limbă From Wikipedia, the free encyclopedia
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este în același timp una din variantele limbii abstand comune sârbilor, croaților, bosniacilor și muntenegrenilor, denumită tradițional prin termenul „limba sârbocroată”, și o limbă ausbau cu propriul său standard.
Limba croată hrvatski | |
Vorbită în | Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia (Voivodina), Ungaria, Austria (Burgenland) |
---|---|
Regiuni | Europa Centrală, Balcani |
Număr de vorbitori | 5–6 milioane[1] |
Tipologie lingvistică | diversă, normal SVO |
Clasificare | |
limbi indo-europene
| |
Statut oficial și codificare | |
Limbă oficială în | Croația, Bosnia și Herțegovina, Uniunea Europeană |
Organ de reglementare | Vijeće za normu hrvatskoga standardnog jezika |
ISO 639-1 | hr |
ISO 639-2 | (B) scr, (T) hrv |
ISO 639-3 (cel mai răspândit dialect) | hrv |
SIL | HRV |
Extras | |
Sva ljudska bića rađaju se slobodna i jednaka u dostojanstvu i pravima. Ona su obdarena razumom i sviješću i trebaju jedna prema drugima postupati u duhu bratstva. | |
Răspândire în lume | |
Puteți vizita Wikipedia în Limba croată. | |
Această pagină poate conține caractere Unicode | |
Modifică date / text |
Croata este limba maternă a 5-6 milioane de vorbitori, fiind limbă oficială în Croația, în Bosnia și Herțegovina, în Serbia (Voivodina) și în Muntenegru. O vorbesc și minoritățile naționale croate din țările învecinate, precum și emigranți croați în Europa Occidentală, America de Nord, America de Sud și Australia. Și în România există o mică comunitate de vorbitori de croată, în județul Caraș-Severin.
Din punctul de vedere al variantelor sale regionale, croata cunoaște o împărțire în trei dialecte, štokavian, kajkavian și čakavian, și o împărțire supradialectală, în grupurile de graiuri (i)jekaviene, ekaviene și ikaviene. Baza limbii croate standard o constituie dialectul štokavian și graiurile (i)jekaviene.
Primele fragmente scrise în limba croată s-au păstrat în texte slavone din secolul al XI-lea. Cultura croată s-a dezvoltat în legătură cu creștinismul catolic adoptat de croați, iar limba croată a evoluat odată cu dezvoltarea literaturii în diversele dialecte. Standardul limbii croate s-a conturat în secolul al XIX-lea, în concordanță cu cel al limbii sârbe, de care în unele perioade ulterioare s-a apropiat, iar în altele s-a îndepărtat, în funcție de condițiile istorico-politice.
Din punctul de vedere al tipologiei lingvistice, croata este o limbă flexionară în aceeași măsură ca majoritatea limbilor slave și în grad mai mare decât limba română.
Numărul total al croaților este estimat la aproximativ șase milioane. Dacă despre cei din Croația și din celelalte foste republici iugoslave se poate afirma că vorbesc limba croată, nu se poate spune câți din alte țări limitrofe sau mai îndepărtate o vorbesc, exceptând cazurile unde numărul vorbitorilor a fost înregistrat în statistici. Croații sunt răspândiți în lume după cum urmează:
Țară | Număr de persoane | Statutul persoanelor | An |
---|---|---|---|
Croația | 4.096.305 | de limbă maternă croată | 2011[2] |
3.059 | de limbă maternă croato-sârbă | ||
Bosnia și Herțegovina | 563.000 | de limbă maternă croată | 2018[3] |
Argentina | 250.000 | de origine croată[4] | |
Chile | 200.000 | de origine croată[4] | |
Germania | 219.541 | cu cetățenie croată | 2011[5] |
Austria | 131.000 | vorbitoare de croată de Burgenland | 2003[6] |
44.489 | născute în Croația | 2017[7] | |
Elveția | 80.000 | de origine croată[4] | |
Australia | 54.115 | vorbitoare de croată acasă | 2021[8] |
Statele Unite ale Americii | 53.040 | vorbitoare de croată acasă | 2013[9] |
Canada | 52.330 | de limbă maternă croată | 2011[10] |
Franța | 40.000 | de origine croată[4] | |
Slovenia | 35.642 | de naționalitate croată | 2002[11] |
Brazilia | 20.000 | de origine croată[4] | |
Noua Zeelandă | 20.000 | de origine croată[4] | |
Serbia | 19.223 | de limbă maternă croată | 2011[12] |
Ungaria | 16.053 | vorbitoare de croată în familie, cu prietenii | 2011[13] |
Țările de Jos | 10.000 | de origine croată[4] | |
Italia | 15.754 | de cetățenie croată | 2022[14] |
1.000 | vorbitoare de croată de Molise | 2012[15] | |
Peru | 6.000 | de origine croată[4] | |
Suedia | 7.555 | de cetățenie croată | 2017[16] |
Muntenegru | 6.021 | de naționalitate croată | 2011[17] |
Belgia | 6.000 | de origine croată[4] | |
România | 5.167 | de limbă maternă croată | 2011[18] |
Bolivia | 5.000 | de origine croată[4] | |
Marea Britanie | 5.000 | de origine croată[4] | |
Paraguay | 5.000 | de origine croată[4] | |
Uruguay | 5.000 | de origine croată[4] | |
Venezuela | 5.000 | de origine croată[4] | |
Ecuador | 4.000 | de origine croată[4] | |
Republica Macedonia | 2.248 | de naționalitate croată | 1994[19] |
Mai există un număr estimat la 50-60 de mii de vorbitori de croată care trăiesc în landul austriac Burgenland și în regiuni limitrofe din Ungaria și Slovacia, care vorbesc o varietate regională standardizată a limbii, numită croată de Burgenland[20].
Croata este limbă oficială în Croația, în Bosnia și Herțegovina, în Muntenegru[21] și în provincia Voivodina din Serbia[22]. Este totodată una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.
Croata mai are statut de limbă minoritară în Austria (Burgenland)[23] și în Italia (Molise)[24]. În România, limba croată poate fi folosită în raporturile cu administrația publică locală, în localitățile unde ponderea celor care o au ca limbă maternă este de peste 20%[25]. Este cazul în localitățile Carașova și Lupac din județul Caraș-Severin.
Dialectele limbii croate se disting după forma pronumelui interogativ referitor la subiectul nume de lucru: što – kaj – ča „ce”[26]. Prin urmare sunt trei dialecte:
Există și o stratificare supradialectală, după modul în care a evoluat sunetul ĕ din limba slavă veche, notat cu litera ѣ (numită „iat”). Pronunțarea acesteia determină în limba croată:
Limba croată standard se bazează pe dialectul štokavian cu pronunțare (i)jekaviană.
Primele texte apar la croați în secolul al IX-lea, scrise în limba slavonă cu alfabetul glagolitic, dar nu s-au păstrat. Cele mai vechi texte glagolitice croate păstrate datează din secolul al XI-lea, majoritatea fiind gravate în piatră, ca de exemplu stela de la Baška (insula Krk). Este primul text în limba slavonă în care apar și elemente ale limbii poporului, fiind remarcabil prin dimensiuni și prin importanța textului, care conține prima mențiune păstrată despre poporul croat[27].
Din secolul al XII-lea începe să se folosească și alfabetul chirilic. Alfabetul latin se folosește abia din secolul al XIV-lea, coexistând o vreme cu primele două[28]. Folosirea glagoliticului durează până la sfârșitul secolului al XV-lea, iar în unele regiuni de pe litoral, până la începutul secolului al XIX-lea.
Până în a doua jumătate a secolului al XV-lea, literatura este scrisă în slavona croată. Perioada culminantă a acesteia sunt secolele al XIV-lea și al XV-lea, reprezentată de lucrări precum Cartea de rugăciuni a cneazului Novak (1368, regiunea Lika din nord-vestul Croației), Evangheliarul din Reims (1395, denumit după orașul din Franța unde a ajuns până la urmă), Cartea de rugăciuni a cneazului Hrvoje (1404, Split din Dalmația) și prima carte de rugăciuni tipărită (1483). Croații erau singurii catolici din Europa care erau scutiți de a folosi limba latină ca limbă liturgică și alfabetul latin[29].
În secolele XII-XV, limba slavă de sud vorbită pe teritoriul fostei Iugoslavii se diferențiază în multe graiuri, grupate în dialectele care există și astăzi: čakavian, štokavian și kajkavian.
Limba croată modernă, adică doar puțin diferită de cea de astăzi, începe să se impună în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Prima ei atestare de seamă este Cartea de rugăciuni croată de la Vatican.
