Limba greacă dorică
From Wikipedia, the free encyclopedia
Greaca dorică este o ramură antică a limbii grecești. În perioada clasică, dialectele ei erau vorbite în Peloponesul sudic și estic, în Creta, Rhodos, unele insule din sudul Mării Egee, unele orașe de pe coastele Asiei Minor, sudul Italiei, Sicilia, Epir și Macedonia.
Istoria limbii grecești (vezi și: Alfabetul grecesc) |
Limba protogreacă (cca. 2000 î.Hr.)
|
Limba miceniană (cca. 1600–1100 î.Hr.)
|
Greaca veche (cca. 800–300 î.Hr.) Dialecte: |
Limba greacă comună (Koine) (din aprox. 300 î.Hr.) |
Limba greacă medievală (cca. 330–1453 d.Hr.) |
Limba greacă modernă (din 1453 d.Hr.) Dialecte: |
- Pentru dialectul doric modern al Scoției, vezi Dialectul doric (Scoția)
Se acceptă, în general, că doricul provine din Munții Epirului, din nord-vestul Greciei, locul de baștină al grecilor dorieni. Dialectul s-a extins în toate celelalte regiuni în timpul invaziei doriene (circa 1150 î.Hr.) și a colonizării ulterioare. Prezența unui stat doric (Doris) în Grecia centrală, la nord de Golful Corint, a condus la teoria că dialectul doric provine din Grecia de nord-vest sau poate de dincolo de Balcani. Totuși, nu se știe exact unde era granița preistorică și dacă îi cuprindea și pe macedonenii antici (vezi Tableta blestemului Pella).