From Wikipedia, the free encyclopedia
Sidermet Călan (fost Combinatul Siderurgic „Victoria” Călan) a fost un combinat siderurgic din România.
Primul furnal din zona Călanului a fost construit începând cu anul 1869 și a fost pus în funcțiune doi ani mai târziu[1]. La patru ani după ce a fost așezată piatra de temelie a centrului industrial, a fost pus în funcțiune și al doilea furnal, ridicat de către societatea „Kronständer Verein”, care deținea și minele de la Teliuc[1]. În anul 1916 Uzina Călan, producătoare de fontă, în jurul căreia s-a dezvoltat apoi orașul Călan a ajuns la 1.117 angajați[1]. În vremea comunismului uzinele au fost transformate în combinat siderurgic[1].
În anul 1957 s-a pus în funcțiune primul cuptor carvofluid, prima instalație din lume pentru producerea semicocsului prin fluidizare, realizată pe baza lucrărilor unor cercetători români. În 1961 s-a pus în funcțiune stația experimentală de cocs-brichete. Uzina Victoria-Călan a fost cea mai mare producătoare de fontă cenușie din țară.[2]
Prin decretul 8/1982 a fost schimbată denumirea din Întreprinderea Victoria Călan în Combinatul siderurgic Victoria Călan.[3]
În 1989, combinatul din Călan avea în jur de 6.400 de angajați[4]. În anul 1998, combinatul a fost divizat în 12 societăți comerciale[4]. În ianuarie 2000, în societățile rezultate după divizare mai lucrau aproximativ 1.200 de oameni[5]. Cea mai importantă dintre aceste societăți era Sidermet Călan[5].
În noiembrie 2001, Sidermet Călan avea 588 de angajați[6]. În primele nouă luni din 2001, societatea a realizat o cifră de afaceri de 74,2 miliarde lei vechi, dar avea datorii totale de 1.269 miliarde lei vechi, din care peste 385 miliarde către bugetul de stat[6].
În aprilie 2003, Sidermet Călan, mai avea aproximativ 110 angajați[7].
În ultimii ani, zona a intrat într-un amplu proces de ecologizare, însă lucrările nu au mai fost duse la bun sfârșit[1].
După anul 1990, combinatul a fost transformat în Societatea Comercială Sidermet Călan[8]. O strategie a FPS, susținută de deputatul hunedorean Sorin Dimitriu, ministrul privatizării, a dus, în 1997, la divizarea patrimoniului SC Sidermet Călan în 12 societăți comerciale independente[8]. Divizarea de la Călan a redus numărul de muncitori de la circa 8.000, la doar 1.000[8]. Una dintre aceste noi societăți, denumită Minagval Călan, era constituită numai din active patrimoniale închise, moștenind atât debitele cât și creanțele de la Sidermet Călan[8]. Minagval Călan a preluat întreaga platformă siderurgică, construită după anul 1975[9]. După această spargere de patrimoniu, Societatea Comercială Minagval Calan a intrat în procedură de lichidare, fiind declarată în stare de faliment[8]. Platforma de la SC Minagval cuprindea două furnale de 1.000 de metri cubi, Secția de Aglomerare, Bateriile 1 și 2 de cocsificare, CET-uri, hale imense și munți de oțel[8]. Platforma de la SC Minagval a fost vândută în anul 2000 unui lichidator - Forever Vălișoara, companie înființată cu trei zile înainte de licitație, cu o ofertă de 1,3 milioane dolari[8][9]. Acesta a vândut platforma la fier vechi[8]. De asemenea platforma a fost jefuită ani la rând de hoții de fier vechi[8].
În anul 2001, în jurul celor două furnale demontate de compania Forever se declanșează un mare scandal de presă, reprezentat de radioactivitatea celor două furnale[9]. Comisia Națională pentru Controlul Activelor Nucleare (CNCAN) se sesizează și efectuează un control la Călan[9]. În urma măsurătorilor radiometrice se constată existența radiațiilor și a pericolului de contaminare a mediului și a personalului din zonă[9].
La construcția furnalelor 3 și 4 care au aparținut fostului combinat siderurgic au fost introduse 80 de surse radioactive pentru a se putea stabili gradul de uzură al furnalelor[10]. După 1989 nimeni nu a mai ținut cont că exista material radioactiv la Călan și nu exista așa ceva în evidențe[10]. CNCAN a descoperit că în apropierea furnalelor dezafectate erau 400 de metri pătrați contaminați cu radioizotopi gama de 250 de ori mai mult decât limita normală[10], ceea ce însemna depășirea de 60 de ori a expunerii - limita pentru populație, și de 6 ori a expunerii - limita profesională[11].
