Remove ads
From Wikipedia, the free encyclopedia
În sintaxa tradițională, propoziția subordonată, numită și dependentă, este o propoziție fără autonomie gramaticală, cu înțeles insuficient, care îndeplinește într-o frază o funcție analogă cu cea a unei părți de propoziție. Statutul ei ierarhic este stabilit față de cel puțin o altă propoziție din frază, numită regentă[1][2][3][4].
Entitatea de care depinde direct propoziția subordonată poate fi:
Cel mai adesea, legătura dintre propozițiile subordonate și regenta lor se realizează prin joncțiune cu un cuvânt gramatical care poate fi:
În unele limbi există și subordonare cu juxtapunere, cu caracter facultativ, în cazul propoziției completive directe:
În limba engleză se poate omite și pronumele relativ dacă nu este subiect: We got on the first bus (that) we saw „Am urcat în primul autobuz pe care l-am văzut”[17].
În propoziția regentă se poate afla un termen în corelație cu cuvântul de joncțiune al subordonatei. Elementul corelativ marchează suplimentar relația dintre propoziții, anunțând raportul sintactic dintre ele[18]. În funcție de limbă, acest element poate aparține mai multor părți de vorbire:
În limba maghiară, corelativul poate fi și un pronume personal de persoana a treia singular în locul unuia demonstrativ: Számítok rá, hogy meghívnak a kongresszusra „Contez pe faptul că mă vor invita la congres” (literal „Contez pe el că…”)[23].
În unele cazuri, corelativul este facultativ:
În alte cazuri, corelativul este obligatoriu:
În limba maghiară sunt mai frecvente cazurile când se folosește un corelativ decât cele în care nu se folosește. De asemenea, aceste cazuri sunt mai frecvente și mai frecvent obligatorii decât în celelalte limbi amintite aici, de exemplu[30]:
Tipurile de subordonate și clasificarea lor sunt foarte diferite în funcție de gramaticile unei limbi sau a alteia și de la un autor la altul, chiar referitor la aceeași limbă[33][2].
În gramaticile românești, subordonatele se clasifică mai întâi în necircumstanțiale și circumstanțiale, apoi se stabilește o tipologie după funcția în frază analogă cu a părții de propoziție corespunzătoare: subiectivă, completivă etc. (necircumstanțiale), respectiv de loc, de timp etc., după semantica specială a raportului circumstanțial[33].
Mioara Avram, de pildă, ia în seamă ca subordonate[34]:
Ion Bărbuță et al. iau în plus în seamă propoziția apozitivă și au altă grupare[35]:
Ion Coteanu stabilește trei grupări de subordonate după cum rolul lor în frază este asemănător cu cel al substantivului, al adjectivului, respectiv al adverbului. Cele din urmă sunt propozițiile circumstanțiale, dintre care le reține numai pe cele de loc, de timp, de cauză, de scop, condițională, de mod și concesivă[36]. Dintre cele amintite mai sus ca necircumstanțiale, nu ia în seamă propoziția predicativă suplimentară, considerând că nici delimitarea elementului predicativ suplimentar nu se justifică[37].
În gramatici ale limbii franceze se găsesc clasificări după cuvântul de joncțiune (în relative, conjuncționale și interogative indirecte), după modul predicatului (un mod personal, modul infinitiv, modul participiu), după funcția corespunzătoare celei a părții de propoziție corespunzătoare (subiect, complement al verbului, complement al antecedentului nominal, complement circumstanțial), sau după locul ocupat față de regentă: antepuse, incidente sau postpuse[3].
Grevisse și Goosse 2007, de pildă, tratează următoarele tipuri:
În literatura de specialitate de limbă engleză se găsește printre altele o clasificare ca cea a lui Coteanu 1982, în subordonate[48]:
Altă clasificare este după natura cuvântului de joncțiune, în relative (introduse printr-un pronume sau un adverb relativ), relative interogative (introduse printr-un pronume sau un adverb interogativ) și conjunctive (introduse printr-o conjuncție sau printr-un așa-numit „pronume adverbial”, ex. wherein „în care”)[2].
Gramaticile limbilor din diasistemul slav de centru-sud (bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă, prescurtat BCMS) stabilesc tipurile de subordonate în primul rând după funcția analogă cu cea a părților de propoziție corespunzătoare. Într-o gramatică sârbă, de exemplu, se disting subordonatele[49]:
În această gramatică se mai face și altă clasificare, după conținutul exprimat, în propoziții[51]:
Gramaticile tradiționale ale limbii maghiare disting în primul rând subordonatele subiectivă, predicativă, obiectivă (completivă directă) și atributivă. O categorie aparte cuprinde subordonate corespunzătoare completivei indirecte și unor circumstanțiale corespunzătoare celor delimitate și în alte gramatici, dar și mai multe alte tipuri: de stare, cantitativă, de origine, de rezultat etc. Cele necircumstanțiale pot exprima și nuanțe circumstanțiale, precum condițională, concesivă, comparativă și consecutivă, dar mai sunt și subordonate numite „cu conținut semantic specific” care exprimă numai aceste circumstanțe[9].
