Atentatul din Senatul României din 1920

Atentatul din Senatul României din 1920 a fost înfăptuit la 8 decembrie 1920, prin instalarea și amorsarea unei bombe artizanale, de către un grup terorist de extremă stângă.

Dimitrie Greceanu

Generalul Constantin Coandă, președintele Senatului României

Episcopul greco-catolic Demetriu Radu

Max Goldstein

Atentatul trebuia să ducă la o „ridicare a maselor” și la haos, la răsturnarea monarhiei și la instalarea unui regim bolșevic^{[necesită citare]}. Vestea atentatului a sosit la Moscova în timp ce o delegație de comuniști români se afla în vizită la Lenin, la Kremlin. Kominternul încerca să fabrice un puci în România.

Atacul

La 8 decembrie 1920, Max Goldstein, Saul Osias și Leon Lichtblau, au pus la cale un atac terorist cu bombă artizanală plasată în sala Senatului României.

Goldstein era șeful unui grup anarhist-terorist format din evrei comuniști^[1][2], condus de Abraham Grinstein, șeful serviciului de terorism cu sediul la Odessa.^[3]

Se bănuia că grupul lor nu a acționat singur, ci i-a avut drept complici și pe alții, ca Alecu Constantinescu, conducătorul aripii de extremă stângă a Partidului Socialist din România, care în 1921 s-a desprins din acesta și a format Partidul Comunist din România (cu numele provizoriu de Partidul Socialist Comunist).

Victime

Deflagrația i-a ucis pe ministrul Justiției, Dimitrie Greceanu, decedat la spital^[4], și pe senatorii Demetriu Radu (episcop greco-catolic de Oradea Mare, ucis^[5] pe loc) și Spirea Gheorghiu (decedat la spital). În urma atentatului au fost și răniți printre care președintele Senatului, Constantin Coandă^[3], episcopul ortodox Nifon Nicolescu^[6] și episcopul ortodox Roman Ciorogariu.^[7]

Articole principale: Dimitrie Greceanu, Demetriu Radu și Constantin Coandă

Urmări

Atentatul a dus la condamnarea comuniștilor în Procesul din Dealul Spirii și la interzicerea Partidului Comunist. Conducătorul partidului comunist, Gheorghe Cristescu „Plăpumaru” a respins orice acuzație de conspirație, iar implicarea partidului este încă nedemonstrată. Directivele Cominternului recomandau acțiuni violente, dar nu e sigură implicarea acestuia în atentat. În mărturia sa de la proces, Cristescu a susținut că acțiunile lui Goldstein erau mai degrabă inspirate de anarhism.

În octombrie 1921 Goldstein a fost arestat în timp ce încerca să intre clandestin în România venind de la Ruse (Bulgaria). La 28 iunie 1922 Max Goldstein a fost condamnat la muncă forțată pe viață pentru aruncarea bombei la senat și pentru uciderea a trei persoane și rănirea altora. Ceilalți inculpați au fost condamnați la pedepse între o lună și 10 ani de muncă forțată. Sentințele au fost pronunțate după 125 de ședințe.

Atentatul a reprezentat una dintre foarte puținele manifestări ale curentului anarhist în România. Conform istoricului Adrian Cioroianu, prin unicitatea și izolarea sa, atentatul a fost „mai aproape de melodrama bulevardină decât de un anarhism autentic”.^[8]

Omagierea victimelor

Celor trei senatori uciși de explozia bombei, Spirea Gheorghiu, Dimitrie Greceanu și Demetriu Radu, li s-au organizat funeralii naționale.^[5]

În anii 1920 denumirea localității natale a episcopului Demetriu Radu, Tâmpăhaza-Uifalău, a fost românizată sub forma de Rădești, în amintirea și pentru cinstirea episcopului Radu.

Vezi și

Atentatul de la biserica Sfânta Nedelia