Vidră

Vidrele (Lutrinae) sunt mamiferele semiacvatice din familia jderilor (Mustelidae) care alcătuiesc subfamilia Lutrinae. Cuprinde în total șapte genuri taxonomice cu 13 specii de animale.

Vidră
Vidră de râu (Lutra lutra)
Clasificare științifică
Regn:	Animalia
Încrengătură:	Chordata
Clasă:	Mammalia
Ordin:	Carnivora
Familie:	Mustelidae
Subfamilie:	Lutrinae Bonaparte, 1838
Genuri
Aonyx Enhydra Hydrictis Lontra Lutra Lutrogale Pteronura †Algarolutra †Cyrnaonyx †Megalenhydris †Sardolutra †Teruelictis
Modifică text

Morfologie

Toate speciile de vidră au corpul lung și șerpuitor, picioarele scurte, cu membrană interdigitală, coada lungă musculoasă și capul mic cu botul scurt. Lungimea vidrelor variază în jurul a 1 m, cântărind între 22 și 45 kg. Reprezentanții cei mai mari ai grupei sunt vidra de mare și vidra uriașă. Ca și celelalte mustelide, vidrele prezintă un dimorfism sexual, masculii fiind mai mari ca femelele. Animalele au o blană lucioasă cu părul scurt și des (peste 1000 de fire/mm²) de culoare cenușie-brună cu un guler de culoare mai deschisă pe gât sau abdomen. Blana are un rol important de protecție fiind acoperit de un strat de aer termoizolant în apă. Vidrele pot să rămână sub apă timp de 8 minute, blocându-și în acest timp orificiile nărilor și urechilor.

Răspândire și mod de viață

Vidrele sunt animale cosmopolite, găsite pe toate continentele cu excepția Australiei și Antarctidei. Ele viețuiesc pe litoraluri stâncoase marine, pe lângă apele curgătoare și stătătoare, fiind înotătoare excelente. Ele ating pe uscat o viteză de 29 km/h. Vizuinile unor vidre sunt uneori dotate cu mai multe încăperi săpate la cel mult 500 m de malul apelor. Animalele își marchează teritoriul cu ajutorul glandelor anale, masculii având un teritoriu mult mai mare decât femelele.

Vidrele sunt animale de obicei active ziua, dar unele dintre ele practică un mod de viață nocturn. Își fac rost de hrană din apă. Vidrele se hrănesc cu pește, broaște, crustacei și alte nevertebrate acvatice, cantitatea de hrană zilnică a unei vidre variind între 15 și 25% din greutatea corporală a animalului. Cantitatea necesară de hrană este influențată de anotimp. Cele mai multe vidre vânează între 3 și 5 ore pe zi. Masculii trăiesc solitari, căutându-și pereche numai în perioada împerecherii, iar femelele se ocupă de creșterea puilor.

Specii

Lutrinae Vidră uriașă (Pteronura brasiliensis) Vidră americană (Lontra canadensis) Lutră de mare sud-americană (Lontra felina) Lutră chiliană (Lontra provocax) Vidră cu coadă lungă (Lontra longicaudis) Vidră de mare (Enhydra lutris) Vidră cu gât pătat (Hydrictis maculicollis) Vidră de râu (Lutra lutra) Vidră de Sumatra (Lutra sumatrana) Vidră japoneză de râu† (Lutra nippon) Lutra euxena⁠(en)[traduceți]† Lutra castiglionis⁠(en)[traduceți]† Lutra simplicidens† Lutra trinacriae† Vidră africană fără gheare (Aonyx capensis) Vidră orientală cu gheare scurte (Aonyx cinerea) Aonyx congicus Vidră indiană (Lutrogale perspicillata)

Cladogramă, după Koepfli et al. 2008^[1] și Bininda-Emonds et al. 1999^[2]

Specii extante

Există 13 specii extante de vidră:^[3][4][5]

