organ masculin de reproducere și micțiune From Wikipedia, the free encyclopedia
Penisul uman (din latină penis - „coadă”) este organul sexual intromitent al omului, având un rol dublu: astfel el este organ comun de tranzit pentru urină, cât și pentru spermă, prin intermediul uretrei.
| Penisul uman | |
 Penis uman | |
.jpg) Penis uman circumcis | |
| Detalii | |
|---|---|
| Latină | penis membrum virile |
| Originea embrionară | tubercul genital |
| Parte din | aparatul genital masculin |
| Sistem | aparatul genital masculin |
| arteră profundă a penisului, arteră dorsală a penisului, arteră uretrală, artera bulbului penisului | |
| venă dorsală superficială a penisului, venă dorsală profundă a penisului, vena bulbului penisului | |
| Nerv iliohipogastric, nerv ilioinghinal, nerv dorsal, nerv cavernos | |
| ganglioni limfatici inghinali, ganglioni limfatici iliaci | |
| Resurse externe | |
| Gray's | p.1247 |
| TA | A09.4.01.001 |
| FMA | 9707 |
| Terminologie anatomică | |
Penisul este situat în partea de jos a regiunii perineale, anterior față de scrot. Penisul este omolog clitorisului femeii. Are o poziție inițial ascendentă, ușor oblică, iar în dreptul simfizei pubiene se desprinde de perineu, devenind liber și constituind penisul propriu-zis. Este un organ cilindric, turtit dorso-ventral. Este acoperit de un tegument de culoare mai închisă, prelungire a tegumentului abdominal, ce în dreptul glandului se răsfrânge pentru a forma un manșon cutanat, ce se termină în fund de sac, numit prepuțul. În erecție, prepuțul se poate retrage parțial sau total în spatele glandului, lăsându-l expus excitațiilor fizice, dar și accidentelor și iritațiilor. Corpul penisului este format din trei formațiuni fibro-musculare areolate: doi corpi cavernoși, ce sunt situați în partea dorsală a penisului, și un corp spongios, ce este situat dedesubtul acestora, în partea ventrală a penisului. Acești corpi se umplu cu sânge în timpul erecției. Corpul spongios penian este traversat longitudinal de uretră, care se deschide la exterior prin meatul uretral, aflat în vârful glandului.
Conform rezultatelor unui studiu din 2015, bazat pe date acumulate de la 15.521 de bărbați, lungimea medie a penisul uman erect constituie 13,12 cm și o circumferință de 11,66 cm.[1] Comparativ cu alte primate, penisul uman este cel mai mare în circumferință, dar, relativ, asemănător în lungime cu penisul cimpanzeului și ale altor maimuțe.[2] În regnul animal, balenele și elefanții posedă cele mai mari penisuri, cu o lungime de 2,5-3 m și,[3] respectiv, 1 m.
Termenul „penis” provine din limba latină dintr-un cuvânt cu sensul de „coadă”. Unii savanți consideră că acest termen derivă din cuvântul indo-european *pesnis, asemenea cuvântul grecesc πέος (penis) originar din indo-europeanul *pesos.[4]
Cuvântul penis este folosit în principal ca termen medical și adesea în limbajul obișnuit este înlocuit cu cuvântul popular pulă (termen considerat vulgar). Acesta este un cuvânt vechi românesc, a cărui etimologie este neclară. Majoritatea cercetătorilor susțin că respectivul ar proveni din latinescul „phallus”, împrumuta din limba greacă (φαλλος). Există paralele în folosirea unei păsări ca eufemism pentru organele genitale în mai toate limbile romanice, inclusiv cuvântul polla, care în dialectul madrilean al limbii spaniole are sensurile de penis și pui de găină. În vocabularul copiilor mai este denumit și puță[5] sau cuc.
Penisul este situat deasupra scrotului, înaintea simfizei pubiene, iar baza acestuia fiind acoperită de părul pubian. Acesta este alcătuit, în principal, din trei coloane de țesut erectil spongios. Penisul este organul genital copulator al bărbatului, dar și organ excretor, deoarece prin acesta trece porțiunea spongioasă a uretrei. Anatomic, penisul se compune din trei porțiuni: rădăcină, corp și gland.[6]
Rădăcina este extremitatea posterioară a penisului, fiind situată loja peniană a perineului și se aplică pe oasele pubiene prin ligamentul fundiform și ligamentul suspensor al penisului. Rădăcina este alcătuită de inserțiile corpilor cavernoși situați lateral, pe ramurile ischiopubiene și din bulbul penisului care include regiunea intermediară a corpului spongios.