Primele elemente de standardizare apar în secolul al XVII-lea, numit și epoca Slavismului baroc, fiind ilustrate de literatura epocii. La formarea limbii croate moderne contribuie:
Standardizarea limbii croate este strâns legată de trezirea conștiinței naționale a croaților, care se înscria în tendința generală din Europa primei jumătăți a secolului al XIX-lea. În 1812, Šime Starčević a publicat la Triest Noua gramatică ilirică. Era precursorul Reînnoirii naționale croate, promovată de Mișcarea ilirică, reprezentată mai ales de tineretul intelectual de origine burgheză.
Conducătorul mișcării a fost Ljudevit Gaj, lingvist, politician, ziarist și scriitor. În lucrarea sa Kratka osnova horvatsko-slavenskog pravopisanja (Compendiu de ortografie croato-slavă) (Buda, 1830), a propus alfabetul folosit de limba croată și astăzi, bazat pe alfabetul latin, cu diacritice preluate din alfabetele limbilor cehă și poloneză, precum și o ortografie bazată pe principiul fonologic (numit și fonemic), ce se vor aplica pe tot teritoriul locuit de croați, în locul grafiilor italiană, germană și maghiară folosite în diferitele regiuni[34].
În această perioadă s-a impus standardul unitar al limbii croate pe baza dialectului štokavian cu pronunțare (i)jekaviană, punându-se capăt literaturii în celelalte dialecte.
Ideologia Mișcării ilirice nu se mărginea la Croația. Idealul ei era unirea tuturor slavilor de sud într-o utopică națiune ilirică, de la sloveni la bulgari, care trăiau toți sub stăpâniri străine. Aspirațiile ei se potriveau cu cele ale unor intelectuali sârbi, ceea ce a dus, pe plan lingvistic, la ideea limbii sârbocroate. Există o convergență între reforma lui Vuk Stefanović Karadžić pentru limba sârbă, care a fundamentat standardul acesteia tot pe dialectul štokavian, și cea a lui Ljudevit Gaj. Aceasta se reflectă, de exemplu, în așa-numitul „Acord de la Viena”, din 1850, semnat de șapte cărturari croați și sârbi (printre care și Vuk Karadžić), la inițiativa lingvistului sloven Franc Miklošič, care stabilea unele norme comune pentru limbile croată și sârbă[35].
Începând cu această epocă, domeniul lingvistic și cel politic interferează și după ce Croația a devenit independentă în 1991, relația dintre limba croată și limba sârbă pendulând de la epocă la epocă între ideea unei limbi unice și cea a două limbi aparte, în funcție de evenimentele istorice prin care trec vorbitorii lor.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se intensifică mișcările pentru independență. Mulți croați văd posibilă realizarea acesteia numai împreună cu ceilalți slavi de sud, în primul rând cu sârbii. Episcopul croat din Đakovo, Josip J. Strossmayer, elaborează în 1866 primul program de unificare a slavilor de sud din Imperiul Habsburgic, folosind termenul „iugoslav”, și înființează la Zagreb Academia Iugoslavă de Științe și Arte. În domeniul limbii se conturează două școli principale[36]:
Apropierea limbii croate de limba sârbă se continuă după Primul Război Mondial, de data aceasta în cadrul Regatului sârbilor, croaților și slovenilor, devenit mai apoi Regatul Iugoslaviei, create sub egida Serbiei, țară învingătoare în război. Autoritățile de la Belgrad caută să impună ideea limbii sârbocroate, ba chiar să facă din limba sârbă cu pronunțare ekaviană limba întregului stat, ceea ce nu este pe placul croaților doritori de independență[37].
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se înființează așa-numitul Stat Independent al Croației, satelit al Germaniei naziste, în care se declanșează o prigoană cumplită împotriva minorității sârbe. Pe plan lingvistic se caută îndepărtarea cât mai accentuată a limbii croate de limba sârbă, prin așa-zisa „purificare” de elementele sârbești.
În Iugoslavia comunistă de după război, promovarea limbii sârbocroate și încercările de a estompa diferențele dintre sârbă și croată devin componente ale politicii lingvistice oficiale, acceptată și de comuniștii croați, după cum reiese și din „Acordul de la Novi Sad” (1954). Semnat de 25 de lingviști și scriitori, 18 sârbi și șapte croați, în acesta se stipulează că limba comună a sârbilor, croaților, muntenegrenilor și bosniacilor este sârbocroata, care se poate numi și croatosârbă, cu două variante literare, sârbă și croată. Se decide totodată și redactarea unui dicționar unic[38].
În urma relativei liberalizări a regimului în anii 1960, se manifestă nemulțumirea intelectualilor croați cauzată de dominația variantei sârbe a limbii în instituțiile de stat. În 1967, șapte lingviști și scriitori croați redactează „Declarația despre situația și denumirea limbii literare croate”, în care se cere egalitatea în drepturi nu a trei, ci a patru limbi din Iugoslavia: slovena, croata, sârba și macedoneana, și încetarea dominației limbii sârbe pe plan statal și în instituțiile federale. În anii 1970 (epocă numită „Primăvara croată”), limba literară croată este declarată entitate aparte[39].
Odată cu independența Croației, proclamată în 1991, se accentuează tendința de separare a limbii croate de cea sârbă, prin „purificarea” ei de „sârbisme” și „internaționalisme”, evitarea împrumuturilor, reintroducerea unor cuvinte croate ieșite din uz și crearea de cuvinte noi cu bază slavă[40].
Această secțiune tratează succint principalele aspecte fonologice, fonetice și prozodice ale limbii croate[41].
Limba croată are 32 de foneme, iar scrierea sa este în mare măsură fonemică. Literele și fonemele corespund între ele în felul următor:
Litere | Transcriere fonetică | Pronunțare aproximativ ca în |
---|---|---|
A, a | /a/ | ac |
B, b | /b/ | bun |
C, c | /t͡s/ | ține |
Č, č | /t͡ʂ/ | cer |
Ć, ć | /t͡ɕ/ | între cer și teacă în graiul maramureșean, muiat |
D, d | /d/ | dor |
Đ, đ | /d͡ʑ/ | între ger și deal în graiul maramureșean, muiat |
DŽ, dž | /d͡ʐ/ | ger |
E, e | /e/ | elev |
F, f | /f/ | film |
G, g | /g/ | gură |
H, h | /x/ | horă |
I, i | /i/ | inel |
ije | /i͜j/[42] | pierdere |
J, j | /j/ | iar |
K, k | /k/ | kilogram |
L, l | /l/ | loc, mai dur |
Lj, lj | /ʎ/ | leac în graiul maramureșean, muiat |
M, m | /m/ | mal |
N, n | /n/ | nor |
Nj, nj | /ɲ/ | neam, în graiul maramureșean, muiat |
O, o | /o/ | om |
P, p | /p/ | pas |
R, r | /r/ | rar |
/r̥/[42] vocalic | – | |
Š, š | /ʂ/ | șir |
S, s | /s/ | sac |
T, t | /t/ | turn |
U, u | /u/ | ulei |
V, v | /ʋ/ | voce |
Z, z | /z/ | zare |
Ž, ž | /ʐ/ | jar |
Observații:
La unele forme ale unor substantive și adjective se intercalează un a între două consoane, dar la alte forme acest a dispare. De exemplu, rădăcina cuvântului care înseamnă „bătrân” este starc-, nominativul său singular fiind starac, dar în cursul declinării a cade: starca „bătrânului” (genitiv), „pe bătrân” (acuzativ). În cazul rădăcinilor de feminine terminate cu două consoane, acest a apare la genitiv plural între cele două consoane: rădăcină sestr-, nominativ singular sestra „soră”, genitiv plural sestara.
Cuvintele masculine terminate cu -ao, -eo sau -io [ex. čitao sam „am citit” (subiect masculin), anđeo „înger”, cio „întreg”] erau cândva în istoria limbii terminate cu un l dur (čital, anđel, cil) care a evoluat în o, dar numai în poziție finală de cuvânt. Acest o redevine l dacă nu mai este în poziție finală, ci este urmat de o desinență sau de alt sufix: čitala sam „am citit” (subiect feminin), anđela „îngerului” (genitiv), „pe înger” (acuzativ), cijela „întreagă”.
Când două consoane, una surdă și una sonoră, ajung în contact prin adăugarea la un cuvânt a unei desinențe sau a unui sufix, prima consoană devine la fel cu cea următoare din punctul de vedere al sonorității (asimilare regresivă). Astfel,
consoanele sonore | b, | g, | d, | đ, | z, | ž, | dž | devin | |
consoanele surde | p, | k, | t, | ć, | s, | š, | č | și invers. |
De exemplu, în cuvântul vrabac „vrabie”, în cursul declinării, /b/ alternează cu perechea sa surdă /p/. Aceasta apare atunci când cade /a/ dintre /b/ și /t͡s/, acesta din urmă fiind surd și asimilându-l pe /b/: vrapca (genitiv singular).
