Haralambie Grămescu
poet român / From Wikipedia, the free encyclopedia
Haralambie Grămescu (n. 18 ianuarie 1926, Plenița, județul Dolj – d. 14 martie 2003, Craiova) a fost un poet și traducător român.
Haralambie Grămescu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1] ![]() Plenița, Dolj, România ![]() |
Decedat | (77 de ani) ![]() Craiova, România ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | poet traducător ![]() |
Limbi vorbite | limba română ![]() |
Modifică date / text ![]() |
A fost fiul Elisabetei (născută Voinescu) și al lui Ionel Grămescu, țărani. A urmat liceul la Craiova și Pitești între anii 1937 - 1945, apoi Facultatea de Medicină la Cluj în perioada 1945 - 1949 (neterminată) și Școala de Literatură „Mihai Eminescu” la București între 1950 - 1951. În perioada 1964 - 1965 începe cursurile la Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care nu o termină . Între 1950 și 1972 este, pe rând, referent la Uniunea Scriitorilor, redactor la Editura de Stat pentru literatură și artă, Gazeta literară și Luceafărul, lector la Editura Minerva. Debutează încă din 1949 în ziarul Lupta Ardealului, dar prima carte, Elegii și egloge, îi apare abia în 1969.[2]
A tradus din Margarita Aligher, Arany János, Balzac, Ibsen, María Teresa León, K. M. Siminov ș.a. A transpus în românește povestirile din 1001 de nopți și a repovestit Cele șapte călătorii ale lui Sinbad marinarul (1977). În 1982 primește premiul Asociației Scriitorilor din București pentru traducerea povestirilor din O mie și una de nopți.
A fost tatăl scriitorului Mihail Grămescu.[3]