Corpul penisului este fixat de simfiza pubiană prin două ligamente (superior și inferior). Acesta are forma de cilindru ușor turtit și prezintă o față superioară (dorsul penisului), două margini laterale rotunjite și o față inferioară, pe suprafața căreia, când penisul este erect se observă o proeminență determinată de uretră. Corpul penisului atârnă când acesta este flasc, neavând fibre musculare pentru al susține. Pe toată lungimea acestuia se întind, în partea superioară, la stânga și la dreapta corpului penian, cei doi corpi cavernoși; sub aceștia trece corpul spongios, iar partea mediala a acestuia este traversată, în lungul acestuia, întinzându-se de la baza penisului și până în vârful glandului, uretra, care în stare de inactivitate este un spațiu virtual. Corpul penisului este acoperit de o piele fină și mobilă, care pe fața inferioară a penisului prezintă foliculi piloși dilatați și o dungă de culoare cafenie închisă, ce se întinde de la frenul prepuțului (frâu), coboară pe fața inferioară a corpului penian, paralel cu uretra, către scrot, până la anus.
Glandul reprezintă extremitatea liberă și lărgită a corpului penian de formă conică, alcătuită din țesut erectil fiind, de fapt, exteriorizarea corpului spongios. Corpul spongios al glandului este acoperit cu o tunică fibroelastică, albuginea, pe care se înseră epiteliu având culoare roz - cenușie pal, când penisul este flasc și roz - violacee, în timpul erecției. Aceasta se mulează pe capetele rotunjite ale corpilor cavernoși penieni, extinzându-se mai mult pe fața lor superioară decât pe cea inferioară.[7] Glandul poate fi divizat, din punct de vedere morfologic, în două regiuni: vârf și bază (coroană).
Vârful glandului este partea terminală a penisului. În vârful glandului, orientat spre fața uretrală, se deschide orificiul extern al uretrei numit meat uretral, o despicătură de 5-6 mm în lungime, limitată de două buze laterale.
Baza glandului, poartă denumirea de coroană, este partea mai voluminoasă și formează o proeminență circulară mai groasă pe fața dorsală decât pe cea uretrală a penisului. Coroana glandul înconjoară și întrece circumferința corpului de care este despărțită printr-o îngustare, numită colul glandului sau șanțul balanoprepuțial.
Tegumentul de pe corpul penisului continuă anterior cu un repliu dispus în jurul glandului – prepuțul penian. Prepuțul acoperă glandul fără să adere la el, decât în partea inferioară, formând frenul prepuțului (frâul), o bandă fibroasă de țesut. Fața externă a pielii este cutanată, în timp ce fața profundă este căptușită de mucoasă și se mulează pe gland. Stratul mucos conține glande prepuțiale sebacee (glandele Tyson), care produc smegmă (lichid lăptos, de consistență fermă, puternic mirositor, datorită acizilor organici, având rol de lubrifiere) și din celule epiteliale descuamate. Acumularea de smegmă la baza glandului determină un miros urât și iritație locală. Prepuțiul este deplasabil, dezvelind glandul în timpul erecției
În unele culturi, religii și din considerente medicale se practică circumcizia, înlăturarea prepuțiului.
În triburile Caramoja din Uganda de Nord și Mamba din Noile Hebride există bărbați ale căror penisuri sunt lungi de 43 de centimetri pentru că aici se practică o tehnică specială pentru mărirea penisului.[8]
Învelișurile penisului sunt în număr de patru, pornind de la exterior către interior.
Penisul este acoperit la exterior cu piele fină și mobilă dotată cu receptori tactili, care formează zone erogene cu o sensibilitate înaltă.
Piele reprezintă o continuare a tegumentului scrotal și a regiunii pubiene. Pielea penisului este mai intens pigmentată decât cea din vecinătate, iar pe fața uretrală (posterioară) se află rafeul penian - creasta cutanee mediană de culoare și mai închisă.
În stratul profund al pielii se găsește tunica dartos, o lamă musculară subțire alcătuită din fibre musculare netede dispuse și longitudinale și circular.
Sub dartos, se află tunica celuloasă alcătuită din țesut conjunctiv lax, numită și fascia superficială a penisului, fiind separată de fascia profundă a penisului.
Fascia profundă învelește formațiunile erectile, unindu-le într-o teacă comună. Această stratificare permite mobilitatea pielii penisului în timpul erecției. Fasciile peniene sunt o continuare ale fasciei abdominale.