În anul 2002, lichidatorul PricewaterHouse Coopers Management Consultans a cerut restituirea prețului de vânzare către compania Forever, cu cheltuielile de dezafectare cu tot, adică 1,5 milioane de dolari[9].
Turnătoria 1 a fost desprinsă din Sidermet, iar Fondul Proprietății de Stat a încheiat un contract cu francezul Roger Paul Martinez pentru a prelua activul modelărie[12]. Aici se executau modelele din lemn pentru piesele turnate din fontă[12]. Prin contract, francezul se obliga să preia 80 de muncitori și să producă, în continuare, modele din lemn[12]. La 24 de ore după semnarea documentelor, reprezentanții Turnătoriei 1 au devalizat Secția modelărie, pentru ca francezul să nu poată produce modelele la care se obligase prin contract[12]. Apoi, șicanele s-au tinut lanț[12]. Au urmat numeroase controale ale tuturor organismelor financiare, de protecție a muncii sau de inspecție a muncii, soldate cu tot atâtea amenzi, anulate ulterior de instanță[12]. Șicanele au culminat cu decuplarea firmei sale de la reteaua de curent electric, în decembrie 2001, deși facturile erau plătite[12]. A fost reconectată abia după patru luni, dar după mai puțin de trei luni, curentul a fost din nou înterupt, firma a intrat în blocaj, neputând să-și plătească furnizorii și muncitorii, și Roger Paul Martinez a decis să-și mute afacerea în altă parte[12].
În martie 2002, angajații platformei industriale Turnătoria 1, care nu și-au încasat salariile de opt luni, au primit, în loc de bani, bibelouri, casetofoane, mașini de spălat sau chiar cuie[13][14]. La momentul respectiv societatea avea 127 de angajați[13].
În anul 2003, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) dorea să scape de Sidermet Călan, o societate care nu era atractivă pentru privatizare, întrucât avea datorii foarte mari[15]. Drept urmare, s-a decis înființarea altei firme cu o parte dintre activele existente (un furnal și o linie de turnare a tuburilor) în parteneriat cu compania germană Pipe Products, componentă a concernului AMIANTIT din Arabia Saudită[15]. În vara aceluiași an, noua societate AMIDIP a început să producă fontă ductilă pentru linia de tuburi care funcționa la Mecanica Orăștie (care a fost oprită între timp în condiții suspecte)[15]. Partenerul străin urma să investească la AMIDIP nu mai puțin de 12 milioane de dolari[15]. La momentul respectiv se anunța angajarea a cel putin 1.000 - 1.200 de persoane[16]. În linia de turnare de țevi din fontă ductilă de la Turnătoria II s-au investit, începând încă din 1995, câteva milioane de dolari[12]. Procesul de producție s-a oprit însă în a doua jumătate a anului 2003, dupa ce SNCFR, în calitate de creditor al societății Sidermet, a cerut ca toate creanțele sale să fie recuperate din activele trecute la AMIDIP[15]. Acest litigiu a întârziat investiția mai bine de un an și jumătate[15]. Până la urmă, instanțele de judecată au respins solicitarea SNCFR[15]. Între timp, Pipe Products a încercat la începutul anului 2004 să cumpere activele cu care statul român participase la constituirea AMIDIP[15]. Compania germană s-a retras însă de la negocieri după ce AVAS a cerut 20 de milioane de dolari[15]. Ulterior, prețul a fost diminuat până la 3,9 milioane de dolari, dar nimeni nu a participat la licitații, astfel că, în toamna anului 2005, AMIDIP a intrat în procedură de faliment[15]. La data de la 11 februarie 2005, au fost disponibilizați 380 de salariați din totalul de 580 ai companiei AMIDIP[16]. În ianuarie 2006, AMIDIP mai avea 200 de angajați rămași pentru activități de pază și conservare[15]. Atât directorul executiv AMIDIP, cât și liderul sindical au fost de părere că s-a făcut jocul celor (cercuri de afaceri din București) care doreau ca în România să nu se producă tuburi din fontă ductilă, ci doar să se importe, la preț dublu[15].
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.
