oraș din Germania From Wikipedia, the free encyclopedia
Mannheim (ajutor·info) este un oraș în sud-vestul Germaniei (landul Baden-Württemberg), situat la vărsarea râului Neckar în fluviul Rin. Are 315.000 de locuitori, fiind al doilea oraș ca mărime (după Stuttgart) al landului. Este un important centru industrial, comercial, cultural și universitar.
| Mannheim | |||
| — oraș mare, rezidență, oraș universitar[*], Stadtkreis in Baden-Württemberg[*], oberzentrum[*] și comună urbană[*] — | |||
 | |||
| |||
  Mannheim Mannheim (Germania) | |||
| Coordonate: 49°29′16″N 8°27′58″E | |||
|---|---|---|---|
| Țară |  Germania | ||
| Land |  Baden-Württemberg | ||
| Subregiune administrativă a Baden-Württemberg[*] | Regiunea administrativă Karlsruhe | ||
| Componență | 17 Stadtbezirke | ||
| Guvernare | |||
| - Oberbürgermeister der Stadt Mannheim[*] | Christian Specht[*] (CDU, ) | ||
| Suprafață[1] | |||
| - Total | 144,97 km² | ||
| Altitudine | 97 m.d.m. | ||
| Populație (2022) | |||
| - Total | 315.554 locuitori | ||
| - Densitate | 0 loc./km² | ||
| Fus orar | CET (+1) | ||
| - Ora de vară (DST) | CEST (+2) | ||
| Cod poștal | 68001–68309 | ||
| Prefix telefonic | 0621 | ||
| Localități înfrățite | |||
| - 13 orașe înfrățite | listă | ||
| Număr de înmatriculare (auto) | MA | ||
| Prezență online | |||
site web oficial  GeoNames OpenStreetMap relation | |||
 | |||
Modifică date / text  | |||
Micul sătuc de pescari Mannenheim este atestat documentar pentru prima oară în 766, în Codexul Laureshamensis.[2] În 1606 principele elector Frederic al IV-lea (1583-1610) a ridicat la Mannenheim, cu ajutorul unei comunități de coloniști protestanți refugiați în timpul stăpânirii spaniole din Țările de Jos, citadela pe plan heptagonal Friedrichsburg, despărțită la nord de așezarea propriu-zisă. Aceasta a fost, la rândul ei, fortificată și reînnoită conform unui plan care prevedea o rețea de străzi intersectate în unghi drept, conceput de arhitectul olandez Bartel Janson. Interesul brusc pentru Mannenheim s-a datorat situației marcate de conflictul dintre Maximilian I al Bavariei și principii protestanți, care se reuniseră în Uniunea Protestantă, condusă de Frederic al IV-lea. Localitatea avea avantajul unei poziții plane și interesante din punct de vedere strategic, la vărsarea râului Neckar în Rin. În 1607 localitatea a fost ridicată la rangul de oraș.[3]
În cursul Războiului de 30 de Ani, orașul a fost ocupat în 1622 de trupele Ligii Catolice, conduse de generalul Tilly, și a suferit mari distrugeri.[4] Principele elector Carol Ludovic (1648-1680) a înlesnit, după război, opera de reconstrucție prin acordarea de privilegii privind libertatea meșteșugurilor și cea confesională. Aceste libertăți au atras noi cetățeni în oraș, mai ales hughenoți și valoni. În mijlocul citadelei Friedrichsburg a fost înălțat pe atunci un prim castel, probabil, de dimensiuni impozante.