Imagine	Gen	Specii
	Lutra (Brisson, 1762)	Vidră de râu (Lutra lutra) Vidră de Sumatra (Lutra sumatrana)
	Hydrictis (Pocock, 1921)	Vidră cu gât pătat (Hydrictis maculicollis)
	Lutrogale (Gray, 1865)	Vidră indiană (Lutrogale perspicillata)
	Lontra (Gray, 1843)	Vidră americană (Lontra canadensis) Lutră chiliană (Lontra provocax) Vidră cu coadă lungă (Lontra longicaudis) Lutră de mare sud-americană (Lontra felina)
	Pteronura (Gray, 1837)	Vidră uriașă (Pteronura brasiliensis)
	Aonyx (Lesson, 1827)	Vidră africană fără gheare (Aonyx capensis) Vidră orientală cu gheare scurte (Aonyx cinereus) Aonyx congicus
	Enhydra (Fleming, 1828)	Vidră de mare (Enhydra lutris)

Specii extincte

Subfamilia Lutrinae

• Genul Lutra
  • †Lutra castiglionis^{⁠(en)[traduceți]} – Corsica, Pleistocen^[6]
  • †Lutra euxena^{⁠(en)[traduceți]} – Malta, Pleistocen^[7]
  • †Vidră japoneză de râu (Lutra nippon) – Japonia; ultima observare oficială în 1979^[5]
• Genul Lutrogale
  • †Lutrogale cretensis^{⁠(en)[traduceți][8]}
• Genul Enhydra
  • †Enhydra reevei^[9]
• Genul †Algarolutra^{⁠(en)[traduceți]} – Corsica și Sardinia, Pleistocen^[8]
• Genul †Cyrnaonyx^{⁠(en)[traduceți]} – Europa, Pleistocen^[10]
• Genul †Enhydriodon^{⁠(en)[traduceți]} – Etiopia, Miocenul târziu până la Pliocen^[11]
• Genul †Enhydritherium^{⁠(en)[traduceți]} – America de Nord, Miocenul târziu până la Pliocenul timpuriu^[12]
• Genul †Limnonyx – Germania, Miocenul târziu^[13]
• Genul †Megalenhydris^{⁠(en)[traduceți]} – Sardinia, Pleistocen^[14]
• Genul †Paludolutra – Italia, Miocenul târziu^[15]
• Genul †Sardolutra^{⁠(en)[traduceți]} – Sardinia, Pleistocen^[8]
• Genul †Siamogale^{⁠(en)[traduceți]} – Asia de Est, Miocenul târziu până la Pliocenul timpuriu^[15]
• Genul †Sivaonyx – Asia și Africa, Miocenul târziu până la Pliocenul timpuriu^[16]
• Genul †Teruelictis^{⁠(en)[traduceți]} – Spania, Miocenul târziu^[17]
• Genul †Torolutra – Africa, Pliocen^[16]
• Genul †Tyrrhenolutra – Italia, Miocenul târziu^[15]
• Genul †Vishnuonyx – Europa, Asia și Africa, Miocenul târziu până la Pliocenul timpuriu^[16]