Într-o gramatică a limbii maghiare ca limbă străină apar următoarele tipuri de subordonate (cu corelativul facultativ în paranteză)[52]:
În gramaticile tradiționale, precum cele ale limbii române, ale BCMS sau ale limbii maghiare, se consideră că predicatul subordonatei, ca și al propoziției în general, trebuie să fie un verb la un mod personal (în gramatici românești și unele interjecții). Însă în gramatici ale limbii franceze este vorba și de predicat exprimat printr-un mod nepersonal. Această viziune pornește de la faptul că în aceeași limbă, o subordonată poate fi sinonimul sintactic al grupului unui verb la un mod nepersonal, mai ales la infinitiv. Exemple:
De asemenea, subordonate într-o limbă sunt echivalente cu grupuri ale unui verb la un mod nepersonal în altă limbă. De exemplu, în cazul infinitivului, aceasta se explică prin faptul că, în unele limbi, acesta are o pondere mai mare decât în altele în exprimarea acțiunilor, întâmplărilor, stărilor etc. subordonate, atunci când subiectul său este identic cu cel al regentei, față de exprimarea lor prin subordonată. De pildă, fără ca niciuna din cele două construcții să fie exclusă, limbile română sau cea sârbă au o preferință pentru subordonată, iar franceza sau croata pentru infinitiv. Klajn 2005 observă bunăoară că o frază ca Hoću spavati lit. „Vreau a dormi”, cu infinitivul, ar suna în sârbă arhaic sau ca un croatism în loc de Hoću da spavam „Vreau să dorm”[55], dat fiind că standardul limbii sârbe admite folosirea infinitivului numai cu verbe modale, ca în exemplul Možemo ući „Putem intra” de mai sus.
În gramatici ale limbii franceze se ia în seamă o așa-numită „propoziție infintivală”, la unii autori numai dacă subiectul acesteia este diferit de cel al regentei, de exemplu:
Pentru alți autori, tot de propoziție infinitivală este vorba și dacă subiectul este unul singur:
Unii autori tratează și așa-numita „propoziție participială”, când verbul la participiu are propriul său subiect. Poate fi vorba de participiu[59]:
Modul personal al predicatului subordonatei poate depinde de mai mulți factori: natura regentului, cuvântul de joncțiune, tipul subordonatei, felul cum vede vorbitorul acțiunea exprimată (modalitatea). În fraze echivalente în limbi diferite, modul personal al predicatului subordonatei poate fi diferit, uneori din cauză că o limbă sau alta nu posedă un anumit mod, alteori chiar când și una și alta îl posedă.
De exemplu, în română, în BCMS sau în maghiară, predicatul propoziției condiționale introdusă prin conjuncția corespunzătoare lui „dacă” poate fi la condițional, dar în franceză nu poate fi, deși are acest mod, ci este la indicativ. Exemple:
În același tip de subordonată, predicatul poate fi la moduri diferite în funcție de sensul verbului său regent. De exemplu, regentele care exprimă certitudinea cer indicativul sau condiționalul:
În schimb, regentele care exprimă incertitudinea cer în franceză modul subjonctiv, corespunzător conjunctivului, pe când în BCMS, care nu au modul conjunctiv, cer indicativul sau condiționalul, iar în română este posibil și conjunctivul, și indicativul sau condiționalul:
Tot în același tip de subordonată, predicatul poate fi la moduri diferite în funcție de cuvântul de joncțiune. De exemplu, în franceză, unele locuțiuni conjuncționale cer subjonctivul în propoziții temporale:
Din al doilea exemplu se vede că și în acest caz, modul poate diferi de la o limbă la alta.
În unele cazuri, când toate celelalte elemente sunt identice, modul diferă numai după modalitatea exprimată, de pildă în subordonata atributivă:
Propoziția subordonată poate ocupa în principal trei poziții față de regentă.
Locul subordonatei poate fi după regentă (cel mai frecvent):
Subordonata se poate plasa și înaintea regentei:
Locul subordonatei poate depinde de tipul ei, de cuvântul ei de joncțiune sau de intenția vorbitorului de a o scoate în evidență.
De tipul subordonatei depinde bunăoară locul celei atributive, care este de regulă imediat după antecedentul ei, ceea ce o face de multe ori să fie intercalată în regentă:
Unor subordonate li se poate schimba locul, mai ales aducându-le de la locul lor obișnuit de după regentă, înaintea acesteia, cu scopul de a fi scoase în evidență:
Cel puțin în unele limbi, locul subordonatei este fix cu anumite cuvinte de joncțiune:
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.