Dinastia Mușatinilor
dinastie română medievală / From Wikipedia, the free encyclopedia
Mușatinii sunt una dintre cele mai importante dinastii domnitoare a Moldovei. Printre cei mai de seamă reprezentanți se numără: Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Alexandru Lăpușneanu.
Dinastia Mușatinilor | ||
Stema lui Ștefan cel Mare | ||
Țară | Principatul Moldovei | |
Casa mamă | Dinastia Bogdăneștilor | |
Titluri | Voievod, Domn | |
Întemeietor | Costea Mușat | |
Ultimul monarh | Iliaș Alexandru | |
Înființare | 1363 | |
Desființare | 8 noiembrie 1668 | |
Modifică text |
Primul „Mușatin” este Costea Mușat, domn al Moldovei între 1373 și 1375, pomenit în „Pomelnicul de la Bistrița” (1407) ca fiind printre „binecredincioșii domnii țării acesteia”. În document se mai poate citi: „Pomenește, Doamne, pe Bogdan voievod; pe Lațcu voievod; pe Costea voievod; pe Petru voievod; pe Roman voievod.”
După ultimele cercetări[1] teoria după care Costea Mușat ar fi avut trei fii, pe Petru I, Roman I și Ștefan I, pare a fi exclusă. Este foarte posibil ca de fapt el să fie una și aceeași persoană cu un anume Ștefan care este, după aceste ultime cercetări, fiul lui Bogdan I. La fel este posibil, dar neverificat, ca de fapt Ștefan să se fi căsătorit cu Mușata a cărei ascendență este necunoscută. Într-un act din 1392 se spune ca Mușata a construit, în orașul Siret, biserica Sfântului Ioan Botezătorul, unde a și fost înmormântată. Cert este[1] că Petru I, Roman I și Ștefan I sunt fiii unui anume Ștefan, acesta fiind fiul lui Bogdan I. Acest Ștefan nu a fost niciodată domnitor[2].
Dinastia lui Bogdan I se mai leagă o dată de Mușatini și pe linie femeiască, și anume prin Anastasia, fata lui Lațcu, care s-a căsătorit cu vărul ei Roman I, fiul lui Ștefan (celălalt fiu al lui Bogdan I), avându-l ca fiu pe Alexandru cel Bun.