Limba protogreacă
ultimul strămoș comun al tuturor soiurilor de greacă / From Wikipedia, the free encyclopedia
Limba protogreacă este presupusă a fi ultimul strămoș comun al dialectelor grecești, inclusiv a limbii miceniene, a dialectelor grecești clasice, atic-ionic, eolic, doric, a dialectului de nord-vest și, în cele din urmă, a limbii grecești comune (koine) și a neogreacăi. Unii erudiți includ fragmentara limbă antică macedoneană, fie ca descinzând din mai vechea limbă „protoelină”, sau incluzând-o, prin definiție, printre dialectele limbii protogrecești.
Istoria limbii grecești (vezi și: Alfabetul grecesc) |
Limba protogreacă (cca. 2000 î.Hr.)
|
Limba miceniană (cca. 1600–1100 î.Hr.)
|
Greaca veche (cca. 800–300 î.Hr.) Dialecte: |
Limba greacă comună (Koine) (din aprox. 300 î.Hr.) |
Limba greacă medievală (cca. 330–1453 d.Hr.) |
Limba greacă modernă (din 1453 d.Hr.) Dialecte: |
Protogreaca ar fi fost vorbită în ultima parte a mileniului 3 î.Hr., cel mai probabil în Balcani. Unitatea protogreacăi s-ar fi terminat când migratorii elini, care vorbeau limba predecesoare micenienei, au ajuns în peninsula greacă fie prin secolul XXI î.Hr., sau în secolul XVII î.Hr., cel târziu. Ei s-au separat de grecii dorieni, care au ajuns în peninsulă aproape un mileniu mai târziu (vezi invazia doriană, epoca greacă întunecată), vorbind un dialect care rămăsese, din unele puncte de vedere, mai arhaic.
Evoluția protogreacăi ar trebui considerată pe fundalul unei uniuni lingvistică paleo-balcană timpuriu, care face dificilă delimitarea exactă a granițelor dintre limbile individuale. Reprezentarea caracteristic grecească a laringealelor de la începutul cuvintelor prin vocale protetice este împărtășită și de limba armeană, care mai împărtășește și alte trăsături fonetice și morfologice caracteristic grecești. Strânsa legătură a armenei cu greaca aruncă lumină asupra naturii parafiletice a izoglosei centum-satem.
Strânse asemănări ale limbii grecești vechi cu limba sanscrită vedică sugerează că atât protogreaca, cât și proto-indo-iraniana erau încă foarte similare ori cu proto-indo-europeana târzie, ceea ce ar plasa limba sanscrită în ultima parte a mileniului IV î.Hr., sau cu o protolimbă post-proto-indo-europeană greco-ariană. Greco-ariana are puțină susținere printre lingviști, având în vedere că atât distribuția geografică, cât și cea temporală a greacăi și indo-iranienei se potrivesc bine cu ipoteza Kurgan a proto-indo-europenei.