micu, Istoria românilor, ediție princeps după manuscrisul original, cu note și comentarii istorice de Ioan Chindriș, I-II, București, 1995, 522+496 [= 1018] pag.
Elementa linguæ daco-romanæ sive valachicæ, Viena, 1780, 94 p. (în colaborare cu Gheorghe Șincai, prima gramatică românească tipărită și prima cu litere latine); reeditată în 1980: Studiu introductiv, traducerea textelor și note de Mircea Zdrenghea, Cluj Napoca, 1980, XXX + 245 p.;
Inițiator și redactor al unei mari lucrării lexicografice, care va fi continuată și dezvoltată de mai mulți cărturari și se va tipări la Buda, în 1825, sub titlul Lesicon românesc-latinesc-unguresc-nemțesc, cunoscut și sub numele de Lexiconul de la Buda (partea lucrată de el a fost publicată de László Gáldi sub titlul Dictionarium valachico-latinum, Budapest, 1944).
Brevis historica notitia originis et progressu nationis Daco-Romanæ seu ut quidem barbaro vocabulo appelant Valachorum ab initio usque ad seculum XVIII (1778). Rămasă în manuscris, a fost publicată fragmentar de A. T. Laurian sub titlul „Historia Daco-Romanorum sive Valachorum”, în „Instrucțiunea Publică”, Iași, 1861, p.67-118 și în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, XXV, 1 862, nr.11 - 26 și 29 - 30); Scurtă cunoștință a istoriei românilor(1796, rămasă în ms., editată de Cornel Câmpeanu, București, 1963, XLIX + 237 p.);
Responsum ad Josephi Caroli Eder - în Supplicem Libellum Valachorum Transilvaniæ iuxta numeros ad ipso positos (ms. publicat de I. Pervain, in Studii de literatură română, Cluj, 1971, p.44-72); Istoria românilor cu întrebări și răspunsuri (1791, ms.),
Istoria, lucrurile și întâmplările românilor, acum într-acest chip așezate și din multi vechi și noi scriitori culeasă și scrisă, 4 tomuri I. Istoria românilor din Dacia. II. Istoria domnitorilor Țării Românești III. Istoria domnitorilor Țării Moldovei. IV.
Istoria bisericească a Episcopiei românilor din Ardeal (rămasă în ms.; Un scurt fragment publicat în „Calendarul” de la Buda din 1806, p.35-72, reprodus de C. Câmpeanu, op. cit., p.131-157);
Părți de lucrări de istorie bisericească publicate de T. Cipariu, în Acte și fragmente, Blaj, 1855;
Cunoștință pe scurt a istoriei bisericești (ed. de Arhim. Veniamin Micle), în ST, an. XXVII, 1975, nr. 5 - 6,7 - 8 și 9 - 10; an. XXVIII, 1976, nr. I - 2 și 7 - I 0; an. XXIX, 1977, nr. I - 2 și 5 - 8; an. XXX, 1978, nr. 1 - 2, 3 -4, 5 - 8 și 9 - 10 (apoi în volum, sub titlul: Istoria bisericească Transliterare de pe manuscrisul original, studiu introductiv, note și glosar de... Mănăstirea Bistrița, 1993, 296 p.);
Hronologia împăraților turcești, carii după împărații grecești au urmat la Țarigrad (ms.);
Statuta sau legile scaonelor săsești din Ardeal care în toate judecățile și rânduielile politicești să țin în scaonele săsești (mss. 1802).
Loghica adecă partea cea cuvântătoare a filosofiei, tradusă după Fr. Chr. Baumeister, Buda, 1799, 205 p.;
Legile firei, ithica și politica sau filosofia cea lucrătoare, 2 vol., după același, Sibiu, 1800, 428 p.;
Învățătura metafizicii și învățătura politicească (mss.);
Filosofia, etica sau morala (mss.) - editate de Dumitru Ghișe și Pompiliu Teodor sub titlul: Samuil Micu, Scrieri filozofice, București, 1966.
Samuil Micu, Teologhiia moralicească sau Bogosloviia. Cartea a doao a Teologhiei moralicești, Blaj, 1796, Ediție îngrijită, transcrierea textului și glosar de Prof. dr. Florica-Elisabeta Nuțiu-Vulcănescu, Editura Academiei Române, București, 2019, 457 p.
Florica-Elisabeta Nuțiu, Teologie, educație și cultură în opera religioasă a Școlii Ardelene. Studiu de caz: Samuil Micu, Editura GlobeEdit, Saarbrücken, Deutschland, 2016, 227 p.
Florica-Elisabeta Nuțiu, Samuil Micu, personalitate complexă a culturii române din secolul al XVIII-lea. 210 de la trecerea în eternitate, Biblioteca, nr. 8/2016, București, p.245-247.
Enciclopedia literaturii române vechi, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, 2018, p.626–632.
Dicționarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, ediția a II-a revizuită, adăugită și adusă la zi, vol. V, M–O, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2019, p.345–347.
Samuil Micu Clain - teologul, N. Mladin, Samuil Micu Clain, Al Moisiu, I. Vlad, Sibiu, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, 1957.
Cosmin Moldoveanu, Samuil Micu – Klein – personalitate complexă a culturii române de sec. XVIII, Foaie Națională, 14 mai 2018 []. NOTA: Portretul inclus în acest articol îl reprezinta pe Inocențiu Micu-Klein.
Sadu, Scaunul Sibiului, Principatul Transilvaniei, (astăzi în Județul Sibiu, România)
Buda, Regatul Ungariei, Imperiul Austriac 