Orașul a fost din nou distrus în timpul Războiului Succesiunii Palatine, de această dată de trupele franceze (1689).[5] Aceste distrugeri au afectat toate clădirile ridicate în decursul secolului al XVII-lea. Cu reconstrucția orașului a fost însărcinat imediat după devastare generalul de origine olandeză Menno van Coehoorn (1641-1704), expert în fortificații. Coehoorn a rezolvat problema unificării spațiului civic cu fosta citadelă printr-un sistem unic de fortificație, planificând reședința și viitorul Oraș de Sus (Oberstadt) pe arealul citadelei și preluând planul rectangular al rețelei de străzi de la fosta localitate. Populația de burghezi și meseriași s-a putut stabili pe malul Neckarului. Zona fostelor fortificații rămăsese, deocamdată, virană, conform indicațiilor princiare. Aici, în actuala zonă O1 se află Paradeplatz (Piața de Paradă și aleea Planken, care lega porțile Rhein-Tor și Heidelberger Tor. Planul era orientat pe axele principale sud-sud-vest și est-sud-est, care corespund străzilor actuale Kurpfalzstraße și Planken.[6]
În 1720 principele Carol Filip (1716-1742) din linia catolică de Pfalz-Neuburg a mutat reședința Palatinatului Elector de la Heidelberg la Mannheim și a pus piatra de temelie a viitorului castel, construit în stilul barocului târziu între 1720 și 1760.[7] Acest ansamblu de reședință a fost la vremea aceea al doilea ca mărime în Europa, după Versailles. Sub domnia principelui Carol Teodor (1724-1799) orașul a cunoscut o perioadă de prosperitate economică și de înflorire din punct de vedere cultural, care a fost curmată în 1778, odată cu mutarea reședinței principelui la München, intervenită datorită succesiunii sale în cadrul liniei sudbavareze ale casei Wittelsbach. În 1778 Freiherr von Dalberg devine primul intendent al teatrului național din Mannheim.[8] Viața culturală a orașului a fost în acea perioadă foarte bogată în evenimente, curtea de la Mannheim dobândind un renume internațional mai ales datorită cultivării muzicii, dansului, teatrului și artelor plastice. Mozart a susținut la castel un prim concert în 1777, pentru a reveni des în orașul în care se dezvoltase, prin prima "Școală de la Mannheim", stilul muzical premergător perioadei clasice vieneze. Reședința, supranumită "Atena Palatinatului", i-a atras, de asemenea, pe Voltaire, Lessing și Kleist. Principele Carol Teodor a înființat la Mannheim "Academia Palatină de Științe", azi transformată în "Academia Științelor din Heidelberg", și "Societatea Germană de Cultivare a Limbii și Literaturii Germane". După mutarea reședinței la München, orașul și-a pierdut valoroasele colecții princiare de artă. În 1779 s-a înființat la Mannheim Teatrul Național, la care a avut loc la 13 ianuarie 1782 premiera piesei Hoții (Die Räuber) de Friedrich Schiller. Scriitorul se refugiase la Mannheim din cauza constrângerilor ducelui absolutist de la Stuttgart, Carol Eugen. În anul 1839 această instituție a trecut din custodia princiară în cea a orașului.
În timpul Revoluției Franceze și al Războaielor Napoleoniene orașul a fost cucerit, succesiv, de către francezi (1795) și austrieci, iar Palatinatul a dispărut ca stat (1803). Mannheim a intrat, prin reorganizarea teritorială impusă de Napoleon, în componența Marelui Ducat Baden. În anul 1799 fuseseră distruse zidurile de fortificație ale orașului. În locul lor s-au amenajat parcuri, proiectate de Friedrich Ludwig von Sckell. Castelul din Mannheim a servit între anii 1806 și 1812 drept reședință Marelui Duce Moștenitor Carol (1786-1818), apoi văduvei sale, Stéphanie de Beauharnais (1789-1860). Orașul și-a pierdut în decursul secolului al XIX-lea importanța politică, însă a devenit un important centru comercial și industrial.
Premizele dezvoltării economice au fost liberalizarea comerțului naval de pe Rin și extinderea amenajărilor portuare din arealul orașului care a urmat acestei reforme (1834-1840 și 1885/1887). Din 1870 iau ființă mai multe fabrici în zonele limitrofe, ocupate, inițial, de grădini, unde se construiesc colonii muncitorești. Ca reacție la condițiile insalubre și la lipsa de spațiu care domneau în aceste colonii, a luat naștere, mai târziu, mișcarea "Orașului-Grădină", după modelul dat de "Garden city movement" în Anglia. Acestei mișcări i se datorează construcția suburbiilor din Mannheim-Waldhof (1912) și Almenhof (azi aparținând de Mannheim-Neckarau, 1925). Porțiunea de est a orașului a fost proiectată începând cu deceniul șapte al secolului al XIX-lea. Evoluția urbanistică a fost dirijată pe atunci de arhitecții Gustav Uhlmann și Richard Perrey. La începutul secolului al XX-lea au fost intensificate eforturile de a ridica noul Oraș de Est, care urma să găzduiască în 1907 "Expoziția Jubiliară de Artă și Horticultură" destinată comemorării a 300 de ani de la înființarea orașului. Arhitectul Bruno Schmitz a conceput, cu această ocazie, piața Friedrichsplatz și clădirile ei, conform unor concepte influențate de caracterul baroc al orașului, dar aparținând stilului Art Nouveau. Lucrările la acest ansamblu urbanistic au durat din 1899 până în 1902. Piața este dominată de Turnul de Apă, construit între 1886 și 1889, după planurile lui Gustav Halmhuber. Principii moderne au stat, în schimb, la baza proiectelor lui Hermann Billing și Max Laeuger. Primul este arhitectul Galeriei de Artă din Mannheim (Kunsthalle), al doilea a proiectat pavilionul Marii Expoziții de Horticultură.