Din punct de vedere structural, penisul prezintă la exterior o serie de învelișuri (piele glabră, tunică musculară, tunică conjunctivă și fascii), iar în interior doi corpi cavernoși și un corp spongios. Corpii cavernoși sunt acoperiți de un înveliș fibros numit albuginee, au formă cilindrică și prezintă numeroase cavități în care se află o bogată rețea vasculară (artere helicine, capilare sinusoide și vene cavernoase). Prin creșterea cantității de sânge din rețeaua vasculară a corpilor cavernoși se asigură erecția. Aceste formațiuni au o lungime de 15 - 16 cm, în starea flască a penisului și 20 - 21 cm, în erecție. Corpul spongios se dispune între uretră și corpii cavernoși, înconjurând uretra. Posterior, prezintă o porțiune dilatată numită bulb uretral iar anterior se continuă cu glandul. La exterior, prezintă albuginea iar în interior un țesut spongios cu structură similară corpilor cavernoși.
Vascularizația penisului este asigurată de ramuri din artera pudendală și vena dorsală profundă peniană.
Inervația somatică a învelișurilor este realizată de nervii pudendali, iar cea vegetativă de ramurile genitale ale plexului lombar. Inervația organelor erectile este vegetativă, simpatică și parasimpatică, provenită din plexul hipogastric.
În funcție de starea de activitate, fiziologic, penisului i se disting două faze de activitate, corelate cu starea psihică a bărbatului. Acestea sunt:
În dezvoltarea sa ontogenetică, sistemul genital își i-a naștere, alături de sistemul urinar, dintr-o porțiune a mezodermului (nefrotom), segmentat ca și somitele, și din care se vor forma trei etape succesive: pronefrosul, mezonefrosul și metanefrosul. Pronefrosul se resoarbe, lăsând numai niște organe accesorii. Mezonefrosul (sau corpul lui Wolff), de asemenea se resoarbe, dând naștere gonadele (testiculele și ovarele). Tot acum iau naștere cele două canale: Wolff și Müller. La bărbat, din canalul Wollf vor lua naștere: calea spermatică, formată din epididim, canale deferente și canalul ejaculator, iar canalul Müller involuează. În ultima etapă, din metanefros, situat în pelvis, iau naștere rinichii, ce urcă în zona lombară, cât și mugurele uretral și bazinetul renal. Tot acum, prin dezvoltarea pintenului perineal, cloaca va da naștere sistemului urogenital (sinus urogenital), din care se va dezvolta vezica urinară, anterior și posterior, rectul.
De-a lungul vieții penisul trece prin mai multe stadii de dezvoltare, mai mult sau mai puțin semnificative. Însă cea mai importantă fază de dezvoltare a acestuia este pubertatea. Cele mai importante faze de dezvoltare a penisului sunt:[10]
Penisul este un organ omolog clitorisului și bulbilor vestibulari ale femeii.[11] Organele erectile masculine și feminine au aceeași origine embriologică, dezvoltându-se din tuberculul genital nediferențiat.[12] Corpii cavernoși penieni sunt omologi clitorisului, prezintă aceleași structuri morfo-anatomice (rădăcină, corp, gland – la bărbat în alcătuire glandului participă și țesutul spongios), histologice (caverne sanguine, trabecule conjunctivo-musculoase, învelite în tunica albuginea) și o bogată inervație (în special a glandului). Mai multe deosebiri se constată în structura corpului spongios. La bărbat corpul spongios este unic și poate fi evidențiate în trei regiuni (bulb, segmentul uretral, gland). La femeie țesutul spongios este divizat de vagin și vestibul formând doi bulbi spongioși separați. Corpii spongioși feminin se unesc doar în partea anterioară prin comisura bulbilor (pars intermedia bulborum) situată între uretră și corpul clitoridian.[13][14] Penisul este mai mare în lungime decât clitorisul de 2-3 ori (la clitoris este exteriorizat doar glandul și o mică porțiune a regiunii anterioare a corpului).
La ambele sexe, glandul este acoperit de prepuț și frâu, numai că la bărbat frâul este o continuare a rafeului, iar la femeie – a labiilor mici.[15][16]
O deosebire funcțională constituie penetrarea penisului de către uretră prin care se realizează micțiunea. La femeie, clitorisul este specializat doar în stimularea sexuală, fără nicio atribuție aparatului excretor.[14]
Penisul poate fi afectat, de-a lungul vieții, de numeroase boli, afecțiuni sau procese degenerative mai mult sau mai puțin grave.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
