Petru Fudduni
From Wikipedia, the free encyclopedia
Petru Fudduni (Pietro Fullone 'n talianu) (Palermu, ~1600 - 22 di marzu 1670)[1] fu nu pueta chi scrissi cchio'ssai 'n sicilianu. Fu lu scritturi sicilianu cchiù cèlibbri dû sèculu XVII. Rapprisenta lu lijami tra Antoniu Venizzianu, ca scrissi ntô sèculu XVI, Giuvanni Meli e Duminicu Tempiu, chi scrìssiru â fini dû XVIII e l'inizziu dû sèculu XIX.
Li temi dâ sò puisìa si tràttanu spissu dî mistera dâ vita e di l'universu. Comu Meli e Martogliu, si firava a trattari sti temi cu na granni irunìa. Era famusu puru duranti la sò vita. Veni ammuntuatu di Giuseppi Cucchiara n Folklore Italiano e di Giuseppi Pitrè ntâ sò Bibblioteca Siciliana. Na lista dì sò òpiri s'attrova ntô Dizionario Bibliografico Siciliano di Mira, ntra cui attruvamu: Petru Fudduni: Puisi Cuntrasti in Sicilianu, nu libbru di 86 pàggini chì disegni di Mario Viola.[2]
Datu ca a li voti, Fudduni scrissi pi nu modu umurìsticu, è ntirissanti ca nfatti lu sò nomu havi certi significati tanticchia còmichi.[3] Lu tèrmini «fudduni» pò significari:
- la cavigghia ca si usa pi fari purtusi ntô tirrenu avanti ca chiantari, o lu finucchinu stissu cu cui si susteni li chianti;
- na fossa nica ntô tirrenu;
- na mpronta lassata dî vui nnâ terra fangata; e
- aviri la primura e fari nu sgarru pi cunziquenza, comu si usa nta sta sprissiuni: «pigghiari un granciu».