Spica (α Vir, α Virginis, Alpha Virginis) este cea mai luminoasă stea din constelațiaFecioara, și a cincisprezecea stea cea mai luminoasă de pe cerul nocturn.
Harta constelației Fecioara: Liniile punctate galbene sunt limitele constelaţiilor, iar linia roşie punctată reprezintă ecliptica.
Spica este o stea binară, magnitudinea sa aparentă variind de la +0,92 la +0,98 pe o perioadă de 4,0142 zile, o variație destul de slabă care este totodată foarte greu de observat. Cele două componente albastre ale sale orbitează la 0,12 unități astronomice în timp un pic mai lung de 4 zile terestre.
R. J. Dukes (1974). The Beta Cephei nature of Spica. Astrophysical Journal 192: 81-91.
D. Harrington et al. (2009). Line-profile Variability from Tidal Flows in Alpha Virginis (Spica). The Astrophysical Journal 704 (1): 813-830.
D. Herbison-Evans et al. (1971). A study of alpha Virginis with an intensity interferometer. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 151: 161-176.
J. B. Hutchings, G. Hill (1977). Copernicus OAO observations of Beta Cephei and Alpha Virginis. Astrophysical Journal 213: 111-120.
J. B. Hutchings, G. Hill (1980). Copernicus observations of beta Cephei stars. Astronomy and Astrophysics Supplement Series42: 135-140.
N. R. Lomb (1978). The decline of the Beta Canis Majoris pulsation in Alpha Virginis. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 185: 325-333.
L. S. Lyubimkov et al. (1995). The binary-system alpha-Vir (Spica) - Fundamental parameters of the components and differences in their helium abundance. Astronomiceskij zurnal 72 (2): 212-221.
C. Morales et al. (2000). Far-Ultraviolet Absolute Flux of α Virginis. The Astrophysical Journal 530 (1): 403-407.DOI:10.1086/308362.
A. P. Odell (1974). The structure of Alpha Virginis. II. The apsidal constant. Astrophysical Journal 192: 417-424.DOI:10.1086/153073.
R. L. Riddle et al. (2001). Spectroscopy of the temporal variations of α Vir. Bulletin of the American Astronomical Society 33 (12): 1312.
F. Schaaf, The Brightest Stars: Discovering the Universe through the Sky's Most Brilliant Stars, John Wiley & Sons, Incorporated, 2008, pp. 208-215. ISBN 978-0-471-70410-2
R. R. Shobbrook et al. (1969). Light variations in Spica. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 145: 131-140.
M. A. Smith (1985). The nonradial oscillations of Spica. I - Two commensurable modes. II - A 'quasi-toroidal' mode. Astrophysical Journal 297: 206-232.
C. Sterken et al. (1986). The variability of Spica. Astronomy and Astrophysics 169 (1-2): 166-170.
O. Struve et al. (1958). The Spectroscopic Binary Alpha Virginis (Spica). Astrophysical Journal 128: 310-335.
G. A. Walker et al. (1982). The line profile variations of Spica. Astronomical Society of the Pacific Publications 94: 143-148.
