întrece

Din în- + a trece.

Conjugarea verbului întrece
Infinitiv	a întrece
Indicativ prezent pers. 1 sg.	întrec
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să întreacă
Participiu	întrecut
Conjugare	III

(v.tranz.) a depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă.
(v.tranz.) a dovedi superioritate față de cineva, într-o anumită privință; a depăși.
(v.refl. recipr.) a căuta să se depășească unul pe altul.
(v.tranz.) a trece peste o anumită limită; (p.ext.) a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi.

(loc.adv.) Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care.
(loc.adv.) (pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos.

(refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera

română