Unele consoane aflate la sfârșitul formei de nominativ a unui substantiv sau la sfârșitul rădăcinii unui verb își schimbă natura sub influența unei vocale cu care începe o desinență sau un sufix. Cazuri mai frecvente:
Accentul care cade pe una din silabele unui cuvânt are în limba croată un dublu caracter. Este de intensitate, adică nucleul silabei este rostit cu mai multă forță decât celelalte (ca în română), dar și tonic (numit și muzical), nucleul de silabă accentuată fiind pronunțat cu un ton mai ridicat sau mai coborât decât celelalte.
Accentul poate fi de patru feluri, combinații între caracterul descendent sau ascendent și durata nucleului de consoană (lung sau scurt). În mod obișnuit, accentul se notează în scris numai în lucrările de lingvistică, în manuale și dicționare. Semnele convenționale pentru accente apar în exemplele de mai jos.
Există câteva limitări privitoare la accentuare, principalele fiind:
Și vocalele neaccentuate pot fi lungi sau scurte. Cele lungi se notează (nu în scrisul obișnuit) cu ¯ (žèna „femeie” / žénā „al/a/ai/ale femeilor”). O silabă lungă neaccentuată se poate găsi numai după o silabă accentuată.
După cum se vede din exemplul precedent, caracterul accentului și durata vocalelor au valoare funcțională, bunăoară să diferențieze, ca aici, două cazuri: nominativul singular de genitivul plural. Locul accentului are de asemenea valoare funcțională (vezi mai jos Declinarea adjectivelor).
Sunt și cuvinte care nu primesc niciodată accent, și altele care uneori se accentuează, alteori nu. Prima categorie o formează encliticele, adică pronumele personale neaccentuate, formele neaccentuate ale verbelor auxiliare și particula li, a doua fiind constituită din proclitice, adică prepozițiile, conjuncțiile și particula negativă ne. Ambele categorii de clitice formează, din punct de vedere prozodic, un singur cuvânt cu cuvântul cu sens lexical din grupul lor, purtând un singur accent: în cazul unui enclitic, accentul cade pe cuvântul cu sens lexical, în cazul unui proclitic, acesta este cel accentuat, dacă cuvântul cu sens lexical are accent descendent. Exemple:
Printre conjuncții sunt și unele (a „iar”, da „că, să” și i „și”) care se pot accentua numai înaintea unei pauze: životinje ȋ, što je važno, ljudi „animalele și, ceea ce este important, oamenii”.
Morfologia limbii croate se distinge de cea a limbii române prin mai multe caracteristici. Din punctul de vedere al tipologiei lingvistice, ambele sunt limbi flexionare, dar croata este flexionară în grad mai mare decât româna, cazurile substantivelor, adjectivelor și pronumelor, precum și persoanele verbelor distingându-se mai bine prin desinențe[44].
Substantivele pot fi de genul:
Aceasta se caracterizează prin șapte cazuri, iar substantivele sunt grupate în patru clase de declinare, după terminația de la nominativ singular. Iată declinarea a patru substantive regulate din două clase de declinare cu numărul cel mai mare de substantive.
Caz | Masculin | Neutru | Feminin | |||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
animat | inanimat | singular | plural | singular | plural | |||
singular | plural | singular | plural | |||||
Nominativ | mȃjstor „meșter” | mȃjstori | òdmor „odihnă” | òdmori | zlȃto „aur” | zlȃta | mrȅža „plasă” | mrȅže |
Genitiv | mȃjstora | mȃjstōrā | òdmora | òdmōrā | zlȃta | zlȃtā | mrȅžē | mrȇžā |
Dativ | mȃjstoru | mȃjstorima | òdmoru | òdmorima | zlȃtu | zlȃtima | mrȅži | mrȅžama |
Acuzativ | mȃjstora | mȃjstore | òdmor | òdmore | zlȃto | zlȃta | mrȅžu | mrȅže |
Vocativ | mȃjstore! | mȃjstori! | òdmore! | òdmori! | zlȃto! | zlȃta! | mrȅžo! | mrȅže! |
Instrumental | mȃjstorom | mȃjstorima | òdmorom | òdmorima | zlȃtom | zlȃtima | mrȅžom | mrȅžama |
Locativ | mȃjstoru | mȃjstorima | òdmoru | òdmorima | zlȃtu | zlȃtima | mrȅži | mrȅžama |
Observații:
Adjectivele propriu-zise sunt clasificate în mod tradițional în:
Adjectivele pot avea două forme, scurtă sau lungă. Cea scurtă se caracterizează prin terminația consonantică la nominativul masculinului singular, iar cea lungă prin terminația -i la același caz:
Aproape toate adjectivele calificative au ambele forme, cea lungă fiind obținută prin adăugarea lui -i la forma scurtă: smeđ > smeđi „maro”. În cazul lor, forma scurtă este numită și nedefinită, iar cea lungă este numită și definită. Acesteia îi corespunde în română adjectivul substantivat, articulat cu articol hotărât sau cu articol demonstrativ. Exemplu în context: Kupio sam jedan šešir smeđ i jedan siv. Smeđi sam ubrzo izgubio, sivi nosim i danas „Am cumpărat o pălărie maro și una gri. Pe cea maro am pierdut-o curând, pe cea gri o port și astăzi”.
Adjectivele cu o singură formă sunt folosite și ca nedefinite, și ca definite. Adjectivele de apartenență au numai formă scurtă, iar cele terminate cu -ski, -nji și -ji, precum și adjectivele la gradul comparativ și la cel superlativ relativ (vezi mai jos) – numai formă lungă.
Gradul comparativ de superioritate se formează cu sufixe:
Comparația se construiește cu termenul de comparație la genitiv cu prepoziția od (Kamen je tvrđi od zemlje) sau cu conjuncția nego + nominativ: Kamen je tvrđi nego zemlja „Piatra este mai tare decât pământul”.
Sunt și adjective al căror comparativ este neregulat prin faptul că are altă rădăcină decât adjectivul la gradul pozitiv: dobar – bolji „mai bun”, zao – gori „mai rău”, velik – veći „mai mare”, malen – manji „mai mic”, dug – dulji (care are și comparativul regulat duži) „mai lung”.
Superlativul relativ de superioritate se obține din forma de comparativ, cu prefixul naj-: bliži „mai apropiat” > najbliži „cel mai apropiat”. Sunt posibile trei construcții cu adjectiv la superlativ:
Dăm mai jos ca exemplu declinarea unuia dintre tipurile de adjective regulate:
Caz | Masculin | Neutru | Feminin | |||
---|---|---|---|---|---|---|
singular | plural | singular | plural | singular | plural | |
N. | vȅlik „mare” | vȅliki | vȅliko | vȅlika | vȅlika | vȅlike |
G. | vȅlika | vȅlikīh | vȅlika | vȅlikīh | vȅlikē | vȅlikīh |
D. | vȅliku | vȅlikīm(a)/-ima | vȅliku | vȅlikīm(a)/-ima | vȅlikōj | vȅlikīm(a)/-ima |
A. | vȅlika (animat), vȅlik (inanimat) | vȅlike | vȅliko | vȅlikā | vȅliku | vȅlike |
V. | vȅlik | vȅliki | vȅliko | vȅlikā | vȅlika | vȅlike |
I. | vȅlikīm | vȅlikīm(a)/-ima | vȅlikīm | vȅlikīm(a)/-ima | vȅlikōm | vȅlikīm(a)/-ima |
L. | vȅliku | vȅlikīm(a)/-ima | vȅliku | vȅlikīm(a)/-ima | vȅlikōj | vȅlikīm(a)/-ima |
Caz | Masculin | Neutru | Feminin | |||
---|---|---|---|---|---|---|
singular | plural | singular | plural | singular | plural | |
N. | vȅlikī „cel mare” | vȅlikī | vȅlikō | vȅlikā | vȅlikā | vȅlikē |
G. | vȅlikōg(a) | vȅlikīh | vȅlikōg(a) | vȅlikīh | vȅlikē | vȅlikīh |
D. | vȅlikōm(u/e) | vȅlikīm(a)/-ima | vȅlikōm(u/e) | vȅlikīm(a)/-ima | vȅlikōj | vȅlikīm(a)/-ima |
A. | vȅlikōg(a) (animat), vȅlikī (inanimat) | vȅlikē | vȅlikō | vȅlikā | vȅlikū | vȅlikē |
V. | vȅlikī | vȅlikī | vȅlikō | vȅlikā | vȅlikā | vȅlikē |
I. | vȅlikīm | vȅlikīm(a)/ima | vȅlikīm | vȅlikīm(a)/-ima | vȅlikōm | vȅlikīm(a)/-ima |
L. | vȅlikōm(e/u) | vȅlikīm(a)/-ima | vȅlikōm(e/u) | vȅlikīm(a)/-ima | vȅlikōj | vȅlikīm(a)/-ima |
Observații:
Formele acestora sunt:
Caz | Singular | Plural | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
N. | jȃ „eu” | tȋ „tu” | ȏn „el”, òno – neutru | òna „ea” | – | mȋ „noi” | vȋ „voi” | òni „ei”, òna – neutru, òne „ele” | – |
G. | mȅne, me | tȅbe, te | njȅga, ga | njȇ, je | sȅbe, se | nȃs, nas | vȃs, vas | njȋh, ih | sȅbe |
D. | mȅni, mi | tȅbi, ti | njȅmu, mu | njȏj, joj | sȅbi, si | nȁma, nam | vȁma, vam | njȋma, im | sȅbi |
A. | mȅne, me | tȅbe, te | njȅga, ga, nj | njȗ, ju, je, nju | sȅbe, se | nȃs, nas | vȃs, vas | njȋh, ih | sȅbe |
V. | – | ti! | – | – | – | mȋ! | vȋ! | – | – |
I. | mnȏm, mnóme | tȍbōm | njȋm, njíme | njȏm, njóme | sȍbōm | nȁma | vȁma | njȉma | sȍbom |
L. | mȅni | tȅbi | njȅm(u) | njȏj | sȅbi | nȁma | vȁma | njȉma | sȅbi |
La nominativ, vocativ, instrumental și locativ, pronumele personale au numai forme accentuate, iar la genitiv, dativ și acuzativ au forme accentuate și forme neaccentuate.
