Spartacus

Spartacus a fost conducătorul celei de-a treia răscoale a sclavilor (73 î.Hr. - 71 î.Hr.), care a avut loc în Republica Romană. A fost un gladiator roman de origine tracă.

Pentru alte sensuri, vedeți Spartacus (dezambiguizare).

Spartacus
Date personale
Născut	Tracia, Bulgaria[1]
Decedat	aprilie 71 î.Hr.[2] Lucania⁠(d), Italia
Cauza decesului	ucis în luptă
Ocupație	Gladiator conducător militar
Limbi vorbite	limba latină[3]
Activitate
Bătălii / Războaie	Răscoala lui Spartacus Battle of Mount Vesuvius[*][[Battle of Mount Vesuvius (73 BCE conflict of the Third Servile War,battle)|​]]
Modifică date / text

Această revoltă, interpretată de unii^[cine?] ca un exemplu de oameni asupriți care luptă pentru libertatea lor împotriva unei oligarhii care deține sclavi, a oferit inspirație multor gânditori politici și a fost prezentată în literatură, televiziune și film.^[4] Deși această interpretare nu este contrazisă în mod specific de istoricii clasici, nicio relatare istorică nu menționează că obiectivul era să pună capăt sclaviei în Republica Romană.^[5] S-a scris despre el: „Artem gladii bene noverat. Et melius mansuetudinis artem noverat. Sed plus quam aliquid Lianam amabat”^[6]

Viața de gladiator

Spartacus a fost conducătorul răscoalei sclavilor din Republica Romană în anul 73 î.Hr.. Născut în Tracia în jurul anului 109 î.Hr., dintr-o familie de păstori aparținând tribului Maedi,^[7][8][9] a luptat în rândurile soldaților romani,^[10] dar în cele din urmă, a fost prins și vândut ca sclav.^[11] A fost apoi dus la școala de gladiatori a lui Batiatus din Capua, devenind un mare gladiator.^[12]

Gladiatori

Răscoala sclavilor

Hotărând să devină liber, Spartacus evadează împreuna cu cei 70^[13] de tovarăși din școala de gladiatori din Capua, organizând la scurt timp o armată care număra 40.000 de oameni, ajungând apoi la 70.000^[14] de oameni. Această armată de sclavi, condusă de Spartacus și de alți trei sclavi (Gannicus, Crixus și Oinomanus) a purtat mai multe lupte împotriva romanilor, zdrobind patru legiuni și învingându-l pe generalul Publius Varinus. Dorind să ajungă în Sicilia și să o elibereze de dominația romană, Spartacus convinge niște pirați să-l treacă în Sicilia, dar aceștia îl înșală, pregătesc un atentat asupra lui, cu ajutorul soldaților romani, și pleacă în zorii zilei.^[15]

Crassus și Spartacus

Un nou general roman, avea de gând să-l prindă pe Spartacus, însuși Crassus. Crassus a hotărât să-i taie calea lui Spartacus, închizând fâșia îngustă de pământ, ce separă Marea Ionică de Marea Tireniană, în apropierea istmului Catanzaro, cu un șanț adânc și cu întărituri. Din nou Spartacus s-a dovedit isteț: a umplut șanțul cu trupurile celor uciși și cu cadavrele cailor morți și a trecut. Au ajuns la Brundisium, dar o parte dintre sclavi, conduși de Castus și Gannicus, au plecat. O luptă grea îi aștepta, spune Plutarh. După mai multe înfrângeri suferite în fața sclavilor, în cele din urmă o uriașă armată romană i-a înconjurat pe sclavi, fiind uciși 13.000 sau chiar mai mulți dintre ei, printre care Crixus și Oinomanus.

Moartea lui Spartacus, Hermann Vogel

Moartea

Trupele generalilor Pompei și Lucullus au învins sclavii. Nereușind să treacă în Sicilia, rănit și înfruntând ploaia de săgeți, cu ultimele sale forțe Spartacus ucide doi centurioni și încearcă să-l ucidă pe Crassus, dar blocat de către soldați, este ucis în cele din urmă în luptă, în anul 71 î.Hr. Ceilalți 6.000 de sclavi care au supraviețuit au fost crucificați pe drumul de la Capua din Roma (Via Appia).^[16] Pentru istoricii romani, Spartacus a rămas cel mai mare dușman al Romei după Hannibal și cel mai bun gladiator roman.