Remove ads
Canalul Dunăre–Marea Neagră este un canal navigabil aflat în județul Constanța, România, ce leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre și porturile Constanța Midia Năvodari de la Marea Neagră, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400 km.
| Canalul Dunăre–Marea Neagră | |
| — Codul râului: XV.1.10b — | |
.jpg) Canalul în zona Agigea | |
| Date geografice | |
|---|---|
| Zonă de izvorâre | Dunărea Cernavodă |
| Emisar | Marea Neagră |
| Punct de vărsare | Lacul Siutghiol și Lacul Agigea |
| Date hidrologice | |
| Bazin de recepție | 1031 km² |
| Lungimea cursului de apă | 95.6 km |
| Date generale | |
| Țări traversate | România  |
| Localizare | Județul Constanța, România |
| Afluenți de stânga | Ramura principală Valea Plantației, Valea Cișmelei, Agi Cabul, Castelu, Nisipari Ramura de Nord Nazarcea, Valea Adâncă Ramura de Sud Cocoș, Valea Seacă, Potârnichea, Lazu |
| Afluenți de dreapta | Ramura principală Popa Nica, Medgidia, Siminoc, Șerplea Ramura de Sud Agigea |
| Principalele localități traversate | Ramura principală Cernavodă, Ștefan cel Mare, Saligny, Mircea Vodă, Medgidia, Castelu, Poarta Albă, Ramura de Nord Nazarcea, Ovidiu, Năvodari Ramura de Sud Murfatlar, Cumpăna, Agigea |
 | |
Modifică date / text  | |
Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă–Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km.[1]
Canalul Dunăre–Marea Neagră este parte componentă a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră și Marea Nordului (prin Canalul Rin–Main–Dunăre). Folosind această rută, mărfurile din Australia și Orientul Îndepărtat, destinate Europei Centrale, își scurtează drumul cu 400 kilometri[2].
Remove ads
Planuri de a construi acest canal existau încă din secolul XIX. Încă de la alipirea Dobrogei la România, în 1878, a început a fi vehiculată ideea unui al patrulea braț al Dunării, de data aceasta artificial, care să scurteze drumul către Marea Neagră. Condițiile tehnice ale epocii făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă și costisitoare, așa încât regele Carol I, realist, a refuzat să se implice în acest proiect.[3]
Ideea însă nu a fost abandonată, în 1928 viitorul academician Aurel Bărglăzan avea să facă un studiu, care a indicat practic actualul traseu al canalului.[4][5] Ulterior, Carol al II-lea a cochetat și el cu ideea canalului, dar criza economică mondială și apoi începutul celui de-al Doilea Război Mondial au făcut ca realizarea lui să fie amânată sine die.[3]
În 1949, noul regim comunist a început construcția canalului, folosindu-se trei tipuri de resurse umane: forța de muncă liberă plătită, oameni provenind din diverse categorii sociale, cu profesii diferite, recrutați din toată țara; militari în termen, din care unii lucrau în construcții, în timp ce alții erau însărcinați cu paza obiectivelor sau a deținuților; munca forțată a deținuților, în marea lor majoritate politici, cu condamnări administrative sau penale, având statutul de „coloniști MAI”.[6] Numărul deținuților din coloniile de muncă a variat în funcție de amploarea lucrărilor, de la 19,2% în 1949, la 82,5% în 1952, din totalul muncitorilor de la Canal.[6] Lucrările au fost sistate în 1953, săpăturile realizate fiind valorificate, începând din anul 1959, în cadrul „Complexului de irigații Mircea Vodă”, dezvoltat mai apoi în „Sistemul de irigații Carasu”.[1]
În 1973 s-a reluat ideea construcției Canalului navigabil Dunăre–Marea Neagră, după un nou proiect realizat de IPTANA și ISPH, lucrările de bază fiind începute în 1976.[1] Canalul a fost inaugurat sâmbătă, 26 mai 1984, de către Nicolae Ceaușescu.[7] S-au excavat 294 milioane m3 la canalul principal și alte 87 milioane m3 la ramura nordică, Poarta Albă–Midia Năvodari (mai mult cu 25 milioane m3 decât la Canalul Suez și cu 140 milioane m3 decât la Canalul Panama) și s-au turnat 5 milioane m3 de betoane.[1][8]
Remove ads
Canalul principal are o lungime de 64,4 km, o adâncime de 7 m, o lățime la bază de 70 m și la suprafață de 90-120 m,[7] și are o capacitate anuală maximă de transport de 80-100 de milioane tone, iar pentru ramura nordică de 15-25 de milioane tone de marfă.[1] Pescajul maxim admis este de 5,5 m permițând astfel accesul navelor fluviale și a celor maritime mici. La fiecare capăt există câte două ecluze care permit traficul în ambele sensuri.
Canalul traversează localitățile Cernavodă, Saligny, Mircea Vodă, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta Albă. Aici canalul se bifurcă. Ramura sudică trece prin Basarabi și Agigea. Ramura nordică, cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă–Midia Năvodari, cu o lungime de 31,2 km, o adâncime de 5,5 m și o lățime de 50-66 m, trece prin Nazarcea, Constanța, Ovidiu și Năvodari.[1]
Construirea canalului a necesitat o investiție de circa 2 miliarde de dolari. Estimările inițiale prevedeau recuperarea investiției în 50 de ani. Exploatarea canalului aduce însă venituri anuale de circa 3 milioane de euro, ceea ce presupune o durată de recuperare a investiției de peste 600 de ani.[9][7]
Remove ads
Canalul Dunărea la Murfatlar
Convoi de barje traversând Canalul
Canalul văzut din tren, la Medgidia
Bărăganul și canalul Dunăre–Marea Neagră, ca zone de trimitere la muncă silnică între 1951 și 1956[10]
Wikiwand in your browser!
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
Remove ads