Pronumele de politețe este Vi, scris de obicei cu inițială majusculă.
Formele accentuate se folosesc:
La instrumental, persoana I singular, sunt două forme accentuate: cea scurtă se folosește după prepoziții, cea lungă fără prepoziție: Što se ne bi oženio mnome „De ce nu s-ar însura cu mine”.
La acuzativ persoana a treia singular, la masculin sunt două forme neaccentuate, iar la feminin trei.
Formele neaccentuate se folosesc în general în funcție de complement fără prepoziție, înainte sau după formele verbale care exprimă sensul lexical al verbului, pronunțându-se împreună cu acesta într-un singur cuvânt prozodic: Jȃ sam te čȅkao „Te-am așteptat”. Formele me, te, se, nj, nju se pot folosi și după prepoziții, în acest caz acestea din urmă fiind accentuate: prȅdā me „înaintea mea”, zȃ nj „pentru el”.
În ceea ce privește distribuția formelor ju și je „o” (acuzativ), je se folosește în general, iar ju în vecinătatea silabei je, anume înaintea verbului auxiliar je (On ju je dočekao „El a așteptat-o”) și după cuvintele care se termină cu silaba je: Ne voli limunadu, ali pije ju kad je vruće „Nu-i place limonada, dar bea când e foarte cald”.
Spre deosebire de română, în croată există un singur pronume reflexiv, cel din tabelul de mai sus care începe cu s. Acesta se referă totdeauna la subiectul propoziției, de orice gen, număr și persoană ar fi acesta: Naškodio si sebi „Ți-ai dăunat ție însuți”. Are formă neaccentuată la genitiv/acuzativ și la dativ. Cea de acuzativ se folosește la diateza reflexivă a verbelor: Ja sam se počešljao „M-am pieptănat”, Ti si se počešljala „Te-ai pieptănat” (feminin), Sestra se počešljala „Sora s-a pieptănat”, Dječaci su se počešljali „Băieții s-au pieptănat”.
Numai pronume sunt tko „cine” și što „ce”:
Declinare:
Nominativ | tkȍ | štȍ |
Genitiv | kòga, kȍg | čèga, čȅg |
Dativ | kòmu, kòme, kȍm | čèmu |
Acuzativ | kòga, kȍg | štȍ |
Instrumental | kȋm, kíme | čȋm, číme |
Locativ | kȍm, kòme | čȅm, čemu |
Pronume și adjective pronominale sunt:
În general, acestea se declină ca adjectivele: čiji și koji ca cele definite, kakav și kolik ca cele nedefinite. Ca exemplu, declinarea lui koji:
Caz | Singular | Plural | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
Masculin | Neutru | Feminin | Masculin | Neutru | Feminin | |
N. | kòjī | kòjē | kòjā | kòjī | kòjā | kòjē |
G. | kòjēga, kòjēg, kȏga | kòjē | kòjīh | |||
D. | kòjēmu, kòjēm, kȏmu, kȏme, kȏm | kòjōj | kòjima, kòjīm | |||
A. | kòjī (inanimat), kòjēga, kòjēg (animat) | kòjē | kòjū | kòjē | kòjā | kòjē |
I. | kòjīm | kòjōm | kòjima, kòjīm | |||
L. | kòjēmu, kòjēm, kȏme, kȏm | kòjōj | kòjima, kòjīm |
Formele reduse de dativ/locativ ale acestui pronume (kȏmu, kȏme, kȏm) se deosebesc numai prin natura accentului de cele la aceleași cazuri ale pronumelui tko: kòmu, kòme, kȍm.
Acestea exprimă trei grade de depărtare:
Majoritatea acestora se formează din pronume sau adjective pronominale interogative la care se adaugă anumite elemente de compunere:
Exemple în propoziții: Netko te pozdravio „Te-a salutat cineva”, Ništa nećeš doznati „N-o să afli nimic”, Bit ću sretan ako se nađe ikakav bolji izlaz iz ovoga položaja „Voi fi fericit dacă se va găsi vreo ieșire mai bună din situația asta”, Amo dolaze svakakvi ljudi „Aici vin tot felul de oameni”, Možda će se naći gdjekoji oštar nož „Poate s-o găsi vreun cuțit ascuțit”, Znam od svega ponešto „Știu din toate câte ceva”, Uvijek brbljaju koješta „Mereu vorbesc aiurea”, Donesi štogod da pojedemo „Adu ceva, orice de mâncare”.
Mai sunt și locuțiuni nehotărâte formate cu pronume/adjective interogative, împreună cu anumite particule scrise separat, toate cu sensul dat în română de către „ori-”:
Exemple în propoziții: Nikad me neće prevariti makar kolik lažac bio „N-o să mă păcălească niciodată, oricât de mare mincinos ar fi”, Samo da naiđemo na budi kakvu vodu „Numai să găsim orice fel de apă”, Došao tko mu drago, moja su mu vrata otvorena „Vină cine-o vrea, ușa mea îi e deschisă”, Daj mu to za bilo što sau Daj mu to za što bilo „Dă-i asta pentru orice”.
Numeralele jedan „un(u)”, jedna „una, o”, jedno (neutru), dva „doi”, dvije „două” tri „trei” și četiri „patru”, inclusiv când sunt ultima cifră a unui număr, se declină.
Numeralele corespunzătoare numerelor de la 11 la 19 au fost la origine sintagme, de exemplu jedьnъ na desęte > jedanaest „unsprezece”, mod de formare slav care a fost calchiat în română.
Numeralele corespunzătoare zecilor mai mari de 10 sunt cuvinte compuse, de exemplu dva „doi” + deset „zece” > dvadeset „douăzeci”. La unele, primul component a suferit schimbări fonetice, de exemplu šest „șase” + deset > šezdeset „șaizeci”.
Numeralele corespunzătore sutelor au o variantă cuvânt compus cu numeralul sto „sută” și una din două cuvinte, cu substantivul feminin stotina derivat de la sto: dvjesto sau dvije stotine 200, tristo sau tri stotine 300, četiristo sau četiri stotine 400.
Lui 1000 îi corespund două numerale sinonime: cuvântul slav tisuća și împrumutul din limba greacă hiljada. Ambele sunt substantive feminine și se declină ca atare. Tot așa este milijarda „miliard”, iar milijun „milion” este un substantiv masculin.
Numeralele corespunzătoare lui 1, 2, 3 și 4 se declină și se construiesc cu substantivul determinat (care poate avea atribut adjectival), după cum urmează.
Numeralele cu formă de substantiv nu se acordă în caz cu substantivul asociat lor, ci acesta este la genitiv plural: Donio mi je stotinu poklona „Mi-a adus o sută de cadouri”, Sin mu je nestao s tisućama drugih mladića „Fiul lui a dispărut cu o mie de alți tineri”.
Numeralele pet „cinci”, šest „șase”, sedam „șapte”, osam „opt” și devet „nouă”, inclusiv când sunt ultima cifră a unui număr, și cele corespunzătoare zecilor, sunt invariabile, iar substantivul determinat de ele se pune tot la genitiv plural: Već deset dana puše jak vjetar „Deja de zece zile suflă un vânt puternic”, Imala je petnaest bijelih kokošiju „Avea cincisprezece găini albe”.