În cursul celui de-al Doilea Război Mondial orașul, un important centru industrial al Germaniei, a fost bombardat de către aliați în 151 atacuri aeriene și distrus, din nou, aproape în întregime. Cultura germană a pierdut astfel clădirea Teatrului Național, a celei mai vechi instituții de teatru din spațiul german, care fusese administrată local. După reconstrucția postbelică, bazată pe elementele din beton armat, Mannheim devine un important centru industrial, universitar și cultural. Corpul central și biserica reședinței princiare au fost reconstruite conform vechilor planuri, restul ansamblului a adăpostit, după 1945, o parte din universitate și a suferit de aceea modificări care contravin caracterului originar al monumentului. Planul actual al orașului vechi dintre Rin și Neckar respectă substanța istorică din 1607, având o formă semicirculară, asociată radial curții castelului, și fiind compus dintr-o grilă de 144 pătrate. Datorită acestei structuri specifice, s-a impus, cu anumite modificări, un sistem de denotare al adreselor asemănător celui de pe o tablă de șah, care fusese deja adoptat în 1811. Acesta renunță la numele de străzi, denumind în schimb sectoarele pătrate conform unor coordonate formate din cifre și litere.
În 1975, cu ocazia Expoziției Federale de Horticultură (Bundesgartenschau), s-a construit Turnul de Telecomunicații. În ultimele decenii ale secolului XX s-au realizat Planetariul, noul corp al Galeriei de Artă, noul muzeu Reiss-Engelhorn, primăria, noul areal al Târgului de Mai, noua sinagogă, moscheea Yavuz-Sultan-Selim, Muzeul Tehnic al landului Baden-Württemberg, Stadionul Carl Benz și Tunelul Fahrlach. În 2001 silueta orașului a căpătat un nou accent prin ridicarea sediului Asigurărilor Victoria, așa-numitul Victoria-Turm, o construcție postmodernă de 97 metri înălțime, cu o fațadă de sticlă.
Zona industrială Mannheim-Ludwigshafen este una din cele mai active din sud-vestul Germaniei, beneficiind de o infrastructură de transport foarte dezvoltată. Mannheim este un important nod feroviar, are un port (la vărsarea Neckarului în Rin), un aeroport militar și unul civil (deschis doar traficului național). Prin regiune trec nu mai puțin de 7 autostrăzi (A5, A6, A61, A67, A650, A656, A659). Printre multe altele, DaimlerChrysler are în Mannheim o uzină care produce autobuze Mercedes-Benz.
În Mannheim s-a condus prima bicicletă din lume (1817, de către Karl Drais - de aceea vehiculul s-a numit la început drezină, deși astăzi termenul are o altă conotație).[10]
În 1886, Carl Benz a patentat aici primul său automobil.[11]
În 1865, Friedrich Engelhorn a înființat în Mannheim firma BASF (Badische Anilin- und Soda-Fabrik), care astăzi este cea mai mare întreprindere cu profil chimic din lume (între timp, sediul ei a fost mutat în orașul de pe malul celălalt al Rinului, Ludwigshafen).
Circa 25,8% din populația orașului (una din cele mai ridicate proporții din Germania) este constituită din străini din 166 de țări.[12]
Echipa de hockei pe gheață Adler Mannheim este cea mai titrată echipă din Liga Germană de Hockey (DEL). Începând cu septembrie 2005, echipa joacă meciurile de acasă în noua SAP Arena, una din cele mai moderne săli polivalente din Europa.
Sector Beyoğlu din Istanbul, Turcia[14]
Bydgoszcz, Polonia
Cernăuți, Ucraina[15]
Sector Charlottenburg-Wilmersdorf din Berlin, Germania
Chișinău, Republica Moldova
Haifa, Israel
Klaipėda, Lituania
Qingdao, Republica Populară Chineză Riesa, Germania
Swansea, Regatul Unit
Toulon, Franța
Windsor, Canada Zhenjiang, Republica Populară ChinezăSeamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
