Elisabeta de Boemia, prințesă palatină
From Wikipedia, the free encyclopedia
A nu se confunda cu Elisabeta de Bohemia, mama sa.
Elisabeta de Boemia, prințesă palatină | |
Date personale | |
---|---|
Născută | [1][2][3][4] Heidelberg, Sfântul Imperiu Roman[5] |
Decedată | (61 de ani)[6][2] Herford Abbey(d), Renania de Nord-Westfalia, Germania |
Înmormântată | Herforder Münster[*][[Herforder Münster (church)|]] |
Părinți | Frederic al V-lea, Elector Palatin Elisabeta de Bohemia |
Frați și surori | Henriette Marie von der Pfalz[*][[Henriette Marie von der Pfalz (Princess of Bohemia and German noble (1626-1651))|]] Luise Hollandine von der Pfalz[*][[Luise Hollandine von der Pfalz (artistă germană)|]] Sofia de Hanovra Prințul Maurice von Simmern Prințul Rupert al Rinului Philipp von der Pfalz[*][[Philipp von der Pfalz (German noble)|]] Frederic, Prinț Ereditar al Palatinatului Gustavus Adolphus of the Palatinate[*][[Gustavus Adolphus of the Palatinate (German noble)|]] Carol I Ludovic al Palatinatului Eduard, Conte Palatin de Simmern Charlotte of the Palatinate[*][[Charlotte of the Palatinate (daughter of Frederick V and Elizabeth Stuart (1628-1631))|]] |
Religie | calvinism[*] |
Ocupație | filozof scriitoare |
Limbi vorbite | limba germană |
Modifică date / text |
Prințesa Elisabeta de Boemia (n. , Heidelberg, Sfântul Imperiu Roman – d. , Herford Abbey(d), Renania de Nord-Westfalia, Germania) a fost o membră a casei regale Simmern, fiica cea mare a electorului palatin Frederic al V-lea și a Elisabetei Stuart a Boemiei. Deși a dus o viață presărată de dificultăți, fiind forțată să își petreacă anii tinereții în exil din cauza Războiului de Treizeci de Ani, ea este recunoscută pentru contribuția avută în spațiul intelectual din vremea ei. Este privită drept unul din exponenții de seamă ai cartezianismului în secolul XVII, datorită corespondenței îndelungate avute cu René Descartes și a încercării ei de a populariza filosofia acestuia. Departe de a îmbrățișa orbește doctrina lui Descartes, prințesa Elisabeta de Boemia este prima care ridică problema interacțiunii dintre minte și corp și îl determină pe Descartes să scrie tratatul Pasiunile sufletului. Elisabeta mai întreține corespondență și cu alți gânditori importanți din acea vreme, precum Nicolas Malebranche, Gottfried Wilhelm Leibniz sau Robert Barclay. Spre sfârșitul vieții, la capătul războiului religios care zguduise Europa și propria ei viață, prințesa Elisabeta devine abatesă la Herford, acolo unde avea să ofere refugiu pentru oameni de confesiuni foarte variate, precum quakerii.
Până în momentul morții sale, René Descartes rămâne un admirator declarat al Elisabetei de Boemia. Lucrarea sa Principiile filosofiei îi este dedicată prințesei palatine. Prințesa Elisabeta de Boemia a fost ocazional numită „primul cartezian”.[7]