Peroxid de hidrogen
compus chimic / From Wikipedia, the free encyclopedia
Peroxidul de hidrogen, cunoscut sub denumirea comună de apă oxigenată (sau perhidrol) este un lichid incolor, cu punctul de fierbere 150,2 °C și cu punctul de topire/înghețare -0,432 °C. Formula sa chimică este H2O2.
Peroxid de hidrogen | |
Identificare | |
---|---|
Număr CAS | 7722-84-1 |
ChEMBL | CHEMBL71595 |
PubChem CID | 22326046 784, 22326046 |
Formulă chimică | H₂O₂[1] |
Masă molară | 34 u.a.m.[1] |
Proprietăți | |
Densitate | 1 g/cm³[2] la 20 °C |
Punct de topire | 0 °C[2] |
Punct de fierbere | 150 °C[2][3] la 760 de Torri |
Presiune de vapori | 5 mm Hg[2] |
Viscozitate | cimenatică 1 square centimetre per second |
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text |
Se amestecă cu apa în orice proporție, este solubil în eter și alcool. Are constanta dielectrică mare, apropiată de a apei, fiind un bun dizolvant ionizant față de săruri, în cazurile în care nu se manifestă ca oxidant. O soluție de 3% în apă distilată are numele de apă oxigenată farmaceutică [4] iar o soluție 35% poartă denumirea de perhidrol[5].
Fiind instabilă în soluții concentrate, se descompune spontan, rezultând apă și oxigen. Viteza de descompunere este influențată de o serie de factori ca: lumina, căldura, catalizatorii etc[5]. Poate fi stabilizată prin adaosul unor mici cantități de acid fosforic, uree, acid sulfuric, fosfat de sodiu, etc [6] care reduc viteza de descompunere în apă și oxigen[7]. Este o specie oxigen reactivă și o sursă de radicali hidroxil. Poate participa la reacții chimice oscilante Briggs-Rauscher[8][9]. Cu un acid formează peracidul corespunzător. Poate oxida amoniacul la hidrazină.
Se păstrează în vase de culoare închisă pentru a evita expunerea la lumină.
Astăzi, peroxidul de hidrogen este preparat aproape exclusiv prin procedeul antrachinonă. Sinteza electrochimică a H2O2 din apă și oxigen este o alternativă foarte promițătoare, deoarece permite: (a) producția locală acolo unde este necesară și (b) utilizarea energiei electrice pentru sinteza chimică[10].