Mihail Florescu

Mihail Florescu (nume la naștere Iacobi Iancu; n. 28 ianuarie 1912, Roman – d. 25 februarie 2000, București),^[1] a fost un general, inginer chimist, comunist român de origine evreiască.^[2] A activat în ilegalitate în PCR, iar în regimul comunist a deținut diferite funcții de stat, inclusiv ceea de ministru al petrolului și chimiei. De asemenea, a avut o bogată și fructuoasă activitate științifică și literară.

Mihail Florescu
Date personale
Nume la naștere	Iacobi Iancu
Născut	28 ianuarie 1912 Roman, România
Decedat	25 februarie 2000, (88 de ani) București, România
Căsătorit cu	Germaine Florescu
Copii	Alexei si Marie Claude
Cetățenie	România
Etnie	evreiască
Ocupație	chimist politician
Limbi vorbite	limba română
Adjunctul Ministrului Industriei Metalurgice și Industriei Chimice
În funcție 1951 – 1952
Ministru al Industriei Chimice
În funcție 1952 – 1957
Ministru al Industriei Petrolului și a Chimiei
În funcție 1957 – 1965
Vicepreședinte al Consiliului Economic
În funcție 1968 – 1970
Ministrul industriei chimice
În funcție 1970 – 1980
Membru al CC al PMR / PCR
În funcție 28 decembrie 1955 – 22 decembrie 1989
Deputat în Marea Adunare Națională
În funcție 1946 – 1989
Premii	Erou al Muncii Socialiste
Partid politic	Partidul Comunist din România, Partidul Muncitoresc Român
Alma mater	Facultatea de Științe a Universității din București
Profesie	inginer chimist, politician comunist
Membru corespondent al Academiei Române
Modifică date / text

Biografie

Mihail Florescu (n. Iacobi Iancu) s-a născut la data de 28 ianuarie 1912 în orașul Roman, într-o familie de evrei. A studiat la Facultatea de Științe a Universității din București (astăzi Institutul de Chimie Industrială) între anii 1930-1934, cu profesorii Gheorghe Longinescu, Ștefan Minovici, Eugen Angelescu și N. Dănăilă, obținând diploma de inginer chimist.

A fost membru al PCR în ilegalitate. A făcut parte din lotul de comuniști români care a luptat în Spania în anul 1937 de partea republicanilor, alături de Petre Borilă, Mihai Burcă, Constantin Doncea, Valter Roman și Gheorghe Stoica. După înfrângerea trupelor republicane, unii voluntari români au rămas câteva luni în Spania, Mihail Florescu fiind comandant militar al grupului cantonat la Cassà de la Selva.^[3] După ocuparea Barcelonei de către naționaliști, internaționaliștii vor trece granița franco-spaniolă și, începând cu 7 februarie 1930 vor fi internați în lagărul de la Argelès-sur-Mer din sudul Franței. O parte din ei, precum Mihail Florescu și Mihai Patriciu, au evadat și au luptat în rezistența franceză până în anul 1944, dată după care au reușit să se reîntoarcă în România.

A făcut parte din comitetul de conducere al Asociației Foștilor Voluntari Români din Armata Republicană Spaniolă înființată la 25 octombrie 1945.^[4]

În 1946, Mihail Florescu a fost ales ca deputat permanent în Marea Adunare Națională. La propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 27 iulie 1948 a fost încadrat în Direcția Superioară Politică a Armatei, deși această instituție a primit oficial numele abia la 5 octombrie 1948.^[5]

A deținut funcția de ministru adjunct la Ministerul Metalurgiei și Industriei Chimice, Sectorul Industriei Chimice^[6] (1951-1952), ministru al industriei chimice (1952-1957) și apoi pe cea de ministru al industriei petrolului și a chimiei (1957-1965)^[7].

În perioada 1965-1968, Mihail Florescu a deținut funcția de șef al secției de industrie al CC al PCR, după care a fost numit vicepreședinte al Consiliului Economic (1968-1970), ministrul industriei chimice (1970-1980), ministru secretar de stat, vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie (1980).^[8]

A fost membru al Academiei de Științe din România și al Academiei de Științe din New York (din 1955). A fost membru al Academiei de Științe Politice și Sociale (1970), iar în 1973 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

În 1980, era vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, ministru secretar de stat.^[9]

