scriitor român From Wikipedia, the free encyclopedia
Mihail Grămescu (n. 16 februarie 1951, București - 13 mai 2014, București) a fost un scriitor român, membru al secției de Proză a Uniunii Scriitorilor din România. A primit mai multe premii „Știință și tehnică” în anii 1980, premiul Uniunii Scriitorilor din România și două premii în străinătate: la Moscova, Rusia (SocCon, 1989) și la Fayence, în Franța (EuroCon, 1990)[1].
Mihail Grămescu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 16 februarie 1951
București |
Decedat | (63 de ani)
București |
Cetățenie | România |
Ocupație | scriitor, consilier editorial, redactor, corector, critic, antologator, promotor și editor |
Limbi vorbite | limba română |
Activitatea literară | |
Activ ca scriitor | 1967-2014 |
Operă de debut | Aporisticon |
Modifică date / text |
Mihail Grămescu s-a născut pe 16 februarie 1951 la București. Tatăl său, Haralambie Grămescu, scriitor și membru al Uniunii Scriitorilor, a tradus în limba română O mie și una de nopți[2]. Mama, Alexandra Beatrice Kiseleff, diplomat universitar lingvist, ziarist și traducător, a fost autoarea mai multor dicționare[3][4].
În 1970 a terminat studiile liceale și a urmat cursurile Școlii postliceale de laboranți fizică-chimie. După absolvire a lucrat în diverse domenii: la Institutul de cercetări și amenajamente silvice, ca ucenic strungar la Uzinele "23 August", operator la Biofarm, muncitor de întreținere la Motel București, redactor și secretar de redacție la "Proprietarul", corector și redactor la revistele "Știintă și tehnică" și "Anticipația", corector la "Adevărul", sau corector editorial la editura Hyperion[4]. Pasionat de șah, a câștigat 12 premii la concursurile naționale[5].
A luat parte la activitatea mai multor cenacluri literare și SF (la unele dintre ele numărându-se printre membrii fondatori): "Relief românesc", "Săgetătorul", "Nicolae Labiș", "1CAS", "Modul 13", "George Bacovia". "Luceafărul", "Solaris", "Marțienii". "Salonul Artelor", "Eroica", "Club A", "Arhitext", "Clubul Profesionist de Lectură", "Amurg sentimental", "Club Z", "Quasar", "Henry Coandă, "String", "Planetar", "Rătăcitorii" "Sigma", "Pi", "ProspectArt", "Armonii Baroq". Între 1981 și 1999 a fost membru sau președinte în comisiile de jurizare ale mai multor concursuri literare și tabere naționale SF[4][6].
Mihail Grămescu a decedat pe data de 13 mai 2014.[7]
Scriitorul a debutat în 1965 în revista școlară "Aripi"[6]. A continuat colaborarea cu revista și pe perioada liceului[6], dar a făcut și pasul către revista Luceafărul, în al cărei număr din 9 septembrie 1967 a publicat o poezie[8]. În anii care au urmat a colaborat cu versuri, proză și critică literară la o serie de publicații, printre care se numără: Luceafarul, România literară, Vatra, Steaua, CPSF Anticipația, SLAST, Jurnalul SF, Jurnalul de București, Convorbiri literare, Literatorul, Viața Românească, Magazin, Astra, Supernova, Helion, Amurg sentimental, String, Contemporanul, Dialog, Cinema, Art-Panorama, Dependent SF, Newsletter SF, Calende, Placebo, Telegraful, Tomis, Știință și Tehnică, Almanahul Anticipația[4].
Mihail Grămescu a fost astras și de grafică, domeniu în care a debutat în 1969 și în care a activat până în 1972[5].
Debutul editorial a avut loc abia în 1981 cu volumul de povestiri SF Aporisticon[8], publicat în 150.000 de exemplare. Cartea a cunoscut un uriaș succes de public și de critică[9]. De un succes considerabil s-a bucurat și povestirea "Cântecul Libelungilor", apărută în volumul Săritorii în gol și recompensată cu numeroase premii[5].
De-a lungul timpului, Mihail Grămescu a publicat mai multe volume de povestiri și poezii, precum și un roman SF, Phreeria. Opera sa a fost tradusă în publicații străine, cum ar fi revistele "Antares"[10], "Dialogue", "L'Emhleme" și "Miniature" din Franța, "Gradina" (Iugoslavia), antologia maghiară Téren és időn túl...[4], precum și în rusă și bulgară[5].
Împreună cu Adina Lipai a realizat pentru editura Granada colecția anuală Fantasticul Mileniului III, tradusă în maghiară, sârbă, franceză, rusă, germană și engleză[6].
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.