Kiev
capitala și cel mai mare oraș a Ucrainei From Wikipedia, the free encyclopedia
capitala și cel mai mare oraș a Ucrainei From Wikipedia, the free encyclopedia
Kiev (în ucraineană Київ, transliterat: Kîiiv, ; rusă Киев, transliterat: Kiev) este capitala și cel mai mare oraș al Ucrainei. În 2003, orașul număra 2.642.486 de locuitori înregistrați oficial, deși numărul mare de migranți neînregistrați aduce acest număr la aproape 3 milioane. Administrativ, Kievul este municipiu subordonat nivelului național și nu aparține de Regiunea Kiev. Orașul este un important centru industrial, științific și cultural al Europei de Est. Kiev are o infrastructură extensivă, deși destul de veche, luând în considerare puternicul declin economic al Ucrainei în anii 1990. Există, totuși, un sistem foarte dezvoltat de transport în comun, incluzând un sistem de metrou – Metroul din Kiev.
Kiev | |||
Київ | |||
— Oraș sub administrație națională — | |||
| |||
Poziția geografică | |||
Coordonate: 50°27′0″N 30°31′25″E | |||
---|---|---|---|
Țară | Ucraina | ||
Cod KOATUU | 8000000000 | ||
Atestare | |||
Numit după | Kîi, Șcek și Horiv[*] | ||
Guvernare | |||
- Primar | Vitali Kliciko[1] (Solidaritate Europeană[*] , ) | ||
Suprafață[2] | |||
- Total | 847,66 km² | ||
Altitudine | 179 m.d.m. | ||
Populație (2020) | |||
- Total | 2.964.448 locuitori | ||
- Densitate | 847,66 loc./km² | ||
Fus orar | Ora Europei de Est | ||
Cod poștal | 01xxx-04xxx | ||
Prefix telefonic | +380 44 | ||
Localități înfrățite | |||
- 77 orașe înfrățite | listă | ||
Prezență online | |||
https://kyivcity.gov.ua/ GeoNames OpenStreetMap relation | |||
Poziția localității Kiev | |||
Modifică date / text |
Se spune că numele orașului este derivat din numele lui Kîi, unul dintre cei patru fondatori legendari. În timpul istoriei sale, Kiev, unul dintre cele mai vechi orașe din Europa de Est, a trecut prin mai multe stadii de proeminență și obscuritate. Orașul a existat probabil ca centru comercial de prin secolul 5. Așezare slavă aflată pe drumul comercial dintre Scandinavia și Constantinopol, Kievul a plătit tribut hazarilor,[3] până când a fost capturat de varegi (vikingi) la mijlocul secolului 9. Sub conducere varegă, orașul a devenit capitala Rusiei Kievene, primul stat slav de est. Distrus complet în timpul invaziilor mongole din 1240, orașul a pierdut mult din influența sa în secolele care au urmat. A fost capitală provincială de importanță marginală la periferia teritoriilor controlate de puternicii vecini, întâi de Lituania, apoi de Polonia și Rusia.[4]
Orașul a prosperat din nou în timpul Revoluției Industriale din Imperiul Rus de la sfârșitul secolului 19. În 1918, după ce Republica Națională Ucraineană și-a declarat independența de Rusia Sovietică, Kievul a devenit capitala acesteia. Începând cu 1921, Kievul a fost oraș al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, care a fost proclamată de Armata Roșie, și, din 1934, Kievul a fost capitala acesteia. Orașul a fost aproape complet ruinat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și-a revenit rapid în anii postbelici, rămânând al treilea cel mai mare oraș din Uniunea Sovietică.
În urma căderii Uniunii Sovietice și a obținerii independenței Ucrainei în 1991, Kiev a rămas capitala Ucrainei și a avut parte de un aflux constant de migranți etnici ucraineni din alte regiuni ale țării.[5] În timpul transformării țării într-o economie de piață și democrație reprezentativă, Kiev a continuat să fie cel mai mare și mai bogat oraș al Ucrainei. Producția sa industrială dependentă de armament a căzut după colapsul sovietic, fapt ce a afectat știința și tehnologia, dar noi sectoare ale economiei precum serviciile și finanțele au facilitat creșterea Kievul în ce privește salariile și investițiile, precum și furnizarea continuă de fonduri pentru dezvoltarea spațiului locativ și a infrastructurii urbane. Kiev s-a manifestat ca cea mai pro-occidentală regiune a Ucrainei; partidele care susținut integrarea în Uniunea Europeană domină la alegeri în Kiev.[6][7][8][9]
Prima atestare scrisă a Kievului datează din 482. Kievul a avut o populație numeroasă încă din sec. IX, fiind avantajat de Nipru, care a reprezentat o arteră comercială importantă cu vestul și cu estul.
Începând din secolul al IX-lea, timp de un secol, Kievul a jucat un rol important în nobilimea varegilor, iar în 968 triburile pecenegilor atacă și distrug orașul.
Cel care a influențat mult evoluția orașului a fost Vladimir I (958-1015), care a extins orașul și a pus bazele structurii sale urbanistice. Tot el a oferit supușilor săi ortodoxia bizantină ca religie de stat. Kievul a devenit centrul religios al statului rus, în principal, datorită clădirilor sale sacre: Catedrala Sfânta Sofia[10], Catedrala Sf. Vladimir, Mănăstirea Lavra Pecerska (întemeiată în 1051, cea mai veche mănăstire rusească). Din Kiev a început creștinarea Rusiei și răspândirea culturii bizantine. Ultimul mitropolit grec a fost Isidor de Kiev.
Între 1569 și 1667 Kievul a aparținut Poloniei. În secolele XIX și XX viața orașului a fost dominată militar și ecleziastic de Imperiul Rus.
Clima este temperat-continentală. Temperatura medie anuală este de -8 grade Celsius în ianuarie, și de +15 grade în iulie. Precipitațiile medii anuale sunt de 600 mm/an.
Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Kiev era vorbitoare de ucraineană (72,15%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (25,27%).[11]
Din punct de vedere economic, Kiev a realizat 17,8% din produsul intern brut al Ucrainei, în anul 2008 fiind pe primul loc, iar nivelul PIB/locuitor este de peste trei ori mai ridicat decât media națională.
Kievul este înfrățit cu orașele:
|
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.