A efectuat studii și cercetări în probleme de structură și filozofie a materiei, în domeniul științelor naturii, științelor tehnice, sociale și filozofice. A elaborat și aplicat metode științifice care au contribuit la organizare și dezvoltarea industriei chimice din România, la dezvoltarea cu precădere a industriei petrochimice, cea mai importantă ramură a industriei chimice. A dezvoltat lucrările de foraj și extracție și a pus bazele moderne ale noilor rafinării și platforme petrochimice. Anticipând transformările continue și constante ale proceselor tehnologice din industria chimică, a promovat numeroase generații de tineri chimiști care au contribuit la dezvoltarea industriei chimice din România. Mihail Florescu a avut un băiat, Alexei Florescu, căsătorit cu Arh. Tomnița Florescu, asistentǎ la Univ. Ion Mincu, București.

În tinerețe a practicat alergările de semifond. A jucat un rol hotărâtor în înființarea și organizarea clubului militar CCA (1948). În 1955 este numit președinte al Federației Române de Atletism pe care a deținut-o până în 1982 (cu excepția perioadei 1962-1968). La inițiativa sa, în 1992 a fost înființată Fundația „Atletismul Românesc” al cărei președinte de onoare a fost ales.^[9]

Mihail Florescu a decedat în anul 2000.

Lucrări publicate

• Voluntarii (două volume: „Spre Spania” și „Pe Ebrul însângerat”, 1945-1946)
• Momente din mișcarea de rezistență franceză (1946)
• Avântul industriei chimice (1956)
• Industria chimică și petrolieră din România (2 vol., 1970)
• The role of the analytical chemistry in the development of modern chemical industry. Pure and applied chemistry reprint (London, vol. 31, 1971)
• Eficiența economică a cercetării științifice (1972)
• Chimia și valențele ei cu agricultura (1972)
• Materia sau realitatea obiectivă (1972)
• Industria chimică și petrochimică din România (1972)
• Resursele mondiale și limitele lor (1975)
• Dimensiunile cunoașterii (1977)
• Tendințe în dezvoltarea industriei chimice (1977)
• Metode științifice în dezvoltarea industriei chimice moderne (1979)
• Materie și mișcare (1980)
• Economia mondială - orizont 2000 (1980)
• Cibernetică automatică și informatică în industria chimică (1980)
• Strategia dezvoltării în chimie (1981)
• Cibernetică (1981)
• Modelarea și simularea asistate pe calculator în industria petrolieră (1986)^[10]

Distincții, titluri și decorații

• Ordinul Apărarea Patriei, Clasa II-a^[11]
• Ordinul „23 August” clasa I (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”^[12]
• Titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”^[13]
• Medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”^[13]

Note

1. ro Membrii CC al PCR
2. „Hary Kuller - „"Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație", în „Realitatea evreiască", nr. 231-232 (1031-1032), 19 mai - 10 iunie 2005, p. 10-11” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 7 octombrie 2008. Accesat în 24 mai 2011.
3. Mihai Burcea, Recuperarea memoriei interbrigadiștilor și maquisarzilor români. Studiu de caz: Ion Călin (I), în Analele Universității din București, seria Științe Politice, XV, 1, 2013, p. 208
4. Mihai Burcea, Recuperarea memoriei interbrigadiștilor și maquisarzilor români. Studiu de caz: Ion Călin (I), în Analele Universității din București, seria Științe Politice, XV, 1, 2013, p. 110
5. „Două creații sovietice: Direcția Superioară Politică a Armatei și Divizia 1 Voluntari Români „Tudor Vladimirescu – Debrețin"”. Arhivat din original la 30 august 2019. Accesat în 30 august 2019.
6. Decretul nr. 57 din 1 martie 1951 privind eliberări si numiri de miniștri și miniștri adjuncți
7. Comunitatea Evreiască din România, Evelin Fonea
8. Decretul nr. 72 din 2 aprilie 1980 privind componenta Consiliului National pentru Stiinta si Tehnologie, a comitetului de conducere al consiliului si a biroului executiv
9. „Personalități de referință, p. 62” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 4 decembrie 2021. Accesat în 25 august 2019.
10. Ioan Scurtu, Corneliu Mihail Lungu, Istoria Asociației Oamenilor de Știință din România 1956-1996, p. 205
11. Decretul nr. 873 din 20 august 1949 privind acordarea de decorații
12. Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 27 august 1964.
13. Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de Erou al Muncii Socialiste, publicat în Buletinul Oficial, 6 mai 1971.

Bibliografie

• *** - Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii (Editura Științifică și enciclopedică, București, 1982)

Legături externe

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – F