obicei
From Wiktionary, the free dictionary
Etimologie
Din bulgară обичай (običaj).
Pronunție
- AFI: /o.bi'ʧej/
Substantiv
| Declinarea substantivului obicei | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | obicei | obiceiuri |
| Articulat | obiceiul | obiceiurile |
| Genitiv-Dativ | obiceiului | obiceiurilor |
| Vocativ | obiceiule | obiceiurilor |
- deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț.
- deprindere consacrată; mod de a se purta, de a se îmbrăca, rânduială, uz etc. comune unui popor sau unei comunități omenești; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială.
- (înv.) lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție; cutumă.
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adv.) De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere.
- (loc.vb.) A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Wikiwand in your browser!
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
