![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/87/Descartes_Les_passions_de_l%2527ame.jpg/640px-Descartes_Les_passions_de_l%2527ame.jpg&w=640&q=50)
Pasiunile sufletului
From Wikipedia, the free encyclopedia
Pasiunile sufletului (titlul original, în limba franceză: Les Passions de l'âme - denumit uneori și Traité des passions de l'âme, iar în română Tratatul despre pasiuni) este un tratat filosofic scris de René Descartes și tipărit la Amsterdam și Paris în 1649. A fost ultima carte publicată de către autor în timpul vieții sale. Tratatul a fost redactat în franceză și dedicat prințesei palatine Elisabeta de Boemia.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Pasiunile sufletului | |
![]() Pagina de titlu a primei ediții | |
Informații generale | |
---|---|
Autor | René Descartes |
Gen | Tratat filosofic |
Ediția originală | |
Titlu original | Les passions de l'âme |
Limba | limba franceză ![]() |
Editură | Henry Le Gras |
Țara primei apariții | Franța |
Data primei apariții | 1649 |
Format original | in 8o |
Număr de pagini | 286 (+44) |
Modifică date / text ![]() |
În această lucrare, Descartes se concentrează asupra chestiunii pasiunilor. Prin urmare, este vorba de un tratat de filosofie morală, ultimul domeniu al filosofiei abordat de gânditorul francez. Prin această contribuție, Descartes se înscrie în lunga tradiție a reflecției filosofice despre pasiuni, propunând în același timp o perspectivă novatoare asupra subiectului, pe care îl tratează dintr-un punct de vedere fiziologic, precursor al neurofiziologiei moderne.
Tratatul reprezintă totodată o nouă ocazie pentru ca Descartes să clarifice câteva dintre problemele pe care le-a formulat în operele sale anterioare. Astfel, referitor la problema interacțiunii dintre corp și suflet, el propune în ultima sa lucrare teoriile despre „spiritele animale” și rolul central pe care îl joacă, în opinia sa, glanda pineală (sau epifiza), stabilind o legătură între emoțiile umane și chimia corpului. De asemenea, în ceea ce privește teoria acțiunii, Descartes prezintă o filosofie morală mai închegată decât regulile provizorii pe care le-a schițat în Discursul asupra metodei, fondată pe cunoașterea legilor fiziologice.