înclina

Din franceză incliner < latină inclinare.

Conjugarea verbului (se) înclina
Infinitiv	a (se) înclina
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) înclin
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) încline
Participiu	înclinat
Conjugare	I

(v.refl. și tranz.) a (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca.
(v.refl.) a face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina.
(v.refl. fig.) (despre soare) a coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit.
Soarele înclină spre asfințit.
(v.refl. fig.) a se declara convins; a admite, a accepta.
(v.intranz.) (fig.) a fi dispus să...
a se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca.
Mă înclin spre muzică.
(v.refl. recipr.) (fig.) (înv.) a avea legături de dragoste cu cineva.

a (se) apleca (în jos sau într-o parte)

a se pleca în fața cuiva)

arabă: انحنى للتحية (العربية) (inħána lil-taħīya)
catalană: corbar (català), doblegar (català), vinclar (català), blincar (català) (reg.)
cehă: klanět se (čeština)
chineză: 鞠躬 (中文), 鞠躬 (中文) (jú gōng)
daneză: bukke (dansk), bøje sig (dansk)
ebraică: לקוד (עברית) (la'qud)
engleză: bow (English)
finlandeză: kumartaa (suomi), kumartua (suomi)
franceză: s'incliner (français)
germană: sich verbeugen (Deutsch)

română