Aceste numerale au desinențele specifice adjectivelor cu formă lungă. Acestea se adaugă la numeralele cardinale. În peti „al cincilea”, šesti „al șaselea”, de la deveti „al nouălea” la dvadeseti „al douăzecilea” și în celelalte numerale corespunzătore zecilor (trideseti „al treizecilea” etc.), cuvântul de bază nu suferă schimbări. La sedmi „al șaptelea” (< sedam), osmi „al optulea” (< osam), stoti „al o sutălea” (< sto), tisući „al o miilea” (<tisuća) = hiljaditi (< hiljada), milijunti (< milijun) și milijardni (< milijarda) au loc mici schimbări (căderea lui a, t de legătură etc.) La treći „al treilea” (< tri) și četvrti „al patrulea” (<četiri) sunt schimbări mai importante, iar corespunzător lui jedan și lui dva există cuvinte cu altă rădăcină: prvi „primul”, respectiv drugi „al doilea”. Ca ultima cifră a unui număr se folosesc aceleași forme ca ale cifrelor singure: dvadeset prvi „al douăzecișiunulea”, trideset drugi „al treizecișidoilea”.
Acestea sunt dvoje „doi”, troje „trei”, četvero sau četvoro „patru”, petero sau petoro „cinci” etc. De la celelalte cifre, numeralele colective se formează asemănător cu petero/petoro, cu sufixul -ero sau -oro. Se folosesc, de exemplu, pentru a desemna două persoane sau grupuri de persoane de sexe sau de vârste diferite: stol za dvoje „masă pentru două persoane” (un bărbat și o femeie), Kako ih je sedmero sjedjelo oko vatre, [...] „Cum ședeau șapte în jurul focului, [...]”.
Acestea se formează de la numeralele colective, cu sufixul -ica (dvojica, trojica, četvorica) și au tot caracter colectiv, folosindu-se numai cu nume de ființe de sex masculin, care se pun la genitiv plural: tròjica dječákā „trei băiețași”.
Fiecare cifră are un nume substantiv feminin: jedinica, dvica, trica, četvrtica, petica etc.: praviti osmice „a face opturi” (cu patinele pe gheață)[45].
Ca și în celelalte limbi slave, verbele limbii croate se caracterizează și prin categoria aspectului, care exprimă în principal gradul de realizare a acțiunii unui verb.
Prezentul propriu-zis este exprimat numai de verbele imperfective, în propoziții independente sau principale. Prezentul verbelor perfective se folosește numai în propoziții subordonate și exprimă o acțiune viitoare: Kad odspavam, bit će bolje „Când voi fi dormit, va fi mai bine”.
Majoritatea verbelor formează perechi perfectiv–imperfectiv cu același sens lexical, de exemplu pisati–napisati „a scrie”. Există câteva procedee de formare a verbelor de un aspect din verbe de celălalt aspect:
Verbele croate sunt repartizate în șase clase de conjugare regulate, după sunetul final al rădăcinii formei de infinitiv, plus o a șaptea, formată din verbe neregulate. Trei clase cuprind și subclase: prima cuprinde șapte subclase, a III-a – două, a V-a – patru.
Exemplu de verb regulat de conjugarea I, subclasa a II-a, la modurile și timpurile cele mai folosite:
Mod | Timp | Formă |
---|---|---|
Infinitiv | tresti „a scutura” | |
Indicativ | prezent | tresem „scutur” |
treseš | ||
trese | ||
tresemo | ||
tresete | ||
tresu | ||
perfect compus | tresao / tresla / treslo sam „am scuturat” | |
tresao / tresla / treslo si | ||
tresao / tresla / treslo je | ||
tresli / tresle / tresla smo | ||
tresli / tresle / tresla ste | ||
tresli / tresle / tresla su | ||
viitor I | trest ću „voi scutura” | |
trest ćeš | ||
trest će | ||
trest ćemo | ||
trest ćete | ||
trest će | ||
Condițional prezent | tresao, tresla, treslo bih „aș scutura / aș fi scuturat” | |
tresao / tresla / treslo bi | ||
tresao / tresla / treslo bi | ||
tresli / tresle / tresla bismo | ||
tresli / tresle / tresla biste | ||
tresli / tresle / tresla bi | ||
Imperativ | tresi! „scutură!” | |
(neka) trese! „să scuture” | ||
tresimo! | ||
tresite! | ||
(neka) tresu! | ||
Gerunziu | prezent | tresući „scuturând” |
perfect | tresavši | |
Participiu activ | tresao, tresla, treslo, tresli, tresle, tresla | |
Participiu pasiv | tresen, tresena, treseno, treseni, tresene, tresena „scuturat, -tă, -ți, -te” |
Observații:
Forme mai puțin folosite:
Ca în limba română, și în croată există adverbe primare, precum sad(a) „acum” și tamo „acolo”, dar majoritatea provin din alte clase gramaticale, în primul rând din adjective:
Se mai formează adverbe de la:
Pe lângă cele simple (exemplele de mai sus) se mai formează adverbe și prin compunere:
Adverbele de mod, de cantitate și unele de timp și de loc au grade de comparație. Comparativul de superioritate are forma comparativului adjectivelor corespunzătoare la nominativ neutru singular, iar superlativul relativ de superioritate se formează cu același prefix. Exemplu: brzo „repede” > brže „mai repede” > najbže „cel mai repede”. Câteva adverbe au drept comparativ alt cuvânt: mnogo „mult” – više „mai mult”, malo „puțin” – manje, loše (sinonim zlo) „rău” – gore.
Întrebările referitoare la diferite complemente circumstanțiale încep cu următoarele adverbe: kad(a)? „când?”, gdje? „unde?”, kamo? „încotro?”, kud(a)? „pe unde, pe ce cale?”, odakle? „de unde?”, kako? „cum?”, koliko? „cât?”, zašto? „de ce (din ce cauză; cu ce scop)?”.
De la adverbe interogative se formează adverbe nehotărâte cu aceleași elemente cu care se formează și pronume nehotărâte:
Se mai formează și locuțiuni adverbiale nehotărâte cu particule având sensul „ori-”, cu care se formează și locuțiuni pronominale nehotărâte: ma kad(a) = bilo kad(a) „oricând”, ma kako = bilo kako „oricum”, ma gdje = bilo gdje „oriunde”, ma kuda = bilo kuda „pe oriunde”.
Formând complemente și atribute împreună cu substantive sau pronume, cele mai multe prepoziții se folosesc cu un singur caz al substantivului/pronumelui:
Alte prepoziții se folosesc cu două sau chiar trei cazuri, în funcție de sensul lor sau de natura verbului regent:
Prepoziție | Caz | Condiții de folosire | Exemplu |
---|---|---|---|
među | acuzativ | cu verb care exprimă deplasarea spre un loc | Umješao se među ljude „S-a amestecat printre oameni” |
instrumental | cu verb care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc | Šetao je među drvećem „Se plimba printre copaci” | |
na | acuzativ | cu verb care exprimă deplasarea spre un loc | Golub je sletio na krov „Porumbelul a zburat pe acoperiș” |
locativ | cu verb care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc | Golub je na krovu „Porumbelul e pe acoperiș” | |
nad(a) | acuzativ | cu verb care exprimă deplasarea spre un loc | Nad njega su se spustile zelene grane „Deasupra lui s-au lăsat ramuri verzi” |
instrumental | cu verb care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc | Nad selom su se crnjeli kišni oblaci „Deasupra satului se înnegreau nori de ploaie” | |
o | acuzativ | cu verb care exprimă deplasarea spre un loc | Ne udaraj glavom o zid „Nu te da cu capul de perete” |
locativ | cu verb care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc | Torba visi o klinu „Tolba atârnă de (un) cui” | |
pod(a) | acuzativ | cu verb care exprimă deplasarea spre un loc | Sjeo je pod lipu „S-a așezat sub tei” |
instrumental | cu verb care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc | Odmarao se pod lipom „Se odihnea sub tei” | |
pred(a) | acuzativ | cu verb care exprimă deplasarea spre un loc | Dječak je stavio pred sebe malu stolicu „Băiețelul și-a pus o măsuță înaintea lui” |
instrumental | cu verb care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc | [...] što se događa pred njegovim očima „[...] ce se întâmplă în fața ochilor săi” | |
s(a) | genitiv | exprimarea complementului de loc ce răspunde la „de pe ce?” | Crijep je pao s krova „Țigla a căzut de pe acoperiș” |
instrumental | exprimarea complementului circumstanțial sociativ | Susreo sam se s njim „M-am întâlnit cu el” | |
u | genitiv | exprimarea posesiei | U Milice duge trepavice „Milica are gene lungi” |
acuzativ | cu verb care exprimă deplasarea spre un loc | Idemo u šumu „Mergem în pădure” | |
locativ | cu verb care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc | U šumi se čuje cvrkut ptica „În pădure se aude ciripitul păsărilor” | |
za | genitiv | exprimarea unei perioade de timp | Za moje mladosti život je bio mirniji „Pe vremea tinereții mele viața era mai pașnică” |
acuzativ | cu verb care exprimă deplasarea spre un loc | Mjesec se sakrio za oblake „Luna s-a ascuns după nori” | |
instrumental | cu verb care nu exprimă deplasarea sau deplasarea spre un loc | Za kućom je bio lijep voćnjak „În spatele casei era o livadă frumoasă” |
Observație: În cazul unor prepoziții există alternanță -a ~ ∅. Vocala a este adăugată prepoziției cu scopul pronunțării mai ușoare, atunci când cuvântul următor începe cu aceeași consoană ca cea cu care se termină prepoziția, cu o consoană de același tip sau cu un grup de consoane: s njim „cu el”, dar sa šalom „cu o glumă”, sa mnom „cu mine”.