Note

1. Koepfli KP, Deere KA, Slater GJ, et al. (2008). „Multigene phylogeny of the Mustelidae: Resolving relationships, tempo and biogeographic history of a mammalian adaptive radiation”. BMC Biol. 6: 4–5. doi:10.1186/1741-7007-6-10. PMC 2276185 . PMID 18275614.
2. Bininda-Emonds OR, Gittleman JL, Purvis A (1999). „Building large trees by combining phylogenetic information: a complete phylogeny of the extant Carnivora (Mammalia)” (PDF). Biol Rev Camb Philos Soc. 74 (2): 143–75. CiteSeerX 10.1.1.328.7194 . doi:10.1017/S0006323199005307. PMID 10396181. Arhivat din original (PDF) la 9 august 2017.
3. Wozencraft, W.C. (2005). „Subfamily Lutrinae”. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 601. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494.
4. Jacques, H., Reed-Smith, J., Davenport, L. & Somers, M.J. „Aonyx congicus”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. 2021. Accessed on 14 March 2023.
5. „Japanese river otter declared extinct”. Mainichi jp. Japan: The Mainichi Newspapers. 28 august 2012. Arhivat din original la 12 septembrie 2012. Accesat în 28 august 2012.
6. Pereira, E.; Salotti, M. (2000). „Cyrnolutra castiglionis, une nouvelle forme de loutre (Mustelidae, Lutrinae), dans un dépôt du Pléistocène moyen " Castiglione 3CG "(Oletta, Haute-Corse)”. Comptes Rendus de l'Académie des Sciences, Série IIA. 331 (1): 45–52. Bibcode:2000CRASE.331...45P. doi:10.1016/S1251-8050(00)00212-3.
7. Alcover, Josep Antoni; McMinn, Miquel (1994). „Predators of Vertebrates on Islands”. BioScience. 44 (1): 12–18. doi:10.2307/1312401. ISSN 0006-3568. JSTOR 1312401.
8. Masseti, M. (1995). „Quaternary biogeography of the Mustelidae family on the Mediterranean islands”. Hystrix. 7 (1–2): 17–34. CiteSeerX 10.1.1.536.8847 .
9. Davis, Randall W. (2019). Marine Mammals: Adaptations for an Aquatic Life. Springer International Publishing. p. 21. ISBN 9783319982809.
10. Mecozzi, B.; Iannucci, A.; et al. (2021). „Rediscovering Lutra lutra from Grotta Romanelli (southern Italy) in the framework of the puzzling evolutionary history of Eurasian otter”. PalZ. 96: 161–174. doi:10.1007/s12542-021-00553-y .
11. Geraads, D.; Alemseged, Z.; et al. (2011). „Enhydriodon dikikae, sp. nov. (Carnivora: Mammalia), a gigantic otter from the Pliocene of Dikika, Lower Awash, Ethiopia”. Journal of Vertebrate Paleontology. 31 (2): 447–453. doi:10.1080/02724634.2011.550356.
12. A. Berta and G. S. Morgan (1985). „A new sea otter (Carnivora: Mustelidae) from the late Miocene and early Pliocene (Hemphillian) of North America”. Journal of Paleontology. 59 (4): 809–819. JSTOR 1304931.
13. Morlo, M.; Nagel, D.; Bastl, K. (2020). „Evolution of the carnivoran (Carnivora, Mammalia) guild structure across the Middle/Upper Miocene boundary in Germany”. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology. 553: 109801. Bibcode:2020PPP...553j9801M. doi:10.1016/j.palaeo.2020.109801.
14. Gerard F. Willemsen (2006). „Megalenhydris and its relationship to Lutra reconsidered” (PDF). Hellenic Journal of Geosciences. 41: 83–87. Arhivat din original (PDF) la 6 martie 2010.
15. Xiaoming Wang; et al. (2018). „A new otter of giant size, Siamogale melilutra sp. nov. (Lutrinae: Mustelidae: Carnivora), from the latest Miocene Shuitangba site in north-eastern Yunnan, south-western China, and a total-evidence phylogeny of lutrines”. Journal of Systematic Palaeontology. 16: 39–65. doi:10.1080/14772019.2016.1267666.
16. Kargopoulos, N.; Valenciano, A.; et al. (2021). „New early Late Miocene species of Vishnuonyx (Carnivora, Lutrinae) from the hominid locality of Hammerschmeide, Bavaria, Germany”. Journal of Vertebrate Paleontology. 41 (3): e1948858. doi:10.1080/02724634.2021.1948858.
17. Salesa (2014). „A non-aquatic otter from the Late Miocene”. Zoological Journal of the Linnean Society. 169 (2): 448–482. doi:10.1111/zoj.12063 .

Legături externe

Wikispecies

Wikispecies conține informații legate de Vidră

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Vidră

• IUCN SSC Otter Specialist Group
• ARKive Arhivat în 9 mai 2008, la Wayback Machine. Photographs and videos of Eurasian otters. On the same site are photos and videos of the marine otter (Lontra felina), sea otter (Enhydra lutris), smooth-coated otter (Lutrogale perspicillata) and giant otter (Pteronura brasiliensis).