Regatul Longobard
From Wikipedia, the free encyclopedia
Regatul Longobard sau Regatul Longobarzilor (în limba latină Regnum Langobardorum) a fost un stat din Evul Mediu timpuriu, având capitala la Pavia, instituită de către longobarzii stabiliți în Peninsula Italică și a cărui existență se plasează între 568-569 (momentul invadării Italiei) și anul 774 (căderea regatului în mâinile francilor conduși de Carol cel Mare).
Regatul Longobard | ||||
Regatul Longobarzilor | ||||
Regnum Langobardorum | ||||
| ||||
Capitală | Pavia (mai tîrziu Milano și Monza) | |||
---|---|---|---|---|
Limbă | Longobardă, latină | |||
Religie | Creștinism Calcedonian, de asemenea Arianism și Păgânism | |||
Guvernare | ||||
Formă de guvernare | Monarhie | |||
Rege | ||||
- 565 – 572 | Alboin | |||
- 756 – 774 | Desiderius | |||
Istorie | ||||
Economie | ||||
Monedă | Tremissis | |||
Modifică date / text |
Controlul efectiv al conducătorilor asupra ambelor arii majore care constituiau regatul, anume Langobardia Major în Italia de nord și Langobardia Minor în Italia centrală și în sudul Italiei, nu a fost constant de-a lungul celor două secole de existență a Regatului Longobard; de la o fază inițială marcată de autonomia ducatelor care îl constituiau, s-a ajuns în timp la creșterea autorității monarhului, deși tendința ducilor spre autonomie nu a fost niciodată estompată, iar caracterul longobard s-a diminuat, evoluând către un regat al Italiei. Longobarzii au început treptat să adopte titluri, nume și tradiții romane și să treacă de la arianism la catolicism, deși nu au fost scutiți de o lungă serie de conflicte religioase și de natură etnică. Din timpul cronicarului Paul Diaconul, care a scris în secolul al VIII-lea, limba, vestimentația și obiceiurile longobarde deja dispăruseră.[1]