Spica

Spica (α Vir, α Virginis, Alpha Virginis) este cea mai luminoasă stea din constelația Fecioara, și a cincisprezecea stea cea mai luminoasă de pe cerul nocturn.

Informații pe scurt

**Spica A/B**

Localizarea stelei Spica pe cerul înstelat.
Constelație	Fecioara
Ascensie dreaptă α	13h 25min 11,58s
Declinație δ	-11° 09’ 40,8’’
Distanță	260 ± 20 ani-lumină
Magnitudine aparentă	+1,04 (conjunctă)
Magnitudine absolută	-3,55 (conjunctă)
Paralaxă	13,06 ± 0,70 mas
Luminozitate	13.400 / 1.700 sori
Temperatură	22.400 / 18.500 K
Masă	11 / 7 mase solare
Radio	7,4 / 3,64 sori
Tip spectral	B1III-IV / B4V^[1]
Viteză radială	+1,0 km/s
Alte denumiri	HD 116658 / HR 5056 HIP 65474 / SAO 157923

Închide

Spica este o stea binară, magnitudinea sa aparentă variind de la +0,92 la +0,98 pe o perioadă de 4,0142 zile, o variație destul de slabă care este totodată foarte greu de observat. Cele două componente albastre ale sale orbitează la 0,12 unități astronomice în timp un pic mai lung de 4 zile terestre.

Steaua binară Spica se află la circa 260 de ani-lumină de Sistemul nostru Solar.

Observare

Este ușor de găsit pe cerul înstelat: trebuie urmată curba Ursei Mari până la Arcturus (Alpha Bootis) în constelația Bootes / Boarul, și continuat drumul până la Spica.

Distanța unghiulară dintre stelele din coada Ursei Mari și Arcturus este de 31°, în timp ce cea dintre Arcturus și Spica este de 34°.^[2]

Bibliografie

R. H. Allen, Star-names and Their Meanings, New York, G. E. Stechert, 1899.
R. J. Dukes (1974). The Beta Cephei nature of Spica. Astrophysical Journal 192: 81-91.
D. Harrington et al. (2009). Line-profile Variability from Tidal Flows in Alpha Virginis (Spica). The Astrophysical Journal 704 (1): 813-830.
D. Herbison-Evans et al. (1971). A study of alpha Virginis with an intensity interferometer. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 151: 161-176.
J. B. Hutchings, G. Hill (1977). Copernicus OAO observations of Beta Cephei and Alpha Virginis. Astrophysical Journal 213: 111-120.
J. B. Hutchings, G. Hill (1980). Copernicus observations of beta Cephei stars. Astronomy and Astrophysics Supplement Series42: 135-140.
N. R. Lomb (1978). The decline of the Beta Canis Majoris pulsation in Alpha Virginis. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 185: 325-333.
L. S. Lyubimkov et al. (1995). The binary-system alpha-Vir (Spica) - Fundamental parameters of the components and differences in their helium abundance. Astronomiceskij zurnal 72 (2): 212-221.
C. Morales et al. (2000). Far-Ultraviolet Absolute Flux of α Virginis. The Astrophysical Journal 530 (1): 403-407.DOI:10.1086/308362.
A. P. Odell (1974). The structure of Alpha Virginis. II. The apsidal constant. Astrophysical Journal 192: 417-424.DOI:10.1086/153073.
R. L. Riddle et al. (2001). Spectroscopy of the temporal variations of α Vir. Bulletin of the American Astronomical Society 33 (12): 1312.
F. Schaaf, The Brightest Stars: Discovering the Universe through the Sky's Most Brilliant Stars, John Wiley & Sons, Incorporated, 2008, pp. 208-215. ISBN 978-0-471-70410-2
R. R. Shobbrook et al. (1969). Light variations in Spica. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 145: 131-140.
M. A. Smith (1985). The nonradial oscillations of Spica. I - Two commensurable modes. II - A 'quasi-toroidal' mode. Astrophysical Journal 297: 206-232.
C. Sterken et al. (1986). The variability of Spica. Astronomy and Astrophysics 169 (1-2): 166-170.
O. Struve et al. (1958). The Spectroscopic Binary Alpha Virginis (Spica). Astrophysical Journal 128: 310-335.
G. A. Walker et al. (1982). The line profile variations of Spica. Astronomical Society of the Pacific Publications 94: 143-148.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Spica

en Alpha Virginis, pe baza de date SIMBAD, a Centre de données astronomiques de Strasbourg

en James B. Kaler, SPICA (Alpha Virginis), pe Stars
en Bright Star Catalogue, Spica Arhivat în 3 martie 2016, la Wayback Machine., pe Alcyone

Observare

Note

Bibliografie

Vezi și

Legături externe

Wikiwand - on