Particula și modalizatorul sunt considerate în gramaticile croate ca o parte de vorbire aparte[46]. Sunt definite drept cuvinte invariabile care indică atitudinea vorbitorului față de conținutul exprimării. Multora dintre ele în română le corespund adverbe sau locuțiuni adverbiale.
Particule interogative
Particule intensificatoare:
Particule de grad
Aceste particule exprimă gradul unei calificări: gotovo „aproape”, jedva „abia”, još „și (mai)”, malo „puțin”, mnogo „cu mult”, naročito „mai ales”, osobito „deosebit de”, posve „cu totul”, potpuno „pe de-a-ntregul, complet”, previše „prea”, prilično „considerabil de”, sasvim „cu totul”, skoro „aproape”, veoma „foarte”, vrlo „foarte”. Exemple în propoziții: Ona je mnogo veća „Ea este cu mult mai mare”, Bio je vrlo malen „Era foarte mic”.
Particule incitative
Particule afirmative și negative:
Particule prezentative
Modalizatori[48]:
Această secțiune prezintă principalele caracteristici ale sintaxei limbii croate în comparație cu cele ale românei, privitor la tipurile de propoziții, părțile de propoziție, topica în aceasta și câteva propoziții subordonate[49].
Negarea predicatului se face în general cu particula negativă ne plasată înaintea sa: Ja na pitanja ne odgovaram „Eu la întrebări nu răspund”. Cu unele verbe, ne se îmbină, neschimbată cu verbele imati și htjeti, care își pierd prima silabă: imam „am” → nemam „n-am”, hoću „vreau” → neću „nu vreau”. Cu indicativul prezent al verbului biti, ne ia forma ni-: (je)si „ești” → nisi „nu ești”.
Imperativul negativ se poate forma în două feluri:
Nemoj poate înlocui orice verb la imperativ negativ, care se înțelege din context: Nemojmo, braćo! „Să nu facem asta, fraților!”
Corespunzătoarea lui „nici” este particula ni corelată cu alt(e) cuvânt/cuvinte negativ(e) sau cu ea însăși: Nigdje se dosada takvo šta nije vidjelo ni čulo! „Niciodată până acum nu s-a văzut, nici nu s-a auzit așa ceva!”, Zatvorenik ne može birati ni goste ni prijatelje „Prizonierul nu-și poate alege nici oaspeții, nici prietenii”. „Nici” se exprimă cu i înaintea lui ne: Ali njih nitko i ne gleda „Dar la ei nici nu se uită nimeni”. Particula ni servește ca element prim de compunere și la formarea de pronume și adverbe nehotărâte: Nitko ništa nije krio! „Nimeni nu ascundea nimic!”, I nigdje nema nikoga! „Și nu e nimeni nicăieri!”. Prepozițiile despart particula ni de pronume/adverb: Ne možeš me zamijeniti ni sa čim „Nu mă poți înlocui cu nimic”.
Interogația totală se poate exprima prin intonație interogativă fără alt mijloc, dar și cu particule interogative. Exemple:
În astfel de propoziții se pot folosi unele pronume nehotărâte formate cu i-. Acesta implică sensul „măcar, cel puțin”: Je li išta pojeo?, echivalent cu Je li makar nešto pojeo? „A mâncat măcar ceva?”, Je li te itko čuo?, echivalent cu Je li te makar netko čuo? „Te-a auzit măcar cineva?”
Interogația parțială se exprimă cu pronume și adverbe interogative corespunzătoare părților de propoziție la care se referă (vezi mai sus Pronume și adjective pronominale interogativ-relative și Adverbe interogative).
Acest fel de propoziție se poate de asemenea exprima nu numai prin intonație, ci și cu ajutorul particulei li folosită în principal pentru interogație (Lijepa li si! „Ce frumoasă ești!”) și cu o particulă specifică, ta: Ta nismo više djeca! „Doar nu mai suntem copii!”
În general, acest tip de propoziție exprimă ordinul sau interdicția, cu predicatul la imperativ: Pogledaj mi ruke! „Uită-te la mâinile mele!”, Nemojte se ljutiti na njih! „Nu vă supărați pe ei!”
Sunt și construcții cu predicatul la alte forme:
Un alt tip de propoziție imperativă exprimă o urare sau o dorință:
Subiectul gramatical este la cazul nominativ dacă este exprimat prin substantiv sau pronume. Dat fiind că în limba croată persoanele se disting foarte bine prin desinențele verbale, nu este necesar ca subiectul să fie exprimat totdeauna printr-un cuvânt aparte; se exprimă prin pronume personal numai când este scos în evidență. Exemple: Odlazim „Plec” (subiect inclus), Slično sam mislio i ja „La fel mă gândeam și eu” (subiect exprimat și prin pronume).
Cu predicatul exprimat prin verbele biti „a fi” și imati cu sensul „a exista”[52] folosite impersonal, sau prin particula prezentativă evo, există un subiect logic, care poate fi și la alte cazuri decât nominativul:
Predicatul poate fi verbal sau nominal. Numele predicativ, dacă este o parte de vorbire nominală, poate fi nu numai la nominativ (ex. Ja jesam vještac „Eu chiar sunt vrăjitor”), ci și la alt caz. Cu verbul copulativ biti poate fi:
Cu alte verbe copulative, de exemplu postati „a deveni”, numele predicativ poate fi la instrumental fără prepoziție: Zidovi su postajali sve tamnijima „Zidurile deveneau tot mai întunecate”.
Subiectul și predicatul se acordă între ele în număr și persoană, iar la formele verbale la care se folosește participiul activ, acordul se face și în gen: Gazdarica je ustala „Stăpâna casei s-a sculat”. Lipsește însă acordul în construcția prezentativă cu pronume demonstrativ ca subiect, care rămâne invariabil, la neutru nominativ singular, și predicatul nominal cu verbul copulativ biti: Ovo je moj drug „Acesta e colegul/tovarășul meu”, No, to bi bila lijepa parada! „Ei, asta ar fi o paradă frumoasă!”.
Complementul direct este în general la acuzativ, ca în română: Htio sam razveseliti tetku „Am vrut s-o înveselesc pe mătușa”. Complementul direct este însă la genitivul numit „partitiv” când se subînțelege o cantitate nedefinită a ceea ce numește complementul: Čovjek ima snage onoliko koliko mora imati snage da bi izdržao do svojega kraja „Omul are atâta putere, câtă putere trebuie să aibă ca să reziste până la sfârșitul său”.
Complementul indirect poate fi la diferite cazuri, în afara nominativului și vocativului, în funcție de regimul verbului regent:
În privința complementului circumstanțial de loc exprimat prin substantiv sau pronume, este de menționat folosirea cazurilor acuzativ și locativ. Primul se folosește cu verbe care exprimă deplasarea spre un loc, al doilea – cu verbe care nu exprimă deplasarea în general sau nu deplasarea spre un loc (vezi mai sus Prepoziții).
Și adjectivele care pot avea complement își au regimul lor. De exemplu krcat „încărcat, plin până la refuz” cere instrumentalul (krcat košarama „încărcat cu coșuri”), željan „doritor” – genitivul (Dečko bio željan svijeta „Copilul era doritor să vadă lumea”), umoran „obosit” – genitivul cu prepoziția od. Tot genitivul cu od poate fi folosit după adjectivele la gradul comparativ: Kamen je tvrđi od zemlje „Piatra este mai tare decât pământul”.
Atributul substantival sau pronominal poate fi la genitiv fără prepoziție (ugao ulice „colțul străzii”, čaša vina „un pahar de vin”, čovjek dobre naravi „om cu caracter bun”), la genitiv cu prepoziție (kutija od šibica „cutie de chibrituri”) sau la alt caz cu prepoziție: žena s madežom „femeia cu aluniță” (instrumental).
Topica depinde de rolul semantic, de temă sau de remă, care i se dă uneia sau alteia din părțile propoziției și/sau de intenția vorbitorului de a scoate sau nu în evidență o parte sau alta[53].
Deși în limba croată topica este destul de liberă, ea rămâne o limbă SVO, adică topica este subiect + predicat + complement direct sau indirect, în următoarele condiții:
Exemplu: Narod glasa za republiku „Poporul votează pentru republică”.
Aceeași este topica dacă, rămânând îndeplinite condițiile 2-7, de exemplu propoziția de mai sus răspunde la întrebarea „Ce face poporul?”, adică în răspuns subiectul este tema, iar predicatul + complementul rema. De regulă, tema precede rema.
În alte situații, topica poate fi diferită.
Dacă subiectul este rema, el ajunge după predicat: Za republiku glasa narod „Pentru republică votează poporul”.
Dacă complementului i se atribuie rolul de temă, el ajunge pe locul întâi: Slavko vidi Olgu. Olgu vidimo i mi „Slavko o vede pe Olga. Pe Olga o vedem și noi”.
Dacă predicatul este un așa-zis „verb existențial”, ordinea este predicat + subiect: Pojavilo se sunce „A apărut soarele”.
Dacă predicatul este o particulă, el de asemenea stă pe primul loc: Evo romana mog kreveta (subiect logic la genitiv) „Iată romanul patului meu”.
Dacă predicatul exprimă existența sau disponibilitatea subiectului, iar complementul este unul circumstanțial de loc sau de timp, acesta se plasează înaintea predicatului, iar subiectul după: Na stolu leži knjiga „Pe masă stă o carte”, U frižideru ima šunke (subiect logic la genitiv) „În frigider este șuncă”.
Dacă în propoziție sunt două complemente, ambele stau după predicat: Perušina pruži materi ruku „Perušina întinde mâna către maică-sa”.
Dacă în propoziție există unul sau două complemente circumstanțiale exprimat(e) prin adverb(e), acesta stă / acestea stau:
Alte părți de propoziție stau în general cât mai aproape de cuvântul care le subordonează.
Atributul adjectival stă înaintea cuvântului determinat: Lišće pada u otvoren bunar „Frunzele cad în fântâna deschisă”.
Dacă un cuvânt are mai multe atribute adjectivale, toate stau înaintea cuvântului determinat, cele cu un sens mai larg precedându-le pe cele cu un sens mai restrâns: Spomenuo bih još neka terminološka rješenja, dijelom preuzeta iz prethodne hrvatske gramatičarske tradicije „Aș mai aminti încă câteva rezolvări terminologice, preluate parțial din tradiția gramaticală croată anterioară”.
Când un adjectiv pronominal și unul propriu-zis determină același cuvânt, primul îl precede pe al doilea: Pokupit će tvoje bijelo platno „Va cumpăra pânza ta albă”.
Adverbele cu funcția de complement al adjectivului stau înaintea acestuia: Ljudi su ga upotrebljavali u sasvim druge svrhe „Oamenii îl foloseau în cu totul alte scopuri”.
Atributul substantival și cel adverbial stă după cuvântul determinat: Tišina nad Aljmašem ogromna je „Liniștea de deasupra Aljmašului este uriașă”, Vratio sam se na poziv odavde „M-am întors la o chemare de aici”.
Orice parte de propoziție poate fi scoasă în evidență prin accentuarea sa mai puternică și plasarea ei în altă poziție decât cea pe care o ocupă atunci când nu este scoasă în evidență.
Encliticele stau de regulă imediat după primul cuvânt accentuat din propoziția din care fac parte: Mi te ništa ne pitamo „Noi nu te întrebăm nimic”, Vratio sam se u sobu „M-am întors în cameră”, Jeste li dobro putovali? „Ați călătorit bine?”. Ele mai pot sta și după conjuncții care leagă propoziții, sau după alte cuvinte care introduc subordonate, chiar neaccentuate, în afară de i „și” și a „iar”: Neki su kolege već dobili upalu ... pa su ih operirali „Unii colegi au făcut inflamație și i-au operat”, Kako ste saznali da ću biti u Zagrebu? „Cum ați aflat că voi fi în Zagreb?”, Nikada nisam znao gdje sam „Niciodată n-am știut unde sunt”.
Când sunt mai multe enclitice diferite care se succed, ordinea lor este:
Când sunt asociate două pronume personale neaccentuate, inclusiv cel reflexiv:
Procliticele se plasează în felul următor:
Iată câteva construcții diferite de cele din română ale unor propoziții subordonate.
Propoziția circumstanțială de scop poate fi construită în mai multe feluri:
Propoziția circumstanțială consecutivă poate avea predicatul la indicativ prezent (Škola je tako dosadna da svi jedva čekamo svježi zrak, slobodu „Școala e atât de plictisitoare, încât abia așteptăm aerul proaspăt, libertatea”) sau la condițional prezent cu valoarea conjunctivului românesc: Nisam ratnik da bih vjerovao u pobjedu „Nu sunt războinic, ca să cred în victorie”.
Propoziția circumstanțială condițională se poate introduce cu conjuncția ako și cu predicatul la indicativ prezent sau viitor (Ako pišeš, misli i na čitatelja „Dacă scrii, gândește-te și la cititor”, Ako ćete trčati, onda ćete steći kondiciju „Dacă veți alerga, veți avea condiție fizică”), ori la condițional: Ako bi itko u Grčkoj mogao reći da je star i sit života, onda bih ja to mogao reći „Dacă cineva din Grecia ar putea spune că e bătrân și sătul de viață, atunci eu aș putea s-o spun”. Această subordonată mai poate fi construită și cu conjuncțiile kad(a)[55] cu condiționalul (Kada bi zemlja bila ravna, vidio bih Afriku [...] „Dacă pământul ar fi plat, aș vedea Africa [...]”), sau da cu indicativul: Da ga čujem, mislim da bih umrla „Dacă l-aș auzi, cred că aș muri”. Mai sunt și condiționale construite cu li, cu indicativul: Pišeš li, onda misli i na čitatelja „Dacă scrii, gândește-te și la cititor”.
În registrul de limbă îngrijit se obișnuiește să se exprime procesul[56] subordonat cu infinitivul oricând este posibil, în general când subiectul său este același cu cel al verbului regent, și când acesta exprimă[57]:
Tot cu infinitivul se exprimă procesul subordonat cu subiect nedefinit, atunci când verbul regent este impersonal și exprimă obligația, astfel exprimându-se o obligație generală: Prije svanuća treba sakriti pušku „Trebuie ascunsă pușca înainte de ivirea zorilor”, Valja spasavati obraz grada „Se cuvine să se salveze onoarea orașului”.
În limba croată se găsesc cuvinte slave vechi din variate domenii: svjet „lume”, drvo „copac, lemn”, jelen „cerb”, čovjek „om”, glava „cap”, mali „mic”, mjesto „loc”, britva „brici”, lov „vânătoare”, pepeo „cenușă”, orati „a ara”, krava „vacă”, tkati „a țese”, stol „masă”, prag „prag”, trgovati „a târgui”, put „drum”, boj „luptă”, otac „tată”, misao „gând”, plesati „a dansa”, crkva „biserică” etc.[58].
Limba croată standard fiind bazată pe dialectul štokavian, majoritatea cuvintelor provine din acesta, dar include și cuvinte din celelalte dialecte, de exemplu kukac „gâză” din cel kajkavian, sau spužva „burete” din cel čakavian[59].
Ca în română, de la un cuvânt bază, prin adăugarea unui sufix sau/și prefix, ori suprimarea unui sufix, se formează cuvinte din aceeași familie lexicală ca și cuvântul bază.
Modul cel mai frecvent de derivare este adăugarea de sufix sau schimbarea de sufix, prin care se formează[60]:
Iată un exemplu de familie lexicală formată prin sufixare. De la substantivul drvo „copac, lemn”, se formează astfel șase cuvinte, dintre care trei de la cuvinte deja sufixate[61]:
Este caracteristică pentru limba croată formarea de substantive de la verbe prin derivare regresivă, adică suprimarea sufixului de infinitiv. Exemplu: napadati „a ataca” > napad „atac”[62].
Prefixarea este un procedeu mai puțin productiv decât sufixarea, dar este totuși un mijloc important de formare a cuvintelor[63].
În cazul verbului, prefixarea poate fi un procedeu:
La alte părți de vorbire, prefixarea este numai lexicală, inclusiv în sensul că nu transferă cuvântul în altă clasă gramaticală.
Majoritatea prefixelor sunt prepoziții la origine și pot avea variante fonetice determinate de sunetul cu care începe cuvântul prefixat. Prin adăugarea unui prefix, se pot obține:
Prin derivare parasintetică se formează cuvinte adăugându-se unui cuvânt bază un sufix și un prefix în același timp. Exemple[64]:
În limba croată, compunerea este mai productivă decât în română[65]. Se poate efectua prin:
Elementele cuvântului compus pot fi:
Pe lângă aceste cuvinte compuse, care au un singur accent, există și compoziții cu elementele mai puțin sudate, în care fiecare își păstrează accentul propriu. Acestea se scriu cu cratimă: spȍmēn-plȍča „placă comemorativă”, drùštveno-polìtičkī „social-politic”.
Prin acest procedeu se formează cuvinte compuse și derivate cu sufix în același timp[67]. În afara sufixului, acestea pot avea drept bază:
Acestui mod de formare îi aparțin și cuvinte compuse + sufix zero, adică cu al doilea element constituit dintr-o rădăcină. Exemple:
Calcurile din limba croată sunt mai ales traduceri cuvânt cu cuvânt ale unor cuvinte compuse străine, după regulile compunerii în croată[68]. Astfel, un cuvânt ca pravopis menționat mai sus este de fapt un calc după cuvântul german Rechtschreibung și francezul orthographe. Alte exemple: vodopad (< voda „apă” + rădăcina verbului padati „a cădea”, după germanul Wasserfall) „cascadă”; kolodvor (< kolo „roată” + dvor „curte”, cf. germ. Bahnhoff) „gară”; kamenotisak (< kamen „piatră” + tisak „tipar”, cf. germ. Steindruck) „litografie”; neboder (< nebo „cer” + derati „a zgâria”, cf. englezescul skyscraper) „zgârie-nor”. Un exemplu de calc ce nu este cuvânt compus, ci sufixat, este tvrtka (< tvrd „tare, dur” + sufixul -ka, cf. italiană firma) „firmă”.
Uneori, noțiunea de calc se referă la un sens nou dat unui cuvânt deja existent în limbă, pe baza unui sens al unui cuvânt străin (calc semantic). Este cazul cuvântului miš „șoarece”, folosit cu sensul „mouse” (de calculator), din engleză.
Ca orice limbă, și croata și-a îmbogățit lexicul prin împrumuturi din mai multe limbi[69].
Lexicul limbii croate a fost influențat în primul rând de limbile învecinate, printre care de către limbi romanice, care au exercitat o influență mai mare asupra ei decât asupra altor limbi slave de sud. S-au păstrat cuvinte din limba dalmată (astăzi dispărută), de exemplu tunj „ton” (specie de pește) și spužva „burete”. Limba italiană a avut încă din Evul Mediu o influență mai însemnată pe litoralul Mării Adriatice și pe insule, dând în limba standard cuvinte precum barka „barcă”, balkon „balcon”, boća „bilă de popice”, și aceasta s-a continuat în epocile ulterioare, cu cuvinte ca banka „bancă”, valuta „valută”, novela „nuvelă”, kantautor „cantautor” etc. Și mai multe italianisme există în graiurile locale de pe litoral și insule.
Limba germană a influențat-o mai întâi pe cea croată vorbită în partea continentală a țării, numărul cuvintelor de origine germană în limba standard fiind estimat la 2.000[70]. Exemple: cigla „cărămidă, țiglă”, krumpir „cartof”, logor „tabără, lagăr”, šminka „machiaj”.
Tot în partea continentală a Croației au pătruns și cuvinte maghiare, dintre care în croata standard, de exemplu: baršun „catifea”, bunda „blană”, gumb „nasture”, karika „verigă”, kočija „trăsură”.
Vecinătatea cu Imperiul Otoman a cauzat intrarea în limbă și a unor cuvinte turcești: boja „culoare”, budala „prost”, bunar „puț”, čarapa „ciorap”, čelik „oțel”, džep „buzunar”, jastuk „pernă”, kutija „cutie”, majmun „maimuță”, pamuk „bumbac”, rakija „rachiu”, šećer „zahăr”.
Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea s-a recurs la împrumuturi din alte limbi slave. Din rusă s-au preluat, de exemplu, bodar „viguros”, dozvoliti „a permite”, sujevjerje „superstiție”, točan „exact”, vjerojatan „probabil”. Tot în secolul al XIX-lea s-au împrumutat cuvinte din cehă, mai ales în terminologia tehnică și științifică, dintre care au rămas în limba actuală: dušik „azot”, vodik „hidrogen”, vlak „tren”.
Cuvintele de origine greacă sunt în principal internaționale și nu au intrat direct din această limbă, dar există și asemenea cuvinte, de exemplu livada „fâneață, pășune”. Exemple de cuvinte internaționale grecești la origine: amfora, bakterija, dinastija, filozofija, program, telefon, televizija.
Același este cazul cuvintelor de origine latină. Cele mai vechi provin din latina bisericească și sunt de origine greacă: anđeo „înger”, bazilika, euharistija, evanđelje, katolik. Cele mai recente sunt internaționale: doktor, estimacija, formula, horor, humus, kontemplacija, memorija etc.
Și din franceză s-au împrumutat multe cuvinte, de exemplu bife „bufet”, bistro „bistrou”, grupa „grup”, meni „meniu”.
În limba croată contemporană, cele mai multe împrumuturi provin din engleză: film, gol, hardver, marketing, monitor, menadžer „manager”, tenk „tanc”, sendvič „sandviș”, šou „spectacol”, vikend.
Printre împrumuturi se pot distinge categorii după gradul lor de asimilare. Astfel există:
În cursul formării limbii croate standard au existat perioade în care împrumuturile intrau mai ușor în limbă și altele în care erau acceptate mai greu, dar în general, în standardizarea limbii este predominant purismul anti-împrumuturi. Această tendință se observă încă din secolul al XVII-lea și se menține și în secolul al XXI-lea[71], manifestându-se prin formarea sau calchierea conștientă de către intelectuali a multor cuvinte ce au intrat în standard. Astfel de cuvinte sunt calcurile vodovod „rețea de distribuție a apei” și pravopis „ortografie”, amintite în secțiunea Compunere, sau exemplele din secțiunea Calcuri. Alte exemple de creații conștiente sunt glazba „muzică”, tvornica „fabrică”, učionica „sală de clasă”, časnik „ofițer”, povijest „istorie”, knjižnica „bibliotecă”, proračun „buget”[72].
În perioadele de apropiere între standardele croat și sârbesc, înainte și după Primul război mondial, apoi după al Doilea război mondial, sub influența limbii sârbe, al cărei standard era mai permeabil la împrumuturi, acestea au fost mai numeroase și în croată. În perioada Statului Independent al Croației (1941-1945), acesta a aplicat o politică radicală de „purificare” a limbii, și astfel de cuvinte au fost înlocuite cu cuvinte croate, dar în Iugoslavia comunistă s-a revenit în croată la cuvintele împrumutate. Exemple de astfel de cuvinte[73]:
După proclamarea Republicii Croația în 1991, purismul lingvistic s-a reafirmat. Tendința este în primul rând de a înlocui cuvintele folosite în sârbă în general, și cele care amintesc de fosta Iugoslavie în special, printre care multe împrumuturi comune sârbei și croatei, cu cuvinte croate mai vechi, care s-au păstrat în fondul pasiv și care redevin active. De exemplu, dintre cele de mai sus se folosesc din nou dužnosnik și promidžba. Alte exemple[74]:
Astfel de împrumuturi nu dispar totuși complet, dar uneori sinonimia cu corespondentele lor slăbește, diferențiindu-se domeniile în care se folosesc. De exemplu, armija se mai folosește pentru armate străine, iar vojska mai mult pentru cea croată; ambasador tinde să fie folosit pentru ambasadorii străini sau cu sens figurat, iar veleposlanik pentru ambasadorii Croației. Secretarica apare destul de frecvent în sintagma telefonska sekretarica „robot telefonic”, tajnica tinzând să fie folosit pentru persoană.
În general, standardul limbii croate are tendința de a evita împrumuturile[75], dar utilizatorii „de rând” ai limbii nu se conformează automat standardului. De exemplu, împrumuturile din engleză sunt curente în registrul de limbă familiar, dar mult mai puțin curente în registrul elevat[76]. În locul lor se propun de regulă cuvinte croate formate. Exemple[66]:
Alt fenomen de menționat este folosirea unor perechi de sinonime împrumut–cuvânt croat împreună, în texte de specialitate, de exemplu lingvistice. De pildă, în Barić 1997, aproape toți termenii lingvistici sunt folosiți în acest fel. Exemple: akcent – naglasak, aspekt – vid, augmentativ – uvećanica, indikativ – izjavni način, ortografija – pravopis, prefiks – predmetak, prezent – sadašnje vrijeme.
În perioadele de distanțare față de limba sârbă, cum este și cea de după 1991, tendințele puriste se manifestă și față de cuvinte standard în limba sârbă, fie autohtone, fie împrumutate, folosite și de vorbitori croați, dar neacceptate de standardul limbii croate. Astfel sunt, de exemplu: bioskop – croată kino „cinema”, gas – cr. plin „gaz”, izviniti se – cr. ispričati se „a cere scuze”, lenjir – cr. ravnalo „riglă”, nauka – cr. znanost „știință”, učestvovati – cr. sudjelovati „a colabora”, vaspitati – cr. odgojiti „a educa”, savremen – cr. suvremen „contemporan”[77]. Nu există un acord total între lingviștii croați asupra a ce trebuie considerat sârbism. De exemplu, un cuvânt precum gvožđe „fier” este un sârbism pentru Anić 2006, Ćirilov 1992, dar nu și pentru Brodnjak 1992, sau ručak „prânz” este un sârbism pentru Ćirilov, dar nu și pentru Brodnjak